7.14.2020

Ticăloșii cu polițiști și hoți. ”Mie unuia mi-e limpede ! Cînd România va aborda corupția din serviciile secrete, din Poliție și din Procuratură, atunci vom avea o șansă la o resetare serioasă a statului român. Pînă atunci, bîlciul cu iz de carnaval politic revărsat pe la televiziuni nu-i decît perdeaua de fum care acoperă structurile de putere agresive în urmărirea și capturarea banilor. Legalitatea nu-i decît un teatru din care unii păgubesc, iar alții cîștigă.”


Sună telefonul și mă caută un oarecare polițist cu ton de colonel. Cică ca să mă prezint la Secția de poliție numărul 5. Cea aproape de cartierul Pajura, aflată pe Bulevardul Bucureștii Noi.

-Domnul Nistorescu?

-Da! Vă rugăm să vă prezentați la Secția 5 pentru un supliment de declarație!

-Să mă prezint la secție? În legătură cu ce?

-Ați făcut o plîngere acum cinci ani pentru un furt de echipamente de la firma dumneavoatră!

-Corect! Acum cinci ani, dar nu mai știu cum îl cheamă pe hoț și nici ce ne-a furat!

Adevărat! În urmă cu patru-cinci ani, un electronist din redacția Cotidianul șterpelise niște echipamente. Să fi tot fost de vreo 25.000 de euro. Pe o parte le vînduse, iar pe altele le depusese la un amanet. Și tocase banii. Pentru că omul se plîngea de necazuri, l-am iertat. Am plătit contravaloarea echipamentelor și le-am recuperat de la amanetul din Calea Vitan. Iar el a semnat o promisiune că se obligă să recupereze și să restituie diferența. Și, hai, la treabă. N-au trecut două luni că bunul nostru coleg, pe numele său Ciprian Neculau, a mai golit încă o dată studioul video al redacției ziarului Cotidianul și a dispărut.

Abia după rugăminți și promisiuni s-a întors și ne-a mărturisit că o parte din aparate este depusă la un magazin de amanet din Piața 1 Mai. Iar celelalte, adio! S-au topit! Și, iar, în același stil ca înainte, cu promisiunea că le recuperăm pe banii noștri, omul nostru a acceptat să vină să ne arate unde le-a depus și de unde le putem ridica. Pe alți bani,  bineînțeles! Atunci, am chemat și a venit și o echipă de la Secția de Poliție numărul 5, pe raza căreia fusese comisă infracțiunea. L-au invitat la secție, Ciprian Neculau a recunoscut totul, a scris de-a fir a păr tot ce ne spusese și nouă și a semnat. Am depus și noi o plîngere și „La revedere”! Și, polițiști, și coleg, și aparate! Nu ne-am mai văzut, nu ne-am mai auzit și nici de la secția de Poliție nu ne-a mai căutat nimeni. Atîta doar că un prieten, căruia i-am spus povestea, mi-a zis, dacă-i vorba de ăia din Pajura, ia-ți adio !

Și au trecut aprope 5 ani pînă cînd a sunat telefonul cu vocea de tablagiu firoscos. I-am spus că este prea tîrziu, că nu-mi mai aduc aminte mare lucru, că plîngerea și lista obiectelor sunt la poliție, nu știu la cine, și să mă lase în pace. Nu am nimic de declarat în plus și nu merg nicăieri!

-Putem veni după dumneavoastră! Vă putem aduce cu mandat!

I-am închis telefonul și am uitat de el pînă cînd, două-trei săptămîni mai tîrziu, am fost sunat de un alt polițist de la aceeași secție. Se numește Vlad Floenescu și m-a rugat polticos să trec pe la Secția 5 pentru că are nevoie de clarificat ceva în dosarul cu aparatele dispărute.

Suna altfel, drept pentru care am dat fuga la faimoasa secție 5 din Bucureștii Noi, ca să aflu că Vlad Floenescu (nu știu gradul) este din același județ cu mine și că tatăl său îl cunoaște bine pe cel care cosește fînul în grădina mea de la munte. Si Vlad Floenescu, polițist din județul Hunedoara, repartizat probabil pe bază de legături geografice, mi-a dat să semnez o hîrtie. Nici mai mult, nici mai puțin că „mi-au fost comunicate drepturile”.

L-am întrebat pe gradul Vlad Floenescu, ce procuror instrumentează dosarul nostru. La cine a fost sau la cine este? Conjudețeanul meu a devenit repede milițian. A mermelit-o și s-a ferit să-mi spună.

De șmecheri și de hoți ce suntem, procurorii și polițiștii, adeseori pe o mînă cu infractorii, aleargă ca disperații după victime și după păgubiți ca să semneze hîrtii care atestă că „le-au fost comunicate drepturile”. Altfel, „bieții” procurori nu pot închide dosarele! Ca să nu mai vorbim de trimiterea cazurilor la o instanță!

Ce mai tura-vura ! Înțeleg de ce este așa mare concurență la Academia de Poliție de pe Bucuerști-Ploiești. Și la cea de Informații, de naiba știe pe unde este! Că pe lîngă salariu, soldă de hrană și bani de echipamente, și ce drepturi și sporuri or mai fi fiind, toate reglementate, se adaugă și sume greu de estimat. Faceți o comparație între casele unor profesori, fie ei și directori de licee, și casele șefilor de poliție sau ale procurorilor-șefi. Sau ale generalilor SRI, responsabili de contracte pe bani publici ? Și înțelegeți, fără prea multe detalii și explicații !

Mie unuia mi-e limpede ! Cînd România va aborda corupția din serviciile secrete, din Poliție și din Procuratură, atunci vom avea o șansă la o resetare serioasă a statului român. Pînă atunci, bîlciul cu iz de carnaval politic revărsat pe la televiziuni nu-i decît perdeaua de fum care acoperă structurile de putere agresive în urmărirea și capturarea banilor. Legalitatea nu-i decît un teatru din care unii păgubesc, iar alții cîștigă.

Și de la buget, și, direct, de la cetățean !

Post scriptum‎:
Toate pledoariile și avertizarile‎ lui Iohannis, Orban și Raed Arafat patinează la greu și, de aceea, sistemul a trecut la folosirea vedetelor. Interviu amplu cu Marcel Pavel și reportaje dulcege cu contaminata de Andreea Esca. Să vadă poporul că vedetele suferă și ele și că țara e-n pericol !

„Guvernanți incompetenți, când o să încetați să vă mai bateți joc de români? Ați afișat pe site-ul Ministerului Sănătății 113 centre de testare unde românii care pleacă în concediu își pot face testele. Cele mai multe dintre aceste centre (adică aproximativ 100!) sunt de stat și acolo nu se fac teste decât pentru cei internați! Voi știați lucrul ăsta, deci de ce puneți oamenii pe drumuri? Doar ca să vă faceți că munciți?”, a scris, luni seara, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.


Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține, referitor la situația românilor care vor să plece în vacanță și trebuie să se testeze, că există 113 de centre unde oamenii pot afla dacă au COVID-19 sau nu. Cele mai multe astfel de centre sunt de stat și se testează doar persoanele internate.

„Guvernanți incompetenți, când o să încetați să vă mai bateți joc de români? Ați afișat pe site-ul Ministerului Sănătății 113 centre de testare unde românii care pleacă în concediu își pot face testele. Cele mai multe dintre aceste centre (adică aproximativ 100!) sunt de stat și acolo nu se fac teste decât pentru cei internați! Voi știați lucrul ăsta, deci de ce puneți oamenii pe drumuri? Doar ca să vă faceți că munciți?”, a scris, luni seara, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

Ministerul Sănătății a publicat, duminică, lista centrelor din țară unde românii pot face testul molecular fără de care nu pot intra în Grecia.

Ministerul Sănătății a transmis, sâmbătă, lista completă a centrelor de testare, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să călătorească în Grecia și care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene.

Lista a făcută publică pe pagina de web, pe www.ms.ro, și conține adresele și numerele de telefon ale acestora.

Este vorba de centre publice, respectiv spitale și Direcții de Sănătate Publică, precum și de centre private.

sursa: https://www.cotidianul.ro/tariceanu-atac-la-guvernantii-incompetenti-va-bateti-joc/

7.13.2020

O nouă zi cu proteste în Piața Victoriei. Zeci de oameni sunt la această oră, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de legea carantinei și izolării, care se află în dezbatere în Senat.


Manifestanții s-au rugat, rostind ”Tatăl nostru” și ”Crezul”. ”Opriți legea!”, ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, sunt scandările celor care protestează și care poartă steaguri tricolore.

Duminică a fost prima zi de protest, la care s-au adunat aproape 1.500 de oameni.

Printre participanți se numără și regizorul Iulian Capsali, care susține că protestatarii nu neagă existența virusului (de altfel, unul dintre fiii săi a fost bolnav de COVID-19), ci sunt doar împotriva legii.

„FIți furioși, fiți furioși. Dacă nu sunteți voi, vor fi ei“, spune unul dintre participanți. Ei spun că vor să picheteze sediile partidelor, în speranța că legea va fi anulată. Sunt vizate sediile PSD și PNL, dar și sediile Parlamentului și al Guvernului.

„NU  cedăm și nu-i lăsăm să ni se încalce drepturile“!, afirmă unul dintre vorbitori.


”Vara Magică” începe la Bucureşti, în aer liber


 

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de 14 concerte camerale și simfonice desfășurată între 15 iulie și 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul “Anul Beethoven la Bucureşti”.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va aduce în 2020 pe originala scenă din faţa Ateneului 7 formaţii orchestrale precum Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor și solist David Lefevre, Orchestra Camerata Regală, dirijor Constantin Adrian Grigore, solistă Rebekka Hartmann – vioară, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, solist Ștefan Cazacu – violoncel , Orchestra Naţională Simfonică a României, solist Cvartetul Wave, dirijor Cristian Mandeal, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky  – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu.

Programul va cuprinde și 7 recitaluri camerale extraordinare susținute de Ansamblul cameral Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu, deAnsamblul Raro fondat de Răzvan Popovici, de celebra mezzo-soprană Ruxandra Donose, acompaniată de pianistul Sergiu Tuhuţiu, de Cvartetul ARCADIA, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Cvartetul Wave şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.

Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara înaintea începerii actualei ediții : „Totul este inedit la Festivalul „Vara Magică” din acest an. Dacă acum aproape un deceniu, festivalul a început dintr-o necesitate, pentru că vara nu se întâmpla nimic de acest gen în Bucureşt, anul acesta el este dedicat necesităţii bucureştenilor de a reveni la normal şi din punct de vedere spiritual.

Avem nevoie de cultură vie, avem nevoie de muzică, de destindere, de relaxare, iar acest festival trebuie să continue, pentru că după lunga perioadă petrecută doar în online, foarte multă lume îşi doreşte contactul direct cu emoţia generată de muzica live. Iar dacă toate acestea se petrec în eleganta curte a Ateneului Român, având pe fundal exact imaginea care se află pe afişul nostru de la început, sunt convins că… totul va fi bine.”

Așadar, 14 concerte, 7 seri cu orchestre, 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” OPEN AIR din 15 iulie până pe 27 august, la Ateneul Român.

15 Iulie – Ansamblul Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu
16 Iulie – Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor și solist David Lefevre
22 Iulie – Ansamblul Raro, fondat de Răzvan Popovici
23 Iulie – Ruxandra Donose – mezzo-soprană, la pian Sergiu Tuhutiu
29 iulie – Cvartetul ARCADIA
30 Iulie – Orchestra Camerata Regală
Dirijor : Constantin Adrian Grigore
Solistă: Rebekka Hartmann – vioară
5 August – Alexandru Tomescu – vioară şi Josu de Solaun – pian
6 August – Orchestra Română de Tineret
Dirijor : Cristian Mandeal
Solist : Ștefan Cazacu – violoncel
12 August – Orchestra Naţională Simfonică a României
Dirijor : Cristian Mandeal
Solist : Cvartetul Wave
13 August – Cvartetul Wave
19 August – Romanian Chamber Orchestra
Dirijor: Cristian Măcelaru
20 August – Romanian Sinfonietta Orchestra
Dirijor şi solist : Alexander Sitkovetsky – vioară
26 August – Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian
27 August – Kamerata Kronstadt
Dirijor : Cristian Oroşanu
Solişti :Nicolas Dautricourt – vioară, Răzvan Popovici – violă

sursa: https://www.cotidianul.ro/vara-magica-incepe-la-bucuresti-in-aer-liber/

Eugen Teodorovici a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida la funcția de președinte al PSD.


Am spus că îmi depun candidatura în mod personal pentru funcția de președinte, pentru că astăzi statutul, după cum știți, nu prevede o altă formă de competiție internă, iar în situația în care acest lucru se va schimba, categoric voi avea și eu o echipă pe formula pe care CEX-ul o va decide, astfel încât să fie o echipă cu oameni care vor o schimbare, nu doar pentru partid, ci și pentru țară”, a spus Teodorovici.

El a spus că vrea să ofere o alternativă la ceea ce „este astăzi PSD”.

Nu este o luptă între mine și alt coleg din partid, nu este competiția mea. Eu vreau să ofer doar o alternativă la ceea ce astăzi este PSD, conducerea sa, pentru că este despre România, este despre PSD, nu despre Teodorovici, nu despre Ciolacu, nu despre competiția între cei doi”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Gabriela Firea, cu ochii pe Centrul Vechi


Reguli noi pentru Centrul Vechi. Primăria Capitalei propune noi reguli pentru proprietarii de terase din Centrul Vechi. Printre acestea:

-delimitarea teraselor astfel încât pe stradă să fie asigurat un culoar de patru metri.

– „Între terase se va putea realiza o separare faţă de vecini şi maximum 2,5 m faţă de stradă exclusiv din elemente de mobilier urban din: Sticlă (geam securizat) clară, dimensiune maximă L=1,25 m, montată în cadre metalice negre, sprijinită ăe tălpici şi nefixată în pavajul străzii, nedepăşind suprafaţa spaţiului închiriat; Jardiniere de lemn/metal, dimensiuni maxime L=1,25 m, H=1,50 m, l = 0.50 m, simplu aşezate pe avajul străzii”.

În dreptul clădirilor cu faţade degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli, amplasarea teraselor sezoniere este posibilă numai după reabilitarea faţadei. Toate constatările vor fi făcute de o comisie stabilită de primarul Gabriela Firea.

Alte propuneri:

– Aprovizionarea se face în intervalul orar 06:00 – 10:00. Accesul în afara acestui interval se va face doar cu plata unui tarif de 300 lei/acces.
– Maşinile de aprovizionare au acces în Centrul Vechi doar pe strada Doamnei şi pe strada Lipscani şi vor ieşi doar pe străzile Şelari şi Căldărari
– Pe terase sunt interzise: mobilierul pentru servire, automatele de vânzare, instalaţiile frigorifice, de spălare a vaselor sau de preparare a mâncării, vitrinele de prezentare, plasmele (cu excepţia marilor meciuri).

sursa: https://draft.blogger.com/blog/post/edit/1171217212499779951/5490509187148194124

Ce dacă nu are nimic de comunicat ! Important e să se vadă undeva. Să nu îl uite lumea.



Ghiciți ce mai face ministrul Vela. Obișnuit în ultimele luni să se vadă la toate televiziunile, pe toate site-urile și în toate publicațiile, ministrul Marcel Vela nu mai știe ce să facă să reintre în grațiile presei. Și dacă tot s-a obișnuit să fie filmat din orice unghi, acum…se filmează singur. Sau, mă rog, ajutat de vreun subaltern.

Ce dacă nu are nimic de comunicat! Important e să se vadă undeva. Să nu îl uite lumea. Ultima încercare în acest sens ? Un filmuleț postat pe pagina de Fb a MAI, intitulat, #suntem echipă, în care Marcel Vela comunică de la distanță cu unii dintre subalternii săi din Brașov.

Așa că aceștia (pompieri, jandarmi, polițiști, etc) în loc să-și vadă de treaba pentru care sunt plătiți, stau să răspundă unor întrebări foarte profunde. „Cum sunteți și ce faceți?“. Nici nu răspunsurile nu ne e rușine, după cum puteți vedea în filmul de mai jos.

sursa: https://www.cotidianul.ro/ghiciti-ce-mai-face-ministrul-vela/

Cum se fură cu programul ”Tomata românească”


Ministerul Agriculturii, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, a descoperit mai mulți beneficiari ai programului de minimis pentru tomate în spații protejate care cultivau orice altceva decât tomate. De asemenea, au fost dibuite mai multe acte de control cu semnături false sau plăți duble. Conform unui document semnat de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, probleme de acest gen au fost constatate în județele Olt, Dâmbovița și în celebrul bazin legumicol Matca, din județul Galați.  Anul acesta, aproape 20.000 de beneficiari ai programului ”Tomata românească” vor primi în jur de 40 milioane de euro. Nu toți acești bani ajung însă pe căi cinstite la cei care i-au solicitat. Din document reieste că există o rețea de complicități între reprezentanții direcțiilor agricole județene și fermieri. ”Au fost identificate spații protejate, care în momentul controlului erau cultivate cu alte culturi decât tomate (exemplu cu castraveți), deși, conform tuturor documentelor/fișelor întocmite de reprezentanții Direcției pentru Agriculutiră Județene (DAJ), acestea figurau a fi cultivate cu tomate pentru programul minimis”, se spune în documentul semnat de ministrul Oros. De asemenea, ”au fost depuse documente la dosarele solicitanților de sprijin pentru accesarea de minimis pentru tomate în spații protejate – Ciclul II de producție, deși în solarii, la data depunerii documentelor de comercializare, nu mai exista cultura de tomate, asupra documentelor privind comercializarea producției de tomate planând suspiciunea de a fi false”. Ministrul Oros mai spune că ”au existat dosare ale beneficiarilor programului de minimis asupra cărora planează suspiciunea de a fi false în totalitate, întrucât reprezentanții DAJ ce figurau ca responsabili ai acestor dosare, nau au desfășurat acțiuni de control la beneficiarii respectivi, semnăturile pe acele documente nefiind recunoscute de reprezentanții DAJ”. O altă problemă descoperită a fost aceea că au fost făcute plăți duble ale ajutorului de minimis pentru mai mulți beneficiari ai programului.

Având în vedere neconformitățile de mai sus, s-a impus sesizarea Inspectoratelor de Poliție Județene sau a Parchetelor. Prin Nota de control nr. 213009/1/19.03.2020 referitoare la activitatea și managementul desfășurat de conducerea executivă din cadrul DAJ Olt, au fost făcute constatări asupra modului de implementare a programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, pentru anul 2019, în județul Olt. Au existat suspiciuni rezonabile că, dintre dosarele verificate, un număr de 73 conțin documente false, iar pentru 45 din dosarele verificate, fermierii au beneficiat de plăți duble. Urmare neconformităților constatate prin această notă de control, a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Olt și Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care, în prezent, desfășoară cercetări de specialitate.

Pentru județul Dâmbovița, prin Nota de control nr. 223107/16.12.2019 privind rezultatul verificărilor referitoare la implementarea programului, pentru anul 2019, în comuna Băleni, județul Dâmbovița, au fost constatate unele neconformități administrative care au fost remediate în cadrul DAJ Dâmbovița. Verificările au fost reluate în feburarie 20020, iar prin Nota de control nr. 206374/5.02.2020 privind rezultatul verificărilor referitoare la implementarea Programului ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2019, în județul Dâmbovița, au fost constatate de asemenea neconformități. Astfel, pentru 16 beneficiari au existat suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor justificative de comercializare depuse la dosar, iar doi dintre beneficiari nu dețineau suprafața prevăzută în actele normative, motiv pentru care Ministerul a înaintat nota de control Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița – serviciul de investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.

În bazinul legumicol Matca, județul Galați, au fost constatate neconformități prin Nota de control nr. 228603/7.06.2019. Această notă a fost înaintată către Poliția Marca pentru a cerceta dacă cele prezentate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.

Ajutorul de minims are drept scop susținerea produsului tomate în spații protejate stimulând producătorii agricoli și valorifice producția obținută pe perioada când există deficit de legume proaspete din producția internă. Pe parcursul derulării programului, s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de beneficiari, de la 8.026 în anul 2017, la 15.711 în anul 2018 și respectiv 20.723 în anul 2019. În 2020 au fost depuse în jur de 20.000 de cereri pentru jutor.


Bătaie de joc la adresa românilor !


Europarlamentarul PSD Victor Negrescu face o analiză dură a formei în care legea privind carantina şi izolarea a fost propusă de către PNL.

"Textul legii prezentat Parlamentului de către Guvernul României este foarte slab și încalcă multe prevederi constituționale. Guvernanții liberali au întârziat inacceptabil prezentarea acestui text arătând că sunt incapabili în a gestiona criza COVID-19. Din păcate, populația își pierde răbdarea și încrederea, ceea ce conduce la creșterea numărului de îmbolnăviri, dar și mai grav, la numărul de victime. Dacă privim cu responsabilitate această situație, toți decidenții politici trebuie să poarte pe conștiință viețile pe care sistemul nu le-a putut salva.

Dar iresponsabilitatea liderilor PNL care au ignorat riscul acestui virus, spunând că e o simplă răceală, și incapacitatea lor în a gestiona prezenta criză altfel decât într-o cheie strict politică, nu înseamnă că noi nu trebuie să ne comportăm responsabil. Partidul Social Democrat a fost forța politică care a asigurat stabilitate și a sacrificat inclusiv puncte electorale pentru a permite adoptarea celor mai bune soluții pentru români. Am venit cu măsuri economice în Parlament și am căutat să oferim soluții reale, de la testarea masivă până la spitale modulare realizate cu ajutorul aleșilor noștri locali. Este ușor să faci scandal precum liderii unor partide mici sau să fi un politician populist. Este mult mai greu să faci ceea ce trebuie, asumat, cu forță", transmite Victor Negrescu.

"Partidul Social Democrat trebuie să își asume public și clar mesajul forței politice responsabile și profesioniste"

 

"De aceea, cred că Partidul Social Democrat trebuie să își asume public și clar mesajul forței politice responsabile și profesioniste. Fără ambiguitate. Fără declarațiile cu mize personale care să sperie lumea. Să reacționăm ferm când cineva nu respectă recomandările specialiștilor sau când se preiau mesaje care nu au nicio legătură cu realitatea. Pentru cei care cred că trebuie să ascultăm vocea celor care nu cred în virus le spun clar, că inclusiv acele persoane au nevoie să acționăm cu rațiune pentru a le proteja viața, indiferent de convingerile sau votul lor.

România trebuie să aibă o lege a carantinei care este în deplin acord cu necesitățile medicale, cu practicile europene și cu definițiile stabilite de Organizația Mondială a Sănătății. Legea PNL este proastă. Au fost modificări la Camera Deputaților iar în Senat trebuie să o modificăm în așa fel încât să corespundă nevoilor. Dacă în Germania au gestionat cel mai bine criza, punem în vigoare o lege similară, dacă ne place ce face Grecia, atunci facem precum în Grecia. Dar adoptăm o lege chiar dacă știm cu toții că ce a făcut Guvernul a fost o bătaie de joc la adresa românilor. Salvăm încă o dată situația. Da, sună ciudat pentru unii care în ultimele luni ne-au înjurat în permanență. Dar dacă va fi o lege bună, va fi pur și simplu adevărat", apreciază europarlamentarul PSD.

"Este frustrant să fim înjurați pentru slaba guvernare liberală"

 

"Este frustrant să fim înjurați pentru slaba guvernare liberală, este incorect să fim blamați pentru faptul că am fost obligați să votăm un guvern pe care nu îl susținem deoarece președintele României se juca de-a politica în mijlocul crizei medicale și nu voia să numească un premier independent, decorat chiar de el, propus de majoritatea parlamentară, dar asta nu înseamnă că opoziția presupune să fim la fel de iresponsabili precum liberalii. Trebuie să continuăm drumul spre o opoziție solidă, puternică, constructivă din partea Partidului Social Democrat. Să explicăm clar, prin toate mijloacele, că situația a fost gestionată prost și că se putea și încă se poate altfel pentru a evita o criză medicală și economică care se anunță dezastruoasă.

Imediat ce va fi posibil România trebuie să aibă un nou guvern, serios și responsabil, cu măsuri pentru relansarea economică a țării și reclădirea încrederii în instituțiile statului. Majoritatea statelor europene pun deja fonduri deoparte și gândesc modul în care vor gestiona un al doilea val, avem nevoie de un guvern care cu responsabilitate să facă la fel în România", transmite Victor Negrescu.


Fiica lui Nelson Mandela și Winnie Madikizela-Mandela, Zindzi Mandela, a murit la 59 de ani.



Conform BBC, copilul liderilor anti-segregare din Africa de Sud s-a stins luni dimineața, în Johannesburg. Moartea lui Zindzi a fost confirmată de o sursă din familie.

Zindzi Mandela era ambasadorul Africii de Sud în Danemarca în momentul morții, însă cauza morții nu este încă cunoscută. „Fiica de 59 de ani a fostului președinte Nelson Mandela și a curajoasei Winnie Madikizela-Mandela, a murit într-un spital din Johannesburg în dimineața zilei de luni”, a transmis televiziunea publică sud-africană, SABC.


Liberalizarea pieței de gaze naturale nu a condus la scăderea prețurilor din facturile lunare



Consumatorii nu au avut parte de ieftiniri în urma liberalizării pieței de gaze naturale. Deși prețurie ar fi trebuit să scadă între 10 si 15%, marii furnizori au păstrat prețurile din perioada reglementată. Majoritatea consumatorilor au încheiat contracte pe 3 luni, iar după reînnoirea din octombrie prețurile vor crește din nou.

Potrivit România TV, din ianuarie 2021 se va liberaliza și piața de energie electrică. Consumatorii casnici nu trebuie să se aștepte la ieftiniri, deoarece prețurile din facturi vor fi mai mari decât în perioada reglementată.

sursa: https://www.dcnews.ro/liberalizarea-gazelor_759270.html

7.12.2020

„În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. (…) Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific, Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.


România trece printr-o „revenire” a primului val de îmbolnăviri dar instituirea stării de urgenţă nu va scădea numărul de cazuri. Este opinia exprimată de epidemiologul Molnar Geza la Digi24.

Medicul a mai afirmat că numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată ţara iar în acest moment România trece printr-o “revenire” a primului val de îmbolnăviri, care va trece în maxim două săptămâni. El consideră că izolarea este un act medical, iar carantina unul administrativ, iar persoanele infectate trebuie izolate pentru a nu răspândi virusul. Epidemiologul nu consideră că starea de urgenţă se mai impune să fie folosită în acest moment.

În momentul de faţă nu discutăm de o stare epidemică generală pe întreg teritoriu al ţării sau respectiv la întreaga populaţie a României. (…) Suntem la o redeşteptare a valului sau respectiv o revenire a valului, care, în momentul de faţă, circulă prin focare, pentru că jumătatea din cazuistica înregistrată în ultimele două săptămâni arată o creştere de 34%, după datele OMS. În cele 14 zile anterioare zilei de data de 9 iulie, am înregistrat o creştere de 38% şi indicele de reproducere este 1,1%, care nu este favorabilă. Fără nicio discuţie, ar fi ideal să fim sub 1, dar nu este nici atât de prăpăstios, încât să ne facem alte gânduri decât aceea de a respecta fiecare individual mijloacele posibile de protecţie, pentru că aici nu există niciun tratament specific, Sunt optimist. Anticiparea mea este că şi acest al doilea vârf va fi depăşit în maxim două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere”, a declarat Molnar Geza la Digi24.

Acesta spune că cei 406 oameni infectaţi cu noul corornavirus care s-au externat ca urmare a lipsei măsurii legale de carantină ar mai putea genera încă peste 800 de cazuri în săptămâna următoare.

Epidemiologul spune că instituirea stării de urgenţă nu va scădea numărul de cazuri.

„Posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă nu va rezolva mare lucru, în sensul evoluţiei cazuisticii şi înregistrării cazuisticii“.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 32.079. De asemenea, 24 de persoane – între care şi una cu vârsta între 30 şi 39 de ani, au decedat, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.871. De asemene, 406 pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 838.953 de teste şi au fost testate 493.858 de persoane.

sursa: https://www.cotidianul.ro/epidemiologul-m-geza-si-starea-de-urgenta/

Premieră pentru Johnson și Trump




Premieră pentru Johnson și Trump. Cei doi oficiali, englez și american, au fost văzuți pentru prima dată purtând măști de protecție. Apariția celor doi cu „masca pe figură“ în public e cu atât mai surprinzătoare cu cât niciunul nu a mai făcut acest gest nici măcar când pandemia era în toi. Plus că Trump susține și acum că 99% dintre cazurile de coronavirus sunt inofensive. Cu toate acestea, la ultima sa vizită într-un spital, liderul de la Casa Albă a mers protejat. „Când ești într-un spital, mai ales, cred că se așteaptă să porți mască“, a declarat el.

Și la premierul britanic apariția sa mascată ridică semne de întrebare. Boris Johnson nu a mai fost văzut nici el în această situație chiar dacă în luna martie a fost chiar internat din cauza coronavirusului.

Cel mai recent bilanț al cazurilor de coronavirus arată că din cele peste 12,7 milioane de îmbolnăviri, peste 3,2 milioane sunt americani și aproape 300.000 sunt britanici.


Viktor Orban se opune condiţionării alocării fondurilor Uniunii Europene de respectarea principiilor statului de drept. „Fondurile trebuie alocate în mod corect şi flexibil. Trebuie evitat cu atenţie un lucru: amestecarea acestei situaţii cu politica. Aceasta este cea mai importantă condiţie a Ungariei. Am putea bloca prin veto acordul final, întrucât este necesară o decizie în unanimitate, dar ne-am poziţiona în opoziţie cu celelalte 26 de ţări. Acest lucru trebuie făcut doar în ultimă instanţă”, a explicat Viktor Orban, potrivit agenţiei Reuters.


România, la mâna lui Viktor Orban. Premierul Ungariei a sugerat că ar putea bloca adoptarea unei decizii a Uniunii Europene privind bugetul multianual şi fondul de redresare post-pandemie dacă sunt impuse condiţii referitoare la situaţia statului de drept şi la modul de utilizare a fondurilor.

„Dacă ne îndatorăm, atunci nu ar trebui să apară condiţionalităţi privind cheltuirea fondurilor”, a declarat Viktor Orban într-un interviu acordat postului public de radio din Ungaria, potrivit site-ul Napi.hu şi publicaţiei Der Spiegel.

Liderul de la Budapesta a sugerat că Ungaria ar putea bloca adoptarea Fondului de redresare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Viktor Orban se opune condiţionării alocării fondurilor Uniunii Europene de respectarea principiilor statului de drept. „Fondurile trebuie alocate în mod corect şi flexibil. Trebuie evitat cu atenţie un lucru: amestecarea acestei situaţii cu politica. Aceasta este cea mai importantă condiţie a Ungariei. Am putea bloca prin veto acordul final, întrucât este necesară o decizie în unanimitate, dar ne-am poziţiona în opoziţie cu celelalte 26 de ţări. Acest lucru trebuie făcut doar în ultimă instanţă”, a explicat Viktor Orban, potrivit agenţiei Reuters.

În contextul începerii mandatului Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, cancelarul Angela Merkel l-a atenţionat pe Viktor Orban în privinţa respectării normelor statului de drept. „Protejarea statului de drept este importantă. Intenţionăm să spunem lucrurile clar când vine vorba de Viktor Orban. Vom urmări cu atenţie ce se întâmplă acolo”, a afirmat Angela Merkel.

„Liberalii se plâng mereu…, încearcă de fiecare dată să ataşeze ideologiile lor la problemele economice din UE. Acest drum nu duce nicăieri”, a ripostat Viktor Orban.

Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro. Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a confirmat un plan de condiţionare a alocării fondurilor pentru relansare de respectarea normelor statului de drept, dar propunerea sa riscă să fie considerată insuficientă de ţările care vor un sistem dur de sancţionare a statelor care nu respctă independenţa justiţiei. În cadrul sistemului, orice încălcare a normelor statului de drept şi de sancţionare trebuie aprobate prin majoritatea calificată a statelor membre UE, astfel că există posibilitatea ca deciziile să poată fi blocate de Ungaria, Polonia şi aliaţii acestora, observă cotidianul Financial Times.

În urmă cu câteva zile Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă, a declarat că respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene, inclusiv a celor pentru relansare. „Statul de drept trebuie să fie o condiţie pentru distribuirea fondurilor UE”, afirmă Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Valori şi Transparenţă. Printre condiţii, oficialul UE a menţionat, potrivit agenţiei de presă Reuters, exigenţe precum un „sistem judiciar funcţional” şi mecanisme puternice de combatere a corupţiei. „Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi”, a atras atenţia Věra Jourová.

Agenţia de presă Reuters a notat că declaraţia reprezintă un avertisment adresat în principal unor ţări precum Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria. „Este un avertisment adresat Poloniei şi Ungariei, care au avut dispute cu Uniunea Europeană privind gradul de control guvernamental asupra instanţelor judiciare şi judecătorilor, dar şi României şi Bulgariei, care rămân afectate de corupţie şi de sărăcie la mulţi ani după aderarea la Blocul comunitar”, a observat agenţia Reuters.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro. Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE încearcă să aprobe noul proiect bugetar multianual şi planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.



PSD explică de ce a amânat votul. „Un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi expediat fără o dezbatere serioasă“


PSD explică de ce a amânat votul. Social – democrații susțin că, deși sunt extrem de îngrijoraț de situația sanitară din țară,  „un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi expediat fără o dezbatere serioasă“. Reprezentanții partidului admit că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala.

Într-o postare pe pagina de FB a formațiunii politice ei precizează însă că„ modul în care se pune în practică carantinarea, izolarea sau internarea face diferența între un regim abuziv și unul democratic.

Este a treia oară când Guvernul PNL se comportă total iresponsabil și trimite Parlamentului o lege proastă, făcută pe picior, în ultim moment. Deși știau de mai bine de o lună, de când s-a pronunțat CCR.

Iată doar câteva dintre aspectele care trebuie dezbătute cu seriozitate:
⚠️Carantina, izolarea, spitalizarea trebuie făcute pe baza unor dovezi clare, științifice de boală. „Semnele sugestive” nu reprezintă o dovadă științifică, clară.
⚠️NU este precizată perioada acestor măsuri. Pe perioadă nedeterminată, cum vrea Guvernul Orban, este inacceptabil.
⚠️Ce se întâmplă cu copiii părinților izolați/carantinați. În niciun caz vreun funcționar vremelnic nu poate hotărî soarta lor, chiar și temporară.
⚠️Confiscarea și distrugerea bunurilor unei persoane izolate/carantinate. Această măsură trebuie aplicată DOAR în scopul decontaminării, proporțional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor cetățenești și pe o perioadă determinată. Orice altă variantă este inacceptabilă!
⚠️Posibilitatea contestării restrângerilor de drepturi. Judecătorii constituționali au precizat clar că trebuie să existe o asemenea posibilitate.

Legea izolării și carantinei/Medicii, la cheremul șefilor

Nimic nu poate justifica, nici starea de alertă, nici măcar cea de urgență, legiferarea pe picior, amatoristică, făcută de Guvernul Orban“.


sursa: https://www.cotidianul.ro/psd-explica-de-ce-a-amanat-votul/



7.11.2020

La ce se uită lumea și de ce înnebunește ? Spune ce filme vezi ca să îți spun cine ești !


Poate că nu vă interesează. Poate nu ! Și, totuși, povestea filmelor spune ceva ! Și despre noi, și despre calitatea vieții noastre, și despre politicieni. Mediocrii de ei se uită la filme ca la scrisorile din Biblie. Mai nou, proverbul ar trebui modificat. Spune ce filme vezi ca să îți spun cine ești !

Lecturile nu mai spun nimic pentru că sunt rare sau, în cazul unora, inexistente. Filmele portretizează mai rău ca datele genetice. Cînd aud de unele filme sau cînd dau peste anumite imagini îmi vine să zic ceva de dulce și ies sau schimb canalul. Mai bine mă uit pe pereți sau la delirul verbal de pe televiziuni. Prefer să urmăresc o vrabie prin iarbă sau să rămîn cu privirile agățate între crengile unui copac.

Cine-oferta este nebună dar și nespus de săracă. S-au dus filmele care erau pe gustul generației mele. Au dispărut, sunt rare și n-au „clienți”. Adică spectatori. Au fost învinse de bombardamentele cu subiecte goale, de o banalitate cumplită. S-au prostit și regizorii. Au murit și marii scenariștii. Nici producătorii nu mai realizează cînd se înhamă la o tîmpenie. Numărul de bilete vîndute (adică încasările) este singurul criteriu. Restul nu mai contează. Și marii actori joacă în filme proaste, așa cum actorii români se înghesuie să apară în clipuri publicitare. Nu contează unde și ce joacă. Să joace și să încaseze! Uneori, dintr-un clip cretin ajung mai mari vedete decît dintr-o capodoperă. Se schimbă lumea și dispare filmul de artă. Locul lui este luat de filme-hamburgher și de pelicule- coca-cola! În criză de subiecte și de parabole, producția cinematografică este dominată de aberații science fiction. Totul se joacă din computer. Adio, actori în carne și oase! Pixeli și iar pixeli, desene în variante moderne ale basmului scris fără talent și cu exces de ură și violență. Ambele trăsături mobilizează fraierii în săli și pe canale de distribuție. Tehnica este să-i păcălești pe spectatori să participe la recuperarea investiției. Un fel de comerț la botul calului, cu imagini pentru fraieri și povești de visat urît. Plac le nebunie tuturor amatorilor de manele.

Am încercat să văd și un film românesc. Miami buci ! O oroare veselă de pe care am fugit după cinci minute. Am primit o listă de recomandări de la o rețea. O reproduc cu fidelitate. Ce privesc oamenii în jurul meu ? Încercati să o citiți cu atenție ! Poate vă regăsiți. Poate, nu. Poate vă ajută să înțelelegeți de ce unii sar la bătaie la primul schimb de replici sau de ce oamenii se ciomăgesc la stop sau pe unde li se pune pata! Iată o listă de filme din care am fost chemat să aleg. Sunt filmele pe care le urmăresc cei din jurul meu, din ce oferă un distribuitor de filme. Personal, nu cred că am în preajma mea oameni care ar putea să digere așa ceva. Mai degrabă, sunt tentat să cred că o asemenea listă a fost întocmită pentru a mobiliza niște telespectatori la niște filme la care nu se uită nici dracul!
Recitind lista recomandărilor, un crîmpei din producția nebună de gunoi cinematografic americano-europeano-sud american, înțeleg de ce lumea în care trăim arată așa cum arată și de ce americanii au luat-o razna!
Nu-mi rămîne decît să-i blestem pe producătorii filmelor de mai jos. Să dea Domnul să aibă parte numai de aceste „capodopere” și numai la acestea să se poată uita împreună cu toți copiii lor !

Călugarița războinică. Trezită la morgă, o adolescentă orfană descoperă că are puteri supranaturale, fiind Purtătoarea Nimbului pentru o sectă secretă de călugărițe vânătoare de demoni.

Desperados ! Romantică incorigibilă, Wes trimite un e-mail penibil la beție și pornește spre Mexic însoțită de cele mai bune prietene pentru a șterge mesajul înainte de a fi citit.

Brutele. Șefa unui cartel mexican al drogurilor încearcă să preia afacerile cu canabis din California ale lui Ben și Chon răpind-o pe iubita lor „comună”, însă aceștia ripostează.

365 de zile. O femeie cade victimă unui șef mafiot, care o ține prizonieră și îi cere ca într-un an să se îndrăgostească de el.

Expresul zapezii. Terra a înghețat, iar ultimii supraviețuitori trăiesc într-un tren imens care străbate globul. Ei se străduiesc să coexiste în ciuda echilibrului social precar.

Mistere neelucidate. Terra a înghețat, iar ultimii supraviețuitori trăiesc într-un tren imens care străbate globul. Ei se străduiesc să coexiste în ciuda echilibrului social precar.

Casa conspirativa. Tânărul agent CIA Matt Weston trebuie să asigure transferul unui criminal periculos dintr-o locuință deconspirată a agenției în alta mult mai sigură.

Vechea garda ! Patru razboinici nemuritori care protejează omenirea în secret de secole sunt vânați pentru puterile lor misterioase tocmai cînd descopera un nou nemuritor !

sursa: https://www.cotidianul.ro/la-ce-se-uita-lumea-si-de-ce-innebuneste/