9.04.2020

Laude pentru Sorana Cîrstea

 


Sorana Cîrstea, 77 WTA, s-a calificat spectaculos joi noapte în turul trei al US Open, după ce a învins-o pe britanica Johanna Konta, locul 13 mondial, cu 2-6, 7-6 (7-5), 6-4

Konta s-a impus clar în primul set, cu 6-2, după ce a câştigat ultimele patru ghemuri.

Setul doi a fost mai echilibrat. Sorana a salvat câte două mingi de break atât la 4-4, cât şi la 5-5, reuşind să încline balanţa în tiebreak.

În decisiv, Cîrstea a făcut break la 3-3, reuşind să fructifice a şasea şansă, apoi a revenit de la 0-40 pe propriul serviciu şi s-a desprins la 5-3. Românca a ratat două mingi de meci la acest scor, dar a încheiat meciul cu un ghem alb (6-4).

Cîrstea a avut 7 aşi şi 6 duble greşeli, iar Konta a totalizat 5 aşi şi 2 duble greşeli. Britanica a avut un prim serviciu mai bun, iar Cîrstea pe al doilea. Konta a fost superioară la numărul de mingi direct câştigătoare, 40-37, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 40-36. Konta a încheiat cu mai multe puncte la total, 111-109.

Singurul meci anterior fusese câştigat de Konta, în 2017, în turul al doilea la Eastbourne, cu 6-2, 6-2.

Cîrstea şi-a egalat acum cea mai bună performanţă de la US Open, turul al treilea (2009, 2019).

Jucătoarea româncă şi-a asigurat un cec de 163.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul următor o va înfrunta pe Karolina Mucha, cap de serie numărul 30.

Reacția lui Konta

„Ca să fiu sinceră, adversara mea a jucat mult mai bine, despre asta cred că este vorba. E clar că eu am început mai bine, cred că nivelul meu a fost mult mai ridicat decât al ei la începutul partidei, dar ea e o jucătoare foarte bună. A avut câteva rezultate impresionante în trecut în cariera ei. E capabilă să joace un tenis de o foarte bună calitate. Și-a crescut fără doar și poate nivelul, a fost o luptă grea azi, dar per total, ea a fost jucătoarea mai bună la final”, a spus Johanna Konta la finalul partidei.

Reacția Soranei pentru Eurosport

”Este o victorie muncită, cu toate că am pierdut cu 6-2, am simțit că sunt în meci, am simțit că e o diferență de doar câteva puncte. În primul set ea a jucat fără greșeală, dar mi-am dat seama că dacă rămân acolo și îmi fac treaba și continui pe tactica pe care am stabilit-o cu echipa, soarta meciului se poate schimba în orice moment. Cred că a fost un meci de un nivel foarte ridicat, unul dintre cele mai bune meciuri jucate de mine anul acesta, chiar dacă nu au fost prea multe. Mă bucur foarte mult că am reușit să și câștig meciul, nu numai să joc bine”, a spus Sorana la interviul pentru Eurosport.

Legat de viitoarea adversară, Sorana a spus că se așteaptă la un duel dificil în turul al treilea la US Open: ”Dacă ai ajuns în turul 3 înseamnă că joci bine. Nu o cunosc pe Muchova în detaliu, dar știu că are un joc mai băiețesc, încearcă să varieze destul de mult, dar nu am făcut încă planul cu echipa. Este o jucătoare bună, solidă, dar după cum am spus, deja de la turul 3 în sus toată lumea joacă bine, orice meci este dificil”.

 

Rezultate US OPEN în ziua a patra la simplu feminin:

Ons Jabeur – Kaia Kanepi 7-6, 6-0
Tsvetana Pironkova – Garbine Muguruza 7-5, 6-3
Maria Sakkari – Bernarda Pera 6-2, 3-6, 6-2
Katrina Scott – Amanda Anisimova 6-4, 4-6, 1-6
Donna Vekic – Patricia Țig 6-2, 6-1
Leylah Fernandez – Sofia Kenin 4-6, 3-6
Karolina Muchova – Anna Kalinskaya 6-3, 7-6
Sorana Cîrstea – Johanna Konta 2-6, 7-6, 6-4
Alize Cornet – Ysaline Bonaventure 7-6, 6-3
Margarita Gasparyan – Serena Williams 2-6, 4-6
Caty McNally – Ekaterina Alexandrova 4-6, 6-3 (întrerupt de ploaie)
Elise Mertens – Sara Sorribes Tormo 6-3 (întrerupt de ploaie)
Saschia Vickery – Iga Swiatek 7-6 (întrerupt de ploaie)
Aryna Sabalenka – Victoria Azarenka 1-6, 3-6

Rezultate în ziua a patra la simplu masculin

Roberto Bautista Agut – Miomir Kecmanovic 6-3, 3-6, 6-3, 6-4
Alex de Minaur –Richard Gasquet 6-4, 6-3, 6-7, 7-5
Andrey Kuznetsov – Karen Khachanov 3-6, 4-6, 1-6
Marin Cilic – Norbert Gombos 6-3, 1-6, 7-6, 7-5
Gregoire Berrere – Andrey rublev 2-6, 4-6, 6-7
Ernesto Escobedo – Calvatore Caruso 6-3, 4-6, 3-6, 4-6
Emil Ruusuvuori – Casper Ruud 4-6, 3-6, 2-3 RET
Vasek Pospisil – Milos Raonic 6-7, 6-3, 7-6, 6-3
Sumit Nagal – Dominic Thiem 3-6, 3-6, 2-6
Jeffrey John Wolf – Roberto Carballes Baena 6-2, 6-4, 6-3
Grigor Dimitrov – Marton Fucsovics 7-6, 6-7, 6-3, 4-6, 1-6
Frances Tiafoe – John Millman 7-6, 3-6, 1-6, 6-3, 6-3
Matteo Berrettini – Ugo Humbert 6-4, 6-4, 7-6
Corentin Moutet – Dan Evans 4-6, 6-3 – ÎNTRERUPT DE PLOAIE
Christopher O’Connel – Daniil Medvedev 3-6, 2-6, 4-6
Felix Auger-Aliassime – Andy Murray 6-2, 6-3, 6

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-laude-pentru-sorana-cirstea-dupa-victoria-senzationala-despre-asta-e-vorba/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu