7.09.2020

La Galaţi, un minor a fost urcat cu forţa într-un taxi


"Joi, 9 iulie, în jurul orei 05:10, echipajele de ordine publică au fost anunțate de către Dispeceratul Secției 3 poliție că a fost primit un apel 112 în care era semnalat faptul că un copil este răpit de către un taximetrist, în zona unei stații de carburant aflate la ieșirea din municipiu, spre Tecuci. Echipajul de jandarmerie s-a deplasat către zona indicată, iar până să ajungă la locul precizat în apel, jandarmii au fost informați că taximetristul se îndreaptă către comuna Șendreni, fără a se da alte indicii privind numărul de înmatriculare sau indicativul taxiului.

Până în localitatea Șendreni jandarmii au oprit toate taxiurile care circulau pe drumul public, fără a se identifica vreun copil. Ajuns în localitate, echipajul de jandarmerie a scotocit toate străduțele din comună, iar la un moment dat s-a intersectat cu un taxi în care au fost văzuți doi bărbați și un copil. Autoturismul a fost oprit imediat, iar la controlul mașinii a fost găsit un copil în vârstă de 5 ani, care dormea pe bancheta din spate", precizează Jandarmeria Galați.

Unul dintre vinovaţi, TATĂL copilului 


După verificări, jandarmii au stabilit că unul dintre bărbaţii din maşină era chiar tatăl copilului, în vârstă de 42 de ani. Acesta a primit copilul de la fosta soție în urmă cu o săptămână, iar în această dimineață s-a hotărât să îl ducă la mama lui. Pentru aceasta, în jurul orei 03:30 a luat legătura cu un șofer de taxi și l-a rugat să meargă la adresa fostei soții să vadă dacă mașinile acesteia sunt în fața blocului. După primirea răspunsului afirmativ, șoferul taxiului s-a îndreptat către domiciliul bărbatului de unde l-a preluat împreună cu copilul.

În momentul în care fosta soție a coborât să ia copilul, bărbatul a dorit să urce în apartament însă a fost refuzat, motiv pentru care a hotărât să nu îl lase mamei și a decis să meargă în localitatea Șendreni, la fosta cumnată. Ajuns aici, după o discuție cu fosta sa rudă, tatăl s-a răzgândit și a decis să plece. Pe o stradă din localitate, mașina a fost interceptată și oprită de către echipajul de jandarmerie. 

"Copilul a fost încredințat mamei, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul secției de poliție unde au fost întocmite actele de sesizare, cercetările fiind continuate de către polițiști", au mai precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați.

sursa: https://www.dcnews.ro/tentativa-de-rapire-la-galati-un-copil-urcat-cu-forta-intr-un-taxi_758649.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu