6.08.2020

Greșeli severe, serioase, în strategia sanitară din România


Un tânăr de 34 de ani a murit la Spitalul Pantelimon, din București, după ce a trebuit să aștepte să i se facă un test anti-Covid. Se pare că bărbatul a făcut infarct. Medicul Monica Pop a reacționat.

"Este o tragedie fără seamă, m-a impresionat îngrozitor ! 
Din păcate, nu este singurul caz, sunt foarte multe cu pierderi de vieți. Iar cu agravarea bolilor cronice, nici nu mai discutăm. 

Suportăm consecințe extrem de grave ! 

Înainte de pandemia asta, în România, erau cam un milion de programări pe zi. Gândiți-vă că erau cinci milioane de programări într-o săptămână. Două luni de zile, nu s-a lucrat, din ordinele celor care au gestionat această situație. Spitalele au lucrat doar urgențele, au fost interzise inclusiv consultațiile.

Au fost niște greșeli severe, serioase, în strategia sanitară, acum culegem ce-am semănat. Acești oameni își cer dreptul la sănătate, acești oameni au plătit pentru a li se asigura sănătatea, acum li s-a luat acest drept. Acum, spitalele sunt foarte aglomerate, nu știu cum o să putem face față numărului foarte mare de pacienți", a declarat Monica Pop la România TV.

https://www.dcnews.ro/a-murit-la-doar-34-de-ani-monica-pop-socata-de-veste-veti-plati-m-a-impresionat-ingrozitor_752563.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu