Asta s-a întâmplat anul trecut. Apoi, Vladimir Ilici Lenin a primit cetățenie americană. A ținut o serie de conferințe despre Tezele din Aprilie și despre Stalin. A promis să elucideze atacul celor două camioane de poștă care transportau câteva mii de ruble, atac gândit și pus la cale de Stalin, în 26 iunie 1907, în Piața Erevan din Tiflis. Congresul american a dat publicității o notă prin care asigura publicul, în mod ferm, că Vladimir Ilici Lenin va fi invitat la tribună. La aeroport, am fost cercetat cu luare aminte. Am fost filmat. În cele din urmă, am primit bilet de liberă trecere. În America, la fel, am fost interogat și filmat.
În America era o toamnă blândă. M-am gândit la Edgar Allan Poe și la Mark Twain. M-am delectat cu niște poeți americani publicați într-o antologie apărută la Londra, răsfoind antologia în Central Park. Doi agenți de la CIA s-au ținut scai după mine, mi-au fost verificate conturile de pe Twitter și de pe Facebook. În sfârșit, după ce m-am cazat la un hotel de trei stele, am reușit să ajung la restaurantul unde mă invitase Vladimir Ilici Lenin. Un cordon serios de securitate înconjura restaurantul, erau trăgători de elită pe acoperișuri. Am crezut de la bun început că mă voi întâlni numai eu cu Lenin dar de cum am intrat, mi-am dat seama că era cu totul altceva decât îmi imaginasem. Erau acolo sute de oameni, erau Elvis, Gabriel Garcia Marquez, Troțki, Zinoviev, Donald Trump, Emmanuel Macron, Regina Elisabeta, Vaclav Havel, Madonna, Onasis, Bill Gates, Gagarin, Rasputin, Aleksandr Soljenițîn, Dalila, Mahatma Ghandi, Împăratul Japoniei și așa mai departe.
M-am trezit aruncat undeva, la margine, alături de niște colonei din Argentina, Grecia și Mozambic și Algeria care, fiecare în felul lui, participaseră de-a lungul istoriei la tot felul de lovituri de stat de mâna a șaptea. La început am regretat amarnic naivitatea mea dar nu mai puteam să ies din restaurant fără să fiu serios luat la întrebări de forțele de securitate. M-am delectat cu vin de Madeira și cu multe alte soiuri de vin și, în mod ciudat, nu m-am cherchelit deloc. Am mâncat de toate și totuși nu mi s-a făcut rău, nu am avut nici un fel de indigestie, nu m-a durut ficatul și nu am avut amețeli. Am vrut să stau de vorbă cu Jorge Louis Borges despre evoluțiile politice din Argentina și despre tinerețea Papei Francisc. Dar nu știu care m-a îmbrâncit, poate din greșeală, și m-am trezit în brațele Contesei de Pompadour care se întreținea cu Gertrude Stein în termeni foarte amicali. Un agent de securitate a vrut să mă aresteze sau să mă apostrofeze dar a intervenit Einstein. Einstein m-a întrebat, destul de nervos, unde e toaleta pentru bărbați și, din pricina asta, n-am fost atent la o mulțime care a năvălit în restaurant, nu se știe de unde și m-am trezit luat pe sus de un val de scriitori britanici care voiau să-i pună niște întrebări incomode lui Lenin despre Utopie.
Sigur că și eu aveam habar despre Utopie dar un chelner m-a rugat să-l ajut să țină în echilibru un platou plin de scoici albastre, aduse chiar atunci de pe Marte. Valurile de politicieni, de medici, de astronomi, de generali și de spioni m-au purtat de colo, colo vreme de câteva ceasuri. Lenin nici nu se mai zărea.
Mulțimile, tot mai mari și mai frenetice, păreau că-l acoperă cu totul. Veneau oameni de pretutindeni din lume, neîncetat. S-a produs o busculadă și cred că am auzit focuri de armă. În deruta generală am șters-o prin bucătărie și, într-un ceas, eram deja în avion, spre casă.
În seara aceasta m-a sunat Napoleon. Mi-a zis, ți-am citit prozele din Cotidianul, foarte interesante, aș vrea să vorbim despre ele. Te invit la Paris să luăm prânzul împreună. Iar eu ? Eu am izbucnit în râs și i-am trântit telefonul lui Napoleon drept în nas.
sursa:https://www.cotidianul.ro/un-pranz-de-neuitat-impreuna-cu-vladimir-ilici-lenin/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu