ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Începând de vineri și până pe 27 iulie, persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de recrutare, se pot înscrie la concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”. Cererile de înscriere se pot depune, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Recrutarea candidaților se realizează de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unități de recrutare), aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Candidații care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate, scrie Mediafax.
Înscrieri Academia de Poliţie. Aproape 600 de locuri disponibile
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. În acest an, vor fi scoase la concurs 588 de locuri, dintre care 100 cu taxă, la Facultățile de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi, de Științe Juridice și Administrative și de Pompieri.
Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legale şi criterii specifice, conform Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Ordinului m.a.i. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările și completările ulterioare.
Toate detaliile despre procedura de admitere, numărul de locuri aprobate pe facultăți, formularele și documentele necesare completării dosarului de recrutare și alte date de interes sunt postate pe site-urile Ministerului Afacerilor Interne Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, inspectoratelor generale și ale unităților de recrutare.
Dată limită pentru dosarul de recrutare
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 04 august 2020. Tot până la aceeași dată, se va realiza evaluarea psihologică a candidaților la unitatea de recrutare, conform planificării. Avizul psihologic va fi introdus în dosarul de recrutare de către compartimentul de specialitate.
Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic, în perioada 28 iulie – 07 august 2020 (data operațiunii bancare), potrivit precizărilor publicate pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la secțiunea Admitere.
Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 24 - 29 august 2020, iar proba de evaluare a cunoștințelor între 01 - 02 septembrie 2020. Ambele probe vor avea loc la centrele zonale de selecție, potrivit arondării unităților de recrutare.
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Repartizarea și planificarea pentru susținerea probelor se realizează de către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și sunt aduse la cunoștința candidaților, în timp util, prin postarea acestora pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și al celorlalte centre zonale de selecție.
În vederea susținerii probelor de admitere, candidații vor avea asupra lor cartea de identitate/pașaportul, iar în cazul probei de evaluare a performanței fizice și echipamentul sportiv necesar. Rezultatele obținute de candidați se centralizează la Academia de Poliție și se afișează pe site, în ordinea mediilor obținute la proba de evaluare a cunoștințelor. Contestațiile la proba de evaluare a cunoștințelor se transmit online la adresa admitere@academiadepolitie.ro, în data de 05 septembrie 2020 și se soluționează la sediul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 06 - 07 septembrie 2020.
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Urmează examinarea medicală care se va realiza, în perioada 08 – 24 septembrie 2020, potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba scrisă. Academia de Poliție afișează, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
ÎNSCRIERI ACADEMIA DE POLIŢIE 2020. Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, până la data de 26 septembrie 2020.
Activitățile organizate în vederea recrutării și selecției candidaților vor fi desfășurate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a potențialelor îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 în rândul candidaților și a personalului implicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu