7.16.2020

”Dreptul meu n-a fost respectat”. Românul eliberat din carantină de către instanță dă statul în judecată


Ion Longa, primul român care a fost eliberat din carantină prin decizia unei instanțe, a dezvăluit cum a fost tratat de autorități în luna iunie, când s-a întors în țară, și spune că intenționează să dea statul în judecată.

Maramureșeanul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Poienile de Sub Munte, se întorsese din Germania în data de 13 iunie, iar medicii de la frontieră au dispus izolarea acestuia la domiciliu. O zi mai târziu, polițiștii s-au prezentat la domiciliul său pentru a vedea dacă respectă izolarea, însă nu l-au găsit acasă, motiv pentru care s-a dispus carantinarea lui la Baia Mare.

Ioan Longa nu a acceptat, însă, carantinarea și a dat în judecată, pe 16 iunie, toate instituțiile implicate în gestionarea pandemiei. După doar două zile, un judecător a dispus punerea lui în libertate.


Autoritățile nu cunoșteau legea ?

 

Bărbatul susține că n-ar fi trebuit să fie trimis în izolare de la bun început.

„Polițistul de frontieră mi-a cerut actul de identitate și contractul de muncă, m-a întrebat de unde vin și scopul plecării. Îndată, mi-a spus că trebuie să intru în izolare la domiciliu. Am explicat că dețin o societate comercială care are contracte încheiate în afara României și mă întorc în țară, făcând parte din categoriile exceptate de la izolare în absența simptomelor“, a povestit bărbatul la Antena 3.

Longa susține că polițistul ar fi afirmat că nu are timp să îi verifice contractele încheiate în afara țării, l-a pus să semneze declarația de izolare la domiciliu și i-a comunicat că poate depune ulterior contestație la Centrul de Cooperare al județului.

„Mi-a spus că ori semnez declarația, ori mă întorc înapoi. Am semnat, am mers acasă, iar luni am sunat la Centrul de Cooperare și marți am trimis toate documentele prin e-mail. Răspunsul a fost negativ, cu un CNP greșit, și mi-au spus că nu mă pot excepta. Le-am spus că dacă mă caută cu un CNP greșit la Camera de Comerț, nu mă vor găsi ca administrator. Mi-au spus că trebuie să rămân în izolare cu CNP sau fără“, a mai spus maramureșeanul.

După ce a fost plasat în carantină la Baia Mare, Longa a luat legătura cu un avocat, care l-a sfătuit să dea instituțiile în judecată.


Vrea să dea statul în judecată

 

Întrebat dacă crede că statul român este nepregătit și că autoritățile fac abuzuri pentru că nu cunosc legea, Ion Longa a răspuns: „Tot ce pot să spun este că în ciuda legii, dreptul meu n-a fost respectat“.

„Încă nu am cerut daune morale statului, dar mă pregătesc. Am pierdut o licitație pentru că nu am putut să mă deplasez“, a spus, în încheiere, bărbatul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu