Preşedinte nou la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Premierul a semnat ieri o HG privind numireaunui nou preşedinte al acestui for. Acesta va avea rang de secretar de stat, și cu un mandat de 4 ani. Numele vechiculat pentru acest post este cel al lui Laurențiu Baranga. Actul de numire nu a fost încă publicată în MO, iar modificarea nu apare nici pe site-ul instituției, acolo unde la conducere este trecut încă numele fostului președinte Daniel Marius Staicu.
Cine este Laurențiu Baranga? Așa cum după cum scrie chiar în CV-ul său, Baranga are o grămadă de titluri care mai de care mai pompoase. A fost director adjunct la ORNISS, director de departament la Facultatea de Științe și Energie Alexandria- Univ. Valahia din Târgoviște, Conferențiar universitar, președinte la Asociația pentru Responsabilitate Economică, membru ARACIS (evaluare programe de studii și instituții de invatamant superior), doctor în management etc, etc, etc. Lucrurile ar suna, probabil, foarte frumos, dacă același domn nu ar fi dat examenul de Bacalaureat la 32 de ani, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonid, după se precizează în același CV.
Numele lui Laurenţiu Baranga nu este chiar necunoscut opiniei publice. Ziarul de Vîlcea scria, într-un articol intitulat Masonul serviciilor secrete Laurenţiu Baranga, acuzat de incompatibilitate şi abuz:
„«Ziarul de Vâlcea» a primit recent pe adresa redacţiei o scrisoare semnată de un cadru didactic universitar, însoţită de mai multe documente, prin intermediul căreia vâlcenii vor afla mai multe informaţii despre candidatul Forţei Civice pe Colegiul Senatorial Nord Vâlcea, Laurenţiu Baranga. Fără alte comentarii dăm publicităţii conţinutul respectivei depeşe:
“Vă rog să vă aruncaţi privirea spre Universitatea Titu Maiorescu, unde sunt tot felul de abuzuri şi incompatibilităţi, iar conducerea de la Târgu-Jiu reprezentată de domnul prodecan Ion Neamţu acceptă interesat situaţia! Astfel, angajat cu normă de bază şi ore de la 8.00-16.00, la Târgu-Jiu dar şi în conducerea Facultăţii de Știinţe Economice de la Târgu-Jiu, îl regăsim pe domnul Laurenţiu Baranga, care este salariat al serviciilor secrete, lucrând în cadrul O.R.N.I.S.S., tot de la 8.00 la 16.00! Laurenţiu Baranga este în graţia directorului de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) prof. univ. dr. Marius PETRESCU, (fiind fost doctorand la Universitatea Valahia din Târgovişte, unde predă şi directorul O.R.N.I.S.S). Baranga îşi poate permite să mănânce banii statului, dar să se teleporteze şi la Târgu-Jiu, unde predă Tehnica Negocierilor în Afaceri! Culmea este că, fiind în O.R.N.I.S.S., conform Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României (publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 August 1991), art. 26, salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice, respectivul domn ar trebui să nu mai calce pe… la masonerie! Despre politică nu mai vorbim.„ Mergând pe firul acestor dezvăluiri am constatat că Baranga nu mai este cadru activ al serviciilor secrete, intrând într-o stare de “adormire“.
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este Unitatea de Informatii Financiare a Romaniei (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider in elaborarea, coordonarea si implementarea sistemului national de combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului.
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si-a inceput activitatea inca din anul 1999, functionand ca organ de specialitate cu personalitate juridica in subordinea Guvernului, care, in conformitate cu prevederile art. 26 alin (2) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, republicata, are ca obiect de activitate „[…] prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza, in conditiile art.8 alin (1), Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”, iar in situatia in care se constata existenta unor operatiuni suspecte de finantare a unor acte de terorism sesizeaza de indata si Serviciul Roman de Informatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu