8.20.2020

Vine vremea vacanţelor ieftine

 

Vacanțele de pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu 20%, în medie, începând cu data de 23 august, iar 1 septembrie tarifele mai scad cu 40-50%, potrivit unui studiu al Organizației Patronale Mamaia Constanța (OPMCTA).

Potrivit unui studiu al Organizației Patronale Mamaia Constanța (OPMCTA) vârful de sezon pe litoralul românesc se încheie în acest weekend.

„Din 23 august tarifele hotelurilor urmează să scadă, în medie, cu 20%, fie că este vorba de structuri de cinci stele, de patru, de trei, de două sau de o stea. Un alt prag de reduceri pe litoral va fi la 1 septembrie, când vacanțele vor fi cu 40-50% mai ieftine decât în acest moment”, se arată în studiu.

Astfel, din 23 august, o cameră dublă într-un hotel de patru stele din Mamaia va putea fi închiriată cu prețuri pornind de la 400 de lei pe noapte, un hotel de trei stele va avea tariful pe cameră începând de la 250 de lei pe noapte, iar unul de două stele, de la 220 de lei.

De la 1 septembrie, turiștii care vor să se cazeze la 4 stele în Mamaia vor plăti începând de la 242 de lei camera dublă pe noapte, la 3 stele, de la 150 de lei, iar un hotel de două stele va putea fi închiriat cu 114 lei camera pe noapte.
Reprezentanții OPMCTA susțin că sunt hoteluri care practică chiar și tarife mai mici, iar prin programul „Litoralul pentru toți”, care începe în septembrie, vor fi, de asemenea, tarife mai mici, însă pachetele care sunt scoase la vânzare includ sejururi de cinci nopți.

„Tarifele mici și vremea foarte bună care se anunță în următoarea perioadă ne fac să credem că în următoarea lună litoralul va avea în continuare turiști. Sunt mulți care au așteptat aceste reduceri. Din anii trecuți am observat că până pe data de 15 septembrie turiștii au considerat că este sezon estival și litoralul a fost plin. Chiar și după această dată ne așteptăm să vină turiști care vor să evite aglomerația din sezon și să profite de cele mai mici tarife din an”, a declarat Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA.

sursa:https://www.cotidianul.ro/vine-vremea-vacantelor-ieftine/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu