Întrebat dacă există posibilitatea ca localități din țară să intre în carantină, premierul Ludovic Orban a declarat, într-o conferință de presă, că odată cu intrarea în vigoare a legii, acest lucru este posibil, dar încă nu este cazul niciunde în țară.
„Cu siguranță, odată cu intrarea în vigoare a legii, există această posibilitate, de a dispune carantina zonală pentru comunități locale sau pentru zone, în cazul în care este o răspândire a virusului semnificativă, care nu este focar. Nu are nicio legătură cu marea și cu muntele. Este vorba doar de localitate. De exemplu, de un sat sau de un cartier sau o localitate, o comună sau un oraș, unde există o răspândire a virusului, un număr de cazuri care depășește minim trei cazuri la 1.000 de locuitori. Atunci se poate dispune carantinarea zonală și se pot dispune măsuri restrictive”, a răspuns premierul.
Acesta a precizat că „nu suntem în situația de a carantina un județ” dar că, la în prezent, există un număr de localități care sunt sub supraveghere.
„Încă nu este demarată procedura pentru carantinare a niciunei comunități, dar sunt, în Argeș, de exemplu, trei localități sub evaluare și în cazul în care continua răspândirea virusului se poate dispune suspendarea. În Brașov sunt trei sau patru localități. Se face o evaluare pe localități. Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură”, a mai spus premierul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu