11.30.2020

Profetul Iohannis dă în gropi și se dă de gol

 


La una dintre conferințele de presă despre nimic la care anunță nimic, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat ce părere are despre disputele dintre două partide și care este mesajul său pentru PNL și USR Plus. Reproduc de pe o agenție de presă răspunsul (aflat și pe site-ul Administrației Prezidențiale) cu pretenție de umor și înțelepciune al președintelui României:

Mesajul meu e simplu. Vor guverna împreună! E o nervozitate, sensibilitate, ca în campanie electorală. Unii sar mai repede cu anumite mesaje, acuzaţii. Între PNL şi USR există o apropiere care nu trebuie să se apropie pe simpatii între persoane, ci pe valori şi programe. Eu îi încurajez să se apropie şi electoratul aşteaptă acelaşi lucru”.

Răspunsul se vrea un fel de glumă anglo-saxonă. Adică fără poantă, cu umor sec și cu pretenții de secret și adevăr rostit în mijlocul scenei publice. E ca o glumă răsuflată a doi moderatori tv care își spun în timpul emisiei: „Hai spune, că nu ne vede și nu ne aude nimeni“. Ei bine, dincolo de răspunsul însoțit de un rictus cu aparență de altceva(!?), propoziția președintelui a fost o chiflă peste care nu putem trece.
De unde știe președintele Romaniei că PNL și USR-PLUS vor guverna împreună? A citit dînsul în stele vizibile deasupra Palatului? A visat? A turnat el, fizicianul, niște acid clorhidiric în ceașcă și a mai adăugat două boabe de cafea și a văzut siglele celor trei partide plutind în mijlocul caimacului?
Cu o săptămînă și ceva înaintea scrutinului, președintele știe deja cine va guverna. Măi să fie! Ori este magician, ori dă în gropi! Asta înseamnă că are habar de rezultatele alegerilor de duminică. Nu numai de procentele obținute de PNL dar și de cele scoase de USR-PLUS. Altfel, nu are cum să prevadă o asemenea colaborare politică. Mai mult, profeția lui este ofensă la adresa Parlamentului. Guvernarea nu se decide la Palatul Cotroceni, ci în Parlamentul României în baza numărului de locuri dobîndite prin vot de fiecare partid și cu formarea unei majorități. Știe președintele României rezultatele? I-a spus lui generalul Ionel Sorin Bălan, șeful STS, adus special de la Sibiu în fruntea acestui serviciu secret (unde chiar înaintea profețiilor prezidențiale opt ofițeri au fost înaintați la gradul de general!?), ce procente vor ieși din softul pe care nu l-a verificat nici dracul? Klaus Iohannis ar putea ști rezultatele înainte de votul din 6 decembrie doar dacă șeful STS i-ar promite că le rezolvă el și că îi garantează procentele. Klaus Iohannia a mai spus de cîteva ori și s-a îmbățoșat că el nu va numi niciodată un premier PSD. A fost răspunsul ferm al sibianului dat la o întrebare cretină și procovatoare pusă repetat de tot soiul de jurnaliști de ocazie. La așa întrebare tîmpită, a venit un răspuns pe măsură și de la acesta s-a putut naște și profeția de Ferentari cu „vor guverna împreună”.

Acest răspus ne arată că fostul primar de Sibiu nu are nici cea mi mică abilitate politică. Pur și simplu se poartă grsolan. Sau, este de-a dreptul inconștient. Nu înțelege Constituția României și ia jocul politic, așa, ca pe o țurcă în care el inventază reguli după cum are chef.
Mai mult, răspunsul său de tip Bulă ajuns atotputernic trădează și un dispreț față de alegători. De ce să mai meargă aceștia la urne din moment ce președintele știe cine cu cine va guverna? Îi îndeamnă, le dă ordin? Asta înseamnă că el se poartă ca un comandant suprem, mai ceva ca africanii, și cunoaște, deja, rezultatul.
Cum fizicianul nostru nu este profet, nu ne mai rămîne decît ipoteza conform căreia indiferent ce rezultate vor ieși din urne, ele vor fi aranjate de președinte României împreună cu generalii de la STS abia înaintați în grad. Adică, totul este pregătit, aranjat, mai trebuie doar să ne face că votăm.
Citind printre rînduri răspunsul dat luni de președinte Klaus Iohannis după vizita făcută la Spitalul Municipal București nu ne mai rămîne decît să cădem pe gînduri. Citiți și legați mesajul cu „guvernatul împreună” de această declarație de om care le știe pe toate și ne vinde perspectiva sa asupra pandemiei.

 ”Nu ne aşteptăm la o creştere a numărului de infectări sau a ratei de infectare după alegerile parlamentare, pentru un motiv foarte simplu: noi suntem bine pregătiți, cunoaștem felul în care ne-am pregătit pentru alegerile locale, a funcționat foarte bine atunci și va funcționa mult mai bine, fiindcă am prelucrat toate cazurile care au fost de prelucrat și din fericire, au fost foarte puține de la locale. Dați-mi voie să vă spun că acea creștere nu s-a datorat alegerilor locale. Alegerile locale s-au desfășurat în perioada în care în toată lumea, și în special în toată Europa, numărul de cazuri a crescut de la săptămână la săptămână. Alegerile locale s-au desfășurat în maximă siguranță și nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot, oamenii s-au infectat fiindcă nu au respectat toţi normele care au fost atunci în vigoare. Între timp, avem măsuri mai ferme și vedem că foarte, foarte mulți români le respectă. Asta este o veste extraordinar de bună. Pe de altă parte, siguranța medicală a secțiilor de votare va fi de data aceasta mai bună decât la locale. Deci, nu, nu ne așteptăm la o creștere a ratei infectării după parlamentare”.

Cu „maximă siguranță”, am crescut la 10.000 de contaminați pe zi, apoi scădem tot la comandă. Cît despre rezultatele la alegerile din 6 decembrie, tot la comandă trebuie să ducă la „vor guverna împreună”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/profetul-iohannis-da-in-gropi-si-se-da-de-gol/

Iată cum se joacă Guvernul și Iohannis cu soarta piețarilor !

 


Premierul și președintele o scaldă când vine vorba de piețe, în timp ce numeroși comercianți și cumpărători îngheață în frig.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că este analizată posibilitatea redeschiderii pieţelor, anunțând pe de altă parte că proiectul de lege adoptat de PSD care prevede ca ele să fie deschise a fost atacat la Curtea Constituțională.

„Vă spun că analizăm acuma, dar să nu o daţi încă ca o ştire, analizăm posibilitatea redeschiderii pieţelor care funcţionează în spaţii închise. Cu atât mai mult cu cât a venit iarna şi temperatura a coborât, analizăm posibilitatea de a redeschide pieţele. Sigur, sunt şi alte măsuri, dar orice decizie pe care o vom lua, o vom lua în funcţie de evoluţia epidemiei. (…) Când vom avea o analiză şi vom fi pregătiţi să luăm o decizie, o vom face publică. (…) Dar, sigur, orice redeschidere a pieţelor nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecţie sanitară foarte strictă”, a zis Orban, într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a susținut, luni, că nu a primit deocamdată legea care prevede redeschiderea pieţelor pieţelor, în vederea promulgării, Orban a declarat că proiectul respectiv a fost atacat de către Guvern la Curtea Constituţională.

„Am atacat la Curtea Constituţională, pentru că legea nu poate să schimbe o hotărâre de guvern şi o lege, să spun, care reglemenetază activitatea pieţelor nu poate să modifice o hotărâre de guvern, care este legată de starea de alertă. Şi mai sunt şi alte motive de neconstituţionalitate. (…) Da. Cred că vineri am semnat-o”, a spus Orban.

Pe 10 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul PSD potrivit căruia pe durata stării de alertă pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară.

Amendamentul a fost iniţiat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir.

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat dacă va promulga legea pentru redeschiderea pieţelor, Iohannis a susținut că actul normativ nu a ajuns la el.

„Legea pentru redeschiderea pieţelor nu a ajuns la mine”, a spus președintele.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a acuzat, însă pe Klaus Iohannis că minte în legătură cu faptul că nu ar fi primit, spre promulgare, legea care prevede redeschiderea pieţelor.

„Iohannis minte din nou! Legea cu deschiderea pieţelor este trimisă la promulgare de aproape 20 de zile! Să îl ajutăm pe Iohannis să se documenteze! A minţit cu vaccinul, a minţit cu infectările şi acum minte şi cu pieţele”, a scris Ciolacu luni pe Facebook.

Ciolacu a ataşat şi o trimitere spre site-ul Camerei Deputaţilor, din care reiese că legea respectivă ar fi fost trimisă spre promulgare pe data de 12 noiembrie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iata-cum-se-mai-joaca-guvernul-si-iohannis-cu-soarta-pietarilor/

Natura umană are oroare de vid

 


Printr-o decizie foarte recentă a Consiliului de Stat al Franței (echivalentul secției de contencios administrativ al ÎCCJ), un decret care restrânge întrunirile religioase la un maxim de 30 de persoane a fost desființat, întrucât încalcă libertatea de cult. În plus, o astfel de măsură este considerată disproporționată în raport de pericolul pe care intenționează să îl înlăture și discriminatorie în raport de comercianți (marilor magazine li se permite funcționarea indiferent de numărul de cumpăratori, singura limitare suprafața alocată comerțului). Instanța franceză a reținut că libertatea de cult este mult mai importantă decît alte libertăți (cum ar fi, de exemplu, libertatea de a merge la cinema) și, de aceea, trebuie să i se acorde o importanță aparte. Guvernul francez a fost obligat să se conformeze în maxim 3 zile.
Interesant este că acțiunea a fost formulată de Conferința Episcopilor francezi și de Arhiepiscopul Parisului. Iar speța e dintr-o țară care de declară laică și multiculturală. Mă îndoiesc că întăi-stătătorii BOR ar avea un asemenea curaj judiciar. Dimpotrivă, comunitatea celor care ar trebui să ofere oamenilor acestor meleaguri un refugiu ultim pe timp de restriște este dominată de conformiști și nou-normali ai propriei organizații.
Comunismul a fost un regim politic secularizant, dar nu a reușit niciodată să alunge credința din oameni.
În schimb, new-normalismul va reuși.Cauza suntem noi, căci ne-am schimbat.

Când sărbătorile de Paști sau de Crăciun sunt neutralizate, majoritatea trăitorilor pe aceste meleaguri aplaudă. Când pelerinajele sunt interzise sau combătute cu amenzi și colectarea enoriașilor cu duba, aceeași majoritate se bucură. Cînd polițiști plini de zel și milițieni în civil pătrund în biserici și îi scot cu forța de acolo pe enoriași sau pe simpli participanți la nunți, botezuri și înmormântări (adică, opresc brutal ritualurile esențiale de trecere, care jalonează viața oricui), aceeași majoritate cere mai multă fermitate, violență chiar, în aplicarea legii, cu toate impreciziile, improvizațiile și prostia strecurate acolo de „iexperți”. Când spiritul Sărbătorilor este suspendat/amânat până la noi ordine, aceeși majoritate este îngrijorată că încă se mai dau la tv sau pe canalale de live-streaming filme de Crăciun în care actorii nu poartă “acoperitoare faciale” și se înfurie că unii, negaționiști-conspiraționiști-dez-informatori de felul lor, încă mai cred în efectul vindecător, taumaturgic, al luminilor și mulțimilor de acasă, de colindat, și, mai ales, al așteptării revederii cu familia.

În clipele grele, de suferință, când oamenii la care ții și de care depinzi vor fi avut nevoie de rugăciunile tale, cui te vei ruga? Acelui Dumnezeu pe care l-ai izgonit când ai aplaudat cu frenezie planul satanic și bolșevic denumit Marea Resetare* („demolează și construiește la loc, mai bine”)? Unde o să te mai rogi? În bisericile pe care le vrei închise pentru a te feri de răceală? Cine o să te ajute pentru a traversa iadul disperării, al suferinței, al spaimei de singurătate? Noii comisari sovietici care își predică evlavia față de știința oficială, canonică, și disprețul pentru popii „sulfuroși” și negaționiștii „cocliți”?
Crezi despre tine că ești rațional, tare, liber față de constrângerile dogmatice ale unor rituri plicticoase, milenare, care nu mai interesează pe nimeni, exceptâdu-i pe medievalii ”pupători de moaște”. Ești convins că nu ai nevoie să îți pui speranța în ceva transendental și nici ca alții să se roage pentru tine în clipele în care tu sau cei apropiați ție v-ați afla la ATI. Știi sigur că nu ai nevoie de vreun duhovnic desprins din evul mediu, care să îți redea un pic de confort sufletesc atunci când ai ajuns pe culmile disperării, pentru că ești ținut în casă, deși ar trebui să fii cu prietenii, cu cei de vârsta ta, pentru că există riscul să devii șomer sau să dai faliment, pentru că există riscul să faci foamea … Pentru toate astea există spitale, doctori, pastile, pokemoni, terapeuți și guru, ce nevoie ai de biserici și de popi?
Dar am o veste pentru tine: psihologul, psihiatrul, gurul sau coach-ul din corporație au competențe limitate (și te mai și trombonesc). Medicii nu pot face treaba lui Dumnezeu  – nu ai auzit niciun urgentist sau chirurg sau oncolog sau neonatolog spunând „noi ne-am făcut toată treaba care depinde de noi, de aici încolo începe treaba lui Dumnezeu”? Unde mai pui că mulți doctori au devenit niște tehnicieni care aplică stereotipic niște protocoale medicale scrise de ”iexperți” (de felul celor pe care se bazează herr Johannis atunci când vine și ne spune că pandemia se rezolvă cu spălatul ritualic pe mâini, cu purtatul „acoperitoarei faciale” și cu distanțarea socială) sau promotori ai munților de medicamente comercializate pentru a te ține captiv cinicilor fabricanți de paleative ale nenorocirii tale…
Nu ești conștient de asta (sau refuzi să crezi, atunci când te uiți în oglindă și vezi un om rațional, cultivat, plin de cunoștințe care neagă credința, care de fapt doar intră într-o patetică întrecere cu ea), dar crezi într-un Dumnezeu al lacunelor, care face treaba medicului sau a gurului, când aceștia dau greș sau când sunt incapabili, înșelători sau din cale afară de lucrativi. Ba chiar crezi într-un Dumnezeu al fotbaliștilor, pentru că speri ca tu și echipa/grupul tău să câștigi, în dauna (sau chiar spre nefericirea) altora**.  Chiar dacă zeul la modă acum se numește covid, crezi stereotipic în tot felul de zeități aferente fricii, și te supui. Ce să vezi – și masonii au pus pe bani un ochi atoatevăzătator, ca să fii conștient că în orice moment al vieții tale există cineva/ceva care te monitorizează și te poate sancționa dacă ai fost naughty (cu o nuia în cizmulițe sau, după caz, cu un rating social downgradat …).
Și știi ceva? Chiar funcționează! Când te rogi, când cineva se roagă pentru tine, treaba pe care medicul nu o poate face, revine lui Dumnezeu.
Natura umană are oroare de vid – așa că ai grijă ce pui în loc, după ce ai evacuat din tine credința!

*pentru că îți dorești „o țară ca afară”, cu siguranță o să recunoști mai ușor conceptul prin denumirea sa în engleză : The Great Reset (build back better)
**pentru corporatriști – bucuria, satisfacția pentru răul altora, plăcerea de a cauza nenorociri și nefecire semenilor, se numețe schadenfreude; trust me, nu e specifică naziștilor – just gogle it …

sursa:https://www.cotidianul.ro/natura-umana-are-oroare-de-vid/

SF.ANDREI - Apostolul Lupilor - și crucea în formă de „X”

 


Sfantul Apostol Andrei este Apostolul care a propovaduit Evanghelia lui Hristos in tara noastra, România fiind una dintre puținele țări din lume creștinate de unul dintre cei 12 Apostoli. Un dar divin, pe care nu îl prețuim întotdeauna la justa lui valoare.

Totodata, nu poate fi întâmplător că cele două sărbători naționale ale României vin una după alta: 30 noiembrie, când am primit în dar intrarea în „Țara de Sus” și 1 decembrie, când, printr-o minune a istoriei, după un război care părea pierdut, am câștigat „Țara de jos”, cea  de pe Pământ.

Viata

Sfantul Apostol Andrei era fratele lui Simon (Sf. Apostol Petru). Spre deosebire de fratele sau care era casatorit, Andrei a ales sa-si traiasca viata in feciorie. 

Ajunge ucenic al Sf. Ioan Botezatorul, iar in momentul in care Ioan ii descopera ca Hristos este Mesia, lasa toate si Il urmeaza pe Mantuitorul.

Pentru ca Andrei a fost cel dintai chemat sa recunoasca pe Hristos ca fiind Mesia, a primit intre Apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintai chemat”.

Apostolul Lupilor

Pentru că dacilor li se spunea „daoi” în grecește (lupi), dar și pentru legătura lor mistică cu lupul (capul de lup era steagul lor), Sfântului Andrei i s-a mai spus si „Apostolul Lupilor”.

Se pare că a locuit într-o peșteră care există și azi și se află la circa 4 kilometri de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În 1944, a fost transformată în biserică, care a fost însă distrusă de trupele sovietice. După 1989, biserica a fost refăcută și a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din România.

Crucea Sf.Andrei

Sfântul Andrei moare răstignit pe o cruce în formă de X, în localitatea Patras, lângă Corint. Crucea în X pricinuia chinuri încă și mai mari decât crucea tradițională. Pe crucea obișnuită, răstignitul suferea pentru că, din cauza poziției, nu putea respira. El trebuia să se sprijine în mâini și în picioare pentru a se ridica și a-și lărgi pieptul, încât să permită aerului să pătrundă în cutia toracică. Dar membrele îi era prinse în cuie, ceea ce îi provoca dureri cumplite. La crucea în formă de X, din cauză că picioarele desfăcute nu mai permiteau sprijinirea trupului în ele, condamnatul trebuia să își ridice întreaga greutate a corpului doar în mâinile găurite.

Moaștele sale au fost aduse la Constantinopol în 357. Trupul Sfântului rămâne întreg până în jurul anului 850, când Împăratul Vasile I Macedoneanul trimite Capul lui Andrei creștinilor din Patras. În timpul cele de-a patra Cruciade, trupul Sfântului Andrei este furat și dus în Italia, unde a rămas până astăzi, în catedrala din Amalfi.

Când otomanii cuceresc Peloponezul, guvernatorul Patrasului, Toma Paleologu se refugiază la Roma, luând cu el și Sfântul Cap al lui Andrei. În 1964, Capul va fi înapoiat creștinilor din Patras, unde se află și astăzi.

11.29.2020

Scandal la Craiova de la Târgul de Crăciun. Lia Olguța Vasilescu: ”Nicio lege, ordonanță, hotarâre de guvern nu interzice asta !”

 


Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, acuză că prefectul și instituțiile de forță și control au cerut comercianților din Târgu de Crăciun să închidă chioșcurile și că au adus mașina de la pompieri cu sirenele pornite „să sperie copiii” veniți să vadă iluminatul festiv.

„Avem voie să aprindem iluminatul de sărbători? Răspuns: da! Avem voie să permitem funcționarea chioșcurilor pe raza orașului? Răspuns: da! Nicio lege, ordonanță, hotarâre de guvern nu interzice asta!”, spune primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.

Acesta acuză că autoritățile de forță și control și prefectul de Dolj le-au cerut „imperativ” comercianților să închidă chioșcurile din Târgu de Crăciun.

„De unde zelul prefectului de Dolj și al tuturor instituțiilor de forță și control de a le cere imperativ comercianților să închidă chioșcurile din zona centrală care funcționează perfect legal, așa cum funcționează alte sute de chioșcuri în toate cartierele orașului?”, mia scrie Vasilescu.

Edilul Craiovei acuză autoritățile că au speriat copiii veniți să vadă iluminatul festiv.

„De ce a fost necesar ca o mașină a CBRN să stea non stop în zonă, cu megafoanele pornite la maxim, ca să sperie copiii veniți să vadă luminițele de sărbători? După ce PNL a închis piețele și producătorii îngheață și ei și mărfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioșcurilor”, mai spune Lia Olguța Vasilescu.

Sâmbătă seara, craiovenii au aprins ei înșiși iluminatul festiv.

Ei au fost invitați de Primăria Craiova să acceseze site-ul www.primariacraiova.ro, unde au găsit, pe pagina principală, butonul de aprindere, care putea fi apăsat la ora 18.00, din fața laptopului, tabletei sau a telefonului mobil.

Astfel, iluminatul festiv s-a aprins, iar zeci de oameni sunt, sâmbătă seara, în centrul orașului, purtând mască și păstrând distanța socială.

Cei care nu au ajuns să vadă live centrul Craiovei iluminat au putut accesa un link de pe site-ul Primăriei Craiova, unde pot fi vizionate imagini în direct cu magia aprinderii beculețelor în toată zona centrală și în Parcul Nicolae Romanescu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/scandal-la-craiova-de-la-targul-de-craciun/

A învins moartea, după incendiul de la ATI

 


Singurul pacient care a supraviețuit incendiului de la ATI Piatra Neamț a fost scos, duminică, de la Terapie Intensivă, el fiind internat la secția exterioară Lețcani, din Iași.

El este, în prezent, internat într-o secție de bolnavi confirmați cu COVID-19, se simte mai bine și este în continuare sub supraveghere medicală.

Şase pacienți aflați într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamț au fost transferați la Spitalul de la Lețcani, ei având COVID. Cinci dintre ei au murit.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-invins-moartea-dupa-incendiul-de-la-ati/

„Furioșii Covidului”, la praznicul națiunii

 


Dublul praznic al națiunii române – cel al Sfântului Andrei, Apostolul întâi chemat care a adus creștinismul pe teritoriul României de azi, făcând ca românitatea să se clădească pe trunchiul bisericii ortodoxe (spre deosebire de alte popoare, la români nu politicul a creat biserica, ci biserica a dat identitate culturală politicului) și cel al Marii Uniri din 1918, din care a izvorât miraculos România Mare – pare a fi adus, în anul de grație 2010, prin lucrarea demoniacă a virusului SARS-CoV 2, statul național în conflict cu biserica națională. Nu îți trebuie o perspicacitate ieșită din comun pentru a înțelege că acest conflict este artificial și amenințarea sa este aceea de a arunca în aer cheia de boltă care articulează cei doi stâlpi de rezistență ai națiunii.

Orice discuție pe această temă, care încearcă a fi rațională, se trezește pe dată sub tirul acuzelor de negaționism al primejdiei virotice, precum și sub sudălmile vulgare ale anticreștinismului militant. Blamul vine nu numai din partea autorităților politice care îmbină oligofrenia cu trădarea de patrie, ci și a unei mase deloc neglijabile de autentici „furioși ai Covidului”. Între cele două categorii s-a ajuns în mod spontan la o unitate letală pentru bunul simț, dar mai ales generatoare a unui adevărat, deși, în cazul multora, inconștient, fanatism anti-românesc.

În mod normal, „furioșii Covidului”, susținători fanatici ai „covidocrației”, ar fi fost în opoziție cu puterea politică, dacă nu ar fi fost Covidul care să le dea sentimentul apartenenței la o comunitate „protejată” … prin separarea de ceilalți și, culmea, prin limitarea drepturilor și abolirea libertăților lor. Ei erau de mult frustrați sub efectul sentimentului că nu sunt în stare să își exercite drepturile consacrate de Constituție, și speriați de răspunderile aferente libertății dăruite de Constituție. Este vorba despre oameni pe care drepturile și libertățile constituționale îi apăsau. Acum sunt fericiți să se debaraseze de ele, fără a-și admite slăbiciunile și inadecvarea la ordinea democratică, dând vina pe un factor „obiectiv” – virusul. Așa au scăpat și de concurența umilitoare cu cei pe care îi urăsc sincer întrucât se pot bucura de libertate, gândesc critic, nu se tem, nu țin să aibă, pentru că sunt. Prin urmare, acum susțin guvernul, altmiteri urât prin definiție de ei, pentru că îi eliberează de … libertate, ștergând totodată diferențele între ei și cei care vor să fie liberi.

Când aceștia din urmă își reclamă drepturile și resping restricționarea libertății, li se vorbește de supra-aglomerarea secțiilor de terapie intensivă, de numărul persoanelor infectate, de fastul vestmintelor sacerdotale, de taxele percepute pentru botez, nuntă și înmormântare, de caracterul desuet al ceremoniei religioase, despre ubicuitatea lui Dumnezeu și inutilitatea medierii preoțești. O asemenea reacție ratează subiectul; atunci când nu reprezintă o simplă diversiune menită a abate atenția de la subiect. Discuția se mută astfel, cu naivitate sau cu șiretenie, de la o problemă națională și globală, la experiențe locale ale unor indivizi care cred sau pretind că lumina lumii este doar atât cât le intră lor pe fereastră și experiența lor personală epuizează universul.

Sub aspect medical, nimeni nu afirmă că virusul nu există și nu ridică probleme de sănătate. Știm prea bine că secțiile ATI sunt pline. Au fost cândva goale?

Pe de altă parte, statisticile sunt clare și nu pot fi ignorate. Mortalitatea în România în anul Covidului 19 este sub cea din anul precedent.

Măsurile de prevenție luate nu au dat rezultate, dar asta nu pentru că oamenii nu le respectă, ci pentru că sunt greșite. Cel puțin așa susțin medici la fel de titrați și prestigioși, dacă nu mai titrați și mai prestigioși decât, ventrilocii guvernului (ademeniți, șantajați sau poate chiar convinși de ceea ce afirmă, ei înșiși fundamentaliști ai covidismului și susținători ai covidocrației). Oricum, dacă măsurile respective ar fi fost atât de inspirate, cu toată indisciplina socială, care rămâne, totuși, marginală, nu se putea ca efectul să fie zero sau chiar contrar. Ca să nu mai spunem că neascultarea este și consecința neîncrederii în cei care stabilesc regulile, iar de asta vinovați sunt cei din urmă. Poliția și jandarmeria pot impune ordinea dar nu pot restabili încrederea.

Sistemul medical este subdimensionat. Evident, nu din vina medicilor, ci a politicilor de neoliberale. În ultimii ani s-au închis spitale, s-a redus bugetul sănătății, s-au favorizat companiile de asigurări private. Medicii specialiști sunt prea puțini. Să lucrezi la terapie intensivă sau cu persoane suferind de boli contagioase nu este nici plăcut nici bănos. Mulți pacienți au murit din cauză de mal praxis. Și nici nu îi poți acuza prea tare pe cei luați cu arcanul de la specialitatea lor și duși să practice o medicină în care nu s-au format.

În fine, dacă între ceea ce cred medicii și ceea ce cred alții de alte specialități (economiști, sociologi, psihologi, politologi etc.) există contradicții, între diferitele abordări și prescripții trebuie găsită o combinație optimă, tot așa cum se combină tratamentele medicale ale celui care suferă de mai multe boli, când medicamentele bune pentru una, dăunează celeilalte. Unilateralismul și schematismul terapiei aplicate unui pacient cu morbidități complexe duce la moartea acestuia.

Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre cu totul altceva. Este vorba despre politizarea pandemiei. Și nu doar la noi, ci la nivel global. Este vorba despre drepturile și libertățile oamenilor și supraviețuirea națiunii.

Nu este în discuție nici biserica / religia, pe care unii vor să o reformeze, cum au făcut altădată Luther și Calvin, ori să o desființeze, precum au încercat, fără succes, iacobinii, în timpul revoluției franceze, sau Lenin și Stalin, în timpul revoluției bolșevice. În discuție este națiunea.

Există, la noi și aiurea, forțe care vor să desființeze națiunile. Ne confruntăm cu un puternic curent antinațional. Și cum națiunea este și incubatorul democrației moderne, antinațional înseamnă și antidemocratic. Dintre națiunile vizate, evident, națiunea română ne interesează în primul rând.

Se poate susține că nici desființarea națiunilor nu ar fi o problemă. Așa cum au apărut pe o anumită treaptă a istoriei, pot să dispară pe alta. Numai că lichidarea națiunilor nu este concepută de cei care atacă ortodoxia ca spiritualitate specifică românilor, pentru a pune omul deasupra oricăror alte valori și a face din persoana umană măsura tuturor lucrurilor, ci pentru a domina omul și a-l lipsi de libertate în folosul unei oligarhii, adică al unui grup relativ mic de persoane autoproclamate ca fiind superioare, al unor clanuri corupte cu organizare suprastatală.

Iată de ce este timpul în care trebuie apărată biserica românilor. Discuția despre modernizarea ei sau despre comportamentul unor preoți, trebuie amânată.

Este motivul pentru care, în înțelepciunea sa, Constituția României a dispus că libertatea „religioasă nu poate fi limitată sub nici o formă”. Era plasa de siguranță pe care ne-am pregătit-o pentru eventualitatea în care istoria o apuca pe drumuri potrivnice nouă.

A aplica strict această regulă azi, înseamnă a salva națiunea română de la dispariția pe care i-o doresc unii, prin lipsirea de identitate. Numai așa românii vor putea fi liberi atât pe teritoriul lor, cât și în raport cu alte națiuni, cu care, la nevoie, se vor asocia ca să poată trai mai bine, dar și spre a se apăra împotriva celor ce vor să îi supună și exploateze. Toți diferiți și toți egali, în pace, libertate, bunăstare și demnitate! Acesta este scopul; și aceasta a fost viziunea cu care ne-am îndreptat spre UE.

Clădirea națiunii române s-a realizat cu imense sacrificii. Inclusiv sacrificii de vieți omenești. Apărarea națiunii a cerut și ea jertfe de sânge. O cere și acum. Da, vor suferi și chiar muri oameni pentru a ne apăra neamul, familia, casa, copiii, viitorul. Așa a fost și așa va fi mereu, dacă vrem să supraviețuim împreună. Altminteri vom pieri separat.

Lașii, egoiștii și trădătorii nu vor să facem asemenea sacrificii. De aceea se ascund în spatele luptei cu virușii. Covid 19 este alibiul lașității, egoismului și trădării lor.

Noi, cei care nu aparținem categoriilor menționate și care nu suntem nici lași, nici egoiști, nici trădători, trebuie să ne mobilizăm imediat. Pe ce bază? Pe aceea pe care o avem în comun și care singură ne-a rămas: credința în Dumnezeu, conform canoanelor cultului creștin-ortodox. Altceva nu mai avem. Decât limba română; și aceea tot mai agresată și mai stâlcită.

Fericiți cei ce cred! Ceilalți vor trebui să îi susțină și să le respecte drepturile ca să nu ajungă ei înșiși a rămâne fără drepturi. Despre asta vorbim acum. Acesta este subiectul discuției și miza luptei, iar nu cât durează liturghia, câți bani se cer pentru înmormântări sau cum se face împărtășania cu o singură linguriță. E timpul să vedem pădurea, iar nu să ne lăsăm obsedați de uscăturile ei, mai ales atunci când copacii uscați sunt plăsmuiri ale celor care ne vor pierzania sau produs al ignoranței și prejudecăților noastre!

Națiunea nu este în conflict cu biserica. Ele rămân în strânsă unitate, așa cum unii nu ar vrea să se reconfirme în aceste zile de praznic. Statul, însă, cu liderii săi vremelnici, care au confiscat puterile națiunii gândind să o vândă și să o dea pieirii, este în conflict. De aceea, este timpul ca fiecare să ne întrebăm ce putem face noi pentru națiunea noastră, iar nu ce poate face statul, ca organizare politică a națiunii deviată de la rosturile ei, pentru noi!

sursa:https://www.cotidianul.ro/furiosii-covidului-la-praznicul-natiunii/

"COVID e al Al Treilea Război Mondial" - O DRAMĂ MONDIALĂ

 


Mihai Lala, managerul OK Medical, a spus de ce COVID-19 poate fi considerat cel de-al Treilea Război Mondial, în exclusivitate pentru DC NEWS.


"Din fericire pentru omenire, această pandemie este mai mult o problemă de management și de logică, decât una de sănătate. Este și una de sănătate, dar dacă Doamne Ferește, rata de mortalitate ar fi fost mai mare la SARS-CoV-2 atunci chiar ar fi fost o dramă mondială. Bine, nu că nu este... este! Pentru că vorbim de 900 de mii de decese, probabil că se va duce către milioane de decese la nivel mondial, comparabile cu mortalitatea din primul și Al Doilea Război Mondial.


Adică folosirea termenului de Al Treilea Război Mondial nu-i deloc exagerată în acest moment. Toate efectele pe care le-a produs pandemia sunt similare unui război, de la pierdere de vieți omenești, până la efecte economice", a declarat Mihai Lala, în exclusivitate pentru DC NEWS.

sursa:https://www.dcnews.ro/covid-e-al-al-treilea-razboi-mondial-lala-nu-e-exagerata-deloc-o-drama-mondiala_786942.html


„Marea resetare” pregătită la nivel mondial

 


Forumul Economic Mondial(The World Economic Forum- WEF) a publicat așa-numita Carte Albă, intitulată „Resetarea viitorului agendei de muncă într-o lume post-Covid ”.

Tyler Durden scrie în www.zerohadge.com că viziunea WEF înseamnă un viitor groaznic pentru 80 la sută din populaţia supravieţuitoare a planetei după Covid 19.

Durden spune că „1984” al lui George Orwell este o fantezie benignă, în comparație cu ceea ce WEF are în minte pentru umanitate.

Cartea Albă despre „Resetarea viitorului agendei de muncă într-o lume post-Covid ” are 31 de pagini şi este realizată de Klaus Schwab, fondator WEF, şi de asociatul său Thierry Malleret.

Iată ce măsuri de afaceri ar fi planificate ca răspuns la COVID-19:

– O accelerare a proceselor de lucru digitalizate, ceea ce ar face ca 84% dintre toate procesele de lucru să fie conferințe digitale sau virtuale/video.

-Aproximativ 83% dintre oameni ar urma să lucreze de la distanță – asta înseamnă că nu mai există interacțiuni între colegi, înseamnă o distanțare socială absolută, separarea umanității de contactul uman.

-Aproximativ 50% din toate sarcinile sunt planificate să fie automatizate – cu alte cuvinte, aportul uman va fi drastic diminuat, chiar și în timp ce se lucrează la distanță.

-Accelerarea digitalizării perfecționării/recalificării (de ex. Furnizorii de tehnologie educațională) – 42% din actualizarea abilităților sau instruirea pentru noi abilități vor fi digitalizate, cu alte cuvinte, fără contact uman – totul pe computer, inteligență artificială, algoritmi

-O accelerare a implementării programelor de perfecționare / recalificare – 35% din abilități sunt planificate să fie „reutilizate” – adică abilitățile existente sunt planificate să fie abandonate – declarate defecte.

-Accelerarea transformărilor organizaționale în curs (de exemplu, restructurarea) – 34% din structurile organizaționale actuale sunt planificate să fie „restructurate” – sau, cu alte cuvinte, structurile organizaționale existente vor fi declarate învechite

– pentru a face loc pentru noi seturi de cadre organizaționale, digitale structuri care oferă controlul maxim asupra tuturor activităților.

-Reatribuirea temporară a unor sarcini pentru lucrători- se așteaptă ca aceasta să atingă 30% din forța de muncă.

Asta înseamnă, de asemenea, scări de salarizare complet diferite – ceea ce ar face ca „salariul de bază universal” sau „venitul de bază”, de asemenea planificat, să fie un salariu care abia permite supraviețuirea, dar te-ar face să fii complet dependent de sistem – un sistem digital, unde nu ai niciun control, susţine Durden.

-Reducerea temporară a forței de muncă – se estimează că afectează 28% din populație. Este o cifră suplimentară a șomajului, deghizată, deoarece „temporar” nu va reveni niciodată la normă întreagă.

-Reducerea permanentă a forței de muncă – 13% forța de muncă redusă permanent.

-Creșterea temporară a forței de muncă – 5% – nu există nicio referire la ce tip de forță de muncă – probabil forță de muncă necalificată care mai devreme sau mai târziu va fi înlocuită și de automatizare, de inteligenţă artificială și de robotizarea locului de muncă.

Marea Resetare prevede, de asemenea, o schemă de credit, prin care o datorie personală ar fi „iertată” – împotriva predării tuturor bunurilor personale unui organism administrativ sau unei agenții – ar putea fi FMI.

Deci, nu ai deține nimic – și ai fi fericit. Pentru că toate necesitățile tale vor fi asigurate.

De asemenea, nu trebuie să vă gândiți să nu fiți de acord cu sistemul, deoarece – până acum fiecare dintre voi a fost vaccinat Covid și nano-cipat – astfel încât, cu 5G și în curând să vină 6G, mintea dvs. poate fi citită și influențată.

Vă rugăm să nu numiți asta o teorie a conspirației. Este o carte albă, un „raport de autoritate” al WEF, scrie Tyler Durden în www.zerohadge.com.

Potrivit acestuia şi relațiile sociale și umane sunt eviscerate. Acest lucru are mai multe avantaje pentru această nouă abordare WEF „totalitară” a umanității – de a controla umanitatea.

– Noi, Oamenii, nu ne putem răzvrăti, nu mai avem coeziune între noi

– Noi, Oamenii, vom concura unii împotriva celorlalţi – și există un control digital absolut asupra umanității – executat de o mică superelită.

-Nu avem acces la acest control digital – este mult dincolo de puterea noastră. Ideea este că vom crește treptat în noua lume – cei dintre noi care ar putea supraviețui. Cam peste o generație ar urma să devină Noua Normalitate .

„Unghiul de supraviețuire” este un aspect care nu este menționat direct nici în Marea Resetare, nici în „Ghidul de implementare” – adică în Cartea albă „Resetarea agendei viitorului muncii – într-o lume post-Covid”.

Bill Gates, Rockefeller, Kissinger și colaboratorii nu au făcut niciodată un secret din opinia lor puternică că lumea este suprapopulată și că numărul de oameni trebuie redus la propriu. Avem de-a face cu eugeniști.

O metodă perfectă pentru reducerea populației mondiale este inițiată de Bill Gates și programele de vaccinare susținute de OMS. Scandalurile unor astfel de programe de vaccin dezastruoase care au dus la moartea copiilor au fost înregistrate în India (în anii 1990), Kenya (2014 și după aceea) și în alte părți ale lumii.

The Great Reset și „Resetting the Future of Work Agenda” nu menționează cine va aplica aceste noi reguli draconice. Se presupune că sunt aceleași forțe care sunt acum instruite pentru războiul urban și pentru suprimarea revoltelor și a tulburărilor sociale – poliția și armata, susţine Tyler Durden.

În parte, Organizația noastră Populară pentru Neascultare Civică va fi despre cum să se concentreze și să vorbească cu ei, educând, informând polițiștii și militarii pentru ce vor fi folosiți de această mică elită și că, în cele din urmă, ei sunt, de asemenea, doar ființe umane, ca și noi ceilalți, prin urmare, ei se ridică mai bine în apărarea oamenilor, a umanității. Același lucru trebuie făcut și profesorilor și personalului medical – informații, adevărul neîngrădit.

Aceasta este provocarea. Dacă reușim – jocul s-a terminat. Dar este un drum lung, scrie Tyler Durden.

Dezinformarea mass-media este brutală și puternică și greu de contrazis pentru „noi”, fără un buget considerabil pentru contrapropagandă și ca un grup de oameni, care este din ce în ce mai împărțit chiar de mass-media. Purtarea obligatorie de măști și distanțarea socială – a făcut deja dușmani din ceea ce am fost, colegi, prieteni, chiar și în cadrul familiilor.


Acest adevărat diktat a reușit să creeze rupturi, diviziuni și discordii în societățile noastre.

Fără teamă, „Resetarea viitorului muncii” și „Marea resetare” ar putea fi făcute bucăţi cu o alternativă umană care ar elimina organizațiile precum WEF și agențiile ONU cooptate, precum OMS, UNICEF, OMC, Banca Mondială, FMI – și poate chiar întregul sistem ONU. Liderii politici și de afaceri din spatele acestui proiect trebuie confruntați. Trebuie aplicate principiile fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv Nürnberg, conchide Tyler Durden.

Cartea Albă „Resetarea viitorului agendei de muncă într-o lume post-Covid ”, aici

sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-resetare-pregatita-la-nivel-mondial/

IPS Teodosie, trecut prin filtrul poliţiei

 


ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost oprit, duminică dimineața, de filtrul de poliție de la intrarea în localitatea Ion Corvin, unde este Peștera Sfântului Andrei.

Mașina în care se afla ÎPS Teodosie a fost oprită de filtrul de poliție, pentru verificarea documentelor, Constanța fiind în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Arhiepiscopul a spus că îi așteaptă pe români „cu inimă bună” la sărbătoarea Sfântului Andrei.

„Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul și sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace și în armonie”, a spus ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, a invitat, încă de sâmbătă, autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, prefect, președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.

Prefectul Constanței l-a refuzat pe ÎPS Teodosie, spunând că nu are domiciliu în comuna Ion Corvin și dacă ar participa ar încălca regulile în privința carantinei instituite în Constanța.

Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului săvârșește Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ips-teodosie-trecut-prin-filtrul-politiei/

Sfantul Andrei – Protectia oamenilor impotriva spiritelor rele

 


In popor, noaptea de Sfantul Andrei este un fel de Halloween al romanilor, insotita de foarte multe traditii si superstitii. Conform oamenilor, in aceasta seara spiritele ies in lume, lupii vorbesc cu grai omenesc in tmp ce oamenii se apara de toate cele rele cu ajutorul vrajilor si a usturoiului.



Exista foarte multe obiceiuri si superstitii legate de Sfantul Andrei. Marea majoritate au de-a face cu revolta, cu maritisul si cu protectia oamenilor impotriva spiritelor rele care in aceasta seara bantuie alaturi de cei vii.

Oamenii mai superstitiosi sunt de parere ca in noaptea Sfantului Andrei lupii incep a vorbi cu grai de om, spunand lucruri de-a dreptul infioratoare. Mai mult, cei care au nenorocul de a fi atacati de acesti lupi in aceasta noapte se vor transforma in varcolaci.

Iata si cateva obiceiuri care se practica in noaptea de Sfantul Andrei:

Pentru a reusi sa