Starea de alertă pe teritoriul României este prelungită de duminică pentru încă 30 de zile. Guvernul a decis în şedinţa de vineri prelungirea stării de alertă cu 30 de zile începând din data de 16 august, având în vedere pandemia de coronavirus. Purtatul măștii rămâne obligatoriu în spațiile închise sau deschise aglomerate, iar orarul limitat al teraselor nu se schimbă.
Ce presupune starea de alertă:
- Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii
- Se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile articolelor 7, 8 şi 11 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
- Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/ sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 45 şi al articolului 71 alineat (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
- Se poate institui carantina zonală în condiţiile articolului 7 şi 12 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
- Rămâne suspendată activitatea din spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
- Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică, utilizarea plajei urmând a se face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 metri între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.
- Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţii în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi altele asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit celei mai recente hotărâri a CNSU (Hotărârea 40), adoptată joi, "programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, de la nivelul judeţelor Argeş, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Galaţi şi Bucureşti, nu poate începe înainte de ora 6,00 şi nu poate depăşi ora 24,00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la ora 23,00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu