8.15.2020

5000 de credincioși, în pelerinaj la Mănăstirea Necula

 

2.500 de credincioși se află la mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și a făcut înconjurul lăcășului de cult. Oamenii s-au adunat să o vadă, uitând de distanțare, dar nu s-au putut apropia.

Numărul mare de participanți în mănăstire s-a înregistrat noaptea, fiind de 2.500 persoane.

În ultimele 24 de ore, numărul total de participanți a fost aproximativ 5000 de persoane.

16 persoane au fost asistate medical, din care una a ajuns la spital cu traumatism cranio cerebral minor, luxație umăr și contuzie șold.

Amenzi date de oamenii legii

 

Forțele de ordine au dat 10 amenzi de 15.400, pentru nerespectarea diferitelor măsuri.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și a făcut înconjurul lăcășului de cult. Oamenii s-au apropiat să o vadă, urtând de distanțare, dar nu au putut să o atingă.

„Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice, astfel că nu se supun restricțiilor de 500 de participanți”, a declarat sâmbătă prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Conform acestuia, adunările religioase nu au limitare la numărul de participanţi și „se respectă măsurile de distanţare”.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentelor, relatează Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/2500-de-credinciosi-in-pelerinaj-la-manastirea-necula-icoana-maicii-domnului-a-fost-scoasa-din-biserica_765381.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu