6.16.2020

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, cunoscut și sub numele de Manole Isărescu, să fie demis de Parlament !


Guvernatorul BNR Isărescu „colaborator al Securității”: „Să demisioneze de urgență sau să fie demis de Parlament!”

„Colegiul (CNSAS- nr.) a aprobat Nota de Constatare si a dispus introducerea la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti a actiunii in constatare pentru stabilirea calitatii de colaborator al Securitatii, pentru urmatoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. q (guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, presedinte, vicepresedinte de banca si membrii consiliului de administratie din sectorul bancar) – 1 persoana”, se arata in comunicatul dat de institutie dupa sedinta de martea trecuta a Colegiului.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a mai scris despre cazul Isărescu, spune că guvernatorul BNR ar trebui să demisioneze sau să fie demis de Parlament. 

„Doamne, Dumnezeul meu ! Nu credeam să ajung să trăiesc asta vreodată: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității l-a declarat pe Mugur Isărescu COLABORATOR AL SECURITĂȚII COMUNISTE !

Conform legii, individul trebuie să demisioneze de urgență sau să fie demis de Parlament ! Și să înfunde pușcăria pentru fals în declarații !

Tuturor politicienilor care, timp de 30 de ani, l-au eternizat pe post pe acest securist bătrân le spun : ați fost, sunteți niște cârpe în mâinile acestui faraon fals !

Tuturor banksterilor și influencerilor și simpatizanților de “driapta” care ați făcut sluj și închinare în fața acestui idol fals vă spun : sunteți niște iobagi de mizerie, demni de dispreț !

Tuturor judecătorilor care au luat lumină de la acest falsificator la seminariile de la Sinaia, refuzând dreptatea pentru milioane de debitori faliți și consumatori abuzați, dând câștig de cauză banksterilor, le spun : puneți-vă cenușă în cap ! Celor care au scris cărți de înfierare și teze de doctorat de combatere a mea pentru că m-am opus, timp de 10 ani, lui Manole Isărescu, le spun : reluați doctoratul de la zero, reciclați-vă sub formă de maculatură refolosibilă cărțile de propagandă pro-bancară pe care le-ați scris și renunțați la ideologie, devenind adevărate instrumente ale justiției și dreptății !”, a scris Piperea luni seara pe pagina sa de Facebook.

Informaţia potrivit căreia Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, sub numele de cod „Manole”, a mai fost vehiculată în presă în urmă cu câţiva ani.

sursa: https://www.cotidianul.ro/cazul-isarescu-colaborator-al-securitatii-sa-demisioneze-de-urgenta-sau-sa-fie-demis-de-parlament/


6.15.2020

OLE !


SALUT-SALUT ! 😍😍😍


😍😍😍

”Itefonsa” sau ”Vinga”- bomboane și ciocolată legendară pe care România, cu câteva decenii în urmă, le exporta ca pe un delicios desert.




Celebra fabrică de bomboane din Vinga a început să funcţioneze în anul 1885, într-un atelier condus de sârbul Teodor Draskovits - după unele surse ar fi fost bulgar bănățean sau croat din Buziaș.


Atât era de bună ciocolata, care se fabrica în atelierul din Vinga, încât localnicii spun că dacă cineva mânca o bucată din această delicatesă, îi dispărea automat senzaţia de foame.




Fabrica a ajuns să aibă peste 100 de angajați, în perioada interbelică, care produceau drajeuri, fondante, bomboane şi diferite sortimente de ciocolată în cutie - ciocolată cu alune, cu nucă, cu vanilie, cu portocale sau cu vişine -, care se exportau în toată Europa  și în Japonia.


 


Casa Regală era răsfățată cu celebra marcă de ciocolată din Vinga, Banat. 

Regele Mihai a trimis chiar o scrisoare de recunoștință în anul 1937, proprietarului de atunci.

În anul 1948, Draskovits a fost dat afară din casa lui și fabrica a fost naționalizată. Veneau slugile și culdușii la putere.

La începutul anilor 1950, această fabrică a funcţionat ca secţie a fabricii de ciocolată din Timişoara – Kandia. 

Secretul acestei reţete de ciocolată Vinga nu a fost dezvăluit niciodată. 

”Itefonsa”, aşa se numea ciocolata care făcea, cândva, furori.  



Teodor Draskovits, a murit  în 1955, fără a lăsa cuiva vreo informaţie  despre modul de producere al diverselor tipuri de ciocolate și bomboane.



Teodor Draskovits, patronul fabricii de ciocolată  (1877-1955) - Părinții au fost János Draskovits (1845-1895) și Jozefa Biedermann (1847-1897)


Până în 1970, Kandia a mai produs două sortimente din marca “ciocolată de Vinga”, sub forma unor cutii ce conţineau bomboane cu cremă de vanilie și bomboane de ciocolată.





Cândva, după 1974, ciocolata de Vinga nu s-a mai produs ca sortiment.

Astăzi, din celebra fabrică nu au mai rămas decât ruinele. Câteva cărămizi lăsate în paragină, două geamuri sparte şi un utilaj uitat în curte.



Întrucât  cei trei urmași (fii) legali ai lui Teodor Draskovits senior au trecut deja în lumea umbrelor, ștafeta redobândirii proprietăților fabricii a fost preluată de nepoții de drept. 

Însă, singura supraviețuitoare luptătoare și cea mai în vârstă din cei șapte nepoți (patru sunt decedați, doi sunt în străinătate, în Germania), Teodora Rădulescu-Racsov (născută în anul 1944) care trăiește la Timișoara, s-a lovit de opacitatea birocratismului autorităților publice și, căzând pradă deznădejdii, nemaiavând  putere de luptă și nici sănătate corespunzătoare, a abandonat lupta de redobândire a proprietăților fabricii sau a despăgubirilor. Singura dorință și (de ce nu ?) speranță rămasă în viață este de a prinde ziua când la Vinga va curge din nou ciocolată cu miros de vanilie.

Niște semnale mai îndepărtate ne-au dat speranța că străinii vor reînvia tradiția ciocolatei de Vinga. Astfel, una din cele mai puternice companii producătoare de ciocolată din lume – L`atelier Chocolat din Belgia și-a exprimat interesul ca să reînvie tradiția pralinelor produse în perioada interbelică și postbelică la Vinga.

Se știe că Belgia este considerată țara ciocolatei și a pralinelor.

S-a vehiculat în presa locală că cinci companii internaționale vor să renască tradiția și să pună pe picioare o fabrică de ciocolată la Vinga. Această veste a produs atunci satisfacție în rândul localnicilor, dar se pare că zvonul s-a produs doar pentru publicitatea primarului de atunci al comunei Vinga, Lucian Stoicu. 

Oare se va găsi în viitor cineva ca să reînvie acest brand al localității Vinga și să simțim cu toții gustul aromat al ciocolatei care să curgă ca altădată ca un râuleț pentru a ne îndulci viața și să ne încălzească sufletele pline cu bunătate ? 





 

Tradiții românești, din care unii designeri străini se inspiră, alții își însușesc autenticitatea sau o atribuie altor popoare.


În ziua de 12 mai, a fiecărui an, se sărbătorește, în România, una dintre comorile românești - Portul Tradiţional Românesc. 

Ziua Naţională a Portului a fost instituită printr-o lege publicată pe 13 mai 2015, în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România.

De asemenea, se recomandă ca muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale să acorde asistenţă de specialitate şi să monitorizeze manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone.




Legea mai prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să poată difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi a valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.

Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România va fi marcată și în mediul școlar. Astfel, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau disciplinele echivalente, vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în păstrarea identităţii naţionale etnice.




Evoluția portului popular

Portul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, a trecut printr-un lung proces de evoluţie în ceea ce priveşte, în primul rând, estetica pieselor de bază.

Într-o primă etapă, portul nostru popular s-a individualizat faţă de cel al vecinilor şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive etc.

În următoarea etapă, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă urbană au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe), iar declinul portului tradiţional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei. Cei înstăriţi au participat şi ei la acest declin, prin adoptarea costumului de la oraş.

Astăzi, costumul popular se mai poartă local, pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi.



Deşi moda se schimbă de la an la an şi oamenii sunt tentaţi să o urmeze, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.


Semnificaţii

De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, un indiciu pentru rang şi ierarhie. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. Haina transmite emoţii şi semtimente.


Piese

Cămaşa lungă şi albă este piesa de bază, cea care îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. 

Cămaşa de duminică, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi a Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, cîmaşa pentru nuntă, naştere şi botez, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa morţii, fiecare era diferită.


Rădăcini

Rădăcinile se află în portul strămoşilor traci, geţi şi daci şi reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii.Tainele meşteşugului se învaţă şi astăzi de la femeile satului şi se transmit din generaţie în generaţie.



În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune pentru a comunica cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu ! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.



Portul popular românesc și designerii internaționali


Pe lângă designerii români și cei de peste hotare se inspiră în colecțiile lor din portul românesc tradițional.

Brand-ul american, Anthropologie, a creat o colecţie inspirată de costumul popular din Maramureş, distribuită în America, Anglia, Canada şi online, în peste 30 de ţări.

Însă, se pare că unii dintre designerii străini nu s-au mulțumit doar cu inspirația, ci chiar și-au însușit autenticitatea sau au schimbat-o ca fiind inspirată din tradițiile altor țări decât România. 

De exemplu, la  Muzeul Metropolitan de Artă din New York, a fost expus un obiect vestimentar datat ca fiind de la începutul secolului al XX-lea.  Obiectul vestimentar era copiat 1 la 1. În dreptul colecției, ca sursă de inspirație era trecută cultura africană. 

Deci, nu era recunoscut nicăieri că portul românesc  a fost sursa de inspirație, ca să nu mai spunem, că de fapt,  a fost  copiat integral.  

Abia după ce la nivel internațional, această întâmplare a luat amploare, Tory Bruch a modificat descrierea din dreptul colecției, oferind explicațiile reale.




Totuși, nu este primul caz.  O astfel de întâmplare a fost semnalată de curând și în cazul unei colecții Dior. 

De această dată sumanul de Biniș a fost sursa de inspirație. 

Un tânăr din Bihor care locuiește în Indonezia, a văzut în vitrina unui magazin de lux din Singapore cojocul pe care și el îl deține, în fapt copia unu la unu a acestuia. 

Așa s-a ajuns ca în mediul online să se creeze o întreagă revoltă Bihor, Nu Dior ! 

Radu Frentiu a semnalat faptul că prețul piesei Dior era de 35.000 de dolari, o sumă colosală, mai ales dacă ne gândim că la noi în țară abia am reînceput să recunoaștem valoarea comorilor din lada bunicii.

Nici bundița de Bucovina nu a trecut neobservată, același brand copiind un model prezentat în cadrul unui proiect al școlii generale din comuna Ostra, județul Suceava.



sursa: http://stiri.tvr.ro/12-mai-ziua-nationala-a-portului-traditional-costumul-popular-in-moda-interna-ionala_845056.html#viewhttps://www.lumeasatului.ro/articole-revista/traditii/3933-portul-popular-romanesc-sursa-de-inspiratie-pentru-marii-designeri.html

6.14.2020

Cine se mulțumește cu cât îi este necesar, trăiește mai mult și este fericit în fiecare zi !


Frumosul, cu cât este mai simplu cu atât este și mai frumos, dar noi insistăm să-l complicăm uneori urâțindu-l !


Nașterea Imperiului Rus


Ridicarea lui Ivan cel mare și nașterea imperiului rus

În perioada medievală, guvernarea asupra unei națiuni atât de vaste și puternice precum Rusia nu a fost niciodată o sarcină ușoară. 

Numeroșii conducători care veneau la cârma ei au experimentat întotdeauna ascensiunile și coborâșurile, astfel încât, această nobilă națiune slavă s-a ridicat la mari înălțimi, dar și la mari victime. 

Istoria ne amintește de toate, de bine și de rău deopotrivă și fiecare conducător a realizat ceva ce trebuie amintit. 

Unii mari lideri ies în evidență, iar unul dintre ei este Ivan al III-lea Vasilievici, Marele Prinț al Moscovei și al tuturor Rusilor. Și pentru viața și lucrările sale, acest lider a obținut o poreclă puternică: Ivan cel Mare. 

În calitate de conducător expert care și-a eliberat națiunea, și-a extins teritoriile și a deschis calea tuturor succesorilor săi, Ivan cel Mare a propulsat Rusia spre mari culmi.


Marea strămoșire a lui Ivan cel Mare


Pentru a începe povestea lui Ivan cel Mare, trebuie să ne uităm la linia sa nobilă și la tatăl său. La fel ca toți strămoșii săi, Ivan al III-lea a aparținut celebrei dinastii Rurikid care a condus Rusia câteva secole. 

Ivan a fost fiul lui Vasily al II-lea cel orb, un conducător capabil, a cărui îndelungată guvernare a fost marcată de unul dintre cele mai înverșunate, dacă nu chiar cele mai sângeroase războaie civile din istoria Rusiei: Războiul civil de la Moscova.

Acest război civil a izbucnit după moartea tatălui lui Vasily, după care primul a urcat pe tron ​​la vârsta de 10 ani. Reclamanții s-au prezentat pentru a lua tronul, iar pământurile Rusiei au fost cuprinse într-un conflict lung și amar. La un moment dat în acest război civil, în jurul anului 1446, Vasily II a fost orbit de adversarul său și a fost exilat. Dar, chiar dacă și-a pierdut vederea, Vasily al II-lea a recăpătat tronul și a câștigat conflictul, orb așa cum era.

Din cauza orbirii, Vasily al II-lea și-a numit fiul conducător. Și fiul acela a fost Ivan al III-lea Vasilievici, care a devenit ulterior Ivan cel Mare. După moartea tatălui său în 1462, Ivan al III-lea a urcat oficial pe tron ​​și a devenit Marele Prinț al Moscovei.




Ivan al III-lea al Rusiei



Un om ambițios

De la început, guvernarea lui Ivan a fost marcată de o mare ambiție și de o căutare „agresivă” a unei mari Rusii. 

În acea perioadă, toate ținuturile rușilor erau sub jugul opresiv al celebrei Mari Horde tătare-mongole, care cerea mari tributuri din partea Rusiei. 

Primii pași ai lui Ivan, după ce a devenit singurul conducător, s-au concentrat pe eliminarea adversarilor săi în Rusia, cu scopul de a uni ducatele ruse separate sub stăpânirea sa. 

În 1463, Ivan al III-lea a reușit să obțină supunerea lui Aleksandr Fedorovici Brukhatii, ultimul Mare Prinț al Principatului Yaroslavl, care a existat încă din 1218. Apoi, în 1465, Ivan a lichidat fără milă independența Principatului din Vereya, iar în 1474 a obținut supunerea prințului de la Rostov.

Un aspect distinctiv al succesului lui Ivan a fost faptul că nu a acordat prioritate fraților săi. A încercat să le supună guvernului său ca orice alt potențial rival. Fratele său George a murit în 1472, iar el a procedat imediat la confiscarea pământurilor sale și a câștiga stăpânirea asupra lor, contrar obiceiului de a împărți acele pământuri cu frații săi rămași. Metodele neconvenționale ale lui Ivan au condus rapid la opoziție.

Când a confiscat pământurile fratelui său mort, Ivan s-a aflat în fața unei revolte din armatele unite ale lui Boris de Volokolamsk și Andrei din Uglich.  Pe măsură ce acest conflict s-a adâncit, Marea Hoardă Tătaro-Mongolă a încercat să profite de instabilitate și să invadeze ținuturile rusilor. 

Dându-și seama de amenințarea unei astfel de invazii, Ivan III și frații săi au fost curând obligați să facă pace sub jurământ. Dar, cum este tipic pentru marii și ambițioșii conducători, Ivan al III-lea s-a îndreptat împotriva promisiunilor și juramintelor lor, iar în 1491 l-a arestat pe Andrei de Uglici și fiii săi, i-au întemnițat și i-au lăsat să moară în spatele gratiilor.

Acest act a fost un indiciu clar al intențiilor lui Ivan al III-lea și a proclamat chiar deschis că a căutat să elimine tot pericolul pentru sine, guvernul său și pentru cei din dinastia sa. În mod cert, zelul și dăruirea nemiloasă sunt semnele definitorii ale tuturor conducătorilor de succes.


Următoarea provocare a lui Ivan: supunerea Republicii Novgorod


În mijlocul tuturor acestor lucruri, Ivan al III-lea a intrat într-un conflict mult mai mare, cu Republica Novgorod.

Novgorodienii au fost rivali notorii pentru moscoviți, cu conflicte care au durat aproape un secol. 

Lucrurile s-au schimbat în 1466, când Ordinul Teutonic a fost învins de Polonia, iar prin prisma acestui lucru Novgorod a ajuns la un acord cu regele polonez Casimir. 

Fără a ezita, Ivan al III-lea a invadat Republica Novgorod imediat după aflarea acestui acord. Viteza era esențială pentru Ivan pentru că voia să evite orice implicare din partea lui Casimir. 

Ivan al III-lea Vasilievici a atacat în 1471, iar în vara acelui an au avut loc două bătălii majore între Marele Ducat al Moscovei și Novgorod. Prima a fost bătălia de pe râul  Shelon, care a avut loc la 14 iulie 1471. Bătălia, care a durat două ore, a fost aproape o întâlnire accidentală a celor două forțe. O parte a forțelor de la Moscova, condusă de Daniel Kholmsky, care număra doar 5.000 de bărbați, se îndreptau de-a lungul râului spre Novgorod, când au întâlnit o forță Novgorod mult mai mare, cu un număr de până la 30.000 de bărbați.


Cucerirea Republicii Novgorod


Moscovenii au obținut o victorie decisivă. A doua bătălie decisivă a avut loc pe râul Dvina de nord, unde  din nou muscovenii au obținut victoria.

Cu aceste două pierderi, Republica Novgorod a suferit o înfrăngere serioasă și a predat orașul lui Ivan al III-lea. 

La 24 iulie, Ivan al III-lea l-a executat pe comandantul lui Novgorod, Dmitry Isakevich Boretsky, cel mai mare apărător al opoziției din Moscova. Cu această înfrângere, Novgorod a fost forțat să renunțe la toate alianțele cu Lituania și Polonia, să renunțe la suprafețe mari de teritoriu și să plătească o compensație de război de 15.000 de ruble. La final, Novgorod a fost absorbit complet de Moscoviți în 1478. 


Cum Ivan III a învins Hoarda de Aur, marea sa provocare

Împotriva Hoardei de Aur, Ivan al III-lea avea să-și cîștige gloria. 

La începutul secolului al XV-lea, vastul și puternicul  Imperiu al Hoardei de Aur a început să se dezintegreze din cauza disputelor interne. În cele din urmă, a fost împărțit în trei kanați principali, aceștia sunt Khanatul Crimeei, Hoarda de Aur și Kazan Khanate. Această despartire a fost o mare oportunitate pentru Ivan al III-lea și aproape începutul unei serii ireversibile de victorii pentru Rusia.

Ivan a acceptat rapid mai mulți nobili tătari la curtea sa, obținând aliați importanți. Aceasta s-a dovedit a fi o decizie înțeleaptă. Drept urmare, Ivan III a obținut controlul asupra lui Kazan Khanate, cu ajutorul prințului Tartarus Kasim. Khanul din Kazan a fost obligat să accepte suveranitatea formală a Moscovei.

Următorul succes pentru Ivan s-a produs în 1474, când a făcut o alianță cu Khan-ul Crimeei, Mengli Geray, care a promis sprijin în cazul unui atac polonez. Pe scurt, aceste alianțe i-au oferit lui Ivan o poziție sigură pentru a înfrunta Horda de Aur rămasă.



Ivan al III-lea refuză tributul și rupe scrisoarea lui Khan Ahmed din Hoarda de Aur


Situația s-a accentuat în 1476, când Ivan al III-lea a refuzat să plătească tributul obișnuit lui Khan Ahmed din Hoarda de Aur, în schimb, a rupt scrisoarea lui Khan în bucăți, un act foarte provocator. 

Ca răspuns la acest refuz, Khan Ahmed a pornit cu armatele sale spre Muscova în 1480. Pe râul Ugra, unde cele două armate opuse ale Moscovei și ale Hordei s-au ciocnit pe părțile opuse ale râului. Luptele au durat între 8 octombrie și 28 noiembrie 1480. După aceea, tătarii s-au retras.

În anul următor, 1481, era evident că Hoarda de Aur se pregătea pentru un nou atac asupra Moscovei, dar aceste planuri au fost zădărnicite când Marele său Khan a fost atacat, învins și ulterior ucis de un khan rival al Hordei Nogay, Ivak. După moartea Marelui Khan, Hoarda de Aur a căzut brusc și s-a destrămat, dezintegrându-se. Prin aceasta, Ivan al III-lea a obținut o mare realizare: înlăturarea jugului tătar, pe care l-a impus rușilor de aproape 240 de ani.


Ivan cel mare și înființarea celei de-a treia Romă

Ivan cel Mare a beneficiat mult și de căsătoria sa cu Zoe (Sophia) Palaiologina, fiica lui Thomas Palaeologus și nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin XI. Prin această căsătorie și prin influența soției sale, Ivan a putut să introducă multe obiceiuri ale curții bizantine în propria sa curte și să adopte vulturul imperial cu cap dublu pentru sigiliul și stema lui.

La scurt timp după căsătoria sa cu Zoe, Ivan a început să se numească țar (asemănător cu Cezar). El a fost primul conducător rus care a folosit acest titlu. Mai mult, odată cu adoptarea Vulturului Imperial, Ivan a devenit un apărător al celebrei idei că Moscova este a treia Romă și succesorul Imperiului Roman. Toate acestea au fost primii pași spre crearea Imperiului Rus, o bază care a fost extinsă de succesorii săi.

De menționat că Ivan cel Mare a avut a doua cea mai lungă domnie din istoria Rusiei: 43 de ani. El a fost umbrit doar de domnia propriului său nepot, celebrul Ivan cel Teribil.


Moștenirea lui Ivan cel Mare și ascensiunea Imperiului Rus

Când privim domnia lui Ivan cel Mare, putem vedea clar pașii atenți și puternici ai unui conducător viclean și calculat. 

Odată cu eliminarea completă a tuturor rivalilor săi importanți și alianțele sale calculate, Ivan al III-lea Vasilievici a reușit să-și asigure o poziție puternică pentru el și națiunea sa. 

Sigilând succesele sale printr-o căsătorie extrem de influentă, acest mare conducător rus a reușit să ducă Rusia pe noi culmi. Și acțiunile sale au deschis calea succeselor viitoare, culminând cu propriul său nepot, Ivan cel Groaznic.


Înfrângerea Hoardei de Aur de către Ivan al III-lea al Rusiei


Autor:  Aleksa Vučković


sursa: https://www.ancient-origins.es/historia-personajes-famosos/ivan-grande-imperio-ruso-006169

6.13.2020

DACĂ ÎȚI PLACE DE MINE, DĂ-MI UN LIKE !


TORT DE CIOCOLATĂ CU CIREȘTE


BAUUU !


O ZI BUNĂ, VĂ DORESC !


Procesul de îmbătrânire, la oameni, începe de la 20 de ani




Primele riduri apar la vârsta de 20 de ani. Ridurile profunde apar mai târziu. 

Nu îmbătrânim toți cu aceeași viteză. 

Foametea, bolile sau munca fizică grăbesc acest proces.  

Sunt două tipuri de îmbătrânire: primară şi secundară. 

Prima ține de transformările inevitabile din structura corpului, determinate de ereditate. 

Procesul de îmbătrânire secundară se referă la persoanele afectate de accidente sau boli.

De la 20 de ani apar pierderi de celule în unele organe şi, mai ales, în creier. Dar acest lucru nu înseamnă că de atunci sunt vizibile efectele îmbătrânirii. 

Mult mai târziu, cam între 45 şi 65 de ani apar transformările fizice şi psihice. 

La femei apare menopauza. Scăderea cantităţii de estrogen duce la modificări legate și de sănătate, dar și de aspectul fizic. În această perioadă, unele femei au probleme cu insomnia, migrenele, li se reduce dimensiunea sânilor, iar pielea nu mai este întinsă.



Care este cauza îmbătrânirii

 

Îmbătrânirea este legată, în primul rând, de mutaţia celulară. 

Majoritatea celulelor care mor sunt înlocuite, prin diviziune, cu alte celule. 

Sunt şi celule care suferă anumite mutaţii. Cauzele mutaţiilor sunt diverse, de exemplu: expunerea, timp îndelungat, la soare sau îmbolnăvirile. În aceste condiții, se modifică ADN-ul care se ocupă de funcţionarea corectă a celulei.