8.25.2020

Cât de amenințată este siguranța alimentară

 

Clubul Fermierilor Români estimează că în acest an țara noastră va produce 6,7 milioane de tone de grâu în condițiile în care consumul intern este de aproximativ 2,2 milioane de tone. Nivelul exporturilor de grâu din România în anul 2020 se ridică la un maxim de 1,1 milioane tone față de anul 2019, când în aceeași perioadă de timp, iulie și august, au fost exportate 2,1 milioane tone. Cuantificând necesarul intern și ceea ce s-a exportat, se ajunge la nivelul de 3,3 milioane tone, dintr-un estimat de recoltă de 6,7 milioane tone. Jumătate din estimatul recoltat (3,4 milioane tone) se află în magaziile fermierilor, împreună cu partea neachiziționată încă de procesatori din necesarul de 2,2 milioane tone destinat consumului intern. Asta înseamnă că siguranța alimentară a României nu este nici pe departe amenințată

La această oră, din punct de vedere al competitivității, piața internă este peste cea de export și, în mod firesc, prima opțiune de vânzare este piața internă. Prețul grâului în portul Constanța (considerat referință) este de 800 lei/tonă. Ca un exemplu, prețul de vânzare în Argeș deste de 845 lei/tonă. Ținând cont că din această locație până la portul Constanța costul logistic este de 75 lei /tonă, rezultă un preț al grâului de 920 lei /tonă.

Piața bazinului Mării Negre indică prețuri mult mai mici din cauza presiunii de recoltă rusească și ucraineană, a necesității vânzării în diverse destinații, cele două țări fiind practic rezervoare de materie primă, în special Rusia, cu o producție estimată de 78 milioane de tone de grâu.

O parte a exportatorilor s-au reorientat către navele cu alte origini (Ucraina, Rusia), din cauza faptului că fermierii români nu au dorit să vândă către piața de export. Mai mult, au fost situații în care a fost achiziționat grâu din Ucraina și adus în Constanța pentru a încărca navele antamate deja contractual pentru export, exact din același motiv.

Raportul navelor care au plecat, care sunt la operare, care așteaptă ancorate în rada portului Constanța, precum și a celor care trebuie să sosească, ne arată din nou un nivel foarte scăzut al exporturilor de grâu din România. Conform ultimului raport naval pentru perioada 14 – 19.09.2020, suma cantităților de grâu contractate ne indică un nivel de 119.700 tone de grâu, o cifră extrem de mică comparativ cu anii precedenți.

În spațiile de depozitare deținute de fermierii membri în Clubul Fermierilor Români, există cantități importante și suficiente de grâu cu destinație comercială și invităm pe această cale procesatorii să își manifeste intenția de cumpărare pentru asigurarea procesării, pentru că fermierii pot susține cererea de grâu pentru piața românească.

Conform reprezentanților Clublui, fermierii doresc o standardizare a parametrilor de calitate, o uniformizare și simplificare a lor conform piețelor internaționale, precum și termene de plată competitive în acord cu normele comerciale ale piețelor importante, unde în mod normal termenul CAD (cash against documents) reprezintă un termen de plată de 48-72 de ore de la prezentarea facturii comerciale de marfă.

Fermierii au vândut și vor continuă să vândă cu prioritate către piața din România, în condiții echilibrate din punct de vedere al prețului, al condițiilor de plată și al condițiilor de calitate. Piața trebuie lăsată să se autoregleze, fără intervenții și fără a crea panică.

Interdicția de export din primăvară, pe fondul instaurării stării de alertă, a generat panică în rândul fermierilor și a restricționat accesul lor la un potențial de valorificare mai mare cu circa 30 de euro pe tona de grâu, în condițiile în care toate opțiunile au fost excluse, în afară de procesarea internă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cat-de-amenintata-este-siguranta-alimentara-a-romaniei/

8.24.2020

A LUCRAT AMERICA PENTRU DISTRUGEREA STÂNGII ROMÂNEȘTI ?

 

Fără îndoială că diplomația a devenit altceva decât ceea ce obișnuia să fie, iar dreptul internațional trebuie reinventat. O ultimă dovadă în acest sens ne-a oferit-o ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Adrian Zuckerman. În loc să își exprime îngrijorările și îndemnurile în dialog direct cu Ministerul Afacerilor Externe al țării în care este acreditat, acesta o face printr-un editorial dat publicității pe pagina electronică a ambasadei. De asemenea, în loc să se refere la teme care privesc relațiile bilaterale româno-americane, domnia sa dă indicații statului român în legătură cu politica pe care trebuie să o ducă atât în raporturile cu un stat terț, cât și în privința celor de comerț internațional. Mai mult încă, spre a da șanse cât mai mari de punere în operă a directivelor sale, ambasadorul intervine în lupta politică internă din România, respectiv dintre partidele românești, distingând între cele „nocive”, ce trebuie excluse din jocul democratic, și cele „merituoase”, care trebuie să rămână la putere pentru totdeauna.

Nu știu cu ce a greșit MAE român de nu mai este socotit ca interlocutor legitim al ambasadei americane, așa cum o prevede Convenția de la Viena referitoare la relațiile diplomatice dintre state. Fapt este că numita ambasadă se vede obligată și se crede îndreptățită să abandoneze canalele diplomatice pentru a se adresa instituțiilor statului prin apeluri publice.

Nu știu nici ce speră procedând astfel și acționând ca un fel de agent electoral, care conferă alegerilor politice din România caracter geopolitic: cine votează PNL, votează cu SUA; cine votează PSD, votează cu China! (Deși Congresul PSD a cam rezolvat această problemă, făcând ca indiferent cu cine votăm, tot dl Zuckerman să câștige.)

Ceea ce este remarcabil este faptul că editorialul ambasadorului american ne oferă câteva informații de primă importanță. Mă voi referi doar la ele, fără a analiza descrierea făcută de acesta regimului politic chinez sau prognoza sa (cam îndoielnică) privind „avantajele economice” ale expulzării firmei Huawei de pe piața românească.

A LUCRAT AMERICA PENTRU DISTRUGEREA STÂNGII ROMÂNEȘTI ?

Prima informație la care mă refer se găsește în următoarea frază: „Eforturile Președintelui Iohannis de a încheia munca începută acum 30 de ani și de a curăța România de ultimii baroni roșii și moștenirea lor coruptă sunt lăudabile.

Prin urmare, avem de a face cu o muncă începută în 1990 și care este susținută de SUA. Se înțelege că susținerea nu este una de dată recentă, ci a fost continuă de-a lungul perioadei menționate. În toată această perioadă în România au existat așa numiți „baroni roșii” care au tot fost lichidați, opera istorică respectivă apropiindu-se de sfârșit.

Cine au fost „baronii roșii”? Nu pot crede decât că au fost purtătorii „ciumei roșii”. (Doamne, cât de ciudat sună în gura unui evreu validarea unei lozinci naziste!) Cum asta este eticheta pusă de dreapta neo-fascistă principalului partid al stângii democrate, PSD, rezultă că la el face referire ambasadorul și lichidarea lui o dorește.

Din ultimii treizeci de ani, doar timp de vreo cincisprezece România a fost guvernată, însă, de forțe politice de stânga – în principal FDSN/PDSR/PSD dar și PD. Este greu de crezut că „baronii roșii” care au format guvernele respective au muncit pentru „a curăța România” de ei înșiși. Și totuși, dl Zuckerman, care știe ce spune, vorbește de treizeci de ani. Cine a dus atunci această luptă vreme de trei decenii bătute pe muchie? Pe cine a „lăudat” SUA că lupta, pe când la guvernare erau numiții baroni? Evident, grupările de dreapta, dar nu numai ele.

Cu alte cuvinte, din 1990 încoace, în vreme ce formal avea relații cu guvernul oficial al României, SUA a sprijinit dărâmarea acestora. Și astăzi se felicită pentru a fi făcut o treabă bună, care așteaptă doar desăvârșirea.

Cum au fost lichidați „baronii roșii” de treizeci de ani încoace? Dl ambasador ne oferă un indiciu clar: România a fost curățată de „baronii roșii” odată cu sau, mai bine zis, prin lupta dusă împotriva „moștenirii lor corupte”. Avem astfel confirmarea că eradicarea corupției nu a fost o țintă, ci un instrument pentru anihilarea unor persoane având o anumită identitate ideologică – respectiv cea de stânga, tradițional marcată prin culoarea roșie.

Că încă de la începutul anilor 1990 un număr însemnat de juriști și de activiști civici români au fost instruiți în SUA asupra felului în care trebuie construit „statul de drept” în România, este deja cunoscut și recunoscut. Că rolul principal în transmiterea modalităților de abordare a „curățeniei” l-a avut FBI, care a continuat apoi să acorde „asistență de specialitate” nemijlocit prin oamenii săi trimiși în România, este, de asemenea, știut. Fostul ambasador american, Hans Klemm, a recunoscut-o public, în repetate rânduri. În anul 2019, ministrul justiției, Ana Birchall, o adevărată „iapă troiană” strecurată, la insistențele ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, în „citadela roșie” a Guvernului Dăncilă, urma să plece la Washington pentru a primi o „foaie de parcurs” pentru întărirea luptei împotriva „baronilor corupți”, desigur „roșii”. Căci a fi „roșu” înseamnă a fi „corupt” și a fi „corupt” înseamnă a fi „roșu”. Nu-i așa?!

Ceea ce ne mai comunică ambasadorul Zuckerman, este că lupta împotriva „baronilor roșii” uniți cu „moștenirea coruptă” nu viza nici victoria asupra lor într-un concurs politic loial și nici readucerea lor în slujba cetății după eventuala trecere printr-un proces de recuperare / reeducare, ci aneantizarea lor, distrugerea lor totală, eliminarea lor definitivă, lichidarea lor irevocabilă, ca adevărate elemente antisistem. De aceea se și recomandă curățirea imediată a ultimelor lor urme. Ce poți spune? Un frumos exemplu de democrație pluralistă oferită de țara care cândva se mândrea cu bipartizanatul său și clama rolul de lider al lumii libere și democrate.

Însumând, rezultă că imediat după încetarea Războiului Rece și retragerea Rusiei sovietice din Europa Centrală și de Est, SUA, încălcând normele de drept internațional, a intervenit în România pentru a lichida liderii politici de stânga. Lichidare nu în sensul morții biologice (deși moartea fizică a unora a fost accelerată ca urmare a tratamentului aplicat), ci în cel al morții civice. Și în rândul acestor lideri trebuie să îi includem – atât timp cât în România dimensiunea socială a politicului s-a unit cu cea națională, ducând nu numai la confuzia forțată între „roșu” și „corupt”, ci și la cea între „roșu” și „patriot”, respectiv între „patriot” și „corupt” – și pe membrii altor partide decât cele declarate de stânga (precum PNȚCD) care au promovat atitudini suveraniste. Este pentru prima oară când un reprezentant oficial al SUA recunoaște acest lucru.

După toate criteriile și teoriile relațiilor internaționale, asemenea acțiuni sunt inamicale și ilegitime. Or, se sperie gândul că acesta a fost comportamentul față de România a unui stat pe care ni l-am dorit amic, căruia i-am fost loiali și în care am avut toată încrederea. Din această perspectivă, editorialul lui Adrian Zuckerman, având credibilitatea unui text scris de cel mai înalt reprezentant oficial al SUA în România, dă o cumplită lovitură la chiar rădăcina parteneriatului strategic româno-american. Deși îmi vine greu, prefer să cred că ambasadorul, mânat de cine știe ce interese obscure (cel mai probabil comerciale), a mințit.

REVENIM LA IDEOLOGIZAREA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE?

O a doua informație importantă oferită de ambasadorul Zuckerman este sintetizată în următorul text: „Mașina de propaganda comunistă chineză a făcut eforturi mari asupra României și a susținut că Huawei este prinsă în ”războiul comercial” dintre Statele Unite și China. Nu este. Statele Unite nu încearcă să conducă decizia spre o firmă sau alta. Statele Unite nu vor avea însă încredere într-un aparat străin agresiv, care să supravegheze fiecare aspect al vieții noastre.

Așadar, problema nu este comercială, ci politică. Mai mult decât atât, problema politică izvorăște din ideologie, iar nu din geografie. O afirmă clar ambasadorul Zuckerman care ne îndeamnă „să întâmpinăm revoluția 5G, nu Revoluția culturală”. Cu alte cuvinte, furnizată de firmele chineze, tehnologia 5G este purtătoarea unei „revoluții culturale” care perpetuează, nu doar prin nume, maoismul; evident în forma corporatistă a acestuia, folosită de actualul regim comunist de la Beijing ca instrument al expansiunii la scară mondială. Nu tehnologia îl îngrijorează pe editorialist, ci furnizorul ei. Soluția ar fi, deci, schimbarea / evitarea furnizorului (chinez).

Dacă este așa, editorialistul diplomatic ne spune că SUA, stat în numele căruia vorbește, are în vedere reideologizarea relațiilor internaționale, așa cum era pe vremea Războiului Rece. Pentru cei mai vârstnici dintre cititori ideea trezește zâmbetul. În anii 1980, SUA pleda pentru dezideologizarea relațiilor internaționale, cu scopul de a submina astfel puterea sistemului mondial comunist. Evident, URSS era cea care se opunea unui asemenea demers. Astăzi URSS nu mai există, iar SUA, superputerea supraviețuitoare a ordinii mondiale bipolare, arătând semnele decadenței, pledează în favoarea ideologizării, cu speranța ca astfel să frâneze ascensiunea Chinei; care, comunistă potrivit numelui, respinge un atare demers exact așa cum o făceau americanii pe vremea lui Brejnev, dar și a lui Mao și a „revoluției culturale” chineze.

Dincolo de zâmbet, observația serioasă privește faptul că România nu este interesată în reluarea Războiului Rece. Mai ales dacă asta ne întoarce chiar la situația de dinaintea Actului Final de la Helsinki, din 1997, care a dezideologizat cel puțin relațiile comerciale (coșul doi). Desigur, China nu este semnatară a documentului convenit în capitala Finlandei, dar spiritul acestuia a dominat „destinderea” la nivel mondial, permițând, până la urmă, chiar dacă pentru o scurtă vreme, victoria democrației și a drepturilor omului, nu numai în emisfera nordică, ci la scară globală. Românii au câștigat din „destindere”; ei au totul de pierdut prin revenirea la „încordarea” subsecventă împărțirii lumii pe criterii ideologice.

Mărturisirea dlui Zuckerman mai pune în lumină și un alt aspect esențial. Tehnologia 5G, digitalizarea în general, noua revoluție tehnologică, în afara căreia nimeni nu are cum rămâne, poate fi folosită pentru controlul politic al celor care o achiziționează, de către cei care o furnizează. Cumpărătorul intră astfel într-o relație de dependență față de cel de la care obține tehnologia.

Prin urmare, dacă România, în loc să cumpere de la chinezi, cumpără de la americani, devine dependentă de SUA. Editorialistul ne atrage atenția că singura noastră libertate ar fi aceea de a ne alege stăpânul. Or, mulțumind pentru avertisment, răspunsul nostru ar trebui să fie că nu suntem interesați de dominație străină, indiferent de unde vine aceasta, și că, dacă ne dorim sincer parteneriatul / alianța cu SUA, nu vrem să avem SUA de stăpân, chiar și de împărtășim aceleași valori.

Teoria neo-conservatoare pleacă de la premisa că valorile aflate la baza organizării interne a unui stat îi circumscriu și comportamentul în relațiile externe. Este ceva adevăr în asta. Teoria realismului politic spune, însă, că, indiferent de organizarea internă, orice stat va acționa, înainte de orice, pentru a-și spori puterea față de celelalte state. Ultimele două decenii ne-au adus numeroase și dureroase dovezi că în concursul dintre cele două teorii, în practică, cea din urmă are întâietate. Teza caracterului unic și universal al sistemului de valori a fost adesea folosită de statele care și-au putut-o permite, pentru schimbarea regimurilor politice din statele-țintă, fără ca aceasta să ducă la îmbunătățirea situației populației locale, ci la creșterea profitului corporațiilor producătoare de armament, energie, medicamente, tehnologie de vârf etc. și, desigur, la menținerea unei ordini globale favorabile acestora.

Istoria ne-a mai arătat că statele își modifică în timp sistemul de valori care le-a calibrat regimul politic și sistemul de guvernare. China lui Deng și SUA lui Trump (la concurs cu SUA „statului subteran”) sunt exemple revelatorii în această privință. Cum să ne dotăm, atunci, cu infrastructuri de comunicații sensibile în funcție de sistemul de valori al statului unde furnizorul își are sediul, când acel sistem ulterior se poate schimba, inclusiv prin deplasarea sediului într-un alt stat?!

Președintele Trump a ales libertatea” – ne-o spune Adrian Zuckerman. Ceea ce implică, pe de o parte, că, sub președinția lui Donald Trump, SUA ar dori ca și partenerii săi să fie liberi (fapt care, dacă ne ghidăm după comportamentul ambasadorilor americani, nu este tocmai evident), dar, pe de altă parte, că înainte libertatea nu a fost valoarea aleasă de administrațiile americane nici în raporturile cu cetățenii proprii, nici în cele cu străinătatea. Ce ne facem dacă ne trezim în viitor cu administrații americane mai puțin atașate de libertate? Lucru valabil și în cazul altor state de la firmele cărora am achiziționa fructele revoluției tehnologice.

Devoalând asemenea aspecte, dl Zuckerman ne convinge că, în realitate, nu are nici o importanță de la cine obținem tehnologia, abuzurile cu caracter politic eventual comise de furnizor, în indiferent ce scopuri străine de interesele beneficiarului, putând fi evitate, în primul rând, prin garanțiile juridice incluse în contractele de achiziție, în al doilea rând, prin măsurile de siguranță cu caracter tehnologic procurate ca accesoriu al tehnologiei de bază și, în al treilea rând, prin acorduri internaționale facilitate de un mediu global dezideologizat, în care destinderea ia locul încordării.

SE RENUNȚĂ LA LIBERTATEA CONCURENȚEI ?

O atare concluzie rămâne valabilă chiar dacă, printr-un exces menit a acoperi obiectivele comerciale ale încercării sale editoriale, Adrian Zuckerman ne atrage atenția că nici ipoteza concurenței comerciale dintre SUA și China, pe care cea dintâi încearcă să o tranșeze cu arme politice, nu are cum fi exclusă. Astfel, enumerând firmele care ar putea lua cu succes locul Huawei în România, ambasadorul SUA omite să le menționeze tocmai pe cele americane (respectiv, pe CISCO, de care se pare că are legate multe interese, inclusiv personale).

O asemenea amnezie a intereselor comerciale americane este mult prea ostentativă ca să fie și autentică. Tocmai apelând la asemenea trucuri, predate în primele luni ale cursurilor de dezinformare, în încercarea de a ne face să credem că banii sunt ultimul lucru care îi interesează pe americani, editorialistul ne îndreaptă atenția, cu involuntară subtilitate, asupra împrejurării că aceștia sunt chiar obiectul interesului lor prim. (Cum să eviți o asemenea concluzie se învață în etapele mai târzii ale cursurilor amintite. Redactorii de texte ori au lipsit la acele lecții ori trebuie trimiși la reciclare.)

Aceasta fiind situația, nu putem decât înțelege că, spre binele nostru, inclusiv pentru securitatea noastră cibernetică, avem nevoie de creșterea concurenței ofertanților străini pe piața românească, iar nu reducerea acesteia și limitarea libertății ei. Susținerea liberei concurențe în relațiile internaționale și teoretizarea avantajelor acesteia pentru dezvoltarea tuturor, au fost printre primele lecții ale globalizării pe care o Americă în ascensiune le-a dat lumii întregi. Acum ambasadorul SUA pledează pentru distorsionarea concurenței. Să fie oare pentru că America a ajuns o putere în coborâre?

Pentru toate aceste dezvăluiri nu putem fi decât recunoscători ambasadorului Adrian Zuckerman, a cărui carieră de editorialist se arată a fi promițătoare. Cu o asemenea convingere, mă gândesc a-i sugera trei teme pentru viitoarele editoriale: a) despre ridicarea obligativității vizelor de călătorie în SUA pentru români; b) despre fondurile, creditele și garanțiile de stat americane oferite ca stimulent pentru companiile americane care vor să investească în România; c) despre legarea cheltuielilor pentru înarmare ale României, ca membru al NATO (celebrul 2%), de veniturile bugetare obținute de statul român din redevențele și impozitele plătite de corporațiile americane care realizează profituri în România. Sunt convins că aceste editoriale ne vor fi noi surse de neprețuită inspirație.

Autor, ADRIAN SEVERIN

sursa:https://www.cotidianul.ro/dezvaluirile-editorialistului-adrian-zuckerman/

“Jucați, sperați, nu știi niciodată când norocul va veni.”

 

Câştigătorul la Loto 6/49 la tragerea din 16 august şi-a ridicat luni premiul de 1,6 milioane euro. Conform Loteriei Române, este vorba despre un bărbat de circa 40 de ani din Capitală.

„Jucătorul norocos este din București, are în jur de 40 de ani, este familist convins și lucrează în construcții. Dupa cum ne-a declarat, joacă de peste 15 ani, în mod constant, la Loto 6/49 si Joker, iar numerele care i-au purtat noroc le joacă de peste o luna și au fost alese cu ajutorul simulatorului de joc de pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro. Tot de pe site-ul Loteriei Romane a aflat chiar în seara de 16 august că este câștigatorul marelui premiu la Loto 6/49.

Familist convins, tată a doi copii, ne-a mărturisit că cea mai mare bucurie adusa de acest câștig este ca își va putea ajuta copiii să aibă un viitor mai bun.

Desi nu a crezut niciodată că va avea un așa noroc, nu a încetat să spere si ne-a declarat că va continua să joace”, arată loteria într-un comunicat transmis luni.

“Jucați, sperați, nu știi niciodată când norocul va veni. Fără să joci nu vei putea câștiga”, este mesajul pe care câștigătorul premiului de categoria I il transmite tuturor jucatorilor, conform loteriei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/secretul-marelui-castigator/

România, împrumut uriaș de la UE. Sunt mari semne de întrebare

 

România a solicitat și a primit de la Comisia Europeană un împrumut de 4 miliarde de euro, sumă ce ar trebui să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelui național de șomaj tehnic precum și pentru finanțarea unor măsuri puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți. Împrumutul a fost acordat prin instrumentul SURE. Alături de țara noastră au mai primit bani alte 14 state, suma totală ridicându-se la 81,4 miliarde de euro. România a împrumutat a cincea cea mai mare sumă. Italienii au luat 27,4 miliarde de euro, spaniolii 21,3 miliarde de euro, polonezii 11,2 miliarde de euro iar belgienii 7,8 miliarde de euro.

Corina Crețu, fostul comisar european și actualul parlamentar european, susține că Executivul român trebuie să răspundă la mai multe întrebări. În primul rând, în baza căror estimări a ajuns România să ceară această sumă (și de ce este una dintre cele mai mari din UE)? În al doilea rând, încotro va merge această sumă? Obiectivul SURE este acela de a asigura ”finanțarea schemelor de șomaj tehnic sau a măsurilor similare menite să protejeze angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă, reducând astfel incidența șomajului și pierderea veniturilor, precum și pentru finanțarea, în subsidiar, a anumitor măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă.” Care sunt acele măsuri pe care Guvernul României le-a adoptat și care au nevoie de această sumă suplimentară? se mai întreabă Corina Crețu. De asemenea, Cabinetul Orban trebuie să spune care este dobânda negociată pentru acest împrumut și din ce surse va fi acoperit acest împrumut și în cât timp. În conformitate cu Regulamentul privind instituirea instrumentului SURE, caracteristicile împrumutului se stabilesc ”print-un acord de împrumut între statul membrubeneficiar și Comisie”. Cum arată acest Acord de împrumut? a mai întrebat Corina Crețu.

Oficialii Comisiei Europene susțin că sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. ”Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”, afirmă reprezentanții Bruxelles-ului.

Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde euro tuturor statelor membre. Propunerile înaintate de Comisie Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde euro și vizează 15 state membre. Portugalia și Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare. Comisia se așteaptă să prezinte în scurt timp o propunere de acordare de sprijin pentru Portugalia și Ungaria. Statele membre care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru.

Împrumuturile acordate statelor membre din cadrul Instrumentului SURE vor fi susținute de un sistem de garanții voluntare din partea statelor membre. Comisia se așteaptă ca procesul de finalizare a acordurilor de garantare încheiate de statele membre cu Comisia să fie finalizat în scurt timp.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romania-imprumut-urias-de-la-ue-sunt-mari-semne-de-intrebare/

România a pierdut deja lupta cu criza economică...România a fost atât de bine condusă că a reușit să aibă cea mai mare cădere economică din UE

 

Administrația românească a pierdut (cel puțin până acum) lupta cu criza economică. Ceea ce ni se prezintă ca fiind o bătălie câștigată este, de fapt, un mare eșec. Și pentru a înțelege cât de mare este eșecul actualului guvern în înfruntarea cu criza economică, nu avem decât să ne comparăm cu celelalte țări din UE.

Pentru că am avut, nu? aceeași criză și același virus. Nu a fost un coronavirus românesc și unul polonez. România a înregistrat a șasea cea mai proastă performanță europeană, la egalitate cu Italia, epicentrul pandemiei pe continent și a rămas mult în urma Poloniei, Cehiei și Slovaciei. Ba chiar a Bulgariei.

Criza indusă de epidemia COVID va schimba dramatic economia europeană. Același virus, aceeași criză va lovi mai mult sau mai puțin diferitele națiuni europene. Cele mai afectate state vor fi cele sudice, mediteraneene, care se vor vedea trântite mult mai jos decât statele nordice sau cele cnetral-europene. Dar astea sunt tendințe globale, parcursuri medii. Fiecare guvern a avut acum șansa de a performa mai bine pentru a-și poziționa națiunea cât mai sus în ierarhia europeană sau de a-și dezamăgi propriul popor. A trecut trimestrul II al anului 2020, trimestrul cel mai dificil și cel în care economia a fost cel mai afectată. Cum s-ar spune, răul cel mai mare a trecut și putem să tragem primele concluzii.

Statele Unite, cea mai mare și mai importantă piață a planetei, și-a văzut economia redusă cu un incredibil 9,5% (trimestrul II față de trimestrul I) și, la un ritm anualizat se află la – 32,9%. Este catastrofal, spun unii, este incredibil de rău, cred alții. Dar hai să privim lucrurile și din perspectivă istorică:



Sursa: https://realitateafinanciara.net/cat-de-rau-a-afectat-criza-covid-economia-globala-cat-de-rau-sta-romania/

Acum parcă nu mai pare chiar așa de înspăimântător ce s-a petrecut în inima economică a

planetei. În ceea ce privește al doilea cel mai important motor economic global, China, acolo se pare că are loc o revenire timidă după prăbușirea din primul trimestru al anului:


Sursa: https://realitateafinanciara.net/cat-de-rau-a-afectat-criza-covid-economia-globala-cat-de-rau-sta-romania/

Pe ansamblul anului 2020, economia chineză are, deocamdată, un declin de 1,6% în ritm anualizat.

Economia Uniunii Europene a scăzut cu 11,7% față de trimestrul precedent, ceva mai abrupt decât SUA (-9,5%) și ceva mai puțin decît zona Euro (-12,1%):


Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/10545332/2-14082020-AP-EN.pdf/7f30c3cf-b2c9-98ad-3451-17fed0230b57

Dintre statele membre ale Uniunii, cel mai rău a suferit Spania (-18,5%), Ungaria (-14,5%), apoi Portugalia (-13,9%) și Franța (-13,8%), urmate de Italia (-12,4%) și Belgia (-12,2%). România , cu -12,3% se află pe locul 6 din clasamentul groazei în UE dar stăm ceva mai bine decât ungurii (a doua cea mai mare prăbușire). față de polonezi, însă (-8,9%) stăm mult mai prost, ca și față de cehi (-8,4%).


Sursa: https://realitateafinanciara.net/cat-de-rau-a-afectat-criza-covid-economia-globala-cat-de-rau-sta-romania/

Ungaria, dintre toate țările est-europene, a cunoscut cea mai importantă cădere, cu un spectaculos -14,5% în trimestrul II 2020 față de trimestrul anterior și un, la fel de dramatic, -13,5 față de trimestrul similar al anului 2019:


Sursa: https://www.ksh.hu/docs/eng/xftp/gyor/gde/egde2006.html?utm_source=kshhu&utm_medium=banner&utm_campaign=theme-national-accounts-gdp

Valorile cele mai mari ale ratei anuale ale inflației, în luna iulie 2020, le găsim tot în estul continentului, cu cel mai ridicat nivel în Ungaria:


România, cu 2,5%, stă ceva mai bine decât Ungaria (3,9%), Polonia (3,7%) sau Cehia (3,6%), dar este departe de media Uniunii (0,9%).

În ceea ce privește șomajul, în aprilie 2020, luna când s-a atins cea mai mare intensitate a acestui indicator, țara noastră (cu 4,8%) stătea mult mai confortabil decât media UE ( 6,6%), dar, totuși, departe de performerii Cehia (2,1%), Polonia (2,9%) sau Ungaria (3,7%). De remrcat diferența enormă dintre rata șomajului din Germania (3,5%) sau Olanda (3,4%) și state precum Spania (14,8%) și Grecia (16,1%)!




Sursa: https://bbj.hu/business/investment-volume-falls-after-years-of-expansion_184077

Și acum să tragem linie și să vedem ansamblul: marile economii globale (SUA și China) nu au avut reculuri atât de mari precum așteptările inițiale, dar Uniunea Europeană rămâne, din nou, cu o lungime în spatele Americii. De data aceasta, cel mai lovit grup de state din UE sunt cele mediteraneene, datorită pierderilor uriașe din turism (care vor continua și în trimestrul III).

România are, însă, o poziționare care nu este deloc îmbucurătoare: a scăzut mai jos decât media Uniunii. Am rezistat mai bine decât ungurii, dar avem un rezultat mult mai slab decât polonezii sau cehii. Este totuși o contraperformanță pentru o țară atât de dinamică până acum, situată în estul aflat în plină expansiune, să avem o cădere comparbilă cu Italia, epicentrul pandemiei. Privit din perspectivă europeană, guvernul de la București este printre guvernele cele mai prost performante din Europa: ne aflăm, totuși, departe de statele –locomotivă din est (Polonia, Cehia, Slovacia) sau de cele nordice (Suedia, -8,6%, Finlanda , -3,2%, Danemarca, -7,4%), dar și de cele central-europene (Germania, -10,1%, Olanda, -8,5% sau Austria , -10,7%). Mediocritate ar fi cel mai ușor cuvânt pentru a caracteriza performanța guvernului Orban.

Singurele guverne care au performat mai prost decât guvernul Orban sunt cele ale Spaniei, Franței, Portugaliei, Italia și Ungaria. De ce oare? Simplu, pentru că acestea sunt puternic dependente de turism, având o pondere însemnată în PIB a acestei ramuri, iar turismul a fost practic desființat în timpul pandemiei, îndeosebi în perioada aprilie-iunie.

36% din paturile turistice din Uniunea Europeană sunt în doar două țări, Franța și Italia (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/pdfscache/1171.pdf ). Știți cum arată piața de turism pentru ne-rezidenți din Uniunea Europeană? Păi cam așa: 23% din nopțile petrecute în afara țării de reședință s-au petrecut în Spania, 16% în Italia și 11% în Franța, 8% în Grecia, câte 7% în Germania și Austria, 6% în Croația și 4% în Portugalia.





Noi nici nu existăm în astfel de statistici. Nici polonezii, nici bulgarii, nici cehii sau slovacii. Hai să vedem și ce pondere în PIB au încasările din turism pentru unele state europene: 5,7% pentru Spania, câte 2,5% pentru Italia și Franța, 4,4% pentru Ungaria, 8,3% pentru Portugalia și doar 1,4% pentru România. Iar ca balanță a diferenței dintre încasări și cheltuieli pentru turism, Spania conduce detașat în UE, cu 46 de miliarde de euro, urmată fiind de Italia (16 miliarde de euro) și Franța (15 miliarde de euro). Grecii câștigă și ei 13 miliarde de euro din turism (diferența dintre venituri și cheltuieli), ungurii 3,6 miliarde de euro. Noi pierdem (știam asta , nu?) din turism 1,6 miliarde de euro, cam la fel de mult precum națiuni extrem de bogate precum Olanda (-2,7 miliarde de euro), Suedia (-2,6 miliarde de euro) și Finlanda (-2 miliarde de euro).





Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/pdfscache/1171.pdf

Mai pe românește, oameni buni, România a fost atât de bine condusă că a reușit să aibă cea mai mare cădere economică din UE, cu excepția națiunilor puternic afectate de închiderea sectorului turistic! Parcă nu mai avem așa multe motive de mândrie, nu? Ce înseamnă asta? Păi adâncirea sărăciei și a înapoierii, întârzierea marilor programe de investiții, creșterea, pe termen mediu, a dobânzilor la care ne vom împrumuta și, nu în ultimul rând, amânarea creșterilor de pensii și salarii pentru mai mulți ani…