Deci, după vacanța și navete la Sibiu, patru zile de muncă nu sunt un capăt de țară.
Prima sa afirmație, făcută după ce a scăpat de la discuții și negocieri, a fost una corectă:
”Tocmai s-a încheiat Consiliul European și am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România”.
Acordul mi se pare mai important pentru Europa. Nu a crăpat parașuta de salvare pentru România. La cît de proastă și împiedicată guvernare avem, un acord european are drep consecință funcționarea Uniunii și, implicit, supraviețuirea soluției de avarie pentru România.
Cu alte cuvinte, Acordul de luni spre marți este un semnal de încredere și speranță dat de UE într-o vreme în care restul lumii se zbate în crize.
Presupun că la sfîrșitul reuniunii, Klaus Iohannis a fost preocupat doar să transmită în România un mesaj despre marele său succes.
Adică să arate din fălci, din sprîncene, din mîini și din voce cît de mare este succesul obținut de dînsul.
După felul său de a interpreta scena, am înțeles că europenii (sau unii dintre ei !) ar fi vrut să ne repartizeze mai puțin dar, în urma eforturilor sale, a abilelor sale negocieri, mai ales cu Germania, am obținut mai mult,„impresionant” de mult.
”După discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare”.
De ce este suma impresionantă? Că este mare? Pentru înghețată, pentru case și pentru naveta la Sibiu este uriașă! Pentru a rezolva nevoile României poate fi socotită ca insuficientă. Ce alegem din aceste două variante? Nemulțumirea sau lauda președintelui oboist de nesomn? Din păcate, nu avem nici un reper. La această reuniune, președintele României nu a fost însoțit de nici o echipă de experți. Nici de la Guvern, nici de la Externe, nici de la Reprezentanța României la Comisia Europeană. Probabil că președintele Iohannis și-a luat actele și rapoartele în geanta încăpătoare și a zis că el împreună cu obiectul burdușit reprezintă România. Calitate de om cu probleme grave de caracter sau greșeli de abordare politică? Greu de spus! Pînă una-alta, nu știm ce reprezintă aceste 79,9 miliarde de euro. În ce condiții și cu ce obligații? Doborît de nesomn și de munca depusă cu gura în cele patru zile, Klaus Iohannis n-a mai apucat să ne explice. Și nimeni din preajma sa. Nici măcar șoferul sau gărzile de corp nu ne-au explicat. Masiva Dobrovolschi nu mai este purtătoare de cuvînt. S-a mutat pe post de lătrău, la Realitatea Plus TV. Așa că am rămas fără nici o explicație. Nu mi-a mai rămas decît să caut prin alte ziare, alte păreri și alte lămuriri despre megasuma obținută de Klaus Iohannis și geanta sa în cele patru zile de negocieri de la Bruxelles.
Si iată ce am găsit. Victor Negrescu, europarlamentar PSD de România, zice:
Si iată ce am găsit. Victor Negrescu, europarlamentar PSD de România, zice:
”Faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi a Parlamentului European, cetăţenii europeni şi România pierd prin decizia luată astăzi de Consiliul European privind bugetul european. Liderii europeni au decis asupra unui buget care reduce substanţial sumele propuse iniţial pentru dezvoltarea rurală, cercetare, sănătate sau digitalizare ceea conduce la mai puţini bani, mai ales în termeni de granturi, pentru România faţă de formula iniţială. Planul de relansare, ambiţios în concepţie, are astăzi mai puţine granturi decât în propunerea aprobată de Parlamentul European. Practic, România nu a existat în aceste negocieri, nu a avut o agendă clară şi a obţinut mai puţin decât formulele matematice sau cât ne trebuia dacă ne uităm la necesităţile reale ale ţării noastre, decalajele de dezvoltare şi impactul crizei COVID-19. Pentru a da informaţia completă, cele 79,9 de miliarde de euro comunicate public sunt compuse, şi din împrumuturi, nu doar din granturi. Atât în termeni de sume, cât şi prin condiţiile impuse ţărilor beneficiare, România pierde faţă de ce se obţinuse, obiectiv, prin formulele aplicate de instituţiile europene”.
Sună ca dracu ! Adică exact pe dos ! A dormit Iohannis sau planurile noastre n-au existat și suma este dezamăgitoare față de cît ne așteptam sau este enormă la cît de inexistenți am fost la aceste negocieri ?
Nu-mi rămîne decît să aștept lămuriri de la Administrația Prezidențială și de la europarlamentarii români care arată cam obosiți în figurația pe care o fac la Bruxelles și Strasbourg.
sursa:https://www.cotidianul.ro/impresionatul-iohannis-si-geanta-sa/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu