10.31.2020

100 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris (I)



Avem o „Zi a Trianonului“, mai mult în sufletele noastre, căci din punctul de vedere al instituirii oficiale pare rătăcită în hăţişul legislativ legat de promulgarea a patru articole de lege ce încap pe un sfert de coală de hârtie şi pentru care s-au scris pledoarii de respingere cât să umple o broşură. Dar, tindem să uităm de celelalte cinci tratate ce au consfinţit pe plan internaţional împlinirea teritorială a României Mari

Dacă tot s-a ajuns la retrimiterea către Parlament a legii menţionate, poate că ar fi înţelept ca 4 Iunie să fie declarată drept „Zi a tratatelor de după Primul Război Mondial“ (sau „de Reîntregire“), luând în considerare şi faptul că sensibilităţile atât de invocate ar fi, astfel, menajate. In privinţa acestora, este relevantă opinia împărtăşită de un distins profesor universitar, specialist în geografie istorică, originar din Blaj şi încărcat de patriotismul vibrant specific marilor geografi români din perioada interbelică (şi nu numai acelora).

Exprimată în acel mod apăsat al ardelenilor în momentul în care emit o axiomă, ea s-ar rezuma astfel:

„In general, istoria şi toponimia oficială nu ne-au avantajat prea mult în Ardeal, cu excepţia munţilor, ai căror stăpâni indiscutabili am fost timp de două milenii. Singur, numărul nostru [al românilor] ne-a dăruit Ardealul, într-o conjunctură istorică unică. Nici peste cinci mii de ani, ungurii nu vor renunţa la teoria că noi le-am luat Ardealu!”

Aceasta s-a confirmat chiar şi numai după primii 100 de ani, prin comemorările, oficiale şi neoficiale, din Ungaria şi de peste tot unde trăiesc maghiari ocazionate de centenarul Trianonului: un torent de lamentări, de la Sátoraljaújhely, pe colina unde, în perioada interbelică, s-a construit memorialul „Magyar Kálvária“ şi până pe… Capitol Hill. Dacă premierul Orbán a reuşit să evoce cei peste 1000 de ani de istorie maghiară în Bazinul Carpatic numind explicit doar două personalităţi marcante ale acestui mileniu: regele Ştefan cel Sfânt şi… Ceauşescu, la Washington, pe 4 iunie, în Camera Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite, Hon.Dr.Andy Harris, republican de Maryland, în calitate de copreşedinte al reuniunii [caucus] bipartizane ungaro-americane, a ţinut să ia cuvântul. Subliniind caracterul nenegociabil al păcii impuse, la 1920, Ungariei, ţară devenită, în prezent, «un puternic aliat al Statelor Unite în cadrul NATO», acesta a depus, pentru a fi consemnată de Congres, şi declaraţia Federaţiei Ungaro-Americane [American Hungarian Federation], fondată în 1906, la Cleveland, Ohio. După ce invocă discriminarea, intoleranţa şi violenţa la care au fost supuse minorităţile ungare din ţările succesoare, în actul semnat de preşedintele acestei organizaţii, Akos L.Nagy, se afirmă textual: «România continuă să-şi ignore obligaţiile».

Ce mare exuberanţă ar fi să rememorezi cele scrise de Octavian Goga în cartea sa „Mustul care fierbe“: «…trăiam în condiţii minuscule de dezvoltare…Patru licee [la Beiuş, Braşov, Năsăud şi Bran, licee nu de stat, ci confesionale; celor din Arad şi Caransebeş li se refuzase autorizaţia de funcţionare; slovacii n-aveau nici unul], n-aveam un teatru, o universitate. Din aparatul de stat ostracizaţi, pe la oraşe scotea capul câte un avocat, se agita o gazetă. Vremuri potolite, de mocnire surdă… Inchideţi ochii o clipă şi reconstruiţi crâmpeiele fugare: ce potentat enorm era pretorul [de plasă]; cum smulgeau jandarmii tricolorul din cosiţele fetelor la horă… Ce probleme colective puteau cere cuvânt la un popor, în zilele când pentru un articol de gazetă, în doi peri, autorul făcea doi ani de puşcărie?»?

In camera inferioară a parlamentului ungar ales în iunie 1910 nu mai erau decât cinci deputaţi români (faţă de 14 în legislatura precedentă) şi trei slovaci (faţă de 7 anterior), Camera Reprezentanţilor fiind alcătuită din 413 membri. Doar opt din cei 413 reprezentau cele două naţionalităţi ce însumau, la data recensământului din acel an, aproape 5 milioane de suflete (4.894.543 din totalul de 18.264.533 de locuitori, sau 26,8% din populaţia ţării). Evident, în camera superioară nu se afla nici unul. Ar fi fost chiar o blasfemie ca un român să fie membru al Camerei Magnaţilor… La 1918, între cele 3.915 şcoli de stat existente în Ungaria, nu era nici o şcoală primară sau secundară având limba de predare româna, Ardealul având (la 1910) 5.257.467 de locuitori.

Trianonul asta a fost: dreptatea făcută minorităţilor, în timp ce ungurii au rămas ancoraţi în strigătul „Justiţie pentru Ungaria!”. O dreptate tristă care se cuvine a fi cinstită cu demnitate şi respect pentru înaintaşi. Acei ce au avut tăria să-i răspundă lui Oszkár Jászi, ministrul Naţionalităţilor în guvernul de la Budapesta, trimis la Arad, în noiembrie 1918, ca să încerce, in extremis, să salveze integritatea vechii Ungarii, la întrebarea «Ce vor, de fapt, românii?» Nu ar fi chiar o speranţă deşartă ca toţi copiii din Ardeal, ca şi din întreaga Românie, să ştie măcar aceste două cuvinte în limba maghiară: «Teljes elszakadást!» [«Despărţire completă!» – răspunsul lui Iuliu Maniu la 13 noiembrie 1918, dată la care, odată ce la Praga fusese proclamată Republica Ceho-Slovacă, la 28 octombrie 1918, nu mai era cale de întoarcere spre robia Ungariei milenare]. Cât despre ungurii şi secuii din România, dacă unii îşi închipuie că manifestările noastre de aducere aminte i-ar putea provoca în vreun fel, să fie liniştiţi: ei nu uită! „Nem! Nem! Soha!”

Revenind la tratatele de după Primul Război Mondial, şi excluzându-l pe cel de pace cu Germania din 28 iunie 1919, la care România a fost parte, dar nu avea cum să beneficieze de clauzele teritoriale ale acestuia, cele şase, a căror cinstire s-ar cuveni să fie făcută o dată în an, evident, pe 4 iunie, sunt, în ordine cronologică: cel cu Austria de la St.Germain-en-Laye (din 10 septembrie 1919, dar semnat de delegaţii României, la Paris, abia pe 9 decembrie 1919), recunoscând reintegrarea întregii Bucovine, răpite Principatului Moldovei la 1775, în virtutea declaraţiei de unire necondiţionată a Consiliului General al acestei provincii, adoptată la Cernăuţi, la 28 noiembrie 1918, cel cu Bulgaria de la Neuilly-sur-Seine (din 27 noiembrie 1919), reconfirmând frontiera din sudul Dobrogei aşa cum fusese stabilită prin Tratatul de la Bucureşti din vara anului 1913 şi cel cu Ungaria de la Trianon (din 4 iunie 1920), prin care a căpătat expresie juridică internaţională adeziunea cvasi-totalităţii românilor dintre Tisa şi lanţul carpatic şi a teritoriilor locuite de aceştia la unitatea românească, proclamată solemn de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918.

Acestora li se adaugă cele încheiate la Sèvres (la 10 august 1920), plus cel de la Paris (din 28 octombrie 1920), prin care s-a recunoscut suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru anexat la 1812 de Imperiul Ţarist – Basarabia, consecinţa declaraţiei de unire a Sfatului Ţării de la Chişinău, din primăvara anului 1918. Sigur, a mai existat şi tratatul privind protecţia minorităţilor impus de Marile Puteri României odată cu tratatul de pace cu Austria (ca şi Republicii Cehoslovace şi Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, abreviat SHS, devenit mai apoi Jugoslavia) şi semnat tot cu întârziere de reprezentanţii României, la 9 decembrie 1919, oricum fără legătură cu trasarea noilor frontiere.

Mai puţin prezente în spaţiul public, ca dovadă că la centenarul lor nu au avut loc manifestări deosebite, sunt cele două de la Sèvres. Primul dintre acestea a fost Tratatul de pace cu Imperiul Otoman, devenit caduc ca urmare a războiului greco-turc (considerat război de independenţă, în Turcia), căruia i s-a pus capăt odată cu semnarea celui de la Lausanne din 24 iulie 1923. Insă, prevederea teritorială prin care insula Ada-Kaleh (aflată sub ocupaţie austro-ungară din 1878 şi anexată la Ungaria, în 1913, fără nici o recunoaştere pe plan internaţional) a revenit României nu a fost prejudiciată în vreun fel. Al doilea tratat semnat la Sèvres la 10 august 1920 şi la care România a fost parte (pomenit încă şi mai rar) este cel numit „al frontierelor“.

Prin acesta, statelor succesoare ce au înglobat teritorii foste sub stăpânirea coroanei ungare li s-au stabilit graniţele dintre ele (de către Marile Puteri Aliate). In cazul României a fost vorba de delimitarea în nord-vest cu Cehoslovacia şi de divizarea Banatului, partea de sud-vest a acestei provincii revenind Regatului SHS. Acorduri ulterioare (în 1921 – cu Rep.Cehoslovacă şi în 1923 – cu Regatul SHS) au rectificat noile graniţe, urmărindu-se, de fapt, un schimb de localităţi şi al unor mici teritorii relativ egale, acele reglementări fiind în vigoare până în zilele noastre. Aşa au intrat în componenţa României, printre altele, Jimbolia – spre Serbia, respectiv Remeţi – pe Tisa, în Maramureş, pe actuala frontieră cu Ucraina.

După un secol, uitându-ne la graniţele actuale ale României, nu putem decât să constatăm că din edificiul clădit cu atâta sânge în prima conflagraţie mondială şi… noroc la 1918-20 (elocventă fiind, în acest sens, aprecierea istoricului american Sh.D.Spector: „[Ionel] Brătianu, pierzând războiul, trebuia să câştige pacea”), nu mai stă în picioare decât Trianonul. Bucovina – tăiată în două de Molotov şi Stalin în iunie 1940 (întâietate având considerentele strategice şi nu cele, scuzabile, eventual, legate de realitatea etnică), Basarabia – răşluită tot atunci, ambele rapturi (la un loc cu ţinutul Herţei) fiind consolidate prin tratatul de pace din 1947, sudul Dobrogei – retrocedat Bulgariei la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, reconfirmat în 1947, şi insula Ada-Kaleh înghiţită de apele Dunării în lacul de acumulare creat de barajul de la Porţile de Fier (după ce vechea aşezare turcească demantelată a fost dinamitată), toate aceste realităţi teritoriale postbelice lasă doar Ardealul acolo unde i s-a confirmat locul în urma „conclavelor“ de pace de la Paris din 1919/20 şi respectiv 1946/47.

In afară de acestea, de Paris se leagă alte împliniri ale neamului românesc, în primul rând, Congresul din 1856, ce a pus capăt Războiului Crimeei. Atunci s-a înlăturat protectoratul rusesc asupra celor două Principate Dunărene, care dincolo de aria reprezentării consulare străine la Bucureşti şi la Iaşi, de libertatea comerţului, de Adunările Obşteşti şi de reintegrarea enclavelor turceşti de dincoace de Dunăre (raiaua Brăilei şi cele mai mici de la Giurgiu, Turnu şi Severin) – toate acordate în decursul încleştării dintre cele două mari imperii, Ţarist şi Otoman, a însemnat şi perioada dezmembrării Moldovei de către Austria şi Rusia. După acele opt decenii de protectorat, cu patru războaie purtate mai mult la nord de Dunăre decât în Balcani, două intervenţii armate turceşti (la 1821 şi 1848) şi cu ocupaţia austriacă iniţiată în 1854 (Imperiul Habsburgic nefiind beligerant în Războiul Crimeei), la Paris s-a impus garanţia puterilor europene asupra principatelor,creându-se condiţiile formării statului naţional unitar român.

Şi totuşi, nu avem o „Zi a Parisului“, nici în legătură cu tratatul din 1856, nici cu cele din 1919 şi 1920. „Tratatul dintre principalele Puteri Aliate şi România referitor la Basarabia“ semnat la Paris, pe 28 octombrie 1920, a fost ultimul din seria celor ce au consfinţit graniţele României întregite. A fost, de asemenea, şi ultimul aranjament dintre cele care au delimitat spre vest întinderea stăpânirii bolşevice asupra fostelor teritorii ale Rusiei ţariste din Europa. In 1920, rând pe rând, Moscova a încheiat tratate de pace cu Estonia, Lituania, Letonia şi Finlanda, care erau state vecine cu Rusia Sovietică. Insă conflictul polono-sovietic a creat premisele pentru ca Lituania să fie scutită de această vecinătate, cu preţul pierderii în favoarea Poloniei a străvechii capitale şi a zonei adiacente (asupra cărora Hitler şi Stalin s-au înţeles să fie realipite Lituaniei după cea de-a patra împărţire a Poloniei, în 1939). [La 7 mai 1920, RSFS Rusă a semnat, la Moscova, chiar şi un tratat prin care recunoştea de jure independenţa Republicii Democrate Georgia, pentru ca Armata Roşie să o invadeze după nouă luni, în sprijinul insurecţiei orchestrate de bolşevici!]

Tot în 1920, la 12 octombrie, a fost încheiat armistiţiul de la Riga, ce a pus capăt ostilităţilor dintre Rusia şi Polonia, în care, după ce, în iunie, trupele poloneze nu au reuşit să menţină presiunea asupra Kievului, în august contraofensiva sovietică avea să fie pulverizată în apropierea Varşoviei, cu sprijin militar francez. Prevederile armistiţiului în privinţa noii graniţe polono-sovietice s-au regăsit în Tratatul de pace din 18 martie 1921, convenit tot la Riga, între RSFS Rusă (reprezentând şi RSS Bielorusă), RSS Ucraineană – pe de o parte şi, respectiv, Polonia. Deşi, de trei ani, bolşevicii lui Lenin nu conteniseră să blameze România, considerând unirea Basarabiei drept o anexiune a unui vechi (de 106 ani!) teritoriu al Rusiei, tratatul din capitala Letoniei reprezintă un act diplomatic internaţional în care, cel mai probabil, prin omisiune, Basarabia e recunoscută ca fiind în afara domeniului supus sovieticilor. Astfel, descrierea noii frontiere din art.2 se opreşte pe Nistru, la gura Zbruciului, şi nu mai departe, în amonte pe fluviu, spre vechea graniţă austriacă de pe pârâul Onut (limita istorică dintre Basarabia şi Bucovina), la vărsarea acestuia în Nistru.

Polonia a fost singura dintre posesiunile imperiale căreia noul regim republican al Rusiei i-a recunoscut dreptul la independenţă, fapt facilitat şi de realitatea că, la momentul declaraţiei Guvernului Provizoriu de la Petrograd din 30 martie 1917, toate teritoriile poloneze aflate sub administraţie ţaristă la începutul Primului Război Mondial se găseau sub ocupaţia trupelor Puterilor Centrale, iar în urmă cu câteva luni, Germania şi Austro-Ungaria proclamaseră pe întinderea acestora (nu şi în teritoriile poloneze din propriile imperii) un regat al Poloniei formal independent.

Rusia republicană recunoştea «dreptul absolut al naţiunii-surori poloneze de a-şi decide propria soartă,…Statul Polonez liber, legat de Rusia printr-o alianţă benevolă,…urmând a fi constituit din integralitatea celor trei părţi locuite în majoritate de polonezi din cele trei state» – Rusia, Germania şi Austria.

Dreptul de secesiune al Finlandei, rămasă Mare Ducat sub aripa unei Rusii devenite republicane, a fost recunoscut abia după nouă luni, de către Lenin, dar numai sub masca unei simulări, pentru a-i forţa revenirea ca republică muncitorească în noua construcţie super-statală sovietică, ce-şi propunea hegemonia mondială. Nici un guvern al Rusiei, fie el aparent democratic ori bolşevic, sau vreo grupare cât de cât cu şanse de a răsturna orânduirea revoluţionară instaurată în noiembrie 1917, nu a dorit să ofere Ucrainei, Ţărilor Baltice şi, cu atât mai puţin, Bielorusiei, Basarabiei sau popoarelor transcaucaziene şi celor din Asia Centrală o independenţă reală. Cu cât locuitori din aceste regiuni au îmbrăţişat cele mai diverse cauze naţionale şi au respins categoric calea bolşevică de reformare a societăţii, prin votul lor în cadrul alegerilor pentru Adunarea Constituantă a Rusiei, desfăşurate la 12/25 noiembrie 1917, deci la nici trei săptămâni după lovitura de stat de la Petrograd, cu atât mai dură a fost reacţia guvernului condus de Lenin.

Tratatul de la Paris nu a fost un tratat de pace, întrucât, până la sfârşitul anului 1917, România şi Rusia au fost aliate, aceasta din urmă recunoscând din toamna anului 1914, prin schimbul de note Sazonov-Diamandy, dreptul României de a anexa teritoriile din Austro-Ungaria locuite în majoritate de români, doar în schimbul neutralităţii în conflagraţia europeană ce tocmai se declanşase. Exista, totuşi, o stare de război declarată de Lenin în numele guvernului bolşevic, în ianuarie 1918 (generată de propria interpretare a intervenţiei trupelor române în Basarabia), moment când s-a pierdut şi tezaurul României depozitat la Moscova.

Ceea ce se reliefează mai puţin este faptul că odată cu acceptarea condiţiilor de evacuare impuse Rusiei Sovietice de Puterile Centrale prin Tratatul de pace de la Brest-Litovsk, semnat la 3 martie 1918 (s.n.), Lenin era forţat să abandoneze pretenţiile imperiale nu numai asupra Ţărilor Baltice şi Ucrainei, dar şi asupra Republicii Democratice Moldoveneşti a Basarabiei devenită independentă la 24 ianuarie 1918 (s.v.). Prin declaraţia de la acea dată simbolică pentru unitatea românească, Sfatul Ţării a căutat, în primul rând, să contracareze ameninţarea tendinţelor expansioniste ale Ucrainei, care îşi declarase independenţa ceva mai devreme. Expresia cea mai elocventă a acestora se regăsea în opiniile marelui istoric Hruşevski, unul dintre liderii Republicii Populare Ucrainene, care susţinea că Basarabia e un străvechi pământ ucrainean.

Admiţînd realitatea că teritoriul dintre Prut şi Nistru nici măcar nu mai avea vreo contiguitate cu ceea ce mai rămăsese din Rusia, Basarabia şi Sfatul Ţării deveneau libere să-şi urmeze cursul, relativ limpede, spre unirea cu România. Dacă Ucraina a reuşit, ulterior, să încheie şi un tratat de pace cu Puterile Centrale, la 9 februarie 1918 (s.n.), tot la Brest-Litovsk, fără a i se admite pretenţiile asupra întregii Basarabii, devenind, astfel, membru al comunităţii internaţionale, chiar şi cu o recunoaştere limitată, în schimb efemera republică moldovenească nu s-a bucurat de o asemenea recunoaştere. Toţi marii actori de pe arena diplomatică europeană, deşi angrenaţi într-un proces de anihilare reciprocă, au înţeles că unirea Basarabiei cu România, greu de anticipat la 2 decembrie 1917 (s.v.)– data proclamării R.D.M., reflecta manifestarea unui drept de autodeterminare, chiar şi în condiţiile prezenţei militare româneşti.

Treptat, s-au delimitat două atitudini în legătură cu apartenenţa Basarabiei la statul român. Dacă pentru bolşevicii de la Moscova şi de la Harkov (până la 1934, capitala RSS Ucrainene) unirea a rămas nerecunoscută, dar acceptată timp de două decenii, naţionaliştii ucraineni şi-au limitat pretenţiile la nordul şi la sudul provinciei. Acestea aveau să fie oferite RSS Ucrainene (alături de nordul Bucovinei şi de Herţa) de către Stalin la insistenţele influentului lobby ucrainean din Kremlin, în 1940. Acolo, minorităţile naţionale erau mai numeroase, unul dintre argumentele celor ce se opuneau unirii fiind că fosta gubernie a Basarabiei nu avusese o majoritate absolută românească la recensământului rusesc din 1897. Atunci, s-a reuşit ca moldovenii să reprezinte, conform datelor oficiale, numai 47,58% din totalul populaţiei.

La 21 noiembrie 1917 (s.v.), când s-a constituit Sfatul Ţării ca organ legislativ local, s-a impus ca 70% dintre membri să fie moldoveni, incluzând şi câţiva deputaţi din Transnistria. La şedinţa în care s-a proclamat unirea, au participat la vot doar 125 din cei 138 de membri (dintre care 101 erau români, adică 73% din total). Deşi unii români nu au votat pentru unire, iar 25 dintre minoritari s-au abţinut pe motiv că nu au asentimentul locuitorilor pe care-i reprezentau, au fost un ucrainean, un rus şi un polonez ce au votat în favoarea acesteia, în timp ce doi ucraineni şi un bulgar au oferit singurele 3 voturi contra unirii Basarabiei cu România înregistrate la 27 martie 1918 (s.v.).

Absenţa unei largi adeziuni a minorităţilor naţionale faţă de înfăptuirea României Mari nu a fost doar o excepţie privitoare la Basarabia, de vreme ce în Bucovina, a cărei parte nordică era locuită majoritar de ucraineni, consiliul naţional al acestora a decis, la 1 decembrie 1918, la Cernăuţi, unirea cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale [ZUNR]. După Alba Iulia, saşilor din Transilvania le-a luat ceva timp să se solidarizeze cu rezoluţia unirii, ca şi şvabilor, de altfel, mediu în care s-a cochetat şi cu ideea unui Banat independent, în timp ce nici nu s-a pus problema acceptării benevole a unirii Ardealului, ba din contra, în cadrul consiliilor naţionale ungar de la Cluj şi, respectiv, în cel secuiesc.

sursa:https://www.cotidianul.ro/100-de-ani-de-la-semnarea-tratatului-de-la-paris-i/

„începutul unui război civil în Franța”

 


La 13 zile după atacul de la Conflans-Sainte-Honorine, un nou atac jihadist a adus doliu în Franța, de data aceasta fiind comis în bazilica din Nisa. Trei persoane au fost ucise. Un atac islamist care a determinat clasa politică din Franţa să reacționeze dur.

Franța a suferit din nou o serie de atacuri islamiste. Joi dimineață, o femeie de 70 de ani a fost decapitată în bazilica Notre-Dame din Nisa, într-un atac cu cuțitul, în urma căruia au fost ucişi în total trei persoane. Rănit de poliție, teroristul „a continuat să repete «Allahu akbar» în timp ce i se ofereau îngrijiri la faţa locului”, a povestit în fața camerelor primarul Nisei, Christian Estrosi.

„Am jucat prea mult timp politica struţului, menţinându-ne capul în nisip și sperând că va fi ultimul [atac]!”, a declarat, pentru Sputnik, Joëlle Garriaud-Maylam, senator, din grupul Les Républicains (LR).


„Trebuie să începem de la zero, nu mai merge să continuăm cu lumânări, cu declarații emoţionale (…). Ani de zile nu am luptat împotriva acestei imigrații ilegale, am închis ochii la rețelele ilicite și frauduloase, ne-am vândut naționalitatea franceză. Am acordat-o unor oameni care nici măcar - așa cum se întâmplă în alte țări – nu au depus un jurământ față de drapel, un angajament de acceptare a valorilor noastre, am acordat naționalitatea franceză unor oameni care au scuipat pe Franța! care ne-au călcat în picioare steagul în vederea tuturor! Este teribil!”, a declarat Joëlle Garriaud-Maylam, pentru Sputnik France


Nisa este un „oraș martir”, unde a mai avut loc un atac islamist, în 14 iulie 2016, pe promenada des Anglais, unde un cetățean tunisian a ucis, folosind un camion, 86 de persoane și a rănit ale 458, care asistau la focurile de artificii de Ziua Națională.


„Vrem să ne strigăm furia împotriva celor care tac (…). Pentru că suntem complici atunci când tăcem! Fac apel la toți musulmanii din Franța să se trezească, nu pot continua să tolereze acest lucru! (...) Am primit întotdeauna aceste populații, dar, pe de altă parte, au datoria de a susține țara noastră și valorile de toleranță și respect”, a subliniat Garriaud-Maylam.

„Este începutul războiului civil din Franța”, a declarat, tot la Radio Sputnik, Philippe de Villiers, fost președinte al Mișcării pentru Franța (MPF). Acest lucru este clar, a spus de Villiers. „Acest război civil este rezultatul incompetenței, lipsei de cultură și abdicării clasei politice franceze timp de 40 de ani”, a afirmat politicianul, fost candidat la preşedinţie.

O radiografie confirmată de un alt fost candidat la preşedinţie, François Asselineau, președintele Uniunii Populare Republicane (UPR). „Toate elementele par să ducă spre un război civil”, a spus François Asselineau, care s-a referit la ceea ce i se pare a fi o contradicție în discursul politic din Franţa privind imigrația din țările musulmane.


„Aceiași oameni care au favorizat acest sistem, care nu au dorit să se confrunte niciodată cu această situație, sunt cei care doresc să existe o libertate de exprimare care constă în realizarea unor caricaturi care sunt percepute ca fiind deosebit de jignitoare de către aceiași musulmani care au venit. (...) Indiferent dacă ne place sau nu, nu îi vom schimba pe musulmani, care, în marea lor majoritate, sunt oameni extraordinar de atașați de personalitatea profetului Islamului (...). Nu putem dori un lucru, dar și opusul lui”, a insistat acesta, care a adăugat că „nu prin acest lucru vom cuceri sufletele musulmanilor care trăiesc în Franța”.


sursa:https://ro.sputnik.md/International/20201031/32237159/Atacul-de-la-Nisa-inceputul-unui-razboi-civil-in-Franta.html

Cel mai înfricoşător caz după crimele de la Caracal

 


S-a finalizat autopsia în cazul femeii găsite arse pe un câmp, vineri seara, la Giurgiu. Potrivit unor surse citate de Antena 3, este vorba despre o tânără de 15-25 de ani şi 1,65 m.

Femeia a murit din cauza şocului hemoragic, iar ea nu a fost ucisă la locul la care a fost găsită. 

După crimă, victima a fost pusă într-o valiză, loc în care a fost găsită dezbrăcată şi incendiată, cu mâinile legate.

Surse anchetă: Victima carbonizată, găsită cu mâinile legate

Până în acest moment, nu se cunoaşte identitatea victimei, nici a autorului faptei.

Astfel, este teroare în satul în care a fost găsit cadavrul ars, iar criminalul este liber.

Descoperire macabră, vineri seară, pe un câmp din Giurgiu. Poliţiştii au fot sesizaţi că este un incendiu, însă s-a descoperit, de fapt, un cadavru.

Este vorba despre cadavrul carbonizat în proporţie de 90% al unei femei, găsit pe o valiză, în câmp, la Giurgiu. 

Polițiștii din Ghimpați au fost sesizați de o persoană, vineri seară, că pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, este un incediu. 

Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Giurgiu pentru autopsie.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/femeie-arsa-rezultate-autopsie-cadavru-camp-giurgiu-585348.html

Tătaru: Nu va fi carantină generală, ci restricții în funcție de evoluția pe zone

 


Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că nu se pune problema unui lockdown la nivelul României din cauza noului coronavirus, dar vor fi impuse restricţii suplimentare, în funcţie de evoluţia epidemiologică pe judeţe sau localităţi, informează Agerpres.
„E din ce în ce mai gravă situaţia în toată ţara şi în toată Europa. Vedem că avem cazuri, se merge la 50.000 pe zi în Franţa, la 26.000 în Marea Britanie, 21.000 în Italia, 20.000 în Spania. Sunt evoluţii ale unui val doi, pe care noi îl lipim de valul întâi de la noi. Haideţi să nu ne gândim atât de departe la sărbători, să ne gândim la următoarea săptămână. După cum ştiţi, noi evaluăm fiecare localitate în parte. Dacă impunem restricţii, le impunem la nivel local. Avem acea evaluare de 48 de ore după informaţia primită de DSP la 24 de ore, în care autorităţile locale sunt cele care gestionează evoluţia pe cele 48, impunând restricţii. Vom avea şedinţe mâine seară la Comitetul Naţional pentru coordonarea intervenţiei, în care vom impune şi restricţii suplimentare, adaptate în funcţie de indice la nivelul fiecărui judeţ şi al fiecărei localităţi”, a subliniat Tătaru.


Tătaru: O carantinare pe sectoare în Bucureşti este greu de făcut


Despre o eventuală carantinare pe sectoare a municipiului Bucureşti, ministrul a afirmat că aceasta este greu de realizat.
„Suntem în evaluare. Din punctul meu de vedere, Bucureştiul este greu de diferenţiat în sectoare şi izolat, după cum este foarte greu de diferenţiat Bucureştiul de Ilfov în general. În acest moment suntem în perspectiva în care gestionăm fiecare caz în parte, facem izolarea sau carantinarea persoanelor, cu anchetă epidemiologică urmărită foarte clar şi monitorizarea prin medicul de familie”, a precizat Nelu Tătaru.

El a subliniat, totodată, că „pandemia nu se tranşează în spitale”, ci „între spitale”, făcând referire la faptul că cetăţenii trebuie să respecte regulile impuse de criza sanitară.


Teste rapide pentru decongestionarea unităţilor de primire urgenţe


Referitor la situaţia spitalului modular de la Iaşi, unde au existat o serie de disfuncţionalităţi, ministrul a afirmat că începând de săptămâna viitoare va fi adus oxigen suplimentar, care va completa necesarul pentru 20 de paturi de terapie intensivă, urmând ca în zece zile să poată fi funcţionale cele 48 de paturi.


Nelu Tătaru a vorbit şi despre găsirea de soluţii pentru decongestionarea unităţilor de primiri urgenţe din anumite spitale, unde cadrele medicale au spus că nu mai fac faţă la volumul mare de pacienţi, afirmând în acest context că se va apela la metoda testărilor rapide.

„Ne-am gândit la decongestionarea acestor unităţi de primire urgenţe prin acele teste rapide de antigen care de săptămâna viitoare vor fi 43.000, urmând ca săptămâna care urmează să avem un milion de teste. Cazurile aflate în izolare în aceste unităţi de primire urgenţe vor fi diagnosticate rapid, pozitiv sau negativ, şi atunci vor merge în locaţiile specifice”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că diferenţele mari de infectări între zonele ţării nu au legătură cu numărul de teste.

„Ţin efectiv de transmiterea comunitară. Indiferent câte teste vom face, vom vedea că prezenţa în unităţile de primiri urgenţe, prezenţa în terapiile intensive, prezenţa în secţiile de boli infecţioase vor fi aceleaşi. Aceste cazuri se prezintă la unităţile de primiri urgenţe testate sau netestate. Unităţile de primire sunt cele care trebuie să gestioneze rapid aceste incertitudini”, a explicat ministrul.

*****


Nelu Tătaru a fost prezent, sâmbătă, la Vaslui, la o întâlnire cu conducerea prefecturii şi conducerea DSP, prilej cu care a făcut o evaluare a situaţiei infectărilor şi a capacităţii de tratare la nivelul judeţului Vaslui, dar şi a situaţiei privind capacitatea de extensie pe paturi de terapie intensivă.

În prezent, la spitalul suport Covid din Bârlad sunt 20 de paturi, iar capacitatea de extensie este de încă 30 de paturi. Capacitate de tratare există, potrivit ministrului, şi la nivelul municipiului Vaslui, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar în rezervă rămâne Spitalul municipal Huşi, care va putea primi bolnavi infectaţi cu noul coronavirus pe Secţia ATI, dacă situaţia o va impune.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24388490-tataru-sustine-nu-carantinare-generala-vor-impuse-restrictii-suplimentare-functie-evolutia-zone.ht

Spania: Violențe INIMAGINABILE. Polițiștii au luat-o la fugă de frica protestatarilor

 



Oamenii au ieșit în stradă, în diferite țări, pentru a-și exprima nemulțumirea față de noile restricții impuse de guverne în lupta cu pandemia.

Sute de persoane au ieșit să protesteze în cartierul Gamonal din Burgos (Spania). La finalul mișcării, oamenii s-au năpustit cu pietre asupra polițiștilor care au fugit imediat.

Un videoclip apărut pe rețelele sociale a surprins momentul în care o mulțime de protestatari aleargă pe o stradă în direcția mai multor mașini de patrulare ale Poliției.

Intensitatea revoltelor i-a obligat pe polițiști să se retragă, așa cum se vede și în imagini.

Cientos de jóvenes protestan contra el toque de queda y se enfrentan a la policía en el barrio de Gamonal (Burgos) pic.twitter.com/33WeZKVo45

— Miguel Ángel Reinoso (@mianrey) October 30, 2020


sursa:https://www.dcnews.ro/video-din-spania-violente-inmaginabile-politistii-au-luat-o-la-fuga-de-frica-protestatarilor_781276.html

Moldovenii îşi aleg preşedintele

 


Pe 1 noiembrie au loc alegerile prezidenţiale, în Republica Moldova. În cursa electorală de la Chişinău sunt 8 candidaţi.

Trei dintre aceştia sunt pro-Rusia, iar alţi 5 sunt pro-europeni. În turul doi al alegerilor prezidenţiale de la Chişinău au şansa să ajungă actualul preşedinte pro-rus Igor Dodon şi pro-europeana Maia Sandu.

Şi moldovenii care muncesc, învaţă sau locuiesc în România sunt aşteptaţi să voteze pentru alegerile prezidenţiale. Secţiile de votare din România se deschid la ora 7 dimineaţa şi se vor închide la 21.00. Pentru a vota, au nevoie de paşaportul valabil sau expirat, buletinul de identitate sau livretul de marinar.

Emil Jacotă, Însărcinat cu Afaceri Ambasada Republicii Moldova: În România am deschis 13 secţii de votare, practic am acoperit toate judeţele din România. În Bucureşti vor fi deschise două secţii de votare, una aici, în incinta ambasadei, alta va fi în centrul istoric al Bucureştiului. Între trei mii şi cinci mii de buletine vor fi în fiecare secţie de votare.

Basarabenii pot vota pentru unul din cei 8 candidaţi înscrişi în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte. În 2016, la votare au participat circa 10.000 de moldoveni aflaţi în România.

sursa:https://www.cotidianul.ro/moldovenii-isi-aleg-presedintele/

Experienţă de groază pentru o familie infectată cu coronavirus.

 


Lacunele din legi şi indiferenţa autorităţilor depăşite de situaţia COVID-19 a obligat-o pe Crista Bilciu, regizor, să stea cu bunica fără viaţă în casă.

Femeia împreună cu părinţii ei şi cu bunica s-au autoizolat după ce au făcut febră, au rămas fără gust şi miros sau au simţit greaţă. Medicul de familie le-a spus că, după simptome, e posibil să aibă SARS-CoV-2. Crista a sunat la DSP Mureş, dar angajaţii au refuzat să meargă la domiciuliu să îi testeze pe cei 4, pe motiv că nu sunt contacţii unei persoane cu test deja pozitiv.

Angajaţii DSP i-au îndrumat să îşi facă testul la privat.

Crista Bilciu: Noi nu avem unde să mergem să ne testăm, nicăieri, pentru că ai mei aveau febră, frisoane, în niciun caz nu puteam să mergem undeva şi să stăm pe holuri să aşteptăm. N-am ce să fac dacă asta e procedura lor, că nu testează, ei n-au greşit cu nimic până la urmă. Ar trebui autorităţile să decidă ca în cazul în care sunt persoane cu asemena risc, bunica de 90 de ani, cu AVC şi cardiacă. Când aud că şi-au pierdut mirosul ar trebui clar să îi testeze mai ales că au pensii de 1.000 de lei. Mi se pare revoltător, suntem în pandemie, cum să îmi ceri să îţi spun că am fost contact cu cineva, ce mai contează? Poţi să iei de oriunde. Medicul de familie zice că dacă îţi pierzi respiraţia suni la 112, atât.

Ieri, bătrâna era letargică şi refuza să mănânce. Crista a sunat la 112, iar un cadru medical s-a dus şi le-a spus rudelor ca e aşa din cauza vârstei şi a refuzat să o ducă la spital.

Crista Bilciu: Se ridica foarte rar, era foarte schimbată, nu voia să mănânce, că are gust amar în gură şi nu mai simte mâncarea. Am sunat la 112, a venit un domn. Zice nu are AVC, nu e de la COVID, cred că e de la vârstă, aşa e ea şi daţi-i nişte vitamine. Am zis, nu o luati? Nu. De ce să o luăm, poate mai ia boli de pe aici. Şi a murit noaptea asta. Noi aşteptăm să vină pompele funebre să o ia. Bunica o să fie înmormântată fără prezenţa noastră, de vreme ce noi suntem bolnavi.

Directorul DSP Mureş susţine că angajaţii au greşit că nu a îndrumat spre 112 pacienta. DSP testează doar contacţii simptomatici sau în focare.

Reporter: DSP poate refuza testarea?
Iuliu Moldovan, Director DSP Mureş: DSP-ul testează conform metodologiei, cotacţii cazurilor confirmate.
Reporter: Şi dacă cineva nu are bani să meargă la privat?
Iuliu Moldovan, Director DSP Mureş: dacă e simptomatic poţi să apelezi 112 şi să mergi la urgenţă.

Crista face apel către autorităţi să elimine birocraţia şi să testeze imediat persoanele aflate în zona de risc, care solicită ajutor, nu să le pună pe drumuri sau să le condiţioneze viaţa cu banii. Medicii de la ambulanţă au constatat decesul şi, pentru că nu există urme de moarte suspectă, procedura nu presupune autopsie, iar testarea pentru COVID-19 nu se face la decedaţi, spun autorităţile. Cei de la pompe funebre vor lua măsuri pentru suspiciunea de COVID-19.

sursa:https://www.cotidianul.ro/experienta-de-groaza-pentru-o-familie-infectata-cu-coronavirus/

”Se urmărește supunerea omenirii”. Cardinalul american Carlo Maria Vigano atrage atenția asupra riscului alegerii lui Joe Biden in functia de presedinte al SUA.

 


Alegerile americane se joacă pe toate planurile. Cu mai bine de o săptămână înaintea alegerilor din SUA, cardinalul american Carlo Maria Vigano, cel mai mare adversar al Papei Francisc, i-a trimis președintelui SUA Donald Trump  o scrisoare deschisă în care îi atrage atenția asupra abuzurilor comise în această perioadă ale căror scop este impunerea dictaturii sanitare.

„Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este in desfasurare. Arhitectul său este o elita globala care urmareste sa supuna toata omenirea, impunand masuri coercitive cu care sa limiteze drastic libertatile individuale si cele ale popoarelor intregi”, scrie cardinalul Vigano.

Înaltul prelat, care nu este la primul gest de acest gen, după cel din luna iunie, atrage atenția și asupra riscului alegerii lui Joe Biden in functia de presedinte al SUA.

Textul scrisorii cardinalului Carlo Maria Vigano către președintele SUA.

