6.11.2021

PANDEMIA, UNORA LE-A ADUS doar NECAZURI, ALTORA doar BANI cu LOPATA

 

Casa de vinuri a guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de peste 5,2 milioane de lei, cu 1.1 milioane lei faţă de anul precedent. Şi profitul net s-a dublat în 2020, comparativ cu 2019, conform Profit.ro.

Afacerea cu vinuri a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, prosperă şi în pandemie. Casa de vinuri a guvernatorului Băncii Naționale a României a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de peste 5,2 milioane de lei, de la 4,1 milioane lei în anul precedent, și un profit net de 1,8 milioane lei, dublu comparativ cu 2019, potrivit profit.ro.

Podgoria guvernatorului BNR se află în Drăgăşani, pe malul Oltului. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu deţine 40 de hectare de viță-de-vie şi vinde 9 sortimente de vin, potrivit datelor anterioare. Cele mai vechi sortimente sunt produse în 2012. Tot acolo are şi un magazin de desfacere, dar şi un depozit de vin.

Dragostea pentru vie şi vinuri i-a fost insuflată guvernatorului BNR de către bunicii mamei. Via a fost moștenită de la tatăl său și este mândria lui Mugur Isărescu.

„Ne-am apucat serios să facem viticultură, pentru noi, pentru familie, după ce au început necazurile, prin anii ’70-’80, când nu mai găseai nici vin, iar tata s-a pensionat. După 1971, ne-am apucat de producţie proprie de vin, iar în anii ’80, când nu mai găseai nimic, decât vin de masă, făceam vinuri chiar reuşite”, a povesit Mugur Isărescu.

Mirele dispărut la scurt timp după nuntă, găsit mort în râu

 


Deznodământ tragic în cazul tânărului mire dispărut la doar două zile după nuntă. Trupul său neînsufletit a fost găsit de pompieri, vineri, în râul Jiu. Bărbatul fusese dat dispărut duminică, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut din barca în care se afla.

Mihai ieșise alături de un prieten la o plimbare cu barca, pe râul Jiu. La un moment dat,  tânărul în vârstă de 28 de ani s-a dezechilibrat și a căzut din barca. Autoritățile au fost alertate imediat, iar un echipaj din cadrul ISU Gorj s-a deplasat la fața locului și au reușit să-l salveze pe bărbat din barca pneumatică care rămăsese blocată lângă dig, din cauza curenților foarte puternici.

Vineri, după aproape şase zile de căutări, trupul neînsufleţit al lui Mihai a fost găsit de pompieri în apropierea Termocentralei Rovinari.

„Astăzi (n.r. vineri), 11 Iunie 2021, in jurul orelor 13:00, misiunea de cautare a tânărului căzut in apele Jiului, zona Vârț, a luat sfârșit. Trupul neînsuflețit al tânărului a fost găsit de către un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Rovinari – Detasamentul de Pompieri Motru”, a transmis ISU Gorj.

Tânărul se căsătorise cu două zile înainte de tragedie şi urma să devină tată pentru prima oară. Soția bărbatului a postat un mesaj disperat pe pagina de Facebook, în care își manifesta durerea și speranța că doar o minune îl poate readuce pe tânăr, acasă.

„Vă implor, rugați-vă pentru soțul meu să îl găsească în viaţă. Din ultimele mele puteri, vă implor rugați-vă pentru el”, a scris femeia pe Facebook.

Cum poţi descărca adeverinţa de vaccinare

 


Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 prezintă paşii pentru descărcarea adeverinţei de vaccinare împotriva coronavorusului.

Accesează site-ul: adulti.renv.ro : https://adulti.renv.ro/users/login

Apasă butonul roşu pentru obţinerea adeverinţei

Bifează cele două căsuţe privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Introduceţi CNP-ul/ Paşaportul-codul unic RENV şi numărul de telefon

Introduceţi codul de validare primit pe telefon

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, adeverinţa nu poate fi descărcată din străinătate. De asemenea, trebuie să existe concordanţă între datele introduse la programare/RENV şi datele pe care le introduceţi pentru descărcarea adeverinţei, mai precizează sursa citată.

Referitor la eventualele erori care pot apărea, CNCAV spune că acestea pot apărea din cauza următoarelor probleme:

programarea s-a făcut de către angajator şi acesta nu a folosit numărul de telefon al persoanei programate la vaccinare, ci al instituţiei respective

persoana s-a programat singură pe platformă şi nu a introdus corect numărul de telefon sau a introdus alt număr de telefon decât cel pe care-l introduce acum la descărcărea adeverinţei

informaţiile au fost introduse direct în RENV de către registrator la nivelul centrului de vaccinare şi aceste date au fost greşit introduse.

„Descărcarea Adeverinţei electronice de vaccinare nu poate fi făcută dacă vreuna dintre cifre a fost greşită la introducerea celor două şiruri de numere (CNP, respectiv – număr de telefon). Informaţiile din platforma de programare se pot verifica/corecta doar de către persoanele autorizate; în cel mai scurt timp se va încerca preluarea acestor date în RENV”, precizează CNCAV.

Claudiu Târziu (AUR): „Solicit demisia urgentă a Guvernului şi demiterea ministrului Cristian Ghinea”

 


Claudiu Târziu a afirmat că „respingerea ruşinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în UE”. El a solicitat demisia urgentă a Guvernului, precum şi demiterea ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea.

„Guvernul USR plus CÎŢU a trădat România. Trebuie să plece acum! Respingerea ruşinoasă, pentru a treia oară, a PNRR compromite România în Uniunea Europeană. Guvernul USR PLUS Cîţu probează cu repetiţie incompetenţă, iresponsabilitate, o crasă lipsă de expertiză şi, înainte de orice, dovedeşte inexistenţa unei viziuni autentic româneşti în context european.

În calitate de copreşedinte al AUR, singurul partid de Opoziţie care s-a poziţionat ferm pentru o dezbatere autentică în societate şi pentru ca PNRR să fie supus votului Parlamentului, solicit demisia urgentă a Guvernului, ca unic responsabil cu elaborarea PNRR, respectiv demiterea imediată a ministrului de resort Cristian Ghinea, chiar înainte de plecarea actualului Guvern de la Palatul Victoria.

Un asemenea eşec de proporţii este inacceptabil. Îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să îşi asume partea sa de vină pentru ceea ce pare a fi cea mai mare ratare a GUVERNULUI SĂU.

Îmi pot pune întrebarea dacă nu cumva PNRR a fost deliberat transmis la Bruxelles în această formă jalnică, plină de erori flagrante, parcă anume gîndite pentru a nu servi României şi chiar a trăda interesul naţional”, a scris Claudiu Târziu vineri pe Facebook. 

Şi ALDE a reacţionat : Comisia Europeană a găsit zeci de nereguli în proiectul PNRR transmis de Guvernul României, proiect realizat de ministerul condus de useristul Cristian Ghinea. După ce în mandatul trecut a provocat daune României în privința absorbției fondurilor europene, fiind numit de toată lumea ministrul ZERO, dl Ghinea s-a întors la minister să distrugă și PNRR.

Nu putem să înțelegem de ce, în continuare, premierul Cîțu și PNL susțin acest ministru incompetent și complet depășit de situație. Nu au suficiente dovezi că dl Ghinea nu e pus acolo să servească intereselor României, ci unor alte interese numai de el știute?

Cu foarte mare greutate și cu o foarte mare întârziere, România a transmis Comisiei Europene documentul ce cuprinde Planul Național de Redresare și Reziliență. Laudele de sine ale domnului Ghinea nu i-au impresionat pe oficialii europeni, care au depistat dovada incompetenței acestui ministru. În vreme ce alte state se pregătesc să primească bani pentru proiectele din planurile de redresare transmise Comisiei Europene, România este pusă la colț din cauza greșelilor din documentul trimis de dl Ghinea.

Ne aflăm într-o situație cu adevărat critică. Dacă lucrurile vor continua în același fel, iar România nu va putea să acceseze fondurile prin PNRR anul acesta, ne vom trezi că nu mai avem timp să contractăm sumele totale cuprinse în PNRR. Și asta din cauza exclusivă a lui Cristian Ghinea. Cum va fi tras la răspundere Ghinea pentru acest nou eșec al său în calitate de ministru al fondurilor europene?

Riscăm să ajungem rușinea Europei cu acest ministru ZERO barat al fondurilor europene!

„PNRR a fost folosit de domnul Ghinea nu pentru binele românilor, ci pentru binele firmelor de consultanță pe care le-a angajat în proiect și cărora, probabil, le-a promis 2 miliarde din banii cuveniți României prin PNRR.

Domnule Cîțu, domnilor Barna și Cioloș, câte rateuri trebuie să mai dea dl Ghinea pentru a înțelege că trebuie să îl schimbați?”, a transmis ALDE într-un comunicat.

Clotilde Armand a fost prinsă cu minciuna

 


Clotilde Armand a refuzat să depună plângere la Poliţie pentru presupusa agresiune din trafic. Cu toate acestea, potrivit România Tv, poliţiştii au verificat camerele de surpaveghere din zonă şi au constatat că incidentul despre care vorbea primarul sectorului 1 nu apare pe înregistrări.

Primarul sectorului 1 declara în urmă cu doar câteva zile că un bărbat nervos s-a apropiat de maşina sa, în timp ce era oprită la semafor, şi a început să lovească geamurile autoturismului şi să încerce să deschidă portiera. Primarul a pus deja incidentului eticheta de încercare de intimidare de tip „mafiot” şi spune că a sesizat autorităţile şi şi-a continuat drumul.

„În această dimineață eram în trafic iar la stopul unui semafor un bărbat agresiv a venit spre mașina mea, a început să lovească cu pumnii în geam și a încercat să-mi deschidă ușa de mai multe ori. Am raportat incidentul Poliției și mi-am văzut mai departe de drum.

PS: Guys, sunteți tot mai penibili. Nu mă intimidați și nici nu voi ceda în fața amenințărilor voastre mafiote.”, a scris primarul atunci pe Facebook.

Clotilde Armand a fost chemată pentru a da declaraţii în cazul plângerilor pe care le-a făcut. Primarul Sectorului 1 a refuzat să discute cu jurnaliştii, iar avocatul care a însoţit-o i-a interzis să vorbească despre dosar.

„Am venit să dau niște declarații la plângerile făcute de mine, în urma unor acțiuni de filare, de hărțuire”, a spus primarul Sectorului 1.

Edilul a fost chemat la Secţia 1 de Poliţie din Capitală, după ce iniţial depusese două plângeri la DNA. Surse judiciare au precizat pentru România Tv că primarul sectorului 1 ar fi audiată în legătură cu aceste reclamaţii făcute la DNA.

Președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete, printre acestea și OUG-urile emise de Guvern prin intermediul cărora se acordă ajutoare sectorului HORECA

 


Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale (PL-x 135/24.03.2021);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID 19, precum și privind unele măsuri fiscale (PL-x 114/08.03.2021);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 176/2020 pentru modificarea art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță (PL-x 16/01.02.2021);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 197/2020 privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 36/01.02.2021);

Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Tudorie Stănică din Ministerul Apărării Naționale;

Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului între România și Regatul Hașemit al Iordaniei privind extrădarea, semnat la Amman la 4 aprilie 2021.

Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut în anul 2020 cu 35% faţă de 2019, la 17,9 miliarde de lei, în comparaţie cu 27,5 miliarde de lei în 2019, ca urmare a pandemiei, relevă o analiză Termene.ro realizată pe baza situaţiilor financiare raportate de companiile din România.

”Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut în anul 2020 cu 35% faţă de 2019, la 17,9 miliarde de lei, în comparaţie cu 27,5 miliarde de lei în 2019, ca urmare a pandemiei. Numărul de angajaţi din industria hotelurilor şi a restaurantelor s-a redus pe parcursul anului 2020 de la 186.000 la 150.000, o scădere de 19% în raport cu anul anterior. Nivelul cumulat al pierderilor nete din HoReCa a crescut cu 220% în 2020 până la 2,3 miliarde de lei, faţă de 710 milioane lei în 2019”, relevă o analiză Termene.ro realizată pe baza situaţiilor financiare raportate de companiile din România.

Profitul net înregistrat de firmele din industria HoReCa aflate pe plus a scăzut cu 46,5% până la 2,49 miliarde de lei în 2020, în raport cu 4,65 miliarde lei în 2019.

Bărbatul care l-a pălmuit pe Emmanuel Macron a fost condamnat la închisoare

 


Damien Tarel, bărbatul care l-a pălmuit marți pe Emmanuel Macron, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, dintre care patru luni cu executare.

Bărbatul de 28 de ani a fost judecat în regim de urgență, la Valence, la două zile după gestul său.

Tribunalul din Valence a emis un mandat de reținere, prin care vinovatul este încarcerat încă de joi seara.

Damien Tarel a declarat în fața instanței din Valence că înainte de vizita lui Macron s-a gândit să arunce cu un ou sau o tartă în președintele francez.

„Cred că Macron reprezintă foarte bine decăderea țării noastre”, a afirmat acesta. „Dacă l-aș fi provocat pe Macron la un duel la răsărit, mă îndoiesc că ar fi răspuns”, a adăugat bărbatul.

Macron a catalogat ulterior atacul ca un incident izolat și a declarat că violența și ura sunt amenințări la adresa democrației.

Bărbatul care l-a pălmuit pe președintele francez Emmanuel Macron a fost administratorul unui club al pasionaților de lupte medievale, au declarat pentru Reuters surse familiare cu ancheta.

O sursă apropiată anchetei l-a descris ca pe un individ care e „cam pierdut, ciudat, agitat”. Contul său de Instagram îl arată purtând armură și mânuind săbii, pozând pe baloturi de fân în halate, purtând o beretă de catifea și o cască folosită în arta marțială japoneză din Kendo. El a fost preşedintele unui grup de entuziaști ai artelor marțiale, axaţi pe practica artelor marțiale europene istorice, inclusiv a sabiei tradiționale și a fondat un club de jocuri de societate numit „Cavalerii Mesei Pătrate”. O sursă a declarat pentru The Telegraph că trăiește „într-un fel de lume paralelă formată din reconstituiri medievale, simulări ale luptelor între cavaleri”.

Emmanuel Macron a început săptămâna trecută un turneu maraton în Franța, în perspectiva alegerilor regionale și a celor prezidențiale de anul viitor. În departamentul Drome a avut parte de o surpriză care i-a şocat şi pe opozanţii săi.

Le Figaro scrie că Emmanuel Macron se afla la un restaurant din centrul oraşului Valence pentru a lua masa, dar a luat o pauza pentru a saluta un grup de simpatizanţi veniţi să-l salute. Acolo, unul dintre oamenii prezenţi, care se definise mai devreme ca „anarhist” l-a lovit peste faţa pe preşedinte. Autenticitatea videoclipului, în care se aude „Jos cu Macronie”, publicat pe reţelele de socializare, a fost confirmată de anturajul lui Emmanuel Macron.

Este pentru prima oară când Emmanuel Macron este victima unei agresiuni fizice de la instalarea sa în funcţia de preşedinte al Franţei, pe 17 mai 2017.

Atac armat la Galați, în plină stradă

 


Un atac armat a avut loc joi seara, în plină stradă, la Galați. Un bărbat a fost înjunghiat în gât și e în stare foarte gravă.

Incidentul s-a petrecut în spatele blocurilor de la Kaufland Ultimul Leu, din Galați. Imaginile surprinse la fața locului sunt absolut șocante. Pe jos e plin de sânge, iar victima zăcea inconștientă pe asfalt.

Potrivit primelor informații, victima a fost așteptată la ieșirea din tronsonul dintre blocuri și a fost înjunghiată în gât. A fost dusă de urgență la spital.

Se pare că bărbatul înjunghiat este membru al unui clan interlop din Galați și se ocupa de proxenetism și cămătărie. A fost condamnat în trecut și era recent eliberat din închisoare.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul înjunghiat a avut o rafuială, în urmă cu mai bine de 15 ani, cu Marian Ivan, fostul lider al lumii interlope din Galați, asasinat în Țiglina 3, în 2008.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a fost sesizat în caz și a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Se fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a agresiunea, ne-au comunicat procurorii.

Autorul nu este cunoscut pentru moment, însă anchetatorii au un cerc de suspecți pe care urmează să îi audieze în cursul nopții.

George Simion : „Claudiu Năsui este de o perversitate incredibilă. E de datoria noastră să împiedicăm acest jaf naţional”

 


George Simion, copreşedintele AUR, a lansat un atac virulent la adresa lui Claudiu Năsui (USRPLUS), ministrul Economiei, pe motiv că a refuzat ca statul român să preia Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, unde lucrează 1.000 de persoane. Deputatul susţine că vrea să împiedice "acest jaf naţional".

George Simion (AUR) a reacţionat în condiţiile în care Guvernul ar fi renunţat la preluarea activelor COS Târgovişte de o nouă societate înfiinţată în subordinea Ministerului Economiei.

„Claudiu Năsui este de o perversitate incredibilă. Aveau garanţia aceşti oameni de la domnul Orban şi de la actualul ministru al Energiei care înainte era şi ministru al Economiei, Virgil Popescu, că vor face darea în plată.

Proprietarul actual al combinatului de la Târgovişte e o companie rusească (Mechel). Are datorii de 40 de milioane de euro la statul român, la noi toţi practic. 40 de milioane de euro pe care trebuia să-i luăm într-o formă sau alta. Singura modalitate prin care putem să-i recuperăm de la acest aşa zis investitor rus e să preluăm înapoi combinatul în contul datoriei.

Domnul Năsui a spus că nu e de acord cu o naţionalizare. Nu e vorba despre aşa ceva. E vorba despre o dare în plată”, a declarat George Simion, în emisiunea „Punctul Culminant” prezentată de Victor Ciutacu, la România TV.

La Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte lucrează 1.000 de persoane care riscă să-şi piardă locurile de muncă.

„E soluţia pe care o cer angajaţii de acolo, oameni specializaţi care sunt printre puţinii oţelari rămaşi în câmpul muncii, care au fost scoşi în şomaj tehnic. Vor fi disponibilizaţi. Nu se vor mai putea angaja în altă parte.

Acest Guvern pretinde că vrea să facă nişte autostrăzi. Cu ce oţel şi fier beton o să facă autostrăzile? E singurul loc din România unde se mai poate produce. Angajaţii garantează că furnalele pot fi pornite în 30-45 de zile”, a mai spus copreşedintele AUR.

„Claudiu Năsui prejudiciază bugetul de stat cu aceşti 40 de milioane de euro ca să deruteze opinia publică. Minte cu neruşinare cum ne-au minţit în faţă când am adresat probleme concrete.

Spune că a căutat un investitor strategic. Nu o să găsească niciun fel de investitor. Acest combinat, cum au fost şi multe altele, a fost privatizat pe două milioane de euro şi acum valorează activele de acolo cel puţin 40 de milioane de euro după ce multe dintre active au fost distruse sau dărâmate.

În Târgovişte, după mult timp, au reuşit să renoveze podul de lângă Oţelărie. Acolo s-a folosit un oţel din import, nu din Târgovişte. Noi, în România, nu mai trebuie să producem nimic! Pentru viitoarele autostrăzi, o să aducem oţel din Ucraina, Turcia, din păcate”, a mai spus George Simion (AUR).

„E de datoria noastră să împiedicăm acest jaf naţional. Încă mai există capacităţi de producţie care trebuie salvate şi resurse naturale care trebuie protejate care trebuie să producă profit pentru români, nu pentru diferite clanuri şi găşti. Ei doresc ca statul român să nu mai aibă nimic, chiar dacă vorbim despre întreprinderi strategice”, a mai spus George Simion.

Potrivit Profit.ro, un al cincilea potențial investitor și-a manifestat interesul pentru activul funcțional industrial al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, care se află de aproape 8 ani în insolvență. COS Târgovişte este singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România.

Pe lista „pețitorilor” COS Târgoviște a apărut și o companie siderurgică din Turcia, Aygunsan Demir Celik. Controlată de omul de afaceri Ismail Aygun, aceasta a fost înființată în 1992 și deține trei unități de producție siderurgică în orașul Safranbolu din provincia Karabuk, de pe coasta turcă a Mării Negre.

Aflat de opt ani în insolvenţă, COS Târgoviște este singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România. Compania s-a aflat în portofoliul grupului rus Mechel și este controlată în prezent de către offshore-ul cipriot Mazur Investments Ltd., cu peste 86% din acțiuni. Administrator special al combinatului este rusul Oleg Shvedakov.

Conform Profit.ro, activul funcțional industrial „Producere oțel de construcții” al COS Târgoviște a fost evaluat, în documentele prezentate de administratorii judiciar și special ministerului, la 301,83 milioane lei. Din această sumă, dacă s-ar face darea în plată, s-ar scădea obligațiile de mediu, estimate la aproape 28 milioane lei, precum și TVA datorată de 57,3 sau 32,4 milioane lei (în funcție de statutul entității care ar fi desemnată de Ministerul Economiei să preia activul, neimpozabilă sau impozabilă). Astfel, darea în plată s-ar face la suma de 216,55 sau 241,42 milioane lei, foarte apropiată de totalul datoriilor COS Târgoviște la ANAF, de puțin peste 200 milioane lei.

COS Târgoviște a terminat anul trecut cu pierderi de peste 62 milioane lei, față de profitul net de 140,4 milioane lei din 2019, și o cifră de afaceri de numai 44,6 milioane lei, în scădere cu peste 92% comparativ cu anul anterior (590,8 milioane lei). Numărul mediu de salariați a scăzut de la 1.311 la 921.

6.10.2021

ȘTIRI - NTD/ROMÂNIA

 

Mesaje de ameninţare către doi consilieri ai partidului AUR

 


Alianţa pentru Unirea Românilor a trimis joi un comunicat de presă în care îl acuză pe consilierul local al PNL Dumitru Adrian, din Bragadiru, că a trimis mesaje de ameninţare către doi consilieri ai partidului AUR.

„Un consilier local al PNL din Bragadiru, Dumitru Adrian, s-a dezlănţuit la adresa a doi consilieri ai Alianţei pentru Unirea Românilor, proliferând ameninţări la adresa acestora”, transmite Alianţa pentru Unirea Românilor.

Potrivit comunicatului de presă, consilierul local PNL Dumitru Adrian le-a trimis câte un mesaj privat celor doi reprezentanţi AUR.

AUR a depus plângere la Poliţie în urma ameninţărilor

Persoanele ameninţate sunt Bogdan Crefelean, membru BECL, şi Mihai Florin Jereb, ambii consilieri parlamentari ai Alianţei pentru Unirea Românilor.

„În urma mesajului de ameninţare, cei doi consilieri AUR au depus plângere la poliţie, solicitând protecţie în perioada campaniei electorale care va avea loc pentru alegerile locale parţiale în Bragadiru, în contextul în care AUR a înaintat candidatura lui Costin Ioniţă pentru funcţia de primar al oraşului Bragadiru şi aceştia sunt parte a staff-ului de campanie. Pe 27 iunie, cetăţenii din Bragadiru sunt chemaţi din nou la urne, după ce fostul primar din partea PNL Vasile Cimpoeru a primit o pedeapsă de patru ani şi patru luni într-un dosar privind eliberarea unor certificate de urbanism”, conchide AUR.

Romprest poate executa silit Primăria Sectorului 1

 


Romprest a dat în judecată Primăria Sectorului 1 și a cerut executare silită. Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au admis cererea.

Cererea de executare silită a fost admisă joi, 10 iunie, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

Practic, Romprest a cerut executarea silită a Primăriei Sectorului 1, în scandalul colectării deșeurilor din sector.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare”, potrivit judecătorilor.

Decizia este fără cale de atac, notează Mediafax. 

Prefectul Alin Stoica susține că soluția pentru deblocarea crizei gunoiului din Sectorul 1 este ca Primăria să-și asume plata serviciilor oferite de sortatori.

„Au identificat o soluție prin care vor putea să achite datoriile prestatorilor către sortatori. Primăria își asuma plata către sortatori (...) Sunt sigur că prestatorul își va îndeplini în continuare obligațiile”, a declarat prefectul Alin Stoica.

Reprezentantul Guvernului mai spune că Garda de Mediu și Agenția de Mediu vor monitoriza în permanență situația pe teren.

„În același timp am cerut organismelor de control să monitorizeze zilnic, dacă apare o amenințare la sănătate populației, să anunțe de urgență Prefectura”, a explicat Alin Stoica.

Anterior, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a solicitat instituirea stării de alertă pentru deblocarea problemei gunoaielor, dar prefectul nu a aprobat solicitarea edilului.

Scandal gunoi Sectorul 1. Prefectul Alin Stoica: Nu îmi dau acordul pentru declararea stării de alertă

 


Prefectul Capitalei, Alin Stoica, nu își dă acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1, în criza gunoaielor.

"Am primit documentaţii de la DSP şi Garda de Mediu, în dimineaţa aceasta. Din notele de constatare primite de la aceste autorităţi nu rezultă că ar exista un pericol iminent, drept pentru care nu este întrunită a doua condiţie prevăzută de lege pentru a exprima acordul cu privire la starea de alertă. În acest moment, autorităţile responsabile în domeniul sanitar şi de mediu nu consideră că ameninţarea este suficient de gravă la adresa locuitorilor încât să se poată institui măsuri excepţionale care să ducă la înlăturarea situaţiei.

Ştim că există disfuncţionalităţi în funcţionarea serviciului public de salubrizare, este un lucru evident pentru toată lumea. Voi continua să caut soluţii împreună cu Primăria Sectorului 1 şi cu prestatorul în aşa fel încât disconfortul pentru cetăţeni să fie cât mai mic şi să nu ajungem să existe un pericol real pentru sănătate. Voi continua să cer autorităţilor să monitorizeze situaţia şi, în cazul în care acestea vor descoperi că există o ameninţare, să putem să intervenim rapid. În acest moment, nu pot să dau acordul pentru solicitarea Sectorului 1, însă în această zi sunt deja în discuţie cu primăria şi, dacă va trebui, voi lua legătura şi cu Romprest. De asemenea, sunt în legătură cu societăţile de sortare, în aşa fel încât să identificăm rapid o soluţie de deblocare.

Punctul de blocaj rămâne acelaşi şi anume relaţia dintre prestatorul din Sectorul 1 şi unul dintre sortatori generată de o creanţă neachitată către sortatori. Atragem atenţia că şi serviciile de sortare sunt printre serviciile de salubritate care trebuie asigurate în mod continuu. Astăzi, aş vrea să găsesc o modalitate prin care să deblocăm acest punct de blocaj între sortator şi prestatorul de servicii de salubritate în Sectorul 1. Sper ca într-o oră, două să vin cu o altă soluţie. Prima soluţie propusă nu a funcţionat şi anume aceea prin care şi prestatorul şi Sectorul 1 ar fi fost de acord cu cesiunea creanței pentru sortator. Încercăm să găsim o soluţie care să nu implice acordul prestatorului de servicii. Ne uităm la o solutie care să implice și Consilul Local al Sectorului 1", a declarat Alin Stoica.

Comisia Europeană, acționată în instanță de Parlamentul European

 


Parlamentul European se pregătește să acționeze în justiție Comisia, pentru că nu a luat măsuri, în condițiile în care există un risc tot mai mare ca statele membre să utilizeze în mod abuziv fondurile UE, informează un comunicat.

Deputații îl însărcinează pe Președintele PE să solicite Comisiei, în termen de cel mult două săptămâni, „să își îndeplinească obligațiile” în temeiul Regulamentului privind statul de drept, scrie Mediafax. 

Într-o rezoluție adoptată joi cu 506 voturi pentru, 150 împotrivă și 28 abțineri, eurodeputații notează că noul instrument de condiționalitate pentru protejarea bugetului UE este în vigoare de la 1 ianuarie 2021 și se aplică și fondurilor de redresare. Cu toate acestea, Comisia nu a propus nicio măsură în temeiul noilor norme și nu a respectat termenul de 1 iunie stabilit de Parlament în rezoluția sa din 25 martie pentru finalizarea orientărilor privind aplicarea regulamentului. Această situație „constituie un temei suficient pentru introducerea de acțiuni în justiție în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei”, afirmă aceștia.

Bugetul UE, utilizat abuziv

Riscul ca bugetul UE să fie utilizat abuziv în țările UE a crescut, iar statul de drept se deteriorează, subliniază eurodeputații și îi încredințează Președintelui Sassoli sarcina de a solicita Comisiei, în termen de cel mult două săptămâni, „să își îndeplinească obligațiile” în temeiul noului regulament. Pentru a fi gata, Parlamentul va începe între timp „pregătirile necesare pentru eventuale proceduri judiciare în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei”.

Eurodeputații îndeamnă Comisia să abordeze rapid încălcările grave ale principiului statului de drept în unele state membre, care pun în pericol în mod grav distribuirea echitabilă, legală și imparțială a fondurilor UE. Comisia ar trebui să utilizeze toate instrumentele necesare, inclusiv procedura prevăzută la articolul 7 din Tratatul UE, cadrul UE privind statul de drept și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a aborda încălcările persistente ale democrației și ale drepturilor fundamentale în UE, inclusiv atacurile la adresa libertății mass-mediei, a jurnaliștilor, precum și a libertății de asociere și de întrunire.

Regulamentul aplicat de la 1 ianuarie 2021

Regulamentul referitor la condiționalitatea privind statul de drept, menit să protejeze fondurile UE împotriva posibilei utilizări abuzive a acestora de către guvernele UE, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. Cu toate acestea, nu au fost propuse măsuri în temeiul noilor norme. Consiliul European a solicitat Comisiei să amâne aplicarea acestora, astfel încât statele membre să o poată contesta în fața Curții de Justiție a UE (Polonia și Ungaria au făcut acest lucru la 11 martie 2021) și până când Comisia va elabora orientări specifice privind aplicarea.

Într-o rezoluție adoptată în martie 2021, Parlamentul European a reiterat faptul că concluziile Consiliului European cu privire la această chestiune nu au efect juridic și a stabilit data de 1 iunie ca termen limită pentru adoptarea orientărilor. Deputații au solicitat, de asemenea, Comisiei să consulte Parlamentul înainte de adoptarea acestora. În cadrul unei reuniuni a comisiilor competente din PE la 26 mai, Comisia Europeană a indicat că intenționează să se consulte cu Parlamentul în prima jumătate a lunii iunie.

Simptome de infarct după vaccinare, la un tânăr de 17 ani. DSP Bacău face precizări

 


DSP Bacău anchetează cazul tânărului de 17 ani din Bacău aflat în spital după simptome de sindrom coronarian acut, la trei zile după ce s-a vaccinat.

DSP Bacău precizează că tânărul în vârstă de 17 ani și 10 luni din județul Bacău s-a prezentat la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca Onești” pe 8 iunie, cu tuse, cefalee, mialgii și durere toracică, scrie Mediafax. Medicul nu a raportat cazul ca fiind o posibilă reacţie postvaccinală.

Tânărul a fost supus mai multor investigații

Conform informațiilor deținute la nivelul CPU-Spital Onești, acestuia i s-au efectuat multiple investigații clinice și paraclinice.

