8.22.2021

Israelul a atacat cu aviaţia militară poziţii din Fâşia Gaza

 


Israelul a atacat, sâmbătă seară, cu aviaţia militară poziţii islamiste din Fâşia Gaza, după confruntări violente între agenţi ai serviciilor de securitate israeliene şi protestatari palestinieni, soldate cu rănirea unui israelian şi a zeci de palestinieni.

Conform cotidianului The Times of Israel, confruntările s-au produs în mai multe zone situate de-a lungul frontierei Israelului cu teritoriul palestinian Fâşia Gaza.

Un agent al Poliţiei de frontieră din Israel a fost împuşcat de un palestinian, fiind în stare critică.

Cel puţin 41 de protestatari palestinieni au fost răniţi în confruntările cu agenţi ai serviciilor de securitate israeliene, potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza. Un copil palestinian în vârstă de 13 ani este în stare gravă.

Ca ripostă la violenţe, avioane militare israeliene au atacat, sâmbătă seară, poziţii ale mişcării islamiste Hamas din centrul şi nordul Fâşiei Gaza, conform site-ului Ynetnews.com.

În plus, trupele israeliene poziţionate în zona frontierei cu Fâşia Gaza au fost suplimentate. „Pe baza evaluării situaţiei, s-a decis suplimentarea efectivelor Diviziei militare din zona frontierei cu Fâşia Gaza”, a comunicat armata israeliană.

Israelul vrea să construiască în Cisiordana ocupată aproximativ 2.000 de locuinţe pentru colonişti evrei şi câteva sute de locuinţe pentru palestinieni.

Israel vrea să aprobe construirea a 2.000 de locuinţe destinate unor colonişti şi a altor câteva sute destinate unor palestinieni, în Cisiordania ocupată, pentru prima oară de la învestirea Guvernului Naftali Bennett, în iunie, au anunţat joi surse israeliene, relatează AFP.

Un oficial israelian în domeniul securităţii a declarat AFP, sub protecţia anonimatului, că autorităţile urmează să autorizeze săptămâna viitoare construirea a ”aproximativ 2.000 de locuinţe în localităţi evreieşti” din Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de israel din 1967.

Ele ar urma să aprobe, de asemenea, construirea a ”aproximativ 1.000 de locuinţe destinate unor palestinieni în zona C”, un sector din Cisiordania aflat sub control civil şi securitar israelian, potrivit acestei surse.

Consiliul Superior al Planificării din cadrul administraţiei civile, care aprobă în general aceste planuri, urmează să analizeze aceste proiecte la 17 şi 18 august, potrivit agendei instituţiei, afişată online.

Acest proiect vizează 1.956 de unităţi locative în colonii, dintre care 399 la Revava, 377 la Kedumim şi 286 la Bracha, colonii situate în apropierea oraşului palestinian Nablus, în nordul Cisiordaniei, a anunţat, într-un comunicat, organizaţa israeliană anticolonizare ”Pace Acum”.

Israelul intenţionează, de asemenea, să construiască locuinţe pentru palestinieni, în sectoarele Betleem (sud), Jenin şi Tulkarem (nord), potrivit acestui ONG.

Proiectul cu privire la palestinieni este o ”tentativă de legitimare a colonizării” israeliene şi trădează o ”dornţă de abatere a atenţiei comunităţii internaţionale şi opiniei publice mondiale”, denunţă într-un comunicat Ministerul palestinian de Externe. Aproximativ 475.000 de colonişti trăiesc în Cisiordania, unde trăiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

Colonizarea Cisiordaniei ocupate şi a Ierusalimului de Est anexat de către Israel – ilegală în dreptul internaţional – a continuat în toate guvernele istraeliene, începând din 1967.

8.21.2021

NATO, declarație NERUȘINATĂ și nerealistă - argument că trebuie să dispară !

 


Principală vinovată alături de SUA pentru criza internațională actuală, NATO a transmis un mesaj lipsit de realism, de asumare a răspunderii și de bun simț – o sfidare la adresa opiniei publice mondiale și a celor afectați

Prima întâlnire a miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO după preluarea puterii de către talibani și dezastrul creat de proasta gestionare a retragerii SUA (și a partenerilor din NATO) s-a încheiat aseară cu o declarație.

O declarație care denotă lipsa de realism, de asumare a raspunderii pentru noua criză și, implicit, lipsa de bun simț.

Iată cele 6 puncte ale declarației transmisă de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO:

1. ”Noi, miniștrii de externe ai NATO, ne-am întâlnit astăzi pentru a discuta situația dificilă din Afganistan”.

- Omite esențialul : că e o situație pe care nu au anticipat-o, chiar au ignorat semnale clare, și care se petrece din vina proastei gestionări a SUA și a NATO.

2. ”Suntem uniți în profunda noastră preocupare cu privire la evenimentele grave din Afganistan și solicităm încetarea imediată a violenței. De asemenea, ne exprimăm îngrijorarea profundă cu privire la rapoartele privind încălcări grave ale drepturilor omului și abuzuri în Afganistan. Ne afirmăm angajamentul față de declarația Consiliului de Securitate al ONU din 16 august și solicităm respectarea normelor și standardelor internaționale privind drepturile omului și dreptul internațional umanitar în toate circumstanțele”.

- Pe talibani sau pe cei a căror viață este în pericol sigur NU îi interesează ”îngrijorarea” – exprimare care, ca și apelul la ”încetarea imediată a violenței” sau ”încălcări grave ale drepturilor omului și abuzuri”, denotă lipsa de realism față de situația de acolo! Este de mirare că NATO nu cere și respectarea organizării ”Kabul Pride”, așa cum deja circulă glume pe internet.

3. ”Sarcina noastră imediată este acum de a ne îndeplini angajamentele de a continua evacuarea în condiții de siguranță a cetățenilor noștri, a celor din țările partenere și a afganilor aflați în pericol, în special a celor care ne-au ajutat în eforturile noastre. Facem apel la cei aflați în poziții de autoritate în Afganistan să respecte și să faciliteze plecarea lor în siguranță, inclusiv prin Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul. Atâta timp cât operațiunile de evacuare continuă, ne vom menține o strânsă coordonare operațională prin mijloace militare aliate la Aeroportul Internațional Hamid Karzai”.

- O afirmație care denotă din nou lipsa de realism și responsabilitate față de acei oameni ! Așa cum sublinia președintele Trump, evacuarea civililor trebuia făcută înainte de evacuarea trupelor! După săptămâni de preluare a talibanilor, dacă aceștia sunt atât de „feroce” cum îi descriu mediile Occidentale, pe cine speră NATO să mai ”evacueze”?

4. ”Poporul afgan merită să trăiască în siguranță, securitate și demnitate și să se bazeze pe realizările politice, economice și sociale importante pe care le-au realizat în ultimii douăzeci de ani. Suntem alături de actorii societății civile care trebuie să poată continua să joace în siguranță rolul lor semnificativ în societatea afgană. Facem apel la toate părțile din Afganistan să lucreze cu bună-credință pentru a stabili un guvern incluziv și reprezentativ, inclusiv cu participarea semnificativă a femeilor și a grupurilor minoritare. În condițiile actuale, NATO a suspendat orice sprijin acordat autorităților afgane. Orice viitor guvern afgan trebuie să respecte obligațiile internaționale ale Afganistanului; să protejeze drepturile omului tuturor afganilor, în special femeilor, copiilor și minorităților; să respecte statul de drept; să permită accesul umanitar nestingherit; și să se asigure că Afganistanul nu mai servește niciodată ca un refugiu sigur pentru teroriști”.

- Asta e cea mai proastă glumă: ce realizări? Cele de care armata afgană și o majoritate a populației s-au dezis în nici o săptămână? ”Actorii societății civile să joace rolul lor semnificativ în societatea afgană” – asta e semn că NATO trăiește într-o lume paralelă, sau ce?!... ”Să protejeze drepturile omului (…) minorităților; să respecte statul de drept” – e clar că lipsa de realism este depășită doar de cea de bun simț față de oricine citește așa ceva!

5. ”În ultimii douăzeci de ani, am refuzat teroriștilor un refugiu sigur în Afganistan de unde să instige la atacuri. Nu vom permite niciunui terorist să ne amenințe. Rămânem dedicați luptei împotriva terorismului cu hotărâre, hotărâre și solidaritate”.

- În ultimii 20 de ani terorismul s-a răspândit în toată Europa, iar în Africa se petrec crime abominabile – astea sunt rezultatele ”luptei antiteoriste” a NATO. Și cine sunt „teroriștii” cărora le-ați ”refuzat un refugiu sigur în Afganistan”?! Nu cumva le spuneați așa celor care și-au reocupat țara în 7 zile?

6. ”Onorăm serviciul și sacrificiul tuturor celor care au lucrat neobosit în ultimii douăzeci de ani pentru a realiza un viitor mai bun pentru Afganistan. Împreună, vom reflecta pe deplin asupra angajamentului nostru în Afganistan și vom trage lecțiile necesare. Vom continua să promovăm Afganistanul stabil și prosper pe care îl merită poporul afgan și să abordăm întrebările critice cu care se confruntă Afganistanul și regiunea, în viitorul imediat și nu numai, inclusiv prin cooperarea noastră cu parteneri regionali și internaționali, precum Uniunea Europeană și Regatul Unit Națiunilor”.

- Ar trebui ca NATO să se simtă responsabilă pentru acei soldați și civili omorâți într-o acțiune militară și o ocupație complet nesăbuite, ilegitime ! Cea mai bună ”onorare” ar fi recunoașterea vinovăției și tragerea la răspundere, penală, a celor care au pus la cale dezastrul din Afganistan, milionul de victime, sumele colosale cheltuite etc.

În concluzie, o declarație complet lipsită de bun simț și realism, dar și de asumare a propriei majore vinovății – pe scurt, o SFIDARE a opiniei publice mondiale, asta este declarația NATO de aseară, pe tema noii crize pe care a provocat-o această organizație care trebuia de mult să dispară.

Rezoluții de punere sub ACUZARE împotriva lui Biden, depuse OFICIAL în Congres !

 

Trei rezoluții de punere sub acuzare împotriva președintelui SUA au fost depuse în Camera Reprezentanților – vizează catastrofala retragere din Afganistan și imigrația ilegală din Mexic. Biden e etichetat drept ”pseudo dictator”

Nu mai puțin de trei rezoluții de punere sub acuzare împotriva președintelui Joe Biden au fost depuse ieri în Camera Reprezentanților de republicana de Georgia,.

Rezoluțiile se concentrează pe criticile în domenii cheie de critici aduse lui Biden de către parlamentarii republicani: retragerea haotică a SUA din Afganistan, imigrația ilegală prin frontiera SUA-Mexic și constituționalitatea neclară a noului moratoriu de evacuare a lui Biden.

Într-o declarație prin care anunța rezoluțiile, Marjorie Taylor Greene l-a denunțat pe Biden în termeni extremi, etichetându-l drept „pseudo dictator”, acuzându-l de ”ciopârțire a Constituției”.

În plus, politiciana republicană a declarat guvernul SUA ”nelegitim”, deoarece ”nu-și mai servește cetățenii”.

De remarcat că și influentul senatorul republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, a declarat într-un interviu acordat de Fox News că, dacă un singur american sau aliat afgan rămâne în urma în evacuării armatei americane din Afganistan, ar fi o „infracțiune și o contravenție în temeiul Constituției” și ”ar trebui să ducă la destituirea lui Biden”.

Pe de altă parte, analiștii dau puține șanse de reușită inițiativei lui Marjorie Taylor Greene, considerând puțin probabil ca rezoluțiile să ajungă la vot - cu atât mai puțin să treacă în Camera controlată de democrați - întrucât Greene reprezintă o aripă dură și chiar și colegii ei republicani îi resping uneori strategiile.

De precizat că nu este prima dată când Marjorie Greene încearcă să-l acuze pe Biden. Astfel, la o zi după ce Biden a preluat funcția, republicana a depus rezoluții de punere sub acuzare care îl acuzau pe Biden de abuz de putere pentru că i-a permis fiului său Hunter să lucreze pentru o companie ucraineană de energie în timp ce acesta era vicepreședinte al SUA.

Curajul și consecvența reprezentantei Georgiei sunt însă remarcabile – iar acum, cu noua situație și nemulțumire față de ceea ce se petrece în Afganistan este posibil să asistăm la surprize.

De asemenea, Donald Trump este pe un curs puternic de revenire – iar congresmenii menționați – Green și Graham, sunt în echipa sa de susținători.

Proteste violente împotriva restricţiilor, în Australia

 


Demonstranţi anti-carantină s-au ciocnit violent, sâmbătă, cu poliţia, în timp ce mii de oameni, fără mască, au mărşăluit pe străzile din oraşul australian Melbourne, relatează The Guardian.

Poliţia statului Victoria a spus că a făcut 218 arestări şi că 6 ofiţeri au fost spitalizaţi în urma mai multor altercaţii.

Într-un comunicat, poliţia a spus că cei mai mulţi dintre cei 4.000 de demonstranţi „au venit hotărâţi să fie violenţi”.

„Comportamentul observat de poliţişti a fost atât de ostil şi agresiv încât nu au avut de ales decât să folosească toate tacticile disponibile”, se arată în comunicat legat de proteste.

Imaginile de la faţa locului arată cum protestatarii au scandat, aruncat cu diverse obiecte spre ofiţeri şi au lansat rachete semnalizatoare. De cealaltă parte, poliţiştii au folosit spray-uri paralizante.

Protestul din Melbourne a avut loc după ce prim-ministrul statului Victoria, Daniel Andrews, a anunţat că va fi extinsă în tot statul carantina deja în vigoare în oraş. Statul a înregistrat sâmbătă 77 de noi cazuri de Covid-19.

Mai mult de 700 de poliţişti din afara statului Victoria au fost trimişi pentru a interveni la proteste. Poliţia a transmis că, pentru prima dată în timpul unui protest faţă de carantină, a folosit tactici non-letale care includ proiectile cu spray paralizant.

Fiecare dintre cei 218 protestatari arestaţi va fi amendat cu 5.452 de dolari pentru încălcarea ordinelor privind sănătatea publică. Poliţia a dat alte 236 de amenzi şi a spus că trei oameni vor fi puşi sub acuzare pentru agresarea ofiţerilor. O anchetă va fi deschisă.

În statul Victoria nu sunt permise adunările, ca parte a măsurilor luate în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului.

Un protest a avut loc sâmbătă şi în Brisbane, cu aproximativ 1.000 de oameni împotriva măsurilor restrictive, iar poliţia statului Queensland a spus că nu a făcut arestări.

În Sydney, aflat în carantină, pentru a preveni un protest, poliţia a trimis un număr suplimentar de 1.500 de poliţişti şi a emis ordine care interzic taxiurilor şi firmelor de transport de persoane să ia pasageri până sâmbătă, la ora 15:00. Trenurile nu au avut permisiunea să oprească în nicio staţie din centrul oraşului. Poliţia a emis 137 de amenzi după ce a oprit aproximativ 38.000 de maşini care se îndreptau spre oraş.

Poliţia din statul New South Wales a anunţat că a făcut 47 de arestări şi a emis cel puţin 261 de avertismente în Sydney şi în NSW.

Boris Johnson : „Marea Britanie va colabora cu talibanii dacă va fi necesar”

 


Premierul britanic Boris Johnson a anunţat vineri că Marea Britanie va colabora cu talibanii în cazul în care va fi necesar, după ce militanţii au preluat puterea în Afganistan. Şeful Guvernului de la Londra l-a apărat pe ministrul de Externe, după ce a fost criticat pentru modul în care a gestionat evacuarea cetăţenilor britanici şi a afganilor care au colaborat cu autorităţile britanice.

Boris Johnson a făcut declaraţii despre modul în care se va poziţiona Marea Britanie, după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan.

”Ceea ce vreau să-i asigur pe oameni este că eforturile noastre politice şi diplomatice pentru a găsi o soluţie pentru Afganistan vor continua, desigur, în cooperare cu talibanii, dacă va fi necesar”, a declarat Boris Johnson, citat de Reuters.

Premierul britanic a catalogat situaţia de pe aeroportul din Kabul, unde mii de afgani disperaţi s-au înghesuit încercând să iasă din ţară, drept una care se îmbunătăţeşte ”uşor”.

Potrivit Agerpres, Guvernul de la Londra a anunţat că a asigurat evacuarea a 1.615 persoane începând de sâmbătă, inclusiv 399 de cetăţeni britanici şi persoanele aflate în întreţinerea lor, 320 de membri ai personalului ambasadei şi 402 afgani.

Întrebat dacă mai are încredere în ministrul de Externe, Dominic Raab, căruia i-a fost cerută demisia pentru modul în care a gestionat criza, Boris Johnson a răspuns: „Absolut”.

Guvernul său a fost aspru criticat pentru că nu a reuşit să anticipeze preluarea puterii de către talibani şi să evacueze mai mulţi britanici şi afgani din ţară încă de la început, temându-se pentru siguranţa lor.

Barajul Vidraru ar face prăpăd dacă s-ar rupe. Toţi românii care stau în aceste zone trebuie să ştie asta !

 


Un mare pericol îi paşte pe argeşeni din cauza barajului Vidraru. Dacă acesta ar ceda viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti, iar oraşul Curtea de Argeş ar fi acoperit de ape în 20 de minute.

Barajul Vidraru ar avea puterea unui cutremur dacă s-ar rupe. Aceste localităţi din Argeş ar fi acoperite de ape.  În acest judeţ se află cel mai înalt baraj din ţară, Vidraru, al doilea ca mărime din România şi al cincilea din Europa.

Construcţia a fost începută în 1961 de către Gheorghiu Dej şi finalizată în 1966 de Nicolae Ceauşescu. Investiţia s-a ridicat, la vremea respectivă, la 1,5 miliarde de lei, iar dacă astăzi am vrea să mai construim un baraj în genul celui de la Vidraru, preţurile s-ar ridica la o jumătate de miliard de euro. La momentul punerii în funcţiune, barajul de pe Argeş era al cincilea din Europa şi al nouălea din lume. Azi, a rămas tot pe locul cinci pe continent, dar a coborât pe poziţia 27 în lume. Legat de acest baraj au fost create, de-a lungul timpului, scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice. Ce s-ar întâmpla dacă barajul Vidraru s-ar sparge, fie din cauza supraîncărcării, în urma ploilor, fie din cauza unui cutremur?

Răspunsul oficial al autorităţilor la această întrebare este că barajul Vidraru a fost făcut să reziste la un cutremur de 9 grade Rihter şi mai are garanţie încă 60 de ani de acum încolo. Însă, conform „Planului de Apărare al Argeşului”, împotriva dezastrelor, dacă s-ar întâmpla ca barajul Vidraru să se rupă, peste Argeş ar veni Apocalipsa. Datele oficiale susţin că, în situaţia în care barajul Vidraru ar ceda, viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti! În Piteşti, viitura ar atinge 12 metri în 72 de minute de la ruperea barajului.

O fisură la barajul Râuşor, al treilea ca mărime din Argeş, ar inunda comuna Lereşti în doar 2 minute. Apa din Râuşor ar ajunge în Câmpulung în 22 de minute. Valul ar lovi apoi comunele Schitu Goleşti, Mihăieşti, Stâlpeni şi Ţiţeşti. În oraşul Mioveni puhoiul de ape ar ajunge în patru ore de la spargerea barajului Râuşor. Ultima localitate lovită ar fi Mărăcineniul. În schimb, dacă barajul Pecineagu ar ceda, ar fi afectate comunele Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoeneşti şi Cetăţeni.

Putin cere evitarea „prăbuşirii” Afganistanului

 


Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile „iresponsabile” aplicate în Afganistan, cerând evitarea „prăbuşirii statului afgan” şi blocarea teroriştilor care vor să fugă.

„Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări democraţie după modele externe fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale şi religioase, prin ignorarea totală a tradiţiilor altor popoare. Cred că aceasta este lecţia din Afganistan”, a afirmat Vladimir Putin, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului La Libre.

„Talibanii deţin acum controlul aproape asupra întregului teritoriu afgan; este o realitate de care trebuie să ţinem cont, pentru a nu permite prăbuşirea statului afgan”, a adăugat Vladimir Putin.

„Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine, inclusiv a celor care se pretind a fi refugiaţi”, a subliniat Vladimir Putin.

Administraţia de la Moscova nu şi-a evacuat personalul diplomatic din Kabul şi a notat că a primit „semnale pozitive” din partea liderilor talibani. Rusia consideră că actuala criză din Afganistan este rezultatul „retragerii în mod brusc” a trupelor americane. Moscova pledează pentru „dialog naţional” în Afganistan, „prin participarea tuturor forţelor politice, etnice şi confesionale”.

„Trebuie să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru normalizarea situaţiei din această ţară şi pentru stabilirea unor relaţii de bună vecinătate”, a insistat preşedintele Rusiei.

Prim-vicepreşedintele Afganistanului Amrullah Saleh, care s-a declarat preşedinte legitim, pregăteşte o ofensivă militară împotriva combatanţilor talibani, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledând pentru negocieri în scopul creării unui „guvern reprezentativ” şi evitării unui război. „Talibanii nu deţin controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Vin informaţii din Valea Panjshir, unde se concentrează forţele de rezistenţă organizate de vicepreşedintele Saleh şi de comandantul militar Ahmad Massoud”, a declarat Serghei Lavrov.

Ahmad Massoud, fiul fostului comandant militar Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al-Qaida, a cerut susţinere militară din partea Statelor Unite pentru o ofensivă împotriva insurgenţilor talibani. „America poate fi în continuare un sprijin puternic pentru democraţie prin ajutarea combatanţilor mujahedini, care sunt pregătiţi să îi înfrunte din nou pe talibani”, a afirmat Ahmad Massoud.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan şi zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor.

Mii de persoane au protestat în mai multe zone din Afganistan faţă de regimul taliban, iar în unele oraşe au fost semnalate victime, în contextul amplificării rezistenţei.

Va demisiona Biden sau va fi demis ? Corespondență de la New York

 


Modul dezastruos în care președintele Joe Biden gestionează criza retragerii trupelor americane din Afganistan și haosul creat de lipsa unui plan bine pus la punct determină tot mai mulți analiști politici și politicieni (în general, republicani, dar și câțiva democrați) să se întrebe dacă nu e cazul activării Amendamentului 25 din Constituția SUA.

Acesta specifică procedurile de urmat în cazul decesului, demisiei sau demiterii președintelui, în situația în care acesta este incapabil să-și exercite atribuțiile !

Cum incompetența șefului de la Casa Albă în luarea unor decizii importante (criza umanitară a migranților ilegali de la granița cu Mexicul, creșterea inflației sau gestionarea defectuoasă a pandemiei, comportamentul ezitant în marile probleme cu care se confruntă America) ies la iveală pe zi ce trece, întrebarea logică ar fi: cine îi va lua locul lui Biden, dacă acesta va demisiona sau va fi demis?

Conform legii supreme a țării, înlocuitorul lui Joe Biden ar fi o femeie, vicepreședintele Kamala Harris, care, în plină criză afgană, va pleca în turneu în…Vietnam, nu înainte de a declara că este „total de acord” cu deciziile aberante ale șefului ei ! Din lac în puț !

Între timp, la Kabul, talibanii au preluat puterea, intră din casă în casă pentru a-i identifica pe localnicii „trădători” (cărora americanii le promiseseră protecție !) și s-au înregistrat primele execuții ! Mii de americani care au lucrat în Afganistan așteaptă să se reîntoarcă în țară, dar nu pot ajunge la aeroport din cauza blocajelor noii puteri.

Pentagonul și Departamentul de Stat al SUA nu cunosc numărul exact al acestora și întârzie eliberarea vizelor pentru afganii care urmează să primească statut de refugiat în SUA sau în țările aliate NATO ! Toate acestea se întâmplă sub ochii celor 6.000 de militari americani trimiși de (încă) președintele SUA să rezolve situația, după ce, cu o săptămână în urmă, același „Sleepy Joe” ordonase retragerea a 2.500 de militari din Afganistan !

Va demisiona Joe Biden, va fi demis sau va supraviețui ?!

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian


https://www.cotidianul.ro/va-demisiona-biden-sau-va-fi-demis-corespondenta-de-la-new-york/

8.20.2021

DEZASTRU pentru Orban și Cîțu

 


Un sondaj de ultimă oră arată o situație dezastruoasă a celor doi candidați anunțați până acum, în timp ce opțiunile ar viza un al treilea candidat

Un sondaj de ultimă oră arată situația dezastruoasă a credibilității celor doi principali candidați la șefia PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Sondajul a fost realizat de portalul DC Media – și apare când mai sunt numai cinci zile în care s-a mai putea introduce o a treia candidatură.

Acest aspect este important, pentru că susținerea participanților la sondaj se îndreaptă categoric către acest al treilea… deocamdată improbabil.

Astfel, la întrebarea ”Cine merită să fie președinte al PNL?” s-au obținut următoarele rezultate:

Ludovic Orban: 18,6%

Florin Cîțu: 7,8%

Alt candidat: 73,6%

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie, iar data limită pentru depunerea candidaturilor la șefia partidului este 25 august.

Precizăm că sondajul DCNews a fost realizat online între 18 și 20 august, iar peste 22.000 de internauți au votat.

Patriarhul i-a învățat pe tineri că rugăciunea și credința sunt forme de rezistență

 


Patriarhul Daniel a avut un dialog unic cu tinerii participanți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, le-a răspuns pe larg tinerilor prezenți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna.

În răspunsurile oferite, Patriarhul Daniel a menționat că „rezistența prin credință și cultură este foarte necesară” și a arătat că ”credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez”.

Și alte răspunsuri ale Patriarhului au făcut referire la actualitate :

„Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare”, a declarat Prea Fericitul Daniel.

Patriarhul a arătat că există acum o revenire spre forme mai subtile de ateism, dar că, atunci când slăbește credința în societate și când se îngustează orizontul spiritual al oamenilor și totul este redus la existența biologică și telurică, este mare nevoie să ne reamintim cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25).

Tot ca reacție la curentele progresiste, Patriarhul Daniel a atras atenția că toate ideologiile duc pe om până la mormânt, iar ultimul lor cuvânt este moartea, pe când în Biserică ultimul cuvânt este învierea de obște și viața veșnică.

Patriarhul le-a mai explicat tinerilor că acum sunt curente, ideologii, cum au fost tot timpul, au fost vremurile grele ale comunismului, când singura instituție din România care în mod deschis afirma că Dumnezeu există a fost Biserica.

”Pe scurt, trebuie să ne împotrivim prin rezistența aceasta a practicii credinței și a unei culturi creștine profunde. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare”, i-a învățat capul Bisericii Ortodoxe pe tinerii prezenți la Putna.

Rușinea zilei : fotografia lui Cîțu din dosarul penal din SUA ! DETALIU suspect

 


O nouă lovitură de presă, dar și o nouă rușine pentru România: fotografia lui Florin Cîțu din dosarul condamnării din SUA – un detaliu iese în evidență

De ceea ce se temea Florin Cîțu, de aia nu a scăpat; jurnalista Sorina Matei a publicat fotografia lui Florin Cîțu din dosarul condamnării.

”Aleph News și Agenția Mediafax au obținut în exclusivitate fotografia din dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîțu, așa cum ea a fost pusă la dispoziție de către autoritățile americane, și prezintă publicului acest portret, așa cum se regăsește în documentele aflate în dosar și a fost transmis de autorități”, scrie Sorina Matei.

Nota bene, este fotografia ”de la momentul arestării (luarea în custodie) lui Florin Cîțu pe teritoriul SUA”.

Este vorba de așa numitul „mug shot” ”un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane și preluarea acesteia în custodie”, explică jurnalista.

Aspectul este extrem de important, pentru că în fotografie se vede un detaliu suspect: PUPILELE mărite ale celui reținut !

Din câte se știe, acesta este un aspect specific celor care au consumat substanțe halucinogene, droguri. Ori, chiar dacă pupilele se măresc și la întuneric, poza a fost făcută utilizând lumină artificială – ceea ce se vede și din umbra de pe perete, dar și din strălucirea lentilelor ochelarilor lui Cîțu.

Din experiența medicilor și polițiștilor, cocaina, marijuana, Ecstasy și amfetaminele măresc pupilele tale se lărgesc, în timp de opiumul și heroina le micșorează.

China ia de la bogați și dă la săraci. Președintele Xi i-a luat la țintă pe miliardari și vrea redistribuirea avuției

 


Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut la o reuniune a Comitetului Central pentru Finanţe şi Economie reglementarea şi ajustarea veniturilor ''excesiv de mari şi de iraţionale'', a informat reţeaua de ştiri a Partidului Comunist Chinez (PCCh) pe pagina sa web.

Reuniunea, care s-a desfăşurat marţi, a avut ca teme de discuţie ”prosperitatea comună” şi ”prevenirea riscurilor financiare” în societate. În textul elaborat de Comitet, se menţionează ”nevoia de a reglementa veniturile mult prea mari din China şi de a încuraja persoanele fizice şi companiile să dea mai mult înapoi societăţii”.

Documentul mai face apel la ”consolidarea sistemului de asistenţă medicală şi de pensii” şi la ”sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”.

Cu toate că Beijingul a anunţat în februarie eradicarea sărăciei extreme din ţară, ”dezvoltarea inegală şi aspiraţiile oamenilor la o viaţă mai bună” continuă să fie oficial principala contradicţie cu care se confruntă China, notează EFE.

Potrivit unui studiu publicat de mass media locală China News Service, cele trei sectoare cu cele mai mari salarii medii din China în 2020 au fost, în această ordine, sectorul informatic şi de software, sectorul financiar şi cercetarea ştiinţifică. Inegalitatea de ve­nituri din ţară este mare – cei mai bogaţi 20% câştigă de peste 10 ori mai mult decât cei mai săraci 20% – şi nu s-a mai dus în jos din 2015. Beijingul a în­tre­prins eforturi masive pentru a reduce sărăcia, în special în zonele rurale, scrie Financial Times.

