8.01.2020

”Care partid omoară mai mult popor” e noua teorie politică românească. ”Statul împotriva poporului integral”, pare a fi strategia politică românească! De altfel, ”s-au mai vândut odată morți pentru ”victorie”, în decembrie 1989. Am văzut ce-a urmat. România are deja o ”tradiție glorioasă””.


”Când oamenii mor la propriu sub amenințarea unui flagel necunoscut, când societatea și statul se află efectiv în disoluție, clasa politică dorește să ia voturi pe cadavre”.

Avocat de top, om de cultură și lider politic, Aurelian Pavelescu își dedică de mult timp eforturile, timpul și banii unei cauze nobile – salvarea ultimului partid istoric original, PNȚCD.

Critic al deviaționismului din ultimii ani, Pavelescu a tras de multe ori semnale de alarmă, blocate însă de cei care domină politica -  din interior sau din exterior.

Într-un recent mesaj, Aurelian Pavelescu dă în vileag că, în spatele vehemenței, a violenței și cinismului remarcat în ultima vreme, mai ales din partea lui Iohannis, avem de-a face cu o ”ultimă fază a politicii”, care poate deveni chiar un model pentru întreaga lume – o nefericită ”invenție românească”.

De ce se referă Pavelescu la Iohannis? Pentru că, evident, este personalitatea de la care se aștepta (constituțional chiar!) medierea, inițierea dialogului, încercarea de consens în perioadele grele? În loc de asta…

… prin ultima intervenție a lui Iohannis ”s-a decis tema centrală a campaniei electorale pentru locale, odată cu acuza formulată de Președintele României că PSD este responsabil de morții epidemiei din țară”, consideră Pavelescu, care remarcă și reacția în oglindă: ”șeful PSD a ieșit imediat și i-a acuzat pe Iohannis și Orban că sunt criminali, că ei omoară românii în pandemie”.


”Așa ceva nu s-a mai văzut nicăieri în lume!”, atrage atenția Pavelescu. ”Când oamenii mor la propriu sub amenințarea unui flagel necunoscut, când sistemul sanitar este în colaps, când societatea și statul se află efectiv în disoluție, clasa politică dorește să ia voturi pe cadavre”.

Altfel spus, ”nu să fie salvat poporul, ci să moară cât de mult, dar pe voturi, fiecare dând vina pe celălalt”.  Șocantă remarcă – mai ales prin realitatea sa!

Dar, subliniază Pavelescu: ”de data aceasta nu este vorba despre un accident, ci de întreaga țară! Nu mai e vorba despre o primărie de sector de la București, ci de întreaga structură statală!”.


”Statul împotriva poporului integral”, pare a fi strategia politică românească! De altfel, ”s-au mai vândut odată morți pentru ”victorie”, în decembrie 1989. Am văzut ce-a urmat. România are deja o ”tradiție glorioasă””.

Ori, o concluzie apare clar, după ce ”modelul românesc” a impus morții Revoluției, victimele mineriadelor, ”o nouă generație a venit la rând”, spune Pavelescu.

De fapt, o generație pregătită pentru molohul politic prin „ritualul” radicalizării imbecilizante, al violenței prin care este percepută ”lupta contra dușmanului” – nu de clasă, ci de partid.


sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200801/31136026/Celebru-avocat-Care-partid-omoar-mai-mult-popor-e-noua-teorie-politica-romaneasca.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu