„Împăratul cu şapcă” este o carte excepţională de analiză a unei epoci dominată de prostituţia unor intelectuali care s-au strîns sub pulpana lui Traian Băsescu, cel care le arunca din cînd cîteva grăunţe de aur care le făcea viaţa frumoasă, dar cugetul mult mai murdar.

 

Pentru generaţia mea, „Europa liberă” a însemnat enorm. Noi ascultam fără perdea „Metronomul” lui Cornel Chiriac şi ni se părea cool cînd auzeam „Power to the People” cu Beatles ca dedicaţie pentru „Turistul din Scorniceşti”, după care auzeam vocea lui Neculai Constantin Munteanu la „Actualitatea românească” la fel ca pe o firească emisiune de ştiri despre România.

Din acest motiv, cînd, după 1990, după ce publicasem cîteva articole în „România liberă”, am devenit corespondentul postului „Radio Europa liberă”, n-am realizat ce moment istoric trăiam. Îl auzeam atunci pe Neculai Constantin Munteanu făcînd introducerea unui material trimis de mine, pe care-l încheiam cu formula aceea celebră: „Pentru radio Europa liberă a transmis de la Craiova Ion Spânu” şi, pentru că erau deja cîteva publicaţii independente care criticau dur Puterea şi pe Ion Iliescu, preşedintele ţării, totul mi se părea firesc.

Apoi, „Europa liberă” s-a mutat la Praga, după care s-a deschis un birou în Bucureşti, dacă nu mă înşel chiar pe strada Mihai Eminescu. Cînd am mers prima oară la sediul din Bucureşti, l-am întîlnit pe RADU CĂLIN CRISTEA, care devenise şeful redacţiei în limba română. Ne cunoşteam din scris, astfel că întîlnirea era deja între doi vechi prieteni. Acesta era RADU CĂLIN CRISTEA, un Om care te primea în preajma lui ca şi cum te-ar fi cunoscut dintotdeauna. Au fost în acea perioadă sute de relatări pe post pe care le-am făcut „pentru Radio Europa liberă” sub coordonarea lui RADU CĂLIN CRISTEA, inclusiv cele de la mineriadele din 1999, cu „Pactul de la Cozia” sau „Războiul de la Costeşti”.

Şcoala de la „Europa liberă” a însemnat enorm pentru formarea mea ca jurnalist, la fel ca şcoala „României libere” al lui Petre Mihai Băcanu, a „Expres”-ului lui Cornel Nistorescu, a „Evenimentului zilei” a lui Ion Cristoiu sau a ziarului „Ziua” a lui Sorin Roşca Stănescu.

De aceea, pe RADU CĂLIN CRISTEA îl trec cu drag în această galerie a celor mai mari jurnalişti români! Ştiu, a fost şi critic literar, unul foarte interesant chiar, dar RADU CĂLIN CRISTEA rămîne pentru mine un jurnalist, unul dintre cei mai oneşti din cîţi am cunoscut.

În urmă cu doi ani, m-a sunat pentru a-mi spune că i-a apărut volumul „Împăratul cu şapcă”, avînd un subtitlu incitant: „Regimul Traian Băsescu şi elitele sale”, pe care dorea să mi-l trimită, adăugînd că a preluat mai multe informaţii din acele articole ale mele din „Cotidianul” despre „elita lui Băsescu” şi despre devoalarea acelei reţele pe care o numisem „Condicuţa cu agenţi”.
Am primit-o. Este o carte de peste 1.000 de pagini, care a deranjat enorm gaşca aceea de impostori care au slujit acel regim odios, pe care RADU CĂLIN CRISTEA l-a numit Megdöbbentöen. Mulţi îi fuseseră amici, dar RADU CĂLIN CRISTEA ţinea prea mult la rolul în care intrase, ca vector de opinie, pentru a face compromisuri doar de dragul unor relaţii amicale, de tipul „generaţie”.

RADU CĂLIN CRISTEA era, din acest punct de vedere, solidar doar cu adevărul. De aceea, nu s-a sfiit să-i ia în răspăr pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, H.R. Patapievici („gropar al culturii române”), Mircea Mihăieş („un filosof al rahatului”) sau Mircea Cărtărescu. Pentru toţi le-a găsit şi un acronim: „ELB”, adică „Elita loială lui Băsescu”!

Volumul „Împăratul cu şapcă” nu este o antologie de texte, ci o carte excepţională de analiză a unei epoci dominată de prostituţia unor intelectuali care s-au strîns sub pulpana lui Traian Băsescu, cel care le arunca din cînd cîteva grăunţe de aur care le făcea viaţa mai frumoasă, dar cugetul mult mai murdar. Este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să afle ce a fost acel deceniu cu Traian Băsescu în fruntea statului.
Acum, aflu că RADU CĂLIN CRISTEA nu mai este printre noi, lăsîndu-ne însă acest volum prin care-şi mărturiseşte crezul său de o viaţă. Mulţi poate că au acest volum în bibliotecă şi poate că, la fel ca mine, se uită acum pe pagina de gardă pe care RADU CĂLIN CRISTEA le-a scris o dedicaţie. Şi eu ating acum această filă, cu sentimentul că RADU CĂLIN CRISTEA, „prietenul şi jurnalistul”, trăieşte în biblioteca sufletului meu:

Dumnezeu să-i odihnească sufletul curat, iar noi să-i binecuvîntăm opera pe care ne-a lăsat-o! Drum lin, prietene, în împărăţia condusă de un „Împărat fără şapcă”!

sursa:https://www.cotidianul.ro/radu-calin-cristea-ce-pierdere-pentru-jurnalismul-adevarat-din-romania/