„Urmare a emiterii suspiciunii de sindrom coronarian acut de către medicul cardiolog, pacientul a fost transferat în aceeași zi la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, pentru investigatii suplimentare, unde se afla internat și la acest moment, cu stare generală ameliorată”, anunță DSP Bacău.

Medicul nu a raportat

Tânărul fusese vaccinat pe 5 iunie cu a doua doză a vaccinului Pfizer, iar medicul curant din cadrul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești nu a raportat cazul ca fiind o posibilă reacție postvaccinală.

Diagnosticul final se va stabili dupa parcurgerea tuturor investigatiilor de specialitate.

Tânărul din Bacău care avea simptomele unui infarct miocardic a fost transportat cu elicopterul SMURD de la spitalul din Onești la Iași.

Reacţii adverse post-vaccinale

Reacțiile adverse apar în general în scurt timp de la administrarea vaccinului, iar cele mai frecvente locale (ex. durere, roșeață și indurație la locul administrării) și sistemice (oboseală, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, frisoane și febră) sunt comune și așteptate pentru majoritatea vaccinurilor existente pe piata, nu doar pentru cele împotriva COVID-19, conform CNCAV.

În studiile clinice, acestea sunt înregistrate de fiecare participant într-un jurnal electronic și sunt clasificate ca:

ușoare – sunt deranjante dar nu interferă semnificativ cu desfășurarea activităților zilnice, medii – pot interfera cu desfășurarea activităților zilnice,

severe – interferă semnificativ cu sau împiedică desfășurarea activităților zilnice.

De exemplu febra, care este un parametru obiectiv (măsurabil), este clasificată drept ușoară (38.0–38.4°C), medie (38.5–38.9°C) și severă (39.0–40°C).

Românii pot merge la nunți și botezuri fără vaccin sau test COVID-19. Magistrații au anulat restricția impusă de guvernanți

 


Judecătorii Curții de Apel din Cluj au anulat parțial hotărârea de Guvern care a stabilit această măsură. De la pronunțarea motivării, guvernanții vor avea la dispoziție 15 zile pentru a ataca decizia.

”S-a anulat parțial Hotărârea de Guvern 580/2021 a Guvernului, cu privire la condiționarea participării persoanelor la evenimente sportive, la spectacole, la aniversări particulare, condiționate de prezentarea vaccinării sau unui test negativ. Argumentele noastre s-au referit, în primul rând, la discriminare și la încălcarea dreptului de opțiune în ceea ce privește vaccinarea. În măsura în care hotărârea ar deveni definitivă, ea își produce efectele față de toată lumea”, a declarat avocatul Kapcza Mikolt Krisztina.

Curtea de Apel Cluj a decis, luni, anularea în parte a Hotărârii de Guvern care privește condiționarea participării la spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive sau alt gen de evenimente de prezentarea de către participanți a dovezii vaccinării sau a unui test negativ la Covid-19. Decizia este însă în primă instanță, iar premierul Florin Cîțu anunță că lucrurile nu vor rămâne așa.

„Nu va schimba, nu va influența, vom ataca această decizie și credem că vom câștiga”, a spus Cîțu.

Șeful DSU Raed Arafat a făcut câteva precizări importante privind numărul de persoane care au voie să participe la o nuntă, în anumite condiții, în interior și exterior.

Nunţile organizate în aer liber nu mai sunt restricţionate dacă toţi cei prezenţi sunt vaccinaţi, testați sau trecuți prin COVID-19, spune secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat.

Oamenii pot participa la nunțile organizate în exterior nelimitat dacă sunt vaccinați, testați sau trecuți prin COVID-19, precizează Arafat.

În interior pot participa până la 200 de persoane, doar în condiții similare, respectiv vaccinate, testate sau trecute prin boală.

În cazul în care invitații nu sunt testați sau vaccinați, în interior pot participa 50, iar afară 70, conform Mediafax.

Starea de alertă a fost prelungită în România

Se prelungește starea de alertă în România.

„Se prelungește starea de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea COVID-19.

Am să vă dau câteva elemente importante:

– Se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova la Rădăuți, Prun, județul Botoșani.

– Se permite, din data de 28 iunie 2021, participarea la evenimentul sportiv organizat în România în cadrul optimilor turneului final al Campionatului European de fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor

– Permiterea organizării și desfășurării în aer liber a evenimentelor, întâlnirilor în cadrul campaniilor aferente alegerilor locale parțiale din 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1000 de persoane.

– Extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private: nunți, botezuri, la un număr de 200 de participanți în interior și asigurarea unei distanțe de doi metri pătrați pentru fiecare persoană.”, a declarat premierul Florin Cîțu.