9.26.2020

Țeapă cu "haine cu stil" pe Facebook

 


Atenţie, cumpărători online! O pagină de Facebook cu peste 10.000 de like-uri, care vinde haine, este de fapt o mare escrocherie. Ieşeanca Mihaela Geosanu şi-a luat ţeapă după ce şi-a comandat îmbrăcăminte prin intermediul contului „Haine Dante cu Stil”.

Atrasă de produsele cu preţuri atractive şi încurajată de mulţimea de comentarii pozitive, Mihaela Geoseanu şi-a comandat fără grijă câteva haine de iarnă, le-a plătit şi a aşteptat livrarea. Cum pagina respectivă de Facebook nu avea şi una de web asociată, detaliile livrării au fost stabilite prin mesageria reţelei sociale, scrie BZI.

După ce a dat adresa completă și a confirmat comanda pentru care s-a solicitat suma de 170 lei, ieșeanca a transmis pe Facebook, în ziua în care urma să ajungă curierul cu coletul, faptul că este disponibilă doar la un anumit interval orar, iar reprezentanții „Haine Dante cu Stil” i-au transmis că va fi sunată de curier. Două zile mai târziu, curierul era cu coletul la ușa ei, la ora programată.

Numărul de telefon și adresa expeditorului erau inexistente

Femeia a rămas însă de-a dreptul siderată când la deschiderea coletului a descoperit că în locul produselor vestimentare comandate erau pur şi simplu nişte cârpe. Cum curierul a refuzat să preia coletul retur pentru că fusese deschis, femeia a încercat să reia dialogul pe Facebook cu firma expeditoare. Din păcate i-a răspuns automat doar robotul, iar ulterior a fost blocată.

„Am găsit pe pagina de Facebook numită «Haine Dante cu Stil», o vestă de iarnă îmblănită care mi-a plăcut foarte mult. Nu obișnuiesc să fac cumpărături pe internet, dar nu mai găseam acel produs nicăieri. Am văzut că pagina de Facebook a lor nu are un site web sau un număr de telefon, dar pentru că aveau peste 10 mii like-uri și multe comentarii de mulțumire, am făcut comanda. Am dat click pe o reclamă pe Facebook la o vestă de 149 lei și am scris pe chat că mă interesează”, povestește Mihaela Geosanu.

Şi fără haine şi cu banii luaţi

Partea şi mai gravă este că deși a încercat să facă retur sau să îşi recupereze banii, ieșeanca a descoperit, cu stupoare, că numărul de telefon și adresa expeditorului erau inexistente.

Pentru a-şi reupera prejudiciul, singura soluţie a fost să apeleze la poliţie.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/social/teapa-pe-facebook-si-a-comandat-haine-online-dar-cand-a-deschis-coletul-nu-i-a-venit-a-si-crede-582662.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu