OARE CE I-AU ÎNVĂȚAT PE COPIII LOR, PE NEPOȚII LOR, DACĂ EI, ÎN ZECI DE ANI, NU AU AFLAT CE SĂRBĂTORESC DE CRĂCIUN, DE EXEMPLU ... NICI MĂCAR SCUZA CĂ SUNT TINERI ȘI NEȘTIUTORI N-O MAI POT INVOCA ...
SĂ VEDEM CARE ESTE SEMNIFICAȚIA SĂRBĂTORII DE CRĂCIUN :
CRĂCIUNUL este SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS, sarbatoare a FAMILIEI si a BUCURIEI DE A DĂRUI.
Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.
Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite ”saturnalii”, o formă de venerare a Soarelui, a luminii ce biruia întunericul, și care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.
Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.
În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.
Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit ca toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.
În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.
Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.
Biserica Catolică însă s-a opus, zadarnic, afirmării lui Moş Crăciun şi în special în anii 1950 a manifestat rezistenţă faţă de asimilarea unor mitologii populare diferite de creştinism.
Fiecare comunitate de creştini a sărbătorit însă Crăciunul în funcţie de tradiţiile culturii locului şi de obiceiurile păgâne din momentul convertirii, şi aşa se face că ritualurile specifice sunt numeroase şi foarte diferite.
ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ, sărbătoarea Crăciunului are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.
Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un om bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.
Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.
Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.
Un simbol mult prea cunoscut este Bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.
Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.
Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.
În zona BANATULUI MONTAN, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de răchie (cunoscătorii știu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun graunţe şi fân. Seara se aşteaptă pițărăii (colindătorii) care vin la colindat pe la miezul nopţii până dimineaţa, în funcţie de vârstă. Ei colindă din casă în casă, apoi sunt primiţi în ogradă unde primesc nuci, mere şi răchie; răchia este adunată într-o damigeană de vătav (conducătorul colindătorilor); acesta are pe faţă o mască pentru a nu fi recunoscut; spre dimineaţă veneau la colindat copii mai mici.
Tot în această seară, tinerii se adunau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: baieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau câte o tânără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete luau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Acești mascaţi purtau numele de Bloji. Aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești.
La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cârnaţi şi răchie sau vin.
Pe VALEA ALMAJULUI se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeaua casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.
În TRANSILVANIA pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.
ÎN TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ, sărbătoarea Crăciunului are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.
Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un om bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.
Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.
Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.
Un simbol mult prea cunoscut este Bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.
Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.
Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.
Tot în această seară, tinerii se adunau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: baieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau câte o tânără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete luau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Acești mascaţi purtau numele de Bloji. Aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești.
La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cârnaţi şi răchie sau vin.
Pe VALEA ALMAJULUI se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeaua casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.
În TRANSILVANIA pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.
În ajunul Crăciunului începeau să vină colindătorii: mai întâi veneau copii mici care colindau, şi urau de bine; apoi în seara de ajun urmau copiii şcolari care colindau colinde la fereastră şi primeau nuci şi colaci; ultimii şi cei mai aşteptaţi erau flăcăii. Aceştia erau cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; ei repetau colindele din timpul anului pentru a nu se face de râs. Aceştia aveau printre ei un tânăr ce era responsabil cu adunatul vinului într-o bute (sau butoi) şi un tânăr responsabil cu adunatul darurilor, denumit şi iapa. În Transilvania există şi obiceiul mersului "cu capra" – un tip de colindat la care participau flăcăii, dar şi tinerii însuraţi; un tănăr se deghiza în capră şi făcea doar năzbâtii în casa celor ce erau colindaţi. Aceasta din urmă este una dintre cele mai amuzante tradiții de Crăciun din Transilvania.
În MARAMUREȘ, tradițiile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre deosebire de alte zone, aici are loc "jocul moşilor" – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.
Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că, dacă animalele se culcă pe partea stângă, atunci iarna va fi lungă şi geroasă.