„Domnule Presedinte,

Dați-mi voie să mă adresez dumneavoastră în acest ceas în care credința întregii lumi este amenințată de o conspirație globală împotriva lui Dumnezeu și a omenirii.
Vă scriu în calitate de Arhiepiscop, ca Succesor al Apostolilor, în calitate de fost Nunțiu Apostolic în Statele Unite.
Va scriu pe fondul tăcerii autorităților civile și religioase. Vă rog să primiți cuvintele mele ca pe ‘glasul celui care strigă în pustie’ (Ioan 1, 23).
Cum spuneam și în scrisoarea mea din iunie, în acest moment istoric forțele Răului se aliniază într-o bătălie necruțătoare împotriva forțelor Binelui; forțele Răului, care par puternice și organizate se opun copiilor Luminii, care sunt dezorientați și dezorganizați, părășiți de liderii lor seculari și spirituali.
În fiecare zi, simțim cum se înmulțesc atacurile celor care vor să distrugă temelia însăși a societățîi: familia naturală, respectul față de viață umană, iubirea de patrie, libertatea educației și a afacerilor.
Vedem cum șefi de state și lideri religioși supunându-se în față acestei sinucideri a culturii occidentale și a sufletului sau creștin, în timp ce drepturile fundamentale ale cetățenilor și credincioșilor sunt batjocorite în numele unei urgențe sanitare care se arată din ce în ce mai mult a fi o unealtă în mâinile Sistemului unei tiranii umane fără chip.
Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este în desfășurare. Arhitectul sau este o elită globală care urmărește să supună toată omenirea, impunând măsuri coercitive cu care să limiteze drastic libertățile individuale și cele ale popoarelor întregi.
În mai multe țări, acest plan a fost aprobat și finanțat; în altele, se află abia la început.
În spatele liderilor mondiali, care sunt complicii și executanțîi acestui proiect infernal, sunt personaje fără scrupule care finanțează World Economic Forum și Event 201, promovându-și agenda.
Scopul Marii Resetari este impunerea dictaturii sanitare cu scopul de a impune măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoriile individuale.
Prețul acestor concesii ale Fondului Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare anti-COVID-19 și COVID-21 promovată de Bill Gates în colaborare cu principalele grupuri farmaceutice mondiale.
În spatele intereselor economice colosale care îi animă pe promotorii Marii Resetari, obligativitatea vaccinării va fi însoțită de necesitatea unui pașaport de sănătate și de o identitate digitală, având drept consecință identificarea contactelor populației din lumea întreagă.
Cei care nu vor acceptă aceste măsuri vor fi izolate în lagăre de detenție sau în plasate în domiciliu forțat, iar toate bunurile lor vor fi confiscate.
Domnule Președinte, îmi imaginez că șțiți deja că în anumite țări Marea Resetare va fi activată între sfârșitul acestui an și primul trimestru al lui 2021.
În acest scop, sunt prevăzute noi carantinari, care vor fi justificate oficial de un presupus val doi și un presupus val trei ale pandemiei.
Cunoașteți bine mijloacele care au fost desfășurate pentru a semăna panică și a legitimă restrângerile draconice ale libertăților individuale, provocând în mod viclean o criză economică mondială.
În intenția arhitecților ei, această criză va face că aderarea țărilor la Marea Resetare să fie ireversibilă, dând astfel lovitură de grație unei lumi căreia doresc să îi anihileze existența și memoria însăși.
Însă această lume, Domnule Președinte, cuprinde oamenii, afecțiunile, instituțiile, credință, cultură, tradițiile și idealurile: oameni și valori care nu acționează că niște automate, care nu se supun că niște mășini, pentru că sunt legați între ei cu o legătură spirituală a cărei forță izvorăște de sus, de la acest Dumnezeu pe care adversarii noștri vor să-l sfideze, la fel cum Lucifer a făcut-o la începutul timpurilor, cu al sau ‘non serviam’.
Mulți dintre oameni – o știm – sunt agasate de această referire la înfruntarea dintre Bine și Rău și utilizarea conotațiilor ‘apocaliptice’, care, spun ei, exasperează spiritele și adâncesc diviziunile.
Nu este surprinzător că dușmanul este înfuriat că este deconspirat chiar în momentul în care credea că și-a atins țelul fără a fi deranjat.
Ce este totuși surprinzător este că nu există nimeni care să tragă semnalul de alarmă.
Reacția Statului Paralel în față celor care îi denunță planul este incoerența, dar de înțeles. Exact când complicitatea presei de mare tiraj a reușit să facă tranziția către Nouă Ordine Mondială, aproape pe nebagate de seama, tot felul de înșelăciuni, scandaluri și infracțiuni ies la lumina.
Până cu câteva luni în urmă, era ușor să îi califici drept ‘adepți ai teoriei conspirației’ pe cei care denunțau aceste planuri teribile, pe care le vedem acum realizându-se în cele mai mici detalii.
Până în februarie, nimeni nu ar fi crezut vreodată că, în toate orașele noastre, cetățenii vor fi arestați doar pentru că au vrut să se plimbe pe stradă, să respire, să își păstreze afacerile deschise, să meargă la biserica duminică.
Totuși, acum, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, până și în Italia de carte poștală pe care mulți americani o consideră o țară mică și încântătoare, cu monumentele sale antice, cu bisericile sale, cu orașele sale încântătoare, cu satele sale caracteristice.
Și, în timp ce politicienii s-au baricadat în palatele lor, promulgand decrete că satrapii persani, afacerile dau faliment, magazinele se închid și oamenii sunt împiedicați să trăiască, să călătorească și să se roage.
Dezastruoasele consecințe psihologice ale acestei operațiuni sunt deja vizibile, începând cu sinuciderile antreprenorilor disperați și cu ale copiilor noștri, despărțiți de prieteni și colegi de clasa, obligați să facă școală stand acasă singuri, în față unui computer.
În Scriptură, Sfântul Pavel ne vorbește despre ‘cel care se opune’ manifestării ‘tainei fărădelegii ce se lucrează’, kathekon (2 Țes. 2, 6-7).
În sfera religioasă, acest obstacol în calea Răului este Biserica, și în particular Papalitatea; în sfera politică, sunt cei care se opun instalării Noii Ordini Mondiale.
După cum a devenit clar acum, cel care ocupă locul lui Petru (Papa – n.r.) și-a trădat rolul de la bun început pentru a apară și promova ideologia globalistă și susțînând agenda Bisericii Paralele, cea care l-a ales din rândurile sale.
Domnule președinte, ați afirmat cu claritate că doriți să va apărați țară – One Nation unde God – libertățile fundamentale și valorile ne-negociabile care astăzi sunt negate și combătute.
Dumneavoastră, dragă domnule președinte, sunteți ‘cel care se opune’ Statului Paralel, asaltului final al Copiilor întunericului.
Din acest motiv, este necesar că toți oamenii de bună credință să devină conștienți de importantă epocală a iminentelor alegeri: nu atât pentru un program politic sau altul, cât pentru inspirația generală pe care acțiunile dvs o întruchipează cel mai bine – în acest context istoric particular – această lume, lumea noastră, pe care doresc să o anuleze prin intermediul carantinei.
Adversarul dvs este și adversarul nostru: este Dușmanul rasei umane, Cel care ‘de la început a fost omorator de oameni’ (Ioan 8, 44).
În jurul dvs s-au strâns cu credință și curaj cei care va consideră ultima citadela în față dictaturii mondiale. Alternativă este de a vota pentru o persoană care este manipulată de Statul Paralel, grav compromisă de scandaluri și corupție, care va face din Statele Unite ceea ce Jorge Maria Bergoglio a făcut din Biserica, premierul Conte din Italia, președintele Macron din Franța, premierul Sanchez din Spania etc.
Natură santajabila a lui Joe Biden – la fel că a prelaților din ‘Cercul Magic’ de la Vatican – va face să fie folosit fără scrupule, permițând puterilor nelegitime să se amestece atât an politicile interne cât și în echilibrele internaționale.
Este evident că aceia care îl manipulează au deja pregătit pe cineva mai rău, cu care îl vor înlocui cât de curând va permite conjunctură.
Și totuși, pe fundalul acestui tablou sumbru, această ofensivă aparent imparabilă a ‘dușmanului invizibil’, apare o speranța.
Adversarul nu știe să iubească și nu înțelege că nu este de ajuns să asiguri un venit universal sau să anulezi ipotecile pentru a subjuga masele și a le convinge să se lase însemnate că niște vite.
Acest popor, care suferă de prea mult timp abuzurile unei puteri dușmănoase și tiranice, redescoperă că are un suflet; înțelege că nu este dispus să își cedeze libertatea în schimbul omogenizării și anulării identitățîi; el începe să înțeleagă că valoarea legăturilor familiale și sociale, legăturile de credință și de cultură care îi unesc pe oamenii cinstiți.
Această Mare Resetare este menită eșecului pentru că cei care au planificat-o nu înțelege că există încă oameni gata să iasă în stradă pentru a-și apară drepturile, pentru a-și proteja apropiațîi, pentru a le da un viitor copiilor și nepoților.
Inumanitatea egalizatoare a proiectului globalist se va zdrobi în mod jalnic în față opoziției ferme și curajoase a Copiilor Luminii.
Dușmanul îl are pe Satana alături de el, Cel care nu știe decât să urască.
Însă, de partea noastră, îl avem pe Domnul Atotputernic, Dumnezeul armatelor desfășurate pentru bătălie și pe Prea Curată Fecioara care va zdrobi capul șarpelui.
‘Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate stă împotriva noastră?’ (Români 8, 31).
Domnule Președinte, șțiți bine că în acest ceas crucial Statele Unite ale Americii sunt considerate că zidul de apărare împotriva căruia a fost declanșat războiul de către partizanii globalismului.
Puneți-va credință în Domnul, întărit de cuvintele apostolului Pavel: ‘Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește’ (Filipeni 4, 13).
A fi un instrument al Proniei divine reprezintă o mare responsabilitate, pentru care cu siguranță veți primi toate binecuvântările de care aveți nevoie, deoarece ele sunt cerute pentru dvs de toți cei mulți care va sprijină cu rugăciunile lor.
Cu această nădejde divină și cu asigurarea rugăciunii mele pentru dvs, pentru Prima Doamna și pentru colaboratorii dvs, din toată inima va trimit binecuvântarea mea.

Dumnezeu să binecuvânteze America!”

sursa:https://www.cotidianul.ro/cardinal-catre-trump-se-urmareste-supunerea-omenirii/