Sorin Grindeanu a demisionat de la ANCOM, membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului luând act de demersul său.
La Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților de luni s-a luat act de demisiile lui Dan Șerban Iliescu din funcția de președinte al Consiliului Legislativ, a lui Sorin Gheorghe Popescu din funcția de președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare din cadrul Consiliului Legislativ și a lui Sorin Mihai Grindeanu din funcția de președinte al ANCOM, notează Mediafax.
Vineri, 9 octombrie, pentru toate cele trei poziții sunt așteptate propunerile de candidaturi, fiecare cu procedura aferentă.
Sorin Grindeanu a revenit în PSD și a fost ales, la congresul din luna august, în funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii.
El a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în noiembrie 2017.
sursa:https://www.dcnews.ro/sorin-grindeanu-a-demisionat-de-la-ancom_775688.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu