"Orban, DEMISIA!! Guvernul_IOC (Iohannis, Orban, Cîțu) recunoaște în documente oficiale că nu a vrut niciodată să dubleze alocațiile copiilor.Orban a atacat la Curtea Constituțională legea prin care, chiar de la 1 iulie, adică mai repede cu o lună decât promisese, alocațiile copiilor puteau fi majorate. Ne-am obișnuit deja cu liberalii care mint. Acum, inclusiv în documentele oficiale.
În sesizarea făcută la CCR, Orban scrie că banii pentru majorarea alocațiilor nu au fost prevăzuți în bugetul de stat. Nu au fost prevăzuți pentru că nu au vrut. În 23 decembrie 2019, când liberalii și-au adoptat bugetul în Parlament fără niciun fel de dezbatere, proiectul privind majorarea alocațiilor era deja pe masa președintelui Iohannis. Proiectul a fost adoptat pe 18 decembrie 2019 în Parlament. Cu toate astea, premierul dezertor Cîțu și Orban nu au alocat banii necesari.
"Tratament mincinos și nepăsător"
În același document, Orban scrie că dacă se majorează alocațiile nu ne mai încadrăm în deficitul de 3%. Asta în condițiile în care Comisia Europeană a recomandat României să revină la deficitul de până în 3% abia în 2022. Deci nu există niciun argument pentru care alocațiile să nu fie majorate. Doar minciunile și nepăsarea Guvernului Orban-PNL.
Când PNL a propus dublarea alocațiilor, fără sursă de finanțare, PSD a găsit soluții pentru a le finanța. PNL caută de 8 luni bani și încă nu i-a găsit. Bine că pentru achiziții la prețuri exorbitante au bani, pentru cetățenii români nu. Din păcate, de același tratament mincinos și nepăsător vor avea parte și mediul de afaceri românesc și dascălii și părinții și bunicii noştri", a scris Marius Budăi pe Facebook.
sursa: https://www.dcnews.ro/marius-budai-ii-cere-demisia-lui-orban_755940.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu