10.08.2021

Diana Şoşoacă aruncă BOMBA : „Starea de alertă s-a încheiat odată cu demiterea lui Cîţu

 


Senatoarea Diana Şoşoacă a explicat pe pagina sa de Facebook că starea de alertă a încetat odată cu demiterea prin moţiune de cenzură a guvernului condus de Florin Cîţu, iar aceasta nu poate fi prelungită.

Şoşoacă susţine că starea de alertă poate fi prelungită doar prin hotărâre de guvern, iar din moment ce preşedintele Klaus Iohannis nu a numit un premier interimar, România ar fi în acest moment neguvernată. Mai mult, Diana Şoşoacă spune că nici un guvern interimar nu ar putea semna o astfel de hotărâre, conform Constituţiei.

Odată cu demiterea Guvernului Cîțu, s-a terminat cu starea de alertă. Guvernul interimar nu poate să prelungească starea de alertă, având în vedere dispozițiile art. 110 alin. 4 Constituție.

Președintele lor nu a numit un prim-ministru interimar, astfel că la acest moment avem o tara neguvernata. Președintele lor e mai preocupat de golf, decât de guvernarea țării, nu că ar fi fost vreodată preocupat de ea. Cîțu, incultul juridic și incompetentul-sef, care inca se mai crede prim-ministru, a semnat o hotărâre care să prelungească starea de alertă, numai că nu poate, nici măcar un interimar nu poate, că nu vrea ea, Constitutia ! Nici chiar daca vrea Arafat, cel fără de Constituție ! (Voi consumați împreună sau separat ?) Mai mult decât atât, nenea Cîțu nu poate semna nici hotărâri CNSU… chiar daca se crede Superman….ce consumi, Citule??? M-am repetat???? Pai da’ nu se mai poate!

Nene Cîțu, un guvern demis ..adică și mătăluță, nu mai poate să îndeplinească decât „actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.” Art..48 din Codul administrativ menționează că membrii Guvernului sunt obligați să își îndeplinească mandatul cu respectarea Constituției și a legilor țării, precum și a Programului de guvernare acceptat de Parlament. Ce făcură deștepții din Guvern, încercând să păcălească Constitutia ?

CNSU a emis o hotărâre prin care propune prelungirea stării de alertă cu inca 30 de zile. Hot 80/ 06.10.2021. Numai că prim-ministrul demis Cîțu nu mai putea să semneze aceasta hotărâre, că nu mai era prim-ministru și pt că Președintele lui nu a desemnat un interimar ! La data de 07.10.2021 Guvernul demis și nenumit interimar decide prelungirea stării de alertă pt încă 30 de zile. Numai că, ce sa vezi, Bode își dă seama acum de ce am insistat noi atâta să îl demitem mai repede: pt că un Guvern demis, nici măcar interimar, nu putea să prelungească starea de alertă. Nici un Guvern interimar nu poate.

Diana Şoşoacă, apel către români: „Dragi compatrioţi, căsătoriţi-vă, iubiţi-vă ! Jos cu manipulările şi minciunile !”

Și uite cum, Președintele lor, jucandu-se cu mingiutele de golf, ne facu un bine major. Acum, Bode cu niscaiva juriști s-au gândit să dreagă busuiocul….și au găsit o șmecherie, o prelungesc cu aceleași interdicții din septembrie 2021, adică repeta hotărârea anterioara. Bode recunoaște singur-singurel că au puteri limitate și nu poate impune noi restricții. Pai și atunci, mai băiatule, cum prelungești tu hotărâri cu restricții, tu care nici interimar nu ești numit ? Băi băieți, eu știu că voi umblați cu fofîrlica și sunteți obișnuiți să prostiți pe toată lumea pt că serviciile va apără spatele, atâta timp cât le umpleți conturile și le dați bogățiile țării, și mai îndepliniți și ordine împotriva poporului român, dar voi nu vedeți că noi, avocații, suntem cu ochii pe voi ca pe butelie? Nici mama CIA-ului, MOSSAD-ului, FSD-ului și care or mai fi, nu va mai scăpa de vigilenta noastră!

Dragi compatrioți, casatoriti-va, iubiti-va, intrați unde vreți, cum vreți, s-a dus alerta! Nimeni nu va poate cere niciun pass, nimic ! Și dacă mai fac pe nebunii, umpleti-i de dosare penale pe toți : polițiști, jandarmi, patroni și vânzători, paznici etc. Plimbati-va la orice ora din zi și din noapte. Spitalele sunt obligate să consulte pe toată lumea, că d-aia plătim taxe și impozite ! Gata și cu vaccinarea ! Puneți mâna și aplicați tratamente in spitale ! S-a terminat și cu soldele de 30.000 euro la medici. Jos cu manipularea și minciunile, că s-a terminat. Cîțule, te aștept în Parlament cu o noua cerere de instituire a stării de alertă ! Jar mâncați ! JOS MASCA !”, scrie Șoșoacă pe Facebook.

DISTRIBUIȚI, VĂ ROG, SĂ AFLE TOȚI ROMÂNII !

10.07.2021

Gruparea naționalistă AUR, a demarat deja prima fază a suspendării președintelui Iohannis

 


Așa cum a forțat căderea guvernului Cîțu, obligând PSD să nu mai amâne moțiunea, acum AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Claudiu Târziu, co-președintele AUR, vorbește chiar de un plan al partidului în acest sens.

”Vom avea discuții cu toți actorii politici importanți în momentul în care vom constata că acest demers trebuie dus până la capăt”, spune Târziu, subliniind că ”Noi am dovedit deja că suntem foarte hotărâți atunci când ne propunem ceva și că suntem în stare să schimbăm percepția publică”.

Totuși, Târziu recunoaște că AUR încă mai trage nădejde că Iohannis ”va adopta o atitudine mai potrivită cu statutul domniei sale, și anume că va încerca să fie pe cât se poate de imparțial, obiectiv și responsabil și să procedeze la consultări reale”.

”După cum știm, dânsul deja are la activ mai multe încălcări ale Constituției, ultima fiind amestecul în alegerile interne ale unui partid, mă refer la PNL, moment în care a făcut campanie și susținere pentru unul dintre candidați, în speță pentru domnul Florin Cîțu, pentru ca acesta să iasă președinte al PNL”, a declarat Claudiu Târziu la Sinteza Zilei, la Antena 3.

De asemenea, Claudiu Târziu subliniază: ”Știm că în campania electorală de anul trecut domnul președinte a jucat de partea PNL, fără niciun fel de opreliște, fără niciun fel de jenă constituțională”.

”Acum ar mai fi un pas pe care urmează să îl facă, și anume acela de a prelungi criza politică în care ne aflăm, pentru că dacă deja a amânat pentru săptămâna viitoare consultările, cam într-acolo vedem că se îndreaptă lucrurile”, a declarat Claudiu Târziu.

Primari PSD au ieșit în stradă : „Am primit zero lei”

 


Președintele Consiliului Județean Galați și aproximativ 40 de primari și aleși locali PSD din județ au protestat joi în fața Prefecturii gălățene. Ei susțin că guvernul a alocat bani doar pentru primăriile PNL.

Participanții la protest spun că primăriile conduse de reprezentanți ai PSD nu au primit niciun leu.

„S-au alocat peste 100 milioane de euro, iar Galațiului nu i s-a alocat nici măcar un milion de euro. Au dat aseară o hotărâre de Guvern, noaptea ca hoții, și au alocat bani doar pentru 18 comune ale PNL-ului. Județul Galați are 627.000 de locuitori și ei au alocat bani doar pentru 120.000 de oameni. O localitate cu 1.300 de locuitori, ca Suhurlui, a luat 485.000 de lei, iar localități de 10.000 de locuitori ca Brăhășești și Pechea, nu au luat niciun ban. Ce vină au oamenii ăștia ? Sunt proiecte cu fonduri europene și nu vor avea bani să asigure cofinanțările. Este vorba despre 540.000 de oameni care au fost ignorați de Guvernul României. Guvernul nu este pe persoană fizică, este al tuturor românilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

„Nu am primit absolut nimic de la Guvern. Ne chinuim să supraviețuim. Dacă Consiliul Județean nu o să ne ajute cu bani pentru asistență socială și pentru persoanele cu dizabilități, de luna viitoare o să avem probleme, nu mai avem de unde să le dăm salariile”, a spus Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi.

Primarul unei comune gălățene cu 11.000 de locuitori spune de asemenea că nu a primit niciun leu de la Guvern.

„Am primit zero lei de la Guvern. La o comună de 11.000 de locuitori, cred că aveam suficientă nevoie de bani. Sunt proiecte în derulare, enorm de multe cheltuieli. Cu cât ai comuna mai mare, cu atât ai mai multe cheltuieli. Eu nu sunt primar doar pentru PSD, sunt primar pentru toți oamenii. Aceste proiecte nu sunt făcute pentru pesediști sau pentru peneliști, sunt pentru comunitate” , s-a plâns Mihăiță Măncilă primarul comunei Pechea.

Un alt primar din județul Galați anunță că a făcut solicitare la Prefectură pentru alocarea de fonduri.

„Anul trecut am primit doar 10.000 de lei. Anul acesta niciun leu, bănuiesc că s-au gândit că ne ajung banii de anul trecut. Am făcut o solicitare la Prefectură, avem nevoie de 2 milioane de lei pentru cofinanțare proiecte, cât și pentru școli, asistență socială, facturi la curent etc. Nu pot să cred că într-o țară membră a Uniunii Europene, banii să fie dați pe criterii politice”, a declarat și Tenie Dumitru, primarul comunei Corod.

Protestul s-a încheiat fără incidente.

Marcel Ciolacu : „Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile la energie”

 


Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PSD a propus un plan pentru plafonarea prețurilor la energie, însă proiectul stă de două săptămâni în Parlament din cauză că fostul prim-ministru a refuzat să-l aprobe.

„Avem un proiect pentru plafonarea prețurilor, iar dnul Cițu nu a dat aviz, de două săptămâni există acest proiect. Luni vom debloca legea veți vedea că până la sfârșitul săptămânii viitoare vom plafona prețurile.” a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD l-a acuzat pe președintele Iohannis că fondurile au fost împărțite într-o manieră discriminatoare din punct de vedere politic. De asemenea, Ciolacu susține vehement că singura opțiune sunt alegerile anticipate.

„Din suma de 150 de milioane de euro, 15% s-au dus la PSD. Cum poate să-mi explice mie Iohannis ca banii nu au fost repartizați după culoare politică.

Cîțu spune lucruri trăznite el nu a dat avizul pentru a intra în circuitul parlamentar. Omul nu mai trăiește pe pământ, trebuie să plece acasă. Singura soluție sunt alegerile anticipate. Dacă o majoritate decide că trebuie alegeri anticipate vor exista alegeri anticipate.”, a mai adăugat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva lui Cîţu, dar se aşteaptă la dosare: „Nu exclud acest lucru. Dar nu beau la volan”

„50 de milioane de euro din bani publici au fost daţi mită pentru primari PNL care l-au votat la Congres pe Cîţu cu mâna la nas. Restul administraţiilor locale, care au cerut bani pentru încălzire, spitale şi şcoli nu au primit nici pentru hârtie igienică. Partidul Social Democrat nu poate să accepte acest lucru, de aceea vom depune plângere penală împotriva lui Cîţu. Vom merge până la capăt. Românii nu trebuie să sufere pentru ca să se răzbune că l-am dat jos”, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Întrebat de către jurnaliști dacă există o posibilitate să existe un dosar pe numele său, liderul PSD a afirmat că nu exclude această posibilitate.

„Mie să îmi facă dosar ? Ce dosar să-mi facă ? Nu exclud acest lucru, dar nu prea văd pe ce. Nu beau la volan”, a spus Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloş, atac necruţător la adresa lui Florin Cîţu

 


Dacian Cioloş, noul preşedinte al USR, l-a criticat în termeni duri pe premierul Florin Cîţu despre care a afirmat că nu a avut ca priorităţi reformele din programul de guvernare, ci banii pentru primarii liberali în aşa fel încât să câştige alegerile interne la Congresul PNL.

Dacian Cioloş a vorbit despre cauzele care au generat criza din coaliţie. „Noi, USR PLUS, am fost clari de la început. Am fost parteneri într-un Guvern de coaliţie care trebuia să lucreze ca un Guvern de coaliţie, nu unul al PNL.

Am fost împinşi pe scări din comportamentul premierului Cîţu. Nu doar că a dat afară doi miniştri fără consultări cu noi, dar a şi adoptat forţat pe agenda Guvernului acte importante care angajează România – 10 miliarde de euro în următorii cinci ani, fără criterii, fără transparenţă şi fără să ţină cont de observaţiile noastre. Să ne ducă la concluzia că nu mai e un Guvern de coaliţie, că dacă ne place cum decide el, rămânem, dacă nu, nu avem decât să plecăm”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.

Europarlamentarul a răspuns şi acuzaţiilor preşedintelui Klaus Iohannis care a afirmat că politicienii doar s-au dat drept reformişti.

„Am intrat în Guvern ca să facem reforme şi nu avem nicio mască de reformişti. Chiar pe bune dorim reformele pe care le-am angajat că le vom susţine în programul de guvernare care nu au fost priorităţi pentru premierul Cîţu, dar bani pentru primarii PNL au fost priorităţi ca să-şi câştige postul în partid.

Am depus o moţiune de cenzură împotriva lui Florin Cîţu după ce în coaliţie am spus că dacă avem un alt premier, putem să rămânem. PNL nici nu a vrut să discute”, a explicat Cioloş.

Mai mult, liderul USR a explicat de ce doreşte revenirea într-o coaliţie condusă de un alt premier deoarece Florin Cîţu nu a respectat de mai multe ori protocolul de coaliţie.

„După ce Vlad Voiculescu a fost dat afară, a fost foarte clar că protocolul de coaliţie nu a fost respectat atunci.

10.06.2021

S-a confirmat : Iohannis s-a dus să bată câmpii la CE, mai nimeni nu a fost alături de el !

 


Președintele Iohannis s-a dus la reuniune informală a Consiliului European cu o propunere despre care am afirmat de la început că este ridicolă – fapt care s-a confirmat aseară.

BUCUREȘTI, 6 oct – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Înainte de plecarea la reuniunea Consiliului European din Slovacia, președintele Iohannis a anunțat că va face o propunere celorlalți lideri de stat:

Iohannis a anunțat că va declara ”necesitatea identificării unor soluții europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuției miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creșterilor prețurilor la energie pentru cetățenii europeni”.

Este nevoie de un ”efort comun al tuturor statelor membre ale UE pentru identificarea acestor măsuri care să vizeze, în principal, protejarea populației afectate de creșterile de prețuri ale energiei, precum și a mediului economic”, a spus Iohannis înaintea plecării.

Întrebând auzindu-l dacă Iohannis este, vorba lui, total… ”ne precaut” ? Păi când vreodată statele bogate din Occident, cu economii puternice, vor achiesa la ”soluții comune” care să ajute populația României, una dintre cele mai sărace din UE?!

Arătam că, deja centrele de putere din UE au impus României soluția ”compensării” prețurilor, care cu o mână menține prețurile la o cotă cât de cât mai mică – dar cu cealaltă ia bani de la statul român, adică tot de la popor ! Dacă Iohannis voia să rezolve ceva, România ar fi impus plafonarea prețurilor – soluția care mai tăia din profitul multinaționalelor.

Ei bine, aseară a venit confirmarea – numai 4 state au fost alături de Iohannis – dintre care două cu o diplomație extrem de ”mobilă”: Franţa și Grecia, apoi Republica Cehă și Spania.

Se confirmă că, în materie de Energie, fiecare e pe „barba lui” ! Așa cum spunea Donald Trump, energia nu este marfă, este strategie !

Exemplul cel mai bun îl avem la granița de vest - o țară suverană, Ungaria, care ia gaz mai ieftin din Rusia, în baza unui contract direct, reînnoit pe 15 ani ! (Și pe care Iohannis, Aurescu și alții își permit să o critice sau să persifleze).

A făcut Iohannis vreun demers în acest sens ? NU, bineînțeles ! Ungurul Orban Viktor este omul faptelor concrete în slujba interesului național al maghiarilor – ”românul” Klaus Iohannis și ”guvernul său” sunt oamenii vorbelor goale – și al intereselor străine de români și România.

George Simion : „Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare”

 


AUR va iniţia procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care nu va exista o propunere de prim-ministru săptămâna viitoare şi dacă şeful statului intenţionează să prelungească "domnia domnului Cîţu", care a fost demis de Parlament, a declarat, miercuri, copreşedintele partidului George Simion.

George Simion i-a lansat acelaşi avertisment preşedintelui încă de marţi seară, într-un comentariu la postarea preşedintelui prin care anunţa căderea guvernului şi faptul că va convoca partidele „abia săptămâna viitoare”.

„Maxim luni altfel temporizezi degeaba și începem procedurile de suspendare, domnule președinte al României, stat eșuat. Noi știm foarte bine ce vrem.”, i-a scris Simion preşedintelui Iohannis.

„În momentul în care Klaus Iohannis, săptămâna viitoare, nu desemnează un prim-ministru în urma consultărilor pe care trebuie să le aibă cu partidele, dacă va prelungi interimatul, noi vom acţiona în consecinţă. (…) Dacă intenţionează să amâne Guvernul acesta interimar, să prelungească domnia domnului Cîţu, care a fost demis de Parlament, vom iniţia procedurile de suspendare”, a afirmat Simion, la Palatul Parlamentului.

El a amintit că, potrivit Constituţiei, o treime dintre parlamentari pot să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării.

„Nu avem o treime, noi avem doar 10%, în rest vom folosi toate metodele de presiune publică pe care le avem, online, offline, semnături, mitinguri. Săptămâna viitoare, în momentul în care vom vedea care este răspunsul lui Klaus Iohannis, îl avertizăm, nu este stăpânul nostru, suntem trimişi aici, în Parlament, de un număr important de români. La viitoarele alegeri o să avem şi mai multe voturi şi mai multă susţinere din partea românilor. Procedură parlamentară, dublată cu democraţie participativă din partea cetăţenilor”, a explicat liderul AUR.

George Simion : „Anumite companii austriece, cu legături la Cotroceni, taie pădurile României”

Potrivit acestuia, pe de altă parte, Klaus Iohannis „nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României”, adoptarea unei noi strategii forestiere naţionale făcând subiectul unei dezbateri iniţiate de AUR la grupul său parlamentar.

„Astăzi, în prima zi după ce moţiunea de cenzură a trecut, vom începe discuţiile cu celelalte partide. Momentan facem o discuţie despre păduri, este o dezbatere la grupul nostru parlamentar unde participă multe figuri din societatea civilă. Domnul Iohannis nu este străin de ce se întâmplă în pădurile României şi o să ajungem şi la implicarea domnului Klaus Iohannis în pădurile României, dacă va fi cazul, de felul în care anumite companii austriece, cu legături la Palatul Cotroceni, taie pădurile.

De asta vreau să zic, Klaus Iohannis trebuie să fie mai atent, nu toată lumea doarme şi nu toată lumea este oarbă, înţelegem ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani în care el a fost preşedinte”, a afirmat George Simion.

Protest violent al anti-vacciniştilor în SLOVENIA, în ziua summit-ului UE

 


Mii de sloveni au profitat marţi de desfăşurarea unui summit european în ţara lor pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politica sanitară a guvernului în confruntarea cu pandemia COVID-19, înainte de a fi dispersaţi de către forţele speciale de poliţie la Ljubljana.

Protestatarii au mărşăluit prin centrul capitalei Ljubljana câteva ore, în timp ce liderii Uniunii Europene (UE) soseau pentru un dineu la Castelul Brdo din apropiere.

„Cerem demisia guvernului întrucât cetăţenii nu mai au încredere în el”, a declarat organizatorul manifestaţiei Zoran Stevanovic, înainte de a fi folosit un tun de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

Mii de sloveni au profitat marţi de desfăşurarea unui summit european în ţara lor pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politica sanitară a guvernului în confruntarea cu pandemia COVID-19, înainte de a fi dispersaţi de către forţele speciale de poliţie la Ljubljana.

Acest protestatar cheamă la mobilizare în fiecare săptămână după anunţul făcut luna trecută de către guvern în legătură cu vaccinarea obligatorie a funcţionarilor publici, măsură pe care Curtea Constituţională a împiedicat-o să intre în vigoare la 1 octombrie.

Adunându-se cu câteva ore înainte de desfăşurarea summitului european, manifestanţii au sperat să atragă mai multă atenţie din partea mass-media europene prezente în număr mare pentru a acoperi întâlnirea Celor 27.

În încercarea de a limita mitingul, guvernul a restricţionat temporar circulaţia în capitală şi în vecinătatea Castelului Brdo, situat la aproximativ douăzeci de kilometri nord de Ljubljana, unde are loc summitul.

Acesta este principalul eveniment al preşedinţiei semestriale slovene a UE, care se încheie la sfârşitul lunii decembrie.

S.U.A. - Comisia Federală pentru Comerţ a cerut investigarea companiei Facebook

 


Produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, provoacă divizări şi slăbesc democraţia. Avertismentul a fost lansat de Frances Haugen, fostă directoare a companiei, în timpul unei audieri desfăşurate marţi în Congresul SUA.

Acuzaţii grave şi la adresa lui Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare, despre care susţine că „nimeni nu îl trage la răspundere”.

„Sunt aici astăzi pentru că eu cred că produsele Facebook sunt dăunătoare copiilor, provoacă divizări şi slăbesc democraţia noastră. În acest moment nimeni nu îl trage la răspundere pe Mark (Zuckerberg, directorul general al Facebook). Banii se opresc la Mark”, a spus Frances Haugen, fostă directoare Facebook, potrivit agenţiei Reuters, citate de News.ro.

Mai mult, Frances Haugen a expus o abordare inedită despre cauzele pentru care Facebook a picat luni.

„Ieri am văzut Facebook scoasă de pe internet. Nu ştiu de ce a căzut, dar ştiu că timp de mai mult de cinci ore, Facebook nu a fost folosit pentru a aprofunda divizările, a destabiliza democraţiile şi a face ca fetele şi femeile tinere să se simtă prost în trupurile lor”, a afirmat Haugen, conform sursei citate.

Atât congresmenii democraţi, cât şi cei republicani au criticat Facebook şi l-au acuzat pe Mark Zuckerberg că urmăreşte doar obţinerea unor profituri ridicate. Aceştia le-au cerut autorităţilor de reglementare să ia măsuri, ca urmare a acuzaţiilor potrivit cărora Facebook ar fi dăunătoare copiilor şi ar provoca divizări.

De altfel, preşedintele subcomisiei pentru Comerţ din Senat, senatorul democrat Richard Blumenthal, a afirmat că Facebook ştie că produsele sale dau dependenţ, la fel ca ţigările.

”Tehnologia trece acum printr-un moment al adevărului, aşa cum s-a întâmplat cu tutunul. Copiii noştri sunt victimele. Adolescenţii din ziua de azi care se uită în oglindă simt îndoieli şi nesiguranţă. Mark Zuckerberg trebuie să se uite şi el în oglindă”, a precizat Blumenthal.

Senatorul democrat a cerut ca Mark Zuckerberg să fie audiat, iar Comisia pentru bursă şi valori mobiliare şi Comisia Federală pentru Comerţ să investigheze compania Facebook.

Fost manager de produs în cadrul companiei Facebook, Frances Haugen a devenit avertizor de integritate. Ea a depus mărturie în timpul unei audieri a Comisiei Senatului pentru Comerţ, Ştiinţă şi Transporturi, intitulată ”Protejarea copiilor online: mărturie de la informator de la Facebook”.

Incident îngrozitor, astăzi de dimineață, la stația de metrou Unirii din Capitală

 



Incidentul a fost sesizat de unul dintre martori care a sunat la 112.

În această dimineață, în jurul orei 09.15,prin apel 112 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, la stația Unirii.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști și echipe de salvatori.

S-au declanșat verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Metrorex informează că astăzi, 06.10.2021, începând cu 09:09, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Piața Unirii 1. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară în sistem pendula între statiile Timpuri Noi –Eroilor și Eroilor – Petrache Poenaru.

Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou. Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliție.

De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului.”

Metrorex va comunica reluarea circulației trenurilor de metrou în condiții normale.

10.05.2021

SFÂRȘITUL EUROPEI

 


Europa se află în declin, în pofida importanței sale în trecutul recent, susține politicianul american și ideologul fracțiunii paleoconservatoare a Partidului Republican, Pat Buchanan, într-un articol publicat în The American Conservative.

Potrivit lui, astăzi viitorul aparține Asiei, pentru că anume acolo se află țările cu cea mai mare densitate a populației, dintre care șase sunt din cele nouă puteri nucleare, precum și cele mai mari puteri economice după SUA – China și Japonia. Buchanan consideră că anume acești factori au determinat reorientarea Washingtonului spre regiunea Asia-Pacific.

În același timp, în Europa s-au acumulat mai multe probleme, scrie Buchanan. Marea Britanie s-a retras din UE, iar înființarea alianței AUKUS cu Asutralia și Statele Unite doar reconfirm îndepărtarea ei de țările vecine. Franța, la rândul ei, și-a exprimat indignarea din cauza eșuării acordului de vânzare a submarinelor și s-a distanțat de aliații din NATO.

De asemenea, îngrijorează și alegerile din Germania, în urma cărora CDU în premieră a acumulat doar un sfert din voturi. Totodată, în opinia expertului, niciunul din potențialii cancelari nu dispune de o autoritate comparabile cu cea a Angelei Merkel. Buchanan consideră că anume ea este “de facto un lider al Europei”.

Autorul a menționat și eșuarea operațiunii din Afganistan, declarând că aliații SUA din NATO au plecat și “nu și-au împărtășit înfrângerea Washingtonului”. Pe lângă aceasta, în Europa se accentuează divergențele politice interne: tot mai des sunt invocate chestiunile secesiunii Scoției de Marea Britanie, Catalonia de Spania și chiar Sardinia de Italia. Polonia și Ungaria se află în conflict cu Bruxelles din cauza reformelor lor, iar țările din Sud sunt îngrijorate tot mai multe de afluxul de migranți, conchide publicistul.

Cum decad marile puteri

 


După încheierea pactului de securitate dintre SUA, Marea Britanie și Australia, ministrul de Externe al Taiwanului a dat un interviu provocator televiziunii australiene ABC, avertizând că Taiwanul se pregătește pentru un război cu China și cerând Australiei să ajute guvernul de la Taipei. Australia nu recunoaște Taiwanul.

Joseph Wu a spus că țara sa va respinge orice atac. ”Apărarea Taiwanului este în mâinile noastre și suntem pregătiți pentru asta”, a spus Wu. ”Dacă China va lansa un atac asupra Taiwanului, vom lupta până la capăt, acesta este angajamentul nostru”. Apoi, Wu a făcut apel la sprijin din partea Australiei. ”Sunt sigur că, în cazul în care China va lansa un atac împotriva Taiwanului, australienii vor suferi enorm”.

Interviul a fost oferit duminică, la o zi după ce mai multe avioane de luptă ale Chinei au intrat în zona de identificare aeriană a Taiwanului. 38 de avioane au intrat în această zona în cursul zilei de vineri, iar sâmbătă au fost 39 de avioane.

”Vrem să avem schimburi de informații și în materie de securitate cu alți parteneri, inclusiv Australia, astfel încât Taiwanul să fie mai bine pregătit pentru o situație de război. Până acum, relațiile noastre cu Australia sunt foarte bune și apreciem acest lucru”, a mai spus oficialul taiwanez.

Luni, China a reacționat la aceste declarații trimițând nu mai puțin de 52 de avioane în zona de apărare aeriana a Taiwanului. Reuters notează că armata taiwaneză a ridicat de la sol mai multe aparate de zbor pentru a întâmpina avioanele militare ale Chinei. A fost cea mai mare asemenea „invazie” a Beijingului și a patra zi consecutivă în care avioanele chineze au intrat în zona de apărare a Taiwanului.

Foarte rar este amintit că zona de identificare a Taiwanului nu este spațiul aerian taiwanez, ci este mai întinsă și include părți din zona de identificarea aeriană a Chinei, ba chiar părți din spațiul aerian al Chinei continentale. Nu întotdeauna relatările presei internaționale menționează care anume dintre aceste părți ale zonei de identificare taiwaneze au fost incălcate de aviația chineză.

Oricum, înmulțirea șicanelor din partea Chinei și numărul tot mai mar de avioane care participă la aceste operațiuni sporesc riscul unor incidente care pot degenera într-o confruntare militară.

Guvernul de la Beijing a precizat deja că parteneriatul AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA) ”dăunează grav” păcii și stabilității în Indo-Pacific, iar Beijingul va decide dacă va privi de acum încolo Australia ”ca pe un partener sau ca o amenințare”.

China revendică  în acest moment zeci de insule și stânci din Marea Chinei de Sud care se află la sute de mile marine de coastele sale. Multe dintre aceste revendicări intră în conflict cu revendicări teritoriale ale vecinilor Chinei care sunt de multa vreme aliați ai SUA și care au semnat tratate prin care SUA se obligă să lupte pentru integritatea lor teritorială. China revendică insulele Paracel și Spratly, alături de mai multe stânci, multe dintre ele revendicate de Vietnam, Malaezia, Singapore, Indonezia, Brunei, Filipine și Taiwan.

China revendică Taiwanul, care se află la circa 200 de km de coastele sale. Revendică și insulele Senkaku, situate nu departe, care sunt controlate de Japonia și pentru care Tokyo sugerează că vrea să lupte, iar asta ar implica și o angajare militară americană. Ministrul Apărării din Japonia a și declarat că SUA vor apăra aceste insule ca și cum ar fi teritoriul Japoniei. Japonia a achiziționat avioane americane F-35 și a început să-și transforme navele de lupta în portavioane, să construiască noi distrugătoare și submarine.

Apoi, garanțiile de securitate americane acoperă și Filipinele, care au propriile dispute teritoriale cu China, după ce președintele Rodrigo Duterte a renunțat la apropierea de Beijing.

În ciuda angajamentului american pentru securitatea acestor state, China nu a renunțat la niciuna dintre revendicări, ba chiar și-a înmulțit amenințările și șicanele.

Jurnalistul american Patrick Buchanan atrage atenția că, în cazul în care SUA vor intra într-un conflict cu China, acest lucru se va întâmpla pentru niște insulițe aflate la mii de mile de Statele Unite, însă la câteva sute de mile de coastele Chinei. Buchanan amintește și de incursiunile aviației militare ruse în zona Alaskăi, ceea ce poate fi interpretat ca un răspuns al Moscovei la prezența navelor și avioanelor americane în Marea Neagră.

”Al Doilea Război Mondial a început pe 3 septembrie 1939, când Marea Britanie a declarat război Germaniei, după invadarea Poloniei, pretextul fiind recuperarea unor teritorii, printre care Danzig, luate Germaniei prin Tratatul de la Versailles, cu violarea dreptului la autodeterminare. Dacă va izbucni un al treilea război mondial între China și SUA, este foarte probabil ca el să plece de la insulele revendicate de China, iar Statele Unite vor lupta nu pentru teritoriul lor, ci pentru niște teritorii insulare ale aliaților, probabil niște insule deloc vitale pentru securitatea SUA. Este modul în care marile puteri ale lumii își încheie existența ca mari puteri – purtând războaie nenecesare, pentru alte țări”, scrie Buchanan.

Călin Marchievicihttps://www.cotidianul.ro/cum-decad-marile-puteri/

Demiterea Guvernului, relatată în presa străină

 


Principalele agenţii de presă internaţionale au relatat, marţi, despre demiterea de către Parlament a Guvernului Florin Cîţu, notând că România se confruntă cu o perioadă de instabilitate politică, pe fondul amplificării crizei pandemiei.

„Guvernul liberal român a fost demis prin moţiune de cenzură”, titrează agenţia France-Presse. „Parlamentul român a aprobat marţi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului liberal al premierului Florin Cîţu, deschizând calea unei perioade de instabilitate politică în plin val patru de COVID-19”, notează Agenţia France-Presse.

„Parlamentul României a demis Cabinetul de centru al premierului Cîţu”, titrează, la rândul său, agenţia Reuters. „România este într-un impas politic de o lună, situaţie care ameninţă relansarea economică a ţării şi eforturile de reducere a deficitelor unui stat membru al Uniunii Europene”, comentează agenţia Reuters.

„Premierul României, Florin Cîţu, din cadrul Partidului Naţional Liberal, a fost demis marţi, prin moţiune de cenzură, situaţie care amplifică criza politică. (…) Căderea Guvernului este rezultatul crizei politice care a început acum o lună, atunci când Cîţu l-a demis pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, din cadrul USR-Plus, deoarece nu a aprobat un program pentru dezvoltarea regională. USR-Plus a denunţat o «revocare abuzivă» şi s-a retras din Guvernul susţinut de trei partide”, notează agenţia Associated Press.

BLA-BLA-BLA ! NU LE CONVINE PENTRU CĂ LE-A PICAT ”PUPILUL” ! 

Ludovic Orban : Cîţu nu mai poate fi reînvestit premier

 


Ludovic Orban a declarat, marţi, după succesul moţiunii de cenzură, că singura soluţie este refacerea coaliţiei de guvernare şi a precizat că cele trei partide, PNL, USR-PLUS, UDMR  şi minorităţile trebuie să se aşeze la masa negocierilor.

Ludovic Orban a declarat că premierul Florin Cîţu a rămas ”repetent” astăzi, prin rezultatul moţiunii de cenzură. Fostul președinte al PNL l-a atacat extrem de dur pe președintele Klaus Iohannis. Întrebat ce va spune Klaus Iohannis la declarația de la ora 18, Orban a reamintit că s-a dezis de președinte după alegerile de la șefia PNL. Orban a spus că mandatul președintelui e în pericol din cauza susținerii acestuia pentru guvern.

”Trebuie căutate punctele care ne unesc, care sunt destul de multe”, a mai spus Orban, el arătând că a văzut în discursul de astăzi că premierul s-a răfuit cu toate partidele, în condiţiile în care PNL nu poate guverna singur.

”Este momentul ca cei care au acţionat mai mult din ambiţie, din frustrare, să facă un pas înapoi şi să îi lase pe oamenii raţionali din PNL, USR-PLUS, UDMR şi minorităţi să se aşeze la masa negocierilor. (..) Preşedintele trebuie să înţeleagă că această criză a durat prea mult”, a mai spus Orban.

Fostul lider PNL a mai spus că Florin Cîţu nu mai poate obţine votul Parlamentului şi nu mai poate fi reînvestit, pentru că există o decizie a CCR care spune clar că premierul demis prin moţiune nu mai poate fi nominalizat ca premier.

”Eu nu pot să cred că Florin Cîţu mai poate fi reînvestit”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat marţi, după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost adoptată, că munca sa de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal este „aruncată pe apa sâmbetei”.

„Vi se pare că sunt fericit după ce munca mea de 30 de ani este aruncată pe apa sâmbetei de nişte aventurieri care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă politică şi interes public ?”, a răspuns Orban, la Parlament, întrebat dacă este fericit după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a trecut.

„Orice fel de înțelegere cu PSD va duce din punctul meu de vedere la o despărțire definitivă de cei care vor să facă înțelegere cu PSD. Eu nu voi susține nicio aventură politică în care să fie aruncată România. Am declarat la finalul congresului că parteneriatul meu cu Klaus Iohannis s-a încheiat. Din păcate, comportamentul președintelui în ultima perioadă a fost total diferit față de comportamentul în care am avut un parteneriat serios, care a dus la victoria partidului, din păcate în ultimele trei luni nu îl recunosc pe Iohannis. E de ajuns să ne uităm la ce se comentează pe pagina președintelui ca să ne dăm seama că e în mare pericol”, a comentat Orban despre suspendarea lui Iohannis.

Tabăra Cîțu din PNL a intrat de urgență în ședință, după ce Guvernul Cîțu a fost demis printr-un scor istoric, de 281 de voturi pentru. În aceste momente liberalii discută la Vila Lac o soluție pentru rămânerea la guvernare. Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu agreează varianta unui guvern tehnocrat sau a unuia de uniune naţională.

Moţiunea de cenzură a trecut, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu este demis, conform anunţului oficial făcut în plenul Camerelor reunite. Ludovic Orban a anunţat că moţiunea a fost adoptată, iar încrederea acordată Guvernului a fost retrasă. Cabinetul Cîţu va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a trecut de votul în Parlament de o manieră istorică pentru România

 


Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a trecut de votul în Parlament de o manieră istorică pentru România, 281 de voturi pentru, 0 abţineri, 0 voturi împotrivă şi 0 voturi invalidate, iar Dan Barna deja face planul pentru refacerea coaliţiei USR-PNL-UDMR.

„Referitor la noul premier, toate scenariile sunt pe masă. Facem ce este mai bine pentru români și pentru PNL. Ne vom uita la pozițiile adoptate de USR, PSD și AUR”, a reacționat Cîțu.

Dan Barna a oferit declaraţii în Parlament, după ce rezultatele votului pe moţiunea de cenzură a PSD au fost anunţate, şi a susţinut, din nou, că mandatul conducerii partidului este să încerce refacerea coaliţiei de guvernare, dar fătă Florin Cîţu premier.

„În intervențiile pe care le-am făcut am spus că putem continua, dar cu alt premier. Hai să vedem ce se va întâmpla în urma consultărilor. Eu sper să nu se prelungească această criză. Ar fi putut PSD-ul să trecem mai repede peste aceste momente, dacă PSD nu l-ar fi susținut pe Cîțu.

Sunt mai multe personalități în PNL, care ar putea să aibă o prestație precum cea de premier. Miza ține de reformele pe care le-am pus în proiectul de guvernare.

Vreau să evit să spun un nume (n.r. al viitorului premier) pe orice nume vehiculat. USR rămâne consecvent pe reformele dorite”, a conchis Dan Barna.

Dan Vîlceanu, actualul ministru al Finanțelor, s-ar număra pe lista de posibili candidați la funcția de premier ce ar fi propuși de PNL dacă pică guvernul Cîțu, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale. El se alătură astfel unei liste din care mai fac parte Lucian Bode – ministrul Internelor, și Nicolae Ciucă – ministrul Apărării. El ar urma însă să renunțe imediat la mandat, astfel încât președintele să îl poată nominaliza din nou pe Florin Cîțu.

Liberalii s-au reunit de urgenţă după votul din Parlament şi discută la Vila Lac o soluție pentru rămânerea la guvernare. Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu agreează varianta unui guvern tehnocrat sau a unuia de uniune naţională.

„Am văzut cum a fost guvernul tehnocrat în 2016, guvernul 0. România nu mai are nevoie de o astfel de experienţă”, a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă s-ar putea ajunge la alegeri anticipate, Cîţu a replicat că „toate scenariile sunt pe masă”.

Florin Cîţu a dezaprobat şi ideea unui guvern de uniune naţională, menţionând că PNL nu va face guvern cu extremiştii.

„Partidul Naţional Liberal merge mai departe şi va găsi cea mai bună soluţie pentru români şi pentru România, dar, până la urmă, astăzi avem o decizie a celor de la USR, PSD şi AUR. Vrem să vedem şi planul lor, pentru că astăzi împreună au dat jos Guvernul şi vrem să vedem planul acestora, deşi am văzut că în sală se certau”, a spus premierul.

10.04.2021

Facebook, WhatsApp și Instagram au PICAT la nivel mondial

 


Facebook, WhatsApp și Instagram sunt toate picate în aceste momente.

Se pare că situația este generală și vine la doar câteva zile de la momentul în care Facebook, WhatsApp și Instagram au picat pe anumite dispozitive.  downdetector.ro arată că sunt afectați utilizatorii la nivel general, fiind făcute peste 1.500 de raportări în acest sens. 

Un episod similar a avut loc în 1 octombrie 2021, când au fost afectate mai puține dispozitive. Se pare însă că, de această dată, problema, raportată ca o eroare de conectare, este una generală. 

Rețelele nu au mai cunoscut probleme de conectare atât de dese, dacă ne uităm la istoricul raportărilor. Anul acesta, au mai fost probleme în 4 septembrie, în 10 iunie, în 9 aprilie, în 9 și 19 martie și-n 25 februarie. 

Lavanguardia.com scrie că ”Whatsapp, Instagram și Facebook suferă o cădere a serviciilor la nivel mondial”, precizând că ”pentru moment, compania nu a înștiințat asupra motivelor incidentului”. 

”Utilizatorii Whatsapp, Instagram și Facebook au văzut cum cele trei aplicații au probleme de funcționare la nivel mondial. Pentru moment, compania nu a notificat niciun incident prin intermediul Twitter, unde utilizatorii au atenționat asupra problemelor detectate” notează sursa citată. 

Revenim cu amănunte