Economiştii spun că măsurile sugerează că Beijingul s-ar putea apropia de introducerea impozitelor pe proprietate şi moştenire. Auto­rită­ţile au vorbit multă vreme despre im­pozitul pe proprietate şi au testat im­pozitarea proprietăţilor rezidenţiale în Shanghai şi Chongqing începând din 2011. „Inegalitatea veniturilor şi averilor din China s-a înrăutăţit la un nivel atât de grav încât factorii de decizie politică nu au de ales decât să atace problema şi să facă din aceasta o prioritate“, a explicat Larry Hu, strage la Macquarie Group din Hong Kong.  Xi „a adus problema la cel mai înalt nivel“ şi acest lucru este un semnal important pentru viitoarea direcţie politică, a spus el. China nu are impozite pe moştenire, iar impunerea unor astfel de taxe ar avea un efect de regu­larizare important asupra distribuţiei averii, a spus Shi Zhengwen, profesor de drept fiscal la Universitatea de Ştiinţe Politice şi Drept din China.

Autorităţile chineze au intensificat în ultimul timp supravegherea şi reglementarea primului din cele trei sectoare amintite, din care fac parte marile companii tehnologice, invocând presupuse practici de monopol şi atingeri aduse securităţii naţionale şi legilor de protecţie a datelor.

AUR a depus la Senat un PROIECT de LEGE împotriva discriminării pe motiv de vaccinare

 


AUR spune că vaccinarea anti COVID este "voluntară şi aşa trebuie să rămână". Formaţiunea politică cere Guvernului să "înceteze cu ameninţările şi intimidările" la adresa angajaţilor din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze.

AUR menţionează că a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancţiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane.

„AUR solicită Guvernului să pună capăt de îndată ameninţărilor şi intimidărilor la adresa angajaţilor din sănătate şi învăţământ, precum şi la adresa celorlalţi angajaţi din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze. Vaccinarea este voluntară şi aşa trebuie să rămână.

Tentativele de ameninţare şi intimidare la adresa românilor care lucrează în mediul bugetar sunt inacceptabile şi AUR va face toate demersurile pentru ca ele să fie curmate. Suntem alături de medicii şi profesorii din România, precum şi alături de funcţionarii care îşi câştigă decent o pâine şi îi asigurăm pe toţi că AUR va lupta până la capăt în Parlamentul României pentru libertatea lor”, afirmă deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat.

Potrivit proiectului,”emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracţiune şi sancţionată cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă”.

13.961 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSPCNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 19 august a.c., ora 17.00, este următoarea.

Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, 2.430 de cetățeni și-au făcut prima doză cu serul Pfizer, 93  persoane au primit prima doză din serul Moderna, 6 persoane s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 6.787 au primit doza unică de Johnson&Johnson.

Cîţu, Mihăilă şi Cîmpeanu impun condiţii bugetarilor : „Ori să se vaccineze, ori să se testeze. Cine nu vrea să îşi ia o vacanţă !”

 


Florin Cîţu a declarat că persoanele care lucrează în aparatul public trebuie să se vaccineze sau să se testeze pe banii lor, într-un efort de a impulsiona activitatea centrelor de imunizare, iar miniştrii Mihăilă şi Cîmpeanu au mers pe aceeaşi linie în declaraţii.

„O să facem tot posibilul ca școlile să fie cu prezență fizică, iar începutul anului școlar să fie normal. Personalul medical și din învățământ, dar nu numai, trebuie ori să se vaccineze, ori să se testeze. O să găsim soluțiile cele mai bune. N-am renunțat la gândul de a se testa personalul medical”, a spus premierul Cîțu.

„O discuţie foarte bună, foarte multe propuneri. Am avut o discuţie foarte bună referitoare la teste, la vaccinarea sau testarea personalului din sistemul de învăţământ. Eu mi-am exprimat, ca de fiecare dată, opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar şi cel din învăţământ şi aş spune mai departe şi din MAI şi din MapN şi din sistemul public trebuie ori să se vaccineze, ori să avem această variantă cu testarea. Nu putem să mergem mai departe aşa cum am mers până acum şi este important să se ştie acest lucru. Este opinia mea şi vom găsi soluţiile cele mai bune. Nu s-a renunţat la varianta în care personalul medical trebuie testat”, a explicat Florin Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de lucru de vineri pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar de la Palatul Victoria.

Aceeaşi idee a fost exprimată şi de Sorin Cîmpeanu, care a explicat că, în cazul în care un oraş intră în scenariul roşu, profesorii va trebui să îşi întrerupă activitatea.

„Peste 6 la mie, pentru profesorii care nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la 72 de ore. Pentru cei care refuză, va trebui să nu mai oferim avantaj. NU vor fi concediaţi, pana la coborârea sub pragul de 6 la mie să se odihnească puţin”, a spus ministrul Educaţiei.

Ioana Mihăilă: „Costurile pentru testarea personalului nevaccinat să se ia din fondul de sporuri”

Ministrul Mihăilă a răspuns întrebărilor legate de personalul medical care nu s-a vaccinat, iar unul dintre scenariile prezentate i-ar lăsa pe respectivii angajaţi fără mai multe sporuri.

„Am avut mai multe ipoteze de lucru. Testarea să fie făcută în unitatea sanitară, iar costurile să fie suportare din fondul de sporuri al personalului medical care nu e vaccinat. E în propunere, dar trebuie să fie avizat și de alte ministere”, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Turiştilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică.

 


Bulgaria rămâne pe lista verde. ”Pentru finalul lunii august şi septembrie mai sunt aşteptaţi circa 250.000 de români în Bulgaria. Potrivit Institutului bulgar de statistică, ţara vecină a primit doar în luna iunie 170.899 de români. Românii au reprezentat circa 40% dintre turiştii sosiţi din UE pe litoral.

O dată cu operarea charterelor, mai ales din Germania şi Polonia, procentul a scăzut, dar românii rămân în continuare pe primul loc ca şi ţară emiţătoare de turişti”, arată datele companiei.

În continuare, turiştilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică.

Conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august, ”ţări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România.” După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie, iar statul bulgar menţine excepţia, aşa cum a anunţat şi pe 16 iulie.

Consultanţii Travel Planner precizează că, deşi reciprocitatea circulaţiei fără restricţii nu este clară din partea României, faptul că Bulgaria continuă să se afle pe lista verde pentru România elimină orice problemă pentru turişti, care nici la revenirea în ţară nu trebuie să prezinte altceva în afara actului de identitate.

”Probabil că în urma neclarităţilor în rândul turiştilor români şi a unor interpretări greşite, Guvernul Bulgariei a subliniat din nou că până la sfârşitul sezonului nu va impune nicio restricţie turiştilor români.

Pentru că în următoarele săptămâni este posibil ca Bulgaria să intre pe lista galbenă, noi am decis să informăm turiştii cu privire la condiţiile şi măsurile care s-ar impune.

Circa 95% dintre turişti răspund pozitiv, doresc să păstreze rezervările şi nu consideră acest fapt un impediment. Dacă ar intra pe lista galbenă ar însemna că turiştii nevaccinaţi ar trebui să prezinte teste PCR doar la revenirea în ţară pentru evitarea carantinei. Testele se pot efectua în staţiunea în care se află turiştii sau în multe cazuri chiar la hotel.

Un test costă în medie circa 35 de euro de persoană (adult sau copii peste 6 ani împliniţi). În momentul de faţă ştim că pentru copiii sub 6 ani nu sunt necesare test sau vaccinarea la întoarcere.

Cu toate acestea, având în vedere că alte destinaţii populare se află pe lista roşie iar litoralul românesc este suprasolicitat şi cu tarife mai mari decât în Bulgaria, ne aşteptăm cel puţin la menţinerea interesului ridicat pentru această destinaţie”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Multe hoteluri sunt pregătite să ofere deja testele pe loc, la hotel. Există lanţuri hoteliere precum HVD sau DIT care deja s-au mobilizat şi s-au hotărât să preia o parte din costurile testelor PCR, ajungând şi la 15 euro de persoană.

”Ne aşteptăm ca şi alţii să le urmeze exemplul sau chiar să preia costul integral”, adaugă el.

Conform Hotărârii nr. 51/26 iulie 2021, persoanele nevaccinate care revin din ţările aflate pe lista galbenă trebuie să prezinte un test PCR, cu excepţia copiilor sub 6 ani şi persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterior intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

”Prognoza meteo pentru luna septembrie este, de asemenea, foarte bună, cu temperaturi peste medie. Preţurile sunt mult mai mici, însoţite de oferte speciale iar atmosfera va fi mai relaxată, pentru că oricum, vor fi mai puţini turişti decât în vârful de sezon.

Sunny Beach rămâne una dintre cele mai căutate staţiuni, iar în ultima perioadă se remarcă un interes mai ridicat pentru Albena, ca destinaţie de weekend prelungit, datorită proximităţii faţă de România. Există în continuare tendinţa turiştilor de a căuta hoteluri în staţiuni mai aerisite sau resorturi mai apropiate de graniţa cu România. Hotelurile care oferă servicii recomandabile au reduceri de până la 25% – 30% în septembrie”, spun reprezentanţii companiei, potrivit News.ro.

Travel Planner împlineşte anul acesta 13 ani. Până în acest moment a acumulat peste 120.000 de turişti şi a organizat peste 30.000 de vacanţe.

Sondaj IRES : Câți ar mai vota cu PSD și câți cu liberalii

 


Vasile Dîncu a prezentat joi seara, la Digi24, cel mai nou sondaj IRES.

Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, 35% ar vota cu PSD și 27% cu PNL.

Sondajul a fost făcut în perioada 16-19 august. au răspuns 1.006 persoane, iar eroarea este de +/- 3,1%.

Întrebarea la care au răspuns oamenii: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, care este partidul politic pe care l-ați vota?

PSD (Partidul Social Democrat) – 35%

PNL (Partidul Național Liberal) – 27%

USR-PLUS – 14%

PMP (Partidul Mișcarea Populară – 2%

UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) – 5%

Partidul Pro România – 2%

ALDE (partidul Alianța Liberalilor și Democraților) – 1%

AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) – 14%

Candidat independent – 1%

Alt răspuns – 1%