9.15.2021

Comisarul-șef Christian Ciocan : ”Vaccinarea NU este OBLIGATORIE ! ”Protejăm drepturile tuturor cetățenilor” !

 


Comisarul-șef Christian Ciocan a transmis un mesaj după ce Nelu Tătaru a vorbit în spațiul public despre vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de populație.

Fostul ministru al Sănătății și actualul consilier onorific al premierului, Nelu Tătaru, a spus marți că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personalul din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Totodată, obligativitatea vaccinării ar putea fi luată în calcul pentru vârstnici, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival.“, a precizat Nelu Tătaru.

Christian Ciocan îi răspunde consilierului lui Florin Cîțu

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Comisarul-șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (F.S.D.P.R.), a transmis un mesaj:

„Având în vedere declarațiile referitoare la un punct de vedere al domnului Tătaru, sunt împuternicit să aduc la cunoștința opiniei publice următoarele lucruri:

Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România respinge cu tărie orice acțiune de încălcare a Constituției României. F.S.D.P.R. este formată din lucrători ai Ministerului de Interne și toate structurile sale care au depus jurământul de credință numai față de țară și de poporul român, iar prin legea noastră de organizare și funcționare garantăm respectarea Constituției.

Nici nu vom face vreo referire la ceea ce domnul Tătaru exprimă în spațiul public, ci spunem doar că, în conformitate cu Constituția României, în țara noastră vaccinarea nu e obligatorie și nu poate fi obligatorie, iar cine mai rulează prin orice mijloace astfel de poziționări care încalcă Constituția nu are decât să răspundă“, a precizat Ciocan.

Ciocan: Protejăm drepturile tuturor cetățenilor

„Alături de polițiști, de jandarmi și ceilalți lucrători ai MAI, sunt și alte structuri în această țară care se ocupă chiar de apărarea Constituției. Alături de noi există și alte structuri ale statului de drept care au exact acest scop. Prin urmare, amenințarea cu interzicerea dreptului la muncă, în afara faptului că este o declarație extrem de gravă, este tot un atac asupra Constituției. Munca și protecția socială a muncii sunt printre alte drepturi fundamentale prevăzute tot în Constituție. Nu e vorba doar de vaccinare și non-vaccinare, dar încălcarea Constituției e cea mai gravă formă de încălcare a unei legi a Statului Român.

Lucrătorii MAI nu s-au supus nici domnului Stelian Ion, nici altor domni care au gândit că trebuie să vorbească despre polițiști și jandarmi, ci se supun doar ministrului de Interne. Acesta nu este doar o persoană, ci este o instituție și prin sine însăși garantează respectarea drepturilor fundamentale cetățenilor.

Suntem convinși că premierul va lua măsurile necesare pentru că, așa cum îl cunoaștem și cum a demonstrat-o în ultima perioadă, ori de câte ori vreun ministru din cabinetul domniei sale și-a depășit limitele mandatului, l-a demis.

Federația nu protejează doar polițiștii, jandarmii și ceilalți lucrători, ci întreaga populație a României împotriva oricăror abuzuri, încălcări ale legii și a orice formă de amenințare, indiferent de cine ar fi făcută.“, a spus Christian Ciocan.

Capacitatea de intervenție a MAI, afectată

„Constituția se respectă și nu se discută. Cel care își permite să o încalce, răspunde în mod obligatoriu, pentru că noi nu ne jucăm cu legea fundamentală. În plus, aceste declarații care se referă la personalul MAI reprezintă o ingerință sub cea mai gravă formă în activitatea acestei structuri și afectează sub toate formele capacitatea de intervenție a ministerului.

Noi am cerut întotdeauna ca politicul să nu se mai amestece în activitatea polițiștilor. MAI are un singur șef, ministrul Bode, care e primul care respectă Constituția, iar munca e un drept constituțional.“, a conchis comisarul-șef Christian Ciocan.

Liviu Dragnea, primul interviu la TV după ce a ieșit din închisoare

 


După doi ani și jumătate de absență din spațiul public, fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, va acorda un interviu eveniment.

Liviu Dragnea vine la Realitatea Plus, duminică, la ora 21:00, la emisiunea 'Culisele statului paralel', moderată de Anca Alexandrescu.

Realitatea PLUS a anunțat, marți, că puteți să trimiteți o întrebare pentru fostul lider PSD la adresa: dragnea@realitatea.net

Codrin Ștefănescu anunță posibila revenire a lui Liviu Dragnea pe scena politică

”Mai există o singură speranță ! Singura și ultima ! Știu exact ce spun, simt și cred! Sunt convins că mulți dintre voi îmi împărtășiți opinia și încă mai credeți că putem să ne recuperăm țara ! Speranța se numește Liviu Dragnea și vreau să-l asigur că are cu cine și pentru cine ! Și rog să-i transmiteți și voi asta, acum și aici!” a scris Codrin Ștefănescu, un apropiat al lui Liviu Dragnea și fost lider al PSD, pe Facebook. În timpul detenției, Codrin Ștefănescu a fost în contact continuu cu Liviu Dragnea și a transmis adesea care este situația fostului președinte al PSD, în penitenciar. 

Au curs mesajele de susținere pe pagina de Facebook a lui Codrin Ștefănescu. Au fost mesaje precum: ”Aștept cu speranță un semn de liniște și siguranță.”, ”Diaspora este cu dvs, domnule Dragnea”, ”Reveniți în politică, domnule Dragnea, că ăștia ne-au înfometat. Avem nevoie de politicieni ca dumneavoastră”

Pe 15 iulie, Tribunalul Giurgiu a admis cererea de liberare condiţionată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Pe durata detenţiei Liviu Dragnea a avut un comportament exemplar, o atitudine decentă şi civilizată faţă de personalul unităţii şi nu a stabilit relaţii conflictuale cu ceilalţi deţinuţi, se arată în motivarea deciziei prin care Tribunalul Giurgiu a dispus, pe 15 iulie, liberarea condiţionată din închisoare a fostului lider PSD. 

Senatorul Daniel Zamfir, ref. la prețurile de la ENERGIE : ”Vom scoate la lumină adevărul !”

 


Senatorul Daniel Zamfir a anunţat că a preluat conducerea comisiei parlamentare de ancheta privind creşterea preţurilor la energie.

"Soluţii, urgent ! Azi am preluat presedintia comisiei de ancheta privind creşterea preturilor la energie. Vom cere explicaţii tututor celor implicaţi pentru a vedea cum s-a ajuns aici si ce trebuie făcut sa oprim nebunia asta!

Vă asigur că vom scoate la lumină adevărul ! Pe lângă asta, tot azi am prezentat un proiect de lege de plafonare a preţului la energie electrica si gaze pe o perioada limitata, timp in care Guvernul sa ia masuri urgente pentru creşterea capacităţilor de producţie pentru a diminua dependenta de importuri.

P.S. Intr-un final, după ce a negat vehement plafonarea, ”superman” a zis ca analizează si el plafonarea", a transmis senatorul PSD Daniel Zamfir într-un mesaj publicat pe Facebook.

Cîţu: Ordonanţă privind compensarea preţurilor la energie, discutată în primă lectură; a fost abordată şi plafonarea preţului

Prim-ministrul Florin Cîţu a informat, miercuri, că, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost discutată în primă lectură o ordonanţă care vizează compensarea preţurilor la energie şi gaz.

"Este vorba despre compensarea preţurilor la energie şi gaz. Am avut o discuţie foarte bună în şedinţa de Guvern de astăzi. Am mandatat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor să vină cu o formă finală. Aş vrea să fie completată forma şi schema cu soluţii pentru compensarea clienţilor non-casnici. Până acum, am vorbit de clienţii casnici. Aş vrea să vorbim şi de clienţii non-casnici, în special IMM-uri. Ministerul Muncii trebuie implicat, pentru că e vorba de compensarea consumatorului casnic şi ne gândim cum să facem acest lucru cât mai simplu", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a menţionat că a fost abordată şi tema plafonării preţului la gaze.

"Tot în şedinţa de Guvern de astăzi, am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Am introdus această temă în dezbatere în Guvern. Domnul ministru, împreună cu Consiliul Concurenţei, vor discuta şi cu Comisia Europeană. Sunt mai multe variante la care ne gândim, dar am vrut să avem şi această variantă. Căutăm cele mai bune soluţii pentru această perioadă în care preţurile la energie şi gaz au crescut, pentru consumatorii casnici şi cei non-casnici, în special până în 31 martie", a precizat Cîţu citat de Agerpres.

Sociologul Mădălina Hideg, lansează un avertisment după ce Nelu Tătaru, a transmis că va propune vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din şcoli şi spitale

 


Sociologul Mădălina Hideg, directorul Institutului ARGUMENT, lansează un avertisment după ce Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu, a transmis că va propune vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din şcoli şi spitale. 

"În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (...), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli", a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii.

El a precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus, scrie Agerpres.

Nelu Tătaru a spus, de asemenea, că ar putea fi introduse restricţii pentru persoanele nevaccinate. 

"Cred că restricţiile pe care le avem sunt suficiente, dar trebuie şi respectate, iar implementarea lor trebuie verificată (...). Sunt adeptul faptului că nu ar trebui să plătească cel care s-a vaccinat, cel care a respectat nişte condiţii, cel care şi-a asumat la un moment dat acele aşa-zise riscuri ale vaccinării şi în acest moment să nu poată beneficia de o activitate culturală sau de orice beneficiu, în contextul în care ceilalţi îi îngrădesc acest lucru", a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii.

Mădălina Hideg, avertisment : Nu cred că vrem să vedem şi la noi protestele din Franţa 

"Având în vedere evoluția pandemiei, dar și măsurile luate de alte state, era de așteptat să existe, la nivel guvernamental, această propunere de vaccinare obligatorie sau testare periodică a persoanelor din sectoarele esențiale, însă este foarte important în ce context comunicațional se va face acest lucru.

Dacă se va ajunge la adoptarea unei astfel de măsuri, cred că terenul trebuie pregătit foarte bine. Ar trebui să se facă un studiu riguros privind percepțiile și atitudinile pe această temă, atât în rândul populației generale cât și al categoriilor vizate, care să stea la baza deciziei în sine, dar și la baza planului de comunicare.

În caz contrar, există riscul declanșării unor reacții ostile puternice, pentru că cine a dorit să se vaccineze, a făcut-o deja. Au rămas acum doar cei care au avut rezerve vis-a-vis de vaccin. Nu cred că vrem să vedem și la noi protestele din Franța. Deci, Guvernul trebuie să dea dovadă de prudență și să ia în calcul toți factorii", a punctat Mădălina Hideg.

Cum poți primi tichetele de masă dacă te-ai vaccinat antiCOVID

 


Pentru a motiva tot mai mulți români să se vaccineze antiCOVID, autoritățile din țara noastră au decis, la sfârșit de august, acordarea de tichete de masă și organizarea unei loterii pentru cei care se imunizează cu schema completă.

Iată cum poți primi tichetele de masă dacă te-ai vaccinat antiCOVID. Astfel, Ministerul Sănătății (MS) a stabilit, printr-un ordin oficializat luni, metodologia de acordare a voucherelor pentru persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19. Concret, cei vaccinați după începutul lunii septembrie vor primi, cel mai probabil, din luna octombrie, o alocație de hrană în valoare de 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.

Ordinul MS nr. 1.863/2021, publicat luni în Monitorul Oficial nr. 876,  stabilește regulile ce vor fi aplicate la acordarea alocației de hrană celor care se vaccinează complet împotriva COVID-19.

Mai exact, persoanele care s-au vaccinat (cu schema completă) după data de 3 septembrie (data intrării în vigoare a OG 19/2021, documentul care a introdus acordarea alocației de hrană pentru vaccinați) vor primi 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă.

Cei îndreptățiți vor putea lua tichetele de masă de la centrul de vaccinare, de la cabinetul medicului de familie sau de la ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a făcut vaccinarea (ultima doză).

Cele cinci tichete de masă vor trebui cerute, de către cei ce s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă, în cel mult 60 de zile de la data în care au primit ultima doză de vaccin (sau singura, în anumite cazuri).

“Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie”, a declarat, în contextul apariției ordinului, Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății.

Măsura acordării unor tichete de masă și posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii în bani pentru cei care se vaccinează a fost introdusă spre sfârșitul lunii august, prin OG nr. 19/2021, ca un mijloc menit să încurajeze vaccinarea în rândul românilor.

Astfel, în primă fază a fost stabilit faptul că cei ce se vaccinează acum vor primi vouchere în valoare totală de 100 de lei (cele cinci bonuri de masă), în timp ce persoanele vaccinate înainte de finalul lunii august vor avea posibilitatea înscrierii într-o loterie cu premii în bani. Regulile loteriei nu au apărut încă.

Nu în ultimul rând, OG nr. 19/2021 stabilește recunoașterea certificatelor digitale verzi privind COVID-19 în interiorul României. Astfel, certificatele digitale COVID-19 pot fi utilizate, începând din 3 septembrie, și pe teritoriul țării noastre, nu doar în cazul călătoriilor în alte state membre ale Uniunii Europene, pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a celor ce le dețin.

„Clujul va fi primul oraș în carantină ”datorită” faptului că Boc a fost amfitrionul Untold”

 


”BULIBĂȘEALA” din PANDEMUȚA POLITICĂ 

Alexandru Rafila a declarat la Romania TV, că edilul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc este responsabil daca regiunea va fi prima din țară ce va intra în carantină.

Medicul consideră că desfășurarea festivalului Untold, într-un moment în care România este din ce în ce mai vulnerabilă în fața valului 4 de Covid-19, este o fatalitate.

Rafila a mai atras atenția asupra faptului că s-au aprobat festivaluri cu zeci de mii de participanți, însă mulți elevi au fost trimiși acasă să urmeze cursuri online.

„Eu am mai spus: putem fi populari sau impopulari. Cred că prioritatea trebuie să fie funcţionarea şcolilor faţă în faţă, dacă nu vrem să nenorocim această generaţie de copii de tot. Chestiunea asta, că e 6, că e nu ştiu ce (n.r. – incidenţa de la care s-a decis să se facă trecerea la online)… vreau să vă zic un lucru, că domnul Boc este extrem de popular la Cluj. Domnul Boc, datorită faptului că a fost amfitrionul, susţinătorul şi promotorul acestui festival de la Cluj va fi şi cel care va ‘beneficia’ de primul mare oraş din România în carantină – acesta va fi Cluj-Napoca”, a spus, marţi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, profesorul Alexandru Rafila.

Medicul a mai precizat că cei de la guvernare au o abordare absurdă în ceea ce privește aplicarea restricțiilor, întrucât limitează numărul persoanelor ce pot lua parte la nunți, însă festivalurile, care adună mult mai mulți participanți, au undă verde din partea autorităților.

„Lucrul acesta se va întâmpla, din păcate, şi trebuie să existe o asumare de responsabilitate. Nu pot să cred că oamenii din această ţară sunt toţi spectatori şi toată lumea aprobă orice fel de chestiune care se întâmplă.  (…) Eu înţeleg că la evenimentele unde participă sute de persoane pot fi zone unde se transmite boala. Am un festival care face cât o mie de nunţi şi cu acela nu am niciun fel de problemă, şi atunci ne referim la evenimentele care au 100-500 de persoane… E o deturnare permanentă a atenţiei. Sincer nu înţeleg, nu am văzut aşa ceva niciodată. Aşa o lipsă de coerenţă, de seriozitate şi de asumare”, a mai spus Alexandru Rafila în timpul emisiunii.

Raed Arafat face precizări în cazul vaccinării obligatorie

 


Raed Arafat a susținut, marți seara, că dacă nu va fi vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, atunci va fi impusă cel puțin testarea periodică.

Șeful DSU spune că dacă se îmbolnăvesc angajații din instituțiile esențiale, nu mai are cine să lucreze, cine să trateze pacienții.

„Nu e vorba numai de tine, ci că ești funcționar într-o structură esențială. Dacă te îmbolnăvești și vă îmbolnăviți între voi și mergeți acasă, nu mai are cine să lucreze. Dacă nu e vaccinarea obligatorie, trebuie măcar să te testezi periodic. (…) Cine nu vrea să se vaccineze, cel puțin trebuie să se testeze periodic în instituții cu expunere publică și unde avem personal care nu poate să plece acasă, să stea în carantină 14 zile sau să moară cum a murit un pompier acum câteva zile de 44 de ani nevaccinat. Acești oameni sunt expuși. Dacă nu e vaccinare obligatorie, măcar testarea”, a afirmat Raed Arafat.

Arafat a mai precizat că, dacă personalul medical se îmbolnăvește, nu va avea cine să trateze pacienții.

9.14.2021

Gheorghe Piperea : ”Marea Britanie renunță la certificatul vaccinal și Franța anchetează un fost ministru al Sănătății Covid”

 


”Două știri foarte interesante din Marea Britanie și, respectiv, din Franța, au ajuns la mine în acest weekend 

Unu - Boris Johnson a anunțat că renunță la pașaportul sanitar în iarnă și, de asemenea, la starea de alertă, care i-a permis să decidă, fără sprijin popular și politic, măsuri de restrângere de drepturi și de libertăți nemaiîntâlnite de la al doilea război mondial încoace. 

În primul rând, furia populară l-a cam pus pe fugă pe Boris cel roșu. În al doilea rând, propriul partid a început să dea semne de iritare pentru faptul că susținerea așa-zisei lupte contra așa-zisei pandemii a determinat deja creșteri de taxe și impozite, precum și efecte economice gravisime, lucruri care nu pot fi lăsate nesancționate de electorat. 

Doi - în Franța, o fostă ministră a sănătății (Agnes Buzyn) a fost pusă sub acuzație de un judecător de instrucție penală din Paris pentru fapte penale săvârșite în și cu ocazia plandemiei. Contracte cu dedicație, deturnare de fonduri, conflicte de interese, donații și sponsorizări anterioare obținute de la big pharma, neanunțate legal etc. Exact cam ce s-a făcut și la noi în vajnica, eroica, supermanica luptă românească_contra plandemiei.

A bont entendeur, salut ! (cine are urechi de auzit, să audă).

1) https://www.thetimes.co.uk/article/covid-vaccine-passports-scrapped-for-winter-by-boris-johnson-5g2fdb2zn?fbclid=IwAR0wW3QtOwXS6_PHq9KmSoVtbLFqfyLgrr9t8bItRzozUF_k0eYGsECtync

2) https://www.francetvinfo.fr/sante/maladie/coronavirus/mise-en-examen-d-agnes-buzyn-cette-decision-cree-un-precedent-dangereux-affirme-le-depute-lrem-sacha-houlie_4767737.html?fbclid=IwAR2DX2LVoqvSZQy2iiZH89Tt-gv7uG4GXfr8eLuPf4Cl3gHzRZ1UKburcaY

Dr. Adrian Cacovean : ”Din cei rămași în viață după tăvălugul acesta, puțini vor mai ști ce-i libertatea”

 


Dacă te uiți la avertizările venite de la chiar producătorii de vaccinuri, constați că acei oameni sunt cinstiți. Ei nu au vrut să facă cercetare pe oameni și să transforme omenirea în șobolani de experiențe medicale.

Numai că au venit politicieni și doctori și pacienți peste ei să ceară salvarea prin vaccinare pentru nebunia lor după bani !

Și au cerut statele lumii să înceapă experimentul vaccinal fără respectarea etapelor, cercetarea îmbinată cu tratamentul.

Noi, guvernele suntem responsabili prin ”șulfele” noastre din guvern, presă, informații, sponsorizate de această industrie, că am transformat omenirea în rezervor de cobai.

În afară de a ne masca, baricada în casa noastră, retrage din societate, din familie, din biserica noastră, din lume, de a construi ziduri între noi, chiar nu am putut face nimic. Închiderile de anul trecut erau din cauză că nu exista vaccin.

Masca nu a funcționat și nici starea de urgență din cauza lipsei de vaccin.

Anul acesta a apărut vaccinul experimental fără număr, la liber, chiar cu stimulente de tip electoral.

Mulți s-au înțepat de bună voie, alții de nevoie, alții ca să nu aibă probleme, alții să poată merge la serviciu, mulți chiar cu două feluri de vaccin ca să fie siguri.

Vrăjeala cu imunitatea mai slabă la vaccinurile clasice și că de aceea trebuie să faci rapelul ca să fie vaccinarea completă, se pare că nu a ținut.

Acum s-a trecut la rapelul 2 și este pe țeavă rapelul 3 cu intenția clară de rafală programată la infinit.

Deși este clară ineficiența vaccinării, vaccinatul umplând reanimările chiar în țările cu rate crescute ale vaccinării, țări care au fost supuse restricțiilor severe repetate, supuse portului de mască, păstrării distanței, se continuă cu restricții, previziuni sumbre; cursa înarmării cu vaccinuri continuă.

Ce putem deduce din evoluția din ultimele 3 luni este că țările care raportau rate ale vaccinării complete de peste 90% au început să se bată mai puțin în piept atunci când spitalele au început să se umple cu cazuri noi în număr mare la pacienți vaccinați.

Acest fenomen arată clar tendința de a mușamaliza ineficiența vaccinării și de a pune cazurile în seama nevaccinării. În paralel asistăm la o reducere a importanței testului PCR, considerat acum 1 an standardul în diagnosticul cazurilor, valorificat de presa inductoare de panică prin expresii momeală pentru oligofreni „ai văzut ce multe cazuri”, „nu neg realitatea bolii”, „dar ai văzut câți morți sunt și ce pline sunt reanimările”.

Alții, care ar fi trebuit să apere respectarea legii, au venit cu expresiile lor dintre care cea mai elocventă este „zădărnicirea măsurilor”, expresie neobolșevică la fel ca cea postdecembristă „nu ne vindem țara”.

Mușamalizarea ineficienței măsurilor se face și prin terorizarea în continuare a populației !

Pe lângă mușamalizarea ineficienței măsurilor, a inconsistenței logice și științifice a acestora, mai trebuie mușamalizat efectul nociv al măsurilor, pe toate planurile, administrativ, medical, social, juridic, științific, pedagogic, cultural, turistic, religios etc.

În perioada imediat următoare accentul se va pune pe darea vinei pe nevaccinat.

Prin înșelăciune, mită, viclenie, presiuni, învinovățire, constrângere, crimă, majoritatea se va vaccina până la urmă, moment în care cadrul legislativ va fi modificat major, pe nesimțite de majoritatea obedientă. Toate aceste lucruri de care vorbesc acum sunt realități prezente, în curs de desfășurare, percepute acum doar de unii. Ce vorbesc acum este din prisma unui om care plătește contribuții la stat pentru el și angajați, dă salarii, asigură pensie, ajutor social, contribuție la sănătate nu doar pentru el, care înțelege ceva din mersul societății și pune umărul la aceasta.

Mai pe scurt, se întâmplă acum ceva care știrbește și erodează treptat liberul arbitru, normalitatea, credința, Paternitatea (Dumnezeu este Tatăl nostru de la care primește suflare, viață orice om).

Din cei rămași în viață după tăvălugul acesta, puțini vor mai ști ce-i libertatea.

Ne așteaptă vremuri grele !

Și ocazii să ne îndreptăm viața !

Peste 1600 de raportări de cădere a părului în urma injecțiilor anti-Covid

 


O tânără japoneză a început să își piardă părul la o zi după ce a fost injectată cu vaccinul COVID-19 de la ModeRNA, iar o lună mai târziu era aproape complet cheală, potrivit LifeSiteNews. Tot Japonia a raportat neregulile cu metal în vaccin și proteina spike din sânge.

Peste 800 de persoane au raportat căderea părului și alopecia în urma injecțiilor COVID-19 în Sistemul de Raportare a Evenimentelor Adverse la Vaccinuri (VAERS) al guvernului american. VigiBase, baza de date globală a OMS de raportare a potențialelor efecte secundare ale medicamentelor, a înregistrat 1.693 de raportări de alopecie autoimună, majoritatea din SUA și Europa. 

Tânăra japoneză, a făcut o postare de blog pe 31 iulie, documentând căderea dramatică a părului său în urma vaccinării. 

Tânăra din Japonia a scris că a făcut prima doză de injecție experimentală ModeRNA pe 29 iunie și a simțit durere în braț și o stare de slăbiciune, dar nu a făcut febră.

A doua zi, a observat că își pierduse mult păr și că îi apăruse o erupție cutanată, pe care la momentul respectiv a ignorat-o, punând-o pe seama schimbărilor meteorologice.

Totuși, în ziua următoare, când s-a spălat pe cap, a observat că scurgerea s-a înfundat cu păr și că pe jos era și mai mult păr. Pe 7 iulie, la puțin mai mult de o săptămână după ce a fost vaccinată, japoneza a fotografiat trei pete rotunde de chelie pe cap. 

Pe 13 iulie, când s-a trezit, a observat că perna îi era acoperită de păr. Pe 17 iulie, tânăra japoneză a descris că a simțit vântul pe scalp pentru prima dată în viața ei. 

Pe 21 iulie, a apelat la asistență medicală.

Raportări similare de alopecie - o afecțiune autoimună care afectează foliculii de păr - și căderea părului sunt descrise în 846 de raportări la VAERS

Cauzele alopeciei ”areata” (AA), care poate duce la căderea părului sub formă de pete, pe tot capul, dar și a genelor și sprâncenelor, sau pe tot corpul, sunt necunoscute, dar este descrisă ca fiind una dintre cele peste 80 de afecțiuni autoimune distincte, în care celulele își pierd statutul privilegiat în organism și devin ținte pentru un atac continuu al sistemului imunitar dereglat. În cazul alopeciei, foliculii de păr sunt cei considerați de organism ca fiind invadatori străini.

VACCINAREA VACCINAȚILOR - Cum devin vaccinații nevaccinați în statisticile oficiale de îmbolnăviți și morți de/cu Covid

 


Brusc vaccinații devin nevaccinați (pentru că au doar două doze administrate). Adică din nou toți suntem proști. În noul scenariu vom avea așa: niște deștepți responsabili care au în ei trei doze, niște proști pe jumătate (au doar două doze) și niște paria ciudați (fără nici o doză). Probabil că la următoarea mutație a virusului va fi nevoie de a patra doză pentru a dovedi că ești un cetățean responsabil.

Toate astea se întâmplă în condițiile în care propaganda oficială a statului nu suflă o vorbă despre noile terapii cu anticorpi monoclonali care au dublu efect: sunt curative (adică vindecă boala) dar și profilactice (deci previn boala) pentru TOATE variantele de virus.

Începând de la 1 septembrie Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) a nuanțat pe site-ul său oficial definiția „vaccinatului complet”. Astfel, potrivit CDC, dacă ai doar o doză sau chiar  două dar nu au trecut 14 zile de la rapel nu ești considerat „complet vaccinat”.

Ce mai zice CDC: dacă „iei medicamente care îți slăbesc sistemul imunitar” - ceea ce presupune că ești deja bolnav - „poți să nu fi complet protejat chiar dacă ești complet vaccinat”. 

Cu alte cuvinte, dacă vaccinatul se îmbolnăvește sau moare după prima doză, nu e din cauza vaccinului. Dacă moare după a doua doză, dar n-au trecut 14 zile, e sigur din cauza Covidului.

Iar dacă injectatul moare după ce este „complet vaccinat” atunci e din cauza teribilelor tulpini. Dar măcar se poate spune că a avut o formă mai ușoară de moarte.

Însă acum, de la apariția celei de a treia doze, dintr-o dată toți cei cu două doze devin, „complet nevaccinați”. Exact ce și-au dorit „cioclii apocaliptici” de la noi pentru a anunța „valul nevaccinaților”.

În realitatea, valul 4 este așadar, cel mai probabil valul (sau balul ?) „vaccinaților nevaccinați”, după cum stau deja dovadă numeroase cazuri și la noi (vedeți cazul Răzvan Codrescu, vaccinat și decedat).

Profesionist, dr. Lucian Duță, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anticipat încă de pe 27 august această mișcare, conform unei postări valabile pentru ce va urma, pe care o reproducem integral:

Vaccinarea vaccinaților

„Final story: în funcție de interesele propagandei poți fi cetățean model azi - pentru că ai băgat două doze și să ți se dea un petec de hârtie care să dovedească asta. Iar mâine vei deveni un antivaccinist și un iresponsabil dacă nu accepți a treia doză. Bașca că prima hârtie devine bună pe post de hârtie igienică!

Ia vaccinul, neamule !

Dacă te vaccinezi viața ta va reveni la normal.

E cool să te vaccinezi.

Ești un prost și un inconștient dacă nu te vaccinezi.

Toți care-și pun întrebări despre vaccin sunt dușmanii omenirii. Și sunt cam proști.

Dacă nu te vaccinezi riști să ajungi un fel de paria: nu te mai primim nicăieri, nu ai voie să călătorești și mai nou vei rămâne și fără slujbă.

Pfizer e cel mai tare. Celălalte sunt cam nașpa. Au efecte adverse.

Cam așa a decurs campania de vaccinare până acum. Împărțindu-ne - pentru a câta oară? - în buni și răi, deștepți și proști, vaccinați și nevaccinați, responsabili și iresponsabili.

Între timp virusul pare ca e mai deștept decât vaccinul. Își schimbă structura. De vreo patru ori în șase luni. Nu contează, au spus unii. Mutațiile nu au importanță: bagă vaccinul că sigur e bun și îți promitem că va fi bine.

Mai suntem câțiva care întreabă timid dacă totuși nu ar fi logic ca pentru diferite tulpini ale virusului să fie produse vaccinuri specifice. Sau dacă se știu efectele secundare pe termen mediu și lung. Sau dacă nu cumva este o greșeală să vaccinezi oameni care deja au făcut boala. Suntem repede reduși la tăcere și stigmatizați că suntem proști și iresponsabili (deși unii sunt chiar laureați ai premiului Nobel)…

Cert este că vaccinarea părea că a avut succes, mai ales în unele state-chiar 70% pe alocuri. Ca medic m-aș fi bucurat să se termine. Oamenii să revină la viața lor și totul să fie dat uitării. Iar cârcotașii vaccinării să fie făcuți de râs.

Stigmatizați, izolați, puși la stâlpul infamiei !!

Și a venit vara mult așteptată. Oamenii flămânzi după vacanțe au dat buzna, fluturând cu mândrie certificatele de vaccinare. Că doar sunt imuni, nu-i așa? Și li s-a promis libertatea mult visată împreună cu familiile și prietenii …

Deodată, din întunericul universului apare o nouă variantă. Și ce dacă, au spus oamenii vaccinați! Noi suntem imuni, iar proștii nevaccinați vor plăti prețul acum. Dar ce să vezi? Nu e așa. Se comunică că trebuie și a treia doză că vezi doamne primele două nu sunt de ajuns în noua situație.

Brusc vaccinații devin nevaccinați (pentru că au doar două doze administrate). Adică din nou toți suntem proști. În noul scenariu vom avea așa: niște deștepți responsabili care au în ei trei doze, niște proști pe jumătate (au doar două doze) și niște paria ciudați (fără nici o doză). Probabil că la următoarea mutație a virusului va fi nevoie de a patra doză pentru a dovedi că ești un cetățean responsabil.

Toate astea se întâmplă în condițiile în care propaganda oficială a statului nu suflă o vorbă despre noile terapii cu anticorpi monoclonali care au dublu efect: sunt curative (adică vindecă boala) dar și profilactice (deci previn boala) pentru TOATE variantele de virus.

Cu alte cuvinte există soluții eficiente și dacă nu te vaccinezi.

Dar oare ce am mai face cu cele 120 de milioane de doze de vaccin care trebuiesc plătite musai, cu toate că începe să fie evident că devin inutile în fața unui virus atât de bine făcut !”




Nelu Tătaru propune vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane

 


Tătaru îi va propune lui Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.

Nelu Tătaru a revenit în Guvern, pe poziţia de consilier al premierului Cîţu. Ministrul Sănătăţii care a patentat „cocoaşele” de coronavirus înainte de apariţia valurilor a anunţat marţi proiectul care va genera cu siguranţă mari dezbateri în societatea românescă.

Tătaru a declarat marți, la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați. „Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale”, a spus Tătaru.

Nelu Tătaru susține că România se află în prezent într-un val patru, care este mai agresiv decât primele două, motiv pentru care sunt necesare măsuri urgente de stopare a răspândirii Covid-19.

Tătaru a spus că intenționează să îi propună premierului Cîțu să existe vaccinare obligatorie la categorii esențiale sau testare săptămânală, iar cine nu se va supune măsurii și reprezintă un pericol să nu mai fie primiți la locul de muncă.

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival”, a declarat Tătaru.

„În această categorie intră tot ce înseamnă persoane vârstnice, HIV/SIDA, bolnavi oncologici, transplantați, imunodeprimați. Aici sunt cei pe care trebuie să îi avem în vedere într-o primă fază. Nu putem opri pandemia, dar putem limita numărul de decese și numărul de internări în Terapie Intensivă. Aceste măsuri merg sau converg spre acest deziderat”, a mai spus acesta.

Tătaru a precizat că dacă cei aflați în categoria stabilită nu se vaccinează, vor fi obligați să se testeze săptămânal: „Se face (testarea – n.r.), în general, săptămânal. Din punctul meu de vedere stimulările (tombole, premii) ar trebui să înceteze și să folosim acești bani pentru teste”.

Întrebat ce se întâmplă dacă o astfel de persoană nu face nici vaccinul, nici testul, Tătaru spune că se ia inclusiv în calcul să i se interzică dreptul la muncă: „În măsura în care reprezintă un pericol, având în vedere și situația din localitatea respectivă, factorii care pot duce la o transmitere în comunitatea respectivă, putem să ne gândim și la acest lucru. Trebuie să înțelegem că binele sau beneficiul comun este mai important decât binele individual”.

Cadrele didactice, polițiștii sau pompierii, pe lista persoanelor care ar putea fi obligate să se vaccineze anti-Covid

Cadrele didactice intră la activități considerate esențiale, susține Nelu Tătaru, la fel și polițiștii, pompierii sau jandarmii.

„În acest moment sunt vaccinate 66% dintre cadrele didactie, iar copiii peste 3 ani aproximativ 13%. Cred că această mobilitate găsește un loc pentru transmitere și în școli. Cred că trebuie să ajungem și în acest sector esențial în care să înțelegem că efectiv vaccinarea nu reprezintă marele pericol care ne împiedică să scăpăm de această pandemie. Ba, din contră, este acel beneficiu pe care îl așteptam de un an de zile”, spune Tătaru.

„Vaccinarea a început cu acest categorii (polițiști, pompieri, jandarmi – n.r). Cred că ar trebui să începem reașezarea vaccinării și a testării tocmai la fel cum am început, în funcție de importanța desfășurării activității a unei societăți, a unei comunități”, a conchis Nelu Tătaru, la DigiFM.

Pacient declarat mort, găsit de rude viu într-un salon al spitalului din Craiova

 


Un bărbat, internat în spitalul județean, a fost declarat mort. Rudele îndurerate s-au pregătit pentru înmormântare, însă, când au mers să ridice trupul decedatului, surpriză: bărbatul era viu, internat la Terapie intensivă.

Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj, a fost declarat decedat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, deşi acesta este în viaţă.

Bărbatul de 78 de ani a ajuns la spitalul Județean din Craiova cu probleme grave de sănătate. A fost operat, apoi dus pe secția ATI. Duminică dimineață, rudele au fost anunțate de către un reprezentant al spitalului că bărbatul a murit. A doua zi, s-au prezentat la spital pentru identificarea cadavrului şi ridicarea lui. Doar că surpriză, persoana decedată nu era ruda lor.

„Pe mine m-au chemat sa recunosc cadavrul. Mi-au adus pe cineva învelit, au dat la o parte de pe faţă. Le-am spus că nu este el. Mi-au spus: Cum domnule, nu-ţi recunoşti socrul ? Am spus că nu este el. Între timp l-au dezvelit şi au văzut că pe mână avea un tatuaj. La un moment dat s-au uitat şi pe mână, avea un bileţel pe care era trecut alt nume. Le-am arătat şi o poză a lui, pentru că noi îi făcusem o poză pentru tablou. Au plecat iar în morgă şi au revenit după 5 – 10 minute şi au spus că este ceva în neregulă şi să aştept în faţă. Nu a verificat nimeni că pe mână avea scris alt nume”, a povestit ginerele pacientului la spitalul din Craiova, la România TV.

În tot acest timp, familia doljeanului se pregătea de înmormântare.

„Trăim de trei săptămâni o traumă. Au făcut groapa. A venit lume la poartă. A bătut clopotul în sat. Am adus acei gorniști, preotul, practic tot ce se face, la ţară, la o înmormântare”, a declarat Petrișor Oprea, fiul bărbatului în vârstă de 78 de ani, la România TV.

Bărbatul a fost găsit viu, intubat la Terapie Intensivă.

„Tatăl meu trăia. Este acum la Terapie Intensivă. L-am strigat, era cu ochii deschisi, am stat 5 minute langa el. Eu l-am vazut că e lucid. Cu ce mă încalzesc scuzele cand am trait trauma asta?”, spune revoltată fiica pacientului.

Conducerea spitalului spune că este o greşeală la secţia de ATI, că s-au încurcat fişele a doi pacienţi din cauza „suprasolicitării personalului”.

„Acest incident este urmare a suprasolicitării personalului din ATI. Numărul pacienţilor COVID ŞI non-COVID este în creştere. În momentul de faţă numărul paturilor de la ATI COVID este plin la adulţi. Avem un număr foarte mare de pacienţi. Personalul este suprasolicitat şi este o regretabilă greşeală. Ne cerem scuze familiei. Ancheta este în desfăşurare”, a declarat medicul Alice Drăgoescu, sefa secției ATI de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

9.13.2021

Merkel, jignită de președintele Poloniei

 


Presa germană susține că Polonia a jignit-o pe cancelarul german Angela Merkel, în timpul vizitei de adio la Varșovia.

Varșovia a întâmpinat-o cu răceală pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iar președintele polonez Andrzej Duda a jignit-o prin refuzul de a se întâlni, notează ziarul Die Welt.

Autorul articolului, Philipp Fritz, susține că potrivit unor surse, întrevederea dintre Merkel și Duda era planificată din timp, însă la sosirea în Varșovia, cancelarul german a fost nevoită să-și modifice programul vizitei.

“Desigur, ulterior ea a primit un buchet de flori din partea prim-ministrului Mateusz Morawiecki în parcul Łazienki, însă președintele Duda, care conform protocolului este prima persoană în stat, nu a salutat-o pe Merkel”, susține publicația germană.

Die Welt menționează că în ajunul vizitei lui Merkel, presa poloneză susținea că întrevederea cu Duda ar putea fi anulată, pentru că cel din urmă urmează să participe la un eveniment comemorativ în localitatea Katowice.

Autorul subliniază că în timpul “turneului de rămas bun” cancelarul a fost primită de președinții din afara UE – SUA și Ucrainei, Joe Biden și Vladimir Zelenski, în timp ce președintele unui stat UE, precum Polonia – a refuzat-o.

În opinia lui Fritz, în acest fel partea poloneză s-a răzbunat pe Merkel după ce ea nu l-a invitat pe Duda la consultări guvernamentale de la Berlin. Jurnalistul susține că nici o țară din UE nu are o atitudine atât de rece față de Polonia precum Germania, iar pasul Varșoviei reprezintă o insultă, care indică asupra unui conflict dintre cele două țări.

Autorul materialului menționează că Polonia a depășit Italia la volumul de schimburi de mărfuri cu Germania și a ocupat locul cinci în topul partenerilor ei comerciali, însă în sens politic Varșovia și Berlinul “nu au despre ce discuta”. Între cele două țări există tot mai multe divergențe, presa poloneză prezintă Germania drept un dușman, fiind tot mai frecvente discuțiile despre retragerea Poloniei din UE.

Reguli drastice pentru acordarea AJUTOARELOR SOCIALE

 


Ministerul Muncii vine cu un nou proiect de lege prin care să îi stimuleze pe cei care primesc ajutoare sociale să muncească.

Schimbare majoră pentru această categorie de români. Aceștia vor fi verificați mult mai des, vor trebui să se prezinte din șase în șase luni la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, iar dacă refuză pierd ajutoarele.

OUG-ul se referă la modificarea legii 416 care prevede venitul minim garantat. În primul rând, persoanele apte de muncă și care beneficiază de ajutorul social vor fi obligate să meargă la agențiile de ocupare a muncii din șase în șase luni, astfel încât să se reînscrie la această instituție, ori să vină de fiecare dată când sunt solicitați, astfel încât să fie stimulată angajarea. Un refuz la această chemare ar însemna ca persoanele să își piardă ajutorul social și dreptul de a cere o solicitare pentru 12 luni.

În al doilea rând, persoanele care beneficiază de ajutor social vor trebui să se înscrie în programul ”Noua șansă”. Acest program se referă la șansa participanților de a-și termina studiile de învățământ. Programul este în timpul săptămânii, în weekend sau în vacanțele de vară și va fi stabilit după posibilitatea participanților. Refuzul de a participa duce la pierderea ajutorului social și la șansa de a cere un nou ajutor social timp de 12 luni.

Ministerul Muncii oferă beneficii pentru cei care participă : decontarea transportului, în valoarea de 500 de lei, pentru cei care stau la o distanță mai mare de 5 km de locul în care se vor ține cursurile.

A treia prevedere se referă la persoanele care încheie un contract pe o perioadă mai lungă de doi ani. Aceștia vor primi ajutorul social timp de șase luni de la angajare. În prezent, venitul minim garantat este de 142 de lei.

Cătălin Botezatu : „Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare”

 


Cătălin Botezatu a fost întrebat dacă a avut o relaţie cu Bianca Drăguşanu pentru a nu mai fi catalogat drept gay. Designerul a oferit un răspuns tranşant privind orientarea sa sexuală.

„Nu sunt homosexual. Nu aveam ce imagine să-mi spăl. Relaţia mea cu Bianca a pornit în Austria. A decurs foarte bine. Că lumea a crezut că e un lucru fabricat, e frustrarea unora”, a mărturisit designerul, la Kanal D.

Cătălin Botezatu, după ce a fost întrebat dacă e bisexual. „Acum mă ridic şi plec”

„Pe bune, acum mă ridic şi plec. Nu sunt bisexual. E o tâmpenie. De ce trebuie să mă justific ? Femeile au voie să spună că sunt bisexuale că e ok.

Nu avem o societate pregătită pentru aşa ceva. Am foarte mulţi prieteni bisexuali şi gay pe care-i respect. Sunt nişte oameni normali. De ce să-i catalogăm ca nişte paria ? Asta e o altă lipsă de educaţie a acestui popor balcanic”, a mai spus Botezatu.

Cătălin Botezatu a dezvăluit că a fost nevoit să fugă din România deoarece risca să fie ucis. "Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare", a mărturisit designerul.

Cătălin Botezatu a fost condamnat în 2000, de instanţele româneşti, la trei ani de închisoare pentru folosirea unor credite luate de la Bancorex şi Bankcoop în interes propriu, pentru bancrută frauduloasă şi complicitate la înşelăciune. Scandalul izbucnise încă din 1996, an în care designerul a fugit din ţară. Tot atunci, el s-a predat poliţiei în Italia şi a fost încarcerat trei luni într-o închisoare de maximă securitate. Apoi, Botezatu a fost expulzat în România, unde a mai fost închis câteva luni. În decembrie 2002, Cătălin Botezatu a fost achitat.

Cătălin Botezatu: „Am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unei mafii politico-financiare”

„Am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unei mafii politico-financiare. Am luat un singur credit de 500.000 de dolari pe care l-am garantat cu nişte proprietăţi foarte mari faţă de suma împrumutată.

Atât eu, cât şi asociatul meu aveam ferme în domeniul zootehnic. Pentru că ne dezvoltam rapid, (…) au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele şi să ne forţeze să facem acele credite. Am luat acei bani. I-am garantat cu multe alte lucruri. Banii luaţi i-am dat asociatului meu. Mureau mii de capete de animale de foame”, a declarat Cătălin Botezatu, la Kanal D.

În 2015, Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au aprobat inclusiv poprirea pe conturile lui Cătălin Botezatu.

„Am plecat din ţară pentru că voiau să mă omoare. Am plecat din ţară după asociatul meu, din acelaşi timp.

În Danemarca a început un alt travaliu. O altă grupare a vrut să ne omoare pe malul Mării Baltice. M-am predat poliţiei din Cremona”, a precizat Cătălin Botezatu.

Întrebat cine îl urmărea în străinătate, desginerul a spus că „sunt oameni politici pe care îi va judeca doar Dumnezeu”.

„Viaţa mea a fost pusă în pericol din cauza cămătarilor. Am fost nevoit să plec din ţară. Sunt oameni care trăiesc. Sunt lucruri care s-au întâmplat sub ochii poliţiei. Am fost ameninţat cu pistolul”, a spus designerul.

Cătălin Botezatu a mărturisit că nu a luat bani de la cămătari.

„Aceşti cămătari urmăreau să ne ia firmele. Într-o noapte a fost devastată o firmă din Piaţa Victoriei. Nişte cămătari mă forţau să ştampilez, ameninţându-mă că mă vor omorî. Am ieşit printr-un culoar de oameni care aveau săbii şi cuţite”, a povestit creatorul de modă.

Mai mult, Botezatu a vorbit despre perioada în care a stat la închisoare.

„Am stat în celulă cu Sever Mureşan, după care am fost mutat în celula cu Miron Cozma. Niciodată nu i-am cerut protecţie. Fiecare îşi povesteşte viaţa acolo. Nu i-am cerut protecţie niciodată lui Miron Cozma.

Am plâns o dată în celula cealaltă când eram cu Sever Mureşan”, a spus Cătălin Botezatu.