8.17.2020

Aproape 1.000 de persoane bănuite de infracţiuni, în domeniul silvic, au fost cercetate de poliţişti în ultimele 7 luni.

 

Pe parcursul investigaţiilor, verificărilor la obiective şi controalelor în trafic au fost confiscaţi peste 51.000 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc). În ultimele 7 luni ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combatere faptelor ilicite în domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate 25.388 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost verificate 6.735 obiective (exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare sau ocoale silvice) şi au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 53.000 de vehicule.

 

IGPR: Au fost înregistrate 4.295 de dosare penale


Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 4.295 de dosare penale în care sunt cercetate 946 persoane şi au fost aplicate 8.202 sancţiuni contravenţionale (la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), de peste 13.220.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi peste 51.221 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de aproape 15.000.000 de lei, peste 200 de fierăstraie mecanice, topoare, securi şi au fost indisponibilizate 4 tractoare şi 9 atelaje hipo.

Au fost înregistrate 619 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 143 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

sursa:https://www.dcnews.ro/peste-4-000-de-dosare-penale-pentru-infractiuni-silvice--anul-acesta_765674.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu