9.27.2020

”A murit pentru că au omorât-o” - ”Încet-încet retrogradăm spre postura de urangutan”

 


Actorul Florin Zamfirescu spune că soacra sa a murit în plină pandemie de COVID, a fost înmormântată conform procedurilor impuse, însă femeia era în vârstă şi bolnavă, susţine maestrul.

În plus, femeia a fost luată de la azilul la care se afla şi dusă la spital, unde "a murit pentru că au omorât-o", acuză actorul.

"A murit socra mea anul acesta, a închis-o în patru scânduri şi sigilată, ne-au trimis să o îngropăm, pentru că a murit în perioada COVID-ului. Ea avea 80 şi ceva de ani, avea Alzheimer şi a murit. 

Florin Zamfirescu, acuzaţii după moartea soacrei: A murit pentru că au omorât-o

A murit pentru că au omorât-o. Era la un azil, au luat-o şi au trântit-o pe scările unui spital şi acolo în 2-3 ore a murit, că nu ştia ce i se întâmplă. Şi gata, COVID", a spus actorul Florin Zamfirescu, sâmbătă, la emisiunea Obiectiv, de la Antena 3.

Actorul se arată revoltat şi de faptul că, după ce s-a spus că suntem în pandemie, putem merge totuşi la vot.

"Suntem minţiţi în faţă, batjocoriţi în faţă. Eu asta reclam, vreau răspunsuri credibile la întrebări.

Dar putem merge la vot liniştiţi, s-a suspendat COVID pentru o zi", a spus, ironic, actorul.

Zamfirescu, despre restricţiile din pandemie: Încet-încet retrogradăm spre postura de urangutan

În ce priveşte munca sa, Florin Zamfirescu afirmă că "personal, pandemia COVID mi-a distrus munca de şase luni.

E pandemie şi urcaţi-vă toţi în copaci, nu aveţi voie să atingeţi pământul. Şi după aceea, ni se spune cine vrea să joace şi teatru. Asta ne duce spre maimuţă, încet-încet retrogradăm vertiginos spre postura de urangutan.

Florin Zamfirescu: Doar un asteroid ne mai salvează

În anul cu COVID, avem mai puţini morţi decât în urmă cu un an când nu contabiliza nimeni", s-a arătat, revoltat, actorul Florin Zamfirescu.

Cât despre prezent, cu o zi înainte de alegerile locale din 27 septembrie, în plină pandemie de coronavirus, actorul Florin Zamfirescu face o analiză fină a situaţiei din ţară şi spune că "doar un asteroid ne mai salvează".

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/florin-zamfirescu-soacra-spital-covid-582779.html

Ștampile deja folosite la o secție de votare din Vrancea

 


PSD și PNL se acuză reciproc de fraudă electorală, după ce, la o secție de votare din comuna Măicănești, județul Vrancea, ștampilele de vot predate de Prefectura Vrancea au fost deja folosite, având tuș pe ele.

Deși ar fi trebuit sigilate până la ora 07.00, atunci când începe procesul de votare, ștampilele primite de secția de votare din Măicănești au fost deja folosite, având tuș pe ele.

PSD a reacționat inițial, printr-un mesaj semnat de președintele Marian Oprișan, și a acuzat că ștampilele au fost folosite în favoarea PNL.

"Stampilele cu mentiunea votat predate de Prefectura Vrancea la o sectie de votare din comuna Maicanesti au tus pe ele și există suspiciunea gravă că au fost folosite pe buletine de vot, în favoarea PNL. Incidentul a fost semnalat la Poliție, prin apel la 112.

Organizaţia PSD Vrancea a făcut sesizare la BEC Vrancea privind manipularea frauduloasă a stampilelor cu mențiunea votat distribuite către secțiile de votare de Prefectura, care conform legii are obligația sa gestioneze distribuirea materialelor necesare votării in toate secțiile de votare. 

Într-o secție din circumscripția Maicanesti, la momentul desigilării plicurilor cu stampile in vederea numărării acestora de catre președintele secției de votare, s-a constatat ca stampilele fuseseră utilizate având urma de tuș.

Având în vedere că stampilele cu mentiunea votat au fost sigilate la Prefectura si buletinele de vot sunt in directa coordonare a reprezentantului PNL in BEJ, care are si calitatea de director de cancelarie al prefectului, exista suspiciunea rezonabila ca aceste stampile au fost utilizate in mod fraudulos in vederea deturnării rezultatului alegerilor in favoarea PNL.

Solicitam ca pana la deschiderea secțiilor de votare din Măicănești sa se clarifice motivele pentru care stampilele cu mențiunea votat aveau imprimat tuș si in ce scop au fost utilizate acestea înainte de sigilarea lor in plicuri", se arată în mesajul PSD Vrancea.

De cealaltă parte, PNL îi acuză pe cei de la PSD că ar fi în spatele ștampilelor deja folosite.

"Au loc ultimele zvâcniri ale baronului și sistemului creat de el. Unul bazat pe frică și fraudă. La Măicănești stampilele pentru procesul de votare au fost deja folosite, iar președinții de secții o dau cotită, venind cu scuze aberante.

Cer tuturor organelor implicate să-și facă datoria și să ancheteze serios cazul. Un președinte de la o secție din Măicănești dorește deja să-și dea demisia, dar faptele rămân.

Oameni buni, nu vă riscați libertatea pentru alții, pentru mize nedrepte. Binele va învinge!", a scris într-o postare pe Facebook, Cătălin Toma, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/stampile-folosite-sectie-votare-vrancea-psd-pnl-se-acuza-reciproc-de-frauda-582812.htm

"Cei importanţi sunt oamenii. De mâine, tot la muncă"

 


Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a votat duminică dimineaţă, încă de la prima oră, atunci când s-au deschis urnele.

Ea a fost şi primul votant din secţia la care a mers. 

"Mă bucur că sunt primul votant din această secţie.

"Am votat cu gândul la ce o să fie în Bucureşti, ne dorim investiţii în infrastructură, combaterea poluării.

Cei importanţi sunt oamenii, ei trebuie să fie pe primul loc. De mâine, tot la muncă", a spus Gabriela Firea, luni dimineaţă, la ora 7 atunci când şi-a exprimat dreptul la vot.
 

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/gabriela-firea-primul-votant-din-sectia-la-care-a-mers-cei-importanti-sunt-oamenii-de-maine-tot-la-582815.html

A venit ziua alegerilor. Ce nu trebuie să uitați !

 

A venit ziua alegerilor. Peste 18 milioane de alegători trebuie să îşi aleagă reprezentanţii administraţiei publice locale pentru următorii patru ani, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. Atenție! Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.
Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, dacă vor intra pe https://registrulelectoral.ro/ şi vor introduce acolo datele personale. Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscrişi pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.

Votarea se desfăşoară până la 21. 00, oră la care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorii care, la ora 21:00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot!!!

La aceste alegeri, românii pot vota fie cu buletinul/cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic
electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic. Elevii din şcolile militare pot vota și dacă au carnetul de serviciu militar, valabil în ziua votării.

Masca este obligatorie la vot

La secțiile de vot, ce n-aș dori să văd – și sper să nu vedem acest lucru – sunt oamenii care vor veni și o să insiste să intre fără mască și e clar că forțele de ordine care sunt acolo nu le vor permite să intre fără mască. Sau mască purtată sub nas sau sub bărbie sau să intre în secție cu mască, după care să o scoată acolo ca să arate că el sau ea nu poartă mască. Cred că aici avem un risc și sunt convins că vor lua măsuri, pentru că indicațiile sunt foarte clare: președinții secțiilor de votare și cei care păzesc secțiile de votare nu vor permite acest lucru”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Digi24.

El a explicat că în fiecare secție de votare vor fi măști care se dau celor care intră și nu au mască proprie. ”Deci nu există scuză că dacă am venit fără mască înseamnă că nu mă lasă să votez. Ai mască acolo să iei, ca să votezi și poți vota fără nicio problemă”, a arătat secretarul de stat.

Ce se votează la alegerile locale din 2020

Consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene (CJ) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Primarii şi preşedinţii de CJ se aleg direct, prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Primarii şi preşedinţii de CJ sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali), fără să se mai organizeze un al doilea tur de scrutin. Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene.

Procedura de votare

La intrarea în secţia de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secţiei de votare actul de identitate sau documentul care dovedeşte reşedinţa. Apoi, alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară şi primeşte buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT".

Persoanele care nu se regăsesc în listele electorale permanente, dar pot dovedi cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective, vor fi
înscrise în lista electorală suplimentară.

Alegătorii vor primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele CJ.

Și în Bucureşti, fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi unul pentru CGMB.

Cetăţenii votează în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea VOTAT în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. Atenție! După ce ați aplicat ștampila, alegătorul îndoaie aveți grijă cum îndoiți buletinele. Pagina albă care poartă ştampila de control trebuie să rămână în afară. Cele patru buletine de vot astfel îndoite se introduc în urne. Cu toate acestea, îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat, mai notează AEP.

Votul cu ajutorul urnei speciale

Pot vota cu ajutorul urnei speciale, alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din motive de invaliditate sau boală. Alegătorii care vor să beneficieze de o urnă specială la domiciliul sau reşedinţa acestora trebuie sa facă cerere scrisă, însoţită de documentele doveditoare ale stării de sănătate sau invaliditate. O echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral se deplasează cu o urnă specială, cu ştampilă cu menţiunea VOTAT şi buletine de vot la locul unde se află alegătorul, informează https://www.roaep.ro/.

Așa votează cei care au COVID

Mai pot solicita urna specială şi persoanele reţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, cu condiţia să nu fi pierdut drepturile electorale.

Zeci de mii de angajați MAI la datorie

Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri pentru ziua alegerilor locale. Dintre aceștia, peste 20.000 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare.

Pentru ziua alegerilor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri. Dintre aceștia, 20.243 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Ea precizează că o atenție deosebită a fost acordată localităților în care au fost semnalate anumite riscuri în urma evaluărilor făcute de specialiștii MAI.

„Vă reamintesc că MAI a modificat reglementările privind acordarea vizelor de reședință, iar la nivel național au fost derulate activități în teren pentru verificarea respectării condițiilor de acordare a acestora. Precizez că în ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în întreaga țară pentru a preveni așa-zisul turism electoral”, conchide Dajbog.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-venit-ziua-alegerilor-ce-nu-trebuie-sa-uitati/

9.26.2020

David Attenborough, acum și pe Instagram / Recordul stabilit de prezentatorul britanic pe platforma social media

 


Naturalistul și realizatorul de documentare David Attenborough a devenit joi persoana care a strâns cel mai rapid un milion de followeri pe instagram, ajungând la numărul respectiv la doar câteva ore după ce și-a deschis un cont pe platforma social media, relatează CNN.

Prezentatorul veteran a publicat prima sa postare joi la 12:00, ora României, și doar patru ore mai târziu contul său era urmărit de 1 milion de persoane, a anunțat Guiness World Records. Între timp numărul a ajuns la 3,1 milioane de urmăritori.

În postare, un videoclip despre schimbările climatice, Attenborough a explicat că este nou pe platforma social media dar că debutează pe Instagram pentru a crește conștientizarea asupra urgenței climatice.

„După cum știm cu toții, lumea se confruntă cu probleme”, a declarat acesta în videoclipul IGTV care a strâns până acum peste 12 milioane de vizualizări.

„Continentele au luat foc, recifele de corali mor iar peștii dispar din oceanele noastre. Iar lista tot continuă”, afirmă prezentatorul britanic, adăugând că „dar știm ce trebuie să facem în privința asta”.

Attenborough le-a spus urmăritorilor că în următoarele săptămâni va prezenta mai multe despre problemele cu care se confruntă lumea și soluțiile pentru schimbările climatice.

„În următoarele câteva săptămâni voi înregistra mesaje pentru a explica problemele cu care ne confruntăm și cum le putem soluționa”, a anunțat acesta.

Contul de Instagram al lui Attenborough va fi gestionat cu ajutorul a doi dintre colegii săi, Jonnie Hughes și Colin Butfield, cei doi glumind că „social media nu este habitatul obișnuit al lui David”.

Recordul de followeri strânși rapid de prezentatorul britanic a fost omologat de Guiness World Records, acesta depășind anteriorul record de un milion de urmăritori strânși de Jennifer Aniston în 5 ore și 16 minute după ce aceasta s-a alăturat platformei social media în 2019.





Vizionați VIDEO : https://www.instagram.com/tv/CFg3LHIHGug/?utm_source=ig_embed


sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24308176-video-david-attenborough-acum-instagram-recordul-stabilit-prezentatorul-britanic-platforma-social-media.htm

Corlățean dă verdictul: Nicușor Dan ar trebui săltat de DNA !

 


Vicepreședintele Senatului și fostul ministru de Externe și Justiție face o apreciere extrem de dură a situației lui Nicușor Dan.

Titus Corlățean, unul dintre cei mai experimentați demnitari, fost ministru de Externe și al Justiției, a făcut o declarație tranșantă în privința lui Nicușor Dan. 

”Ar trebui săltat de Parchetul General, de DNA pentru mizeriile pe care le-a făcut”, spune Corlățean, în condițiile în care există probe în spațiul public împotriva lui Nicușor Dan – cu înregistrări audio.


Iată declarația lui Corlățean, făcută în județul Dâmbovița: ”Nicușor Dan ar trebui săltat de Parchetul General, de DNA, de toți procurorii din România pentru mizeriile pe care le-a făcut, pentru șantajul pe care l-a practicat cu asociațiile lui nonguvernamentale, pentru bani, pentru apartamente, terenuri. O rușine!”.

Mai mult, Titus Corlățean consideră că acest comportament aruncă o pată pe partidele care îl susțin pe Nicușor Dan, dar al căror comportament este și el condamnabil.

”Asta este puterea PNL, asociații ei neomarxiștii de la USR și de la PLUS”, a declarat Titus Corlățean.

De altfel, contra PNL a fost depusă o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, în care acuză liberali din Guvern de constituirea unui grup infracțional organizat și de ”folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite”.


Unii dintre aceștia sunt chiar din județul Dâmbovița, unul dintre cele mai problematice din punct de vedere al racolărilor și presiunilor PNL.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200925/31809681/Corlatean-da-verdictul-Nicusor-Dan-ar-trebui-saltat-de-DNA.htm

Ambasadorul Zuckerman, implicare DUBIOASĂ de ultimă oră

 


Adrian Zuckerman a făcut o vizită în fieful unui dintre cei mai controversați miniștri PNL – candidat la locale! – în chiar ultima zi de campanie electorală.

O știre interesantă pentru ultima zi de campanie electorală: ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a făcut, începând cu ora 14.00, o vizită în Focșani, municipiul unde candidează unul dintre cei mai controversați miniștri PNL, Ion Ștefan – zis ”Grindă”.


Vizita a inclus mai multe momente și locații - Biblioteca județeană ,,Duiliu Zamfirescu” din Focșani – Aripa de literatură în limba engleză; întâlnire cu oamenii de afaceri din județul Vrancea, la sediul Prefecturii Vrancea urmată de o declarație de presă pe Esplanada Prefecturii Vrancea și, în fine, vizită în bazinul viticol Dumbrăveni la producătorul Mera Com Internațional din localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni.


Un cuvânt bun pentru cei de la Biblioteca județeană ,,Duiliu Zamfirescu” – excelentă primire și prezentare, s-a văzut pregătirea și preocuparea pentru activitatea ce cercetare! O idee excelentă, ambasadorului SUA i s-a oferit prilejul de tăia paginile unei cărți rare, folosind cuțitul de corespondență al marelui jurnalist Leon Kalustian, născut în Focșani – și căsătorit cu Iza Dora, fiica unei importante familii evreiești din Vaslui și Iași - Aronovici. Din aceeași zonă este și familia ambasadorului. 


Asta a fost partea frumoasă a vizitei, ambasadorul fiind impresionat de gazde.


Acum însă, iată și partea clar politizată: deși s-a dus la o instituție (Biblioteca județeană) care ține Consiliului Județean, el nu s-a văzut cu ”baronul” PSD Oprișan, nici măcar nu a ținut conferința la CJ, ci la prefectură – adică la instituția omului PNL!


Tot la prefectură s-a întâlnit cu oamenii de afaceri – și tot aici a avut loc și o conferință de presă. Întrebare – trebuia Zuckerman, care a dovedit clar părtinire politică - să facă această vizită în ultima zi de campanie? Nu ne crede cumva prea proști să nu înțelegem ce face el, de fapt?


Dar, cel mai clar aspect al implicării politice este faptul că e însoțit de Ionel Dancă, șefului Cancelariei premierului – și un principal vector de imagine al PNL!

”Sunt onorat sa-l însoțesc astăzi la Focșani pe Excelența Sa, Ambasadorul SUA în România, domnul Adrian Zuckerman, un prieten vechi al României și de astăzi al județului Vrancea și al Moldovei. Deschidem Moldova și județul Vrancea pentru investiții”, scrie Dancă – făcând și o completare propagandistică pe seama ambasadorului: ”Am promis, ne ținem de cuvânt!”.

Nici vizita la cramele din Dragosloveni, afacerea creată de Constantin Gîrboiu, nu este lipsită de aspecte politice – crama în cauză fiind o destinație avută recent și de ministrul liberal Oros – și, evident, de controversatul ministru „Grindă” – Ion Ștefan, candidatul PNL la primăria Focșani.

De altfel, Ion Ștefan a salutat vizita de azi, făcând și precizarea: Guvernul a organizat ”dezbaterea” de la prefectură!

”Ambasadorul SUA va participa la o dezbatere la Prefectura Vrancea, la care vin oameni de afaceri din Vrancea, un eveniment organizat de Guvernul României”, a scris Ion Ștefan pe pagina de Facebook.

Deci, o deplasare cu iz de implicare dubioasă în campania electorală – în chiar ultima zi.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200925/31808940/Ambasadorul-Zuckerman-implicare-DUBIOASA-de-ultim-ora.html

Ne putem infecta totuși prin alimente ?

 


Nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente, spune ANPC, iar rezultatele unui studiu prezentat de Universitatea din Bucureşti se contrazic „oarecum” cu declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

„Având în vedere ultimele ştiri apărute în presă, despre cum se poate transmite virusul Sars-Cov-2 prin alimente şi în special prin pâine, consider că este de datoria mea, în calitate de director general al ANPC, să atrag atenţia supra efectelor acestui tip de ştiri asupra încrederii consumatorilor în anumite produse (de bază) şi asupra industriei de profil. Rezultatele făcute publice de Universitatea Bucureşti se contrazic oarecum cu declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) potrivit cărora nu există dovezi că virusul SARS-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente”, a precizat pentru Agerpres Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Potrivit sursei citate, coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele au nevoie de o gazdă-animal sau de una umană pentru a se multiplica. Deşi studiile recente arată că virusul persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe dure (oţel, plastic), nu există nici o dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia. „Nu există nicio dovadă privind prezenţa în alimente a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Aceasta este poziţia oficială a autorităţilor internaţionale amintite, care a rămas neschimbată de la începutul pandemiei până în prezent”, menţionează Paul Anghel. El subliniază că studiul realizat de Universitatea din Bucureşti privind riscurile de transmitere a virusului este doar unul preliminar.

Directorul general al ANPC afirmă că regulile de igienă la cumpărături rămân aceleaşi şi face din nou apel pentru respectarea lor, respectiv purtarea măştilor în magazine, dezinfectarea frecventă a mâinilor cu soluţiile pe care toate magazinele le pun la dispoziţie, atingerea exclusivă a produselor care sunt puse în coş.

sursa:https://www.cotidianul.ro/afla-raspunsul-ne-putem-infecta-prin-alimente/

Furtună de praf pe Autostrada A2 / Vizibilitatea este redusă

 


Vântul bate cu putere, sâmbătă, pe Autostrada București - Constanța și se formează furtună de praf, iar din acest motiv, vizibilitatea este redusă sub 100 de metri, avertizează Centrul Infotrafic.

”La această oră (14:30), vântul afectează circulaţia autovehiculelor pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 125 – 130 (loc. Ștefan cel Mare, județul Călărași), dar și în zona kilometrului 144 (loc. Fetești, județul Ialomița), formându-se furtună de praf”, arată Centrul InfoTrafic.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

”Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare”, subliniază sursa citată.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24309342-furtuna-praf-autostrada-a2-vizibilitate-redusa.htm

Ce documente trebuie să prezinte persoanele confirmate cu COVID-19 care solicită urna mobilă

 


Persoanele care solicită să voteze la alegerile locale de duminică prin intermediul urnei mobile, invocând faptul că sunt confirmate cu noul coronavirus, trebuie să prezinte pe lângă cerere şi un document din care să rezulte diagnosticul, a informat, sâmbătă, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Actele medicale care trebuie să însoțească cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile locale din anul 2020 sunt următoarele:

  • Pentru persoanele cu diverse boli sau grade de invaliditate altele decât COVID-19, sunt necesare copii după documente medicale justificative (aceleași documente care au fost prezentate și la scrutinele anterioare).

  • În cazul persoanelor confirmate cu infecția COVID-19, izolate la domiciliu sau într-o altă locație declarată, este necesară o copie după unul din următoarele documente:

  • biletul de externare din unitatea sanitară, care confirmă diagnosticul și indicația de izolare;
  • decizia de izolare emisă de Direcția de Sănătate Publică;
  • rezultatul pozitiv al testării COVID – 19 RT – PCR, efectuată în ultimele 14 zile.

  • Pentru persoanele aflate în carantină la domiciliu sau carantină instituționalizată, impusă atât pentru cetățenii care intră pe teritoriul României din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID -19, cât și pentru contacții persoanelor infectate, este necesară copia deciziei de carantină emisă de Direcția de Sănătate Publică.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24309358-alegeri-locale-2020-documente-trebuie-prezinte-persoanele-confirmate-covid-19-care-solicita-urna-mobila.htm

Cod galben de inundații în 26 de județe. După ploile puternice, apele fac prăpăd în mai multe zone din țară

 


Hidrologii au emis, sâmbătă, atenționări cod galben de inundații pe râuri din 26 de județe din țară. Potrivit INHG, sunt vizate de inundații râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureș, Alba, Sibiu, Caraș-Severin, Timiș, Gorj, Mehedinți, Dolj, Covasna, Brașov, Vâlcea, Argeș, Olt, Dâmbovița, Suceava, Neamț și Bacău.

Astfel, de sâmbătă, de la ora 13.00 până duminică, la ora 10.00 este cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Stânceni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Stânceni amonte confluenţӑ Arieş (judeţele Harghita, Mureş şi Bistriţa Nӑsӑud), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Mare – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sighişoara (judeţele Mureş, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş Severin), Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Răcari (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte Ac. Drӑgӑneşti (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş şi Olt), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău). Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare de sâmbătă, de la ora 18.00 până duminică la ora 03.00 pe unele râuri mici din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea şi Argeş.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cod-galben-de-inundatii-in-26-de-judete-dupa-ploile-puternice-apele-fac-prapad-in-mai-multe-zone-582751.html

Decizie controversată a BEC: O persoană poate vota chiar dacă este depistată că a mai votat o dată în aceeași zi

 


Biroul Electoral Central (BEC) a decis, recent, că o persoană poate vota, chiar dacă Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează că persoana respectivă a mai votat deja.

Asta pentru că România nu dispune de un sistem informatic lipsit de erori, iar preşedintele secţiei de votare nu poate împiedica o persoană să voteze, deoarece doar o instanţă poate revoca acest drept printr-o decizie definitivă, scrie Adevărul.

Potrivit documentului, informaţiile care apar în sistem sunt verificate de către preşedintele secţiei de votare cu preşedintele secţiei de vot unde figurează că ar mai fi votat persoana. Dacă în dreptul numelui alegătorului nu apare nicio semnătură, acesta este lăsat să voteze.

Dacă apare vreo semnătură, persoana respectivă poate vota, dar trebuie să completeze un proces-verbal şi i se aduce la cunoştinţă că este pasibil de fraudă la vot, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi.

Peste 18 milioane de români votează în 18.755 de secții

Potrivit datelor oficiale, peste 19 milioane de români au drept de vot, însă doar 18,2 milioane au domiciliul sau reședința în țară și pot participa la alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că la data de 25 august 2020 numărul total de cetățeni români cu drept de vot era de 19.004.986, "cu 21.401 mai mulți față de ultima informare publică realizată pe această temă".

Totuși, dintre aceștia doar 18.270.004 au domiciliul în țară și pot participa la alegerile locale de duminică, în cele 18.755 de secții de votare înființate în întreaga țară.

Alegerile locale 2020 sunt organizate duminică, 27 septembrie 2020, iar românii trebuie să aleagă primari, consilii locale, președinți de consilii județene și consilii județene.

Votul începe la ora 07.00 și se încheie la ora 21.00, fiind organizat un singur tur de scrutin. La ora 21.00, rezultatul alegerilor locale îl puteți afla pe antena3.ro și în direct pe Antena 3, într-o ediție specială în care va fi prezentat singurul exit-poll din România.
Alegeri locale 2020. Cum aflu unde votez?

La alegerile de duminică, 27 septembrie 2020, românii pot vota doar în secțiile de votare la care sunt arondați și nu își pot exercita dreptul în altă comună sau alt oraș, ori județ, pentru că nu există liste suplimentare.

Cei care vor să afle exact secția de votare la care sunt arondați și unde pot vota, trebuie să acceseze site-ul registrulelectoral.ro și să introducă următoarele date:

- CNP (codul numeric personal);

- Numele de familie;

- Codul de verificare.

Registrulelectoral.ro este un site oficial administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, datele personale introduse fiind securizate.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/decizie-controversata-a-bec-o-persoana-poate-vota-chiar-daca-este-depistata-ca-a-mai-votat-o-data-582753.html


”Vor cădea capete mari dacă spun adevărul”

 


Gheorghe Dincă, așa cum nu și l-a imaginat nimeni! A izbucnit în plâns în fața mamei Luizei Melencu. Situația uluitoare a avut loc la ultimul termen în dosarul privind dispariția fetelor, când părinților li s-a permis să stea față în față cu presupusul criminal și să-i pună întrebări.

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a răpit, dar printre lacrimi le-a cerut celor două mame să-l creadă că nu le-a ucis.

"Am cerut permisiunea să vorbesc, el (Gheorghe Dincă, n.r.) era pe scaun, l-am întrebat dacă poate să mă privească în ochi, el m-a privit și i-am spus să recunoască dacă a ars fetele în butoi. A zis: 'nu, doamnă'. A zis că în curtea lui nu s-a întâmplat absolut nimic, n-a fost picătură de sânge în casa lui, nu a fost os uman găsit în curtea lui, totul a fost o diversiune și tot ce a făcut a fost sub presiune", a spus Monica Melencu.

Mama Luizei a spus că Dincă a declarat în fața instanței că vrea să-și ispășească pedeapsa pe care o merită pentru răpire.

"A spus că fetele i-au fost luate. Spune mereu că de acel Buță Ștefan și acea Petruța, asta este diversiunea lui. Părerea mea e că nu știe cine i le-a luat. Dar el a zis că fetele nu sunt omorâte și el vrea să-și facă pedeapsa. Ultimele cuvinte pe care le-a spus a fost că o să cade capete mari dacă el spune adevărul". a adăugat femeia.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/mama-luizei-melencu-fata-in-fata-cu-gheorghe-dinca-ce-i-a-marturisit-printre-lacrimi-monstrul-din-582755.htm

Plângeri penale pe numele premierului Orban

 


Președintele PSD Marcel Ciolacu îl acuză  pe Ludovic Orban că a participat la întâlniri electorale, sâmbătă, în Giurgiu și Dâmbovița, după ce campania electorală a luat sfârșit, și anunță plângeri penale pe numele premierului.

Ciolacu a declarat, sâmbătă, că are dovezi în privința participării ilegale premierului la întâlniri electorale la Dâmbovița și Giurgiu.

„Este inadmisibil ca un prim-ministru al unei țări europene să încalce legea cu bună știință și să se afle în campanie electorală după ce campania electorală a luat sfârșit ieri (vineri – n.r.) la orele 24. S-a deplasat în două județe, în Dâmbovița și Giurgiu, s-a întâlnit cu candidați și cu primari, au făcut întâlniri electorale. Avem documente și dovezile necesare, atât filmări, cât și poze. Niciodată nu s-a întâmplat în România așa ceva. Această disperare a domnului Orban și a Partidului Național Liberal că vor pierde alegerile locale i-a dus să încalce legea. Vom depune plângeri penale la DNA pentru acest fapt”, a spus Ciolacu.

Acesta a afirmat că plângerile penale vor fi depuse la Dâmbovița și Giurgiu, de către președinții organizațiilor PSD din teritoriu.

De asemenea, PSD a sesizat și AEP despre faptul că sâmbătă ar fi fost folosite de către PNL niște platforme online, pe Facebook, după ce campania electorală a luat sfârșit.

„Până acum sunt patru sau cinci platforme online sponsorizate de către Partidul Național Liberal care astăzi (sâmbătă – n.r.) au fost folosite după ce campania electorală a luat sfârșit”, a mai spus Ciolacu.

Site-ul stiripesurse.ro a publicat sâmbătă mai multe fotografii cu Ludovic Orban, care ar fi fost făcut în Dâmbovița ori la Giurgiu.



sursa:https://www.cotidianul.ro/incaierare-mare-inainte-de-votare

Poftim de compară Sărbătoarea Votului versus Sărbătoarea Paștelui !

 


Avocatul Gheorghe Piperea îi ironizează sâmbătă pe guvernanți în legătură cu îndemnul de a merge la vot, amintind ce declara președintele Klaus Iohannis cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an – când ne aflam tot în plină epidemie de Covid – și ce mesaj a transmis acum, cu ocazia alegerilor.

„Pentru ca votul să nu fie viciat sau fraudat, oamenii normali trebuie să vină la vot în număr mare. Nu vă temeți, cei care v-au aruncat în șomaj sau faliment pentru “o simplă răceală”, cei care v-au interzis să mergeți în biserici sau cimitire, cei care v-au pus botnițe copiilor în școli, cei care v-au torpilat salariul minim pe economie, pensiile, alocațiile copiilor, salariile și drepturile de consumatori, vă spun că sunteți în siguranță. Domnul Arafat însuși vă spune că puteți merge la vot chiar dacă aveți temperatură – veți fi primi care vor vota, cu condiția să purtați mască.
Nou-normalii, recte, cetățenii “noii normalități” de care vorbește domnul Iohannis necontenit, nu au motive să vină la vot. E clar că o să iasă candidatul “meu” și al statului paralel. Se rezolvă cu tabletele și softul sts și cu sutele de vize de flotant aranjate pe fiecare secție în parte de feblețea voastră, “noul” politician – deci stați acasă, stimați eroi. Sau mergeți la un barbecue, la distanță socială de secția de votare. În felul ăsta, poate ne ajutați să scăpăm de oroarea “noului” București…”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook, alături de imaginea de mai jos.



sursa:https://www.cotidianul.ro/sarbatoarea-pastelui-versus-sarbatoarea-votului/

Arafat ne sparge și sticla de șampanie. Cum vor fi sărbătorile de Crăciun anul acesta

 


Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat vineri seara la Digi24 că anul acesta, în contextul pandemiei, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost anul trecut.

Arafat a fost întrebat cum vor fi sărbătorile de Crăciun anul acesta, în condițiile în care de Paște nu a fost permis accesul credincioșilor în biserici.

„Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie – care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion. Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred!”, a spus Arafat.

„Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice. Gândirea autorităților este la interesul public general, chiar dacă se supără unii sau alții, interesul public al majorității este în joc aici. Când se ia o măsură, se uită la interesul public general, nu la interesul individual. Ne uităm la protecția generală a populației și asta va fi și în perioada care urmează, care nu va fi o perioadă ușoară”, a mai afirmat Raed Arafat.

Arafat a fost întrebat și ce i-ar sfătui pe românii care în alți ani în această perioadă deja căutau oferte pentru Revelion și a spus că și-ar păstra același sfat pe care l-a dat și înainte de concediile de vară: „Preferabil, vacanța acasă!”. Acesta a explicat apoi de ce dă acest sfat: „Ca să nu te trezești în situația că trebuie să-ți anulezi biletul, că trebuie să-ți anulezi rezervarea, că nu primești banii înapoi”.

„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Acum e totul OK, peste 10 zile o țară vine și-ți spune: cei care vin din România – carantină 14 zile, cei care vin din Franța – carantina 14 zile etc. și te trezești în situația că nu mai poți să-ți faci concediul afară. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect – ceea ce mă îndoiesc să fie așa – atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase – și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!”, a arătat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/arafat-ne-sparge-si-sticla-de-sampanie-nu-cred-nu-cred/