În ziua de Crăciun toate casele sunt curate, iar mesele îmbelşugate; bradul nu lipseşte din casă; acesta este împodobit cu mere, nuci şi fasole uscată; fetele de măritat îşi scot zestrea la iveală şi aşteaptă flăcăii la colindat. În noaptea de Crăciun focul din sobă nu are voie să se stingă, de aceea bărbatul din casă aşează pe foc o buturugă mare, denumită şi buturuga de Crăciun.
Şi în zona MOLDOVEI, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile curăţau toată casa şi făceau colaci, iar bărbaţii aveau grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi femeile coceau un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urma să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pământul; în ajun femeile pregăteau masa de Crăciun, care urma să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.
Tot în ziua Ajunului începeau şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindau copiii cei mai mici, spre după masă urmau şcolarii, iar spre seară colindau tinerii. Colinda începea de la cei mai importanţi oameni ai comunităţii, cum ar fi preotul şi învăţătorul, apoi urmau rudele şi familiile ce aveau fete de măritat.
În BUCOVINA se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară, iar satul să fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.
În ziua de Crăciun cei ce colindă sunt tinerii căsătoriţi, oamenii maturi şi chiar bătrânii; aceştia colindă doar la rude şi prieteni.
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu steaua; acest obicei avea menirea de a informa oamenii de naşterea lui Hristos; copiii care mergeau cu steaua se deghizau în magi şi vesteau marea minune.
Una dintre cele mai frumoase tradiții de Anul Nou este plugușorul. Tinerii merg cu "Pluguşorul", iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi "jocul caprei" sau "jocul cerbului" – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
În zona OLTENIEI, foarte multe tradiţii de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajun are loc scormonitul în foc: toţi membrii familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.
În ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite "colinzile" – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte "colinzi" sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o "colindă", o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia serveau cina, iar cei mici plecau la colindat.
Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.
În noaptea de Anul Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, leagă o panglică pe al zecelea par din gard; a doua zi merg să vadă cum arată parul: dacă acesta e înalt şi drept atunci viitorul lor soţ va fi frumos; dacă parul este scorojit atunci bărbatul va fi urât; iar dacă parul este noduros atunci bărbatul va fi bogat.
Cam acestea sunt câteva tradiţii și obiceiuri româneşti din diverse zone ale ţării; din păcate multe dintre ele au fost uitate; poate doar bunicii noştri le mai cunosc; sau poate în unele sate uitate de lume aceste tradiţii sunt la fel de vii ca şi acum 2.000 de ani. Poate din când în când ar fi bine să ne amintim aceste obiceiuri şi să încercăm să le face cunoscute mai departe copiilor și nepoților.
surse: http://www.infoo.ro; https://www.ghiduri-turistice.info;
Una dintre cele mai frumoase tradiții de Anul Nou este plugușorul. Tinerii merg cu "Pluguşorul", iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi "jocul caprei" sau "jocul cerbului" – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
În zona OLTENIEI, foarte multe tradiţii de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajun are loc scormonitul în foc: toţi membrii familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.
În ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite "colinzile" – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte "colinzi" sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o "colindă", o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia serveau cina, iar cei mici plecau la colindat.
Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.
În noaptea de Anul Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, leagă o panglică pe al zecelea par din gard; a doua zi merg să vadă cum arată parul: dacă acesta e înalt şi drept atunci viitorul lor soţ va fi frumos; dacă parul este scorojit atunci bărbatul va fi urât; iar dacă parul este noduros atunci bărbatul va fi bogat.
Cam acestea sunt câteva tradiţii și obiceiuri româneşti din diverse zone ale ţării; din păcate multe dintre ele au fost uitate; poate doar bunicii noştri le mai cunosc; sau poate în unele sate uitate de lume aceste tradiţii sunt la fel de vii ca şi acum 2.000 de ani. Poate din când în când ar fi bine să ne amintim aceste obiceiuri şi să încercăm să le face cunoscute mai departe copiilor și nepoților.
surse: http://www.infoo.ro; https://www.ghiduri-turistice.info;
