7.02.2020

VLADIMIR PUTIN preşedinte pe viaţă. Referendumul, scor ZDROBITOR

 

Vladimir Putin poate rămâne preşedinte pentru cel puţin încă 16 ani, după ce reforma constituţională a fost votată de un procent covârşitor din populaţie. 

Ruşii au validat în proporţie de 77,92% revizuirea Constituţiei, ceea ce îi permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, potrivit numărătorii finale difuzate joi, rezultat calificat de opoziţie drept "mincinos", informează AFP. După numărarea a 100% din sufragii, votul "împotrivă" a primit 21,27% din ele, conform cifrelor oficiale ale Comisiei electorale. Participarea la vot a fost în jur de 65%.

Votul, prevăzut iniţial pentru luna aprilie, a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. Pentru a evita o prea mare afluenţă la birourile de votare, el s-a desfăşurat în decurs de o săptămână, până miercuri, şi alegătorii au fost nevoiţi să se echipeze cu măşti de protecţie şi cu mănuşi.

Nu au existat niciodată îndoieli cu privire la rezultatul său: reforma a fost aprobat de parlament la începutul anului şi noul text al Constituţiei este deja în vânzare în librăr

Putin, preşedinte până la 84 de ani 

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a calificat acest vot drept "o enormă minciună", invitându-şi susţinătorii să se mobilizeze pentru viitoarele alegeri regionale în septembrie.

Unul dintre amendamentele cele mai controversate îi conferă lui Vladimir Putin opţiunea a două mandate suplimentare la terminarea celui actual în 2024. El va avea astfel posibilitatea de a rămâne la Kremlin până în 2036, când va împlini 84 de ani.

Revizuirea introduce de asemenea în Constituţie principii conservatoare dragi preşedintelui - credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic - precum şi garanţii sociale, ca indexarea pensiilor.

Potrivit criticilor Kremlinului, puterea şi-a înmulţit manevrele pentru a-şi asigura un succes răsunător şi o participare electorală substanţială, iniţiind de exemplu o loterie cu cadouri pentru participanţi şi bonuri de cumpărături pentru cei care votează online, scrie Agerpres. 

sursa:https://www.dcnews.ro/vladimir-putin-presedinte-pe-viata-referendumul-scor-zdrobitor_757343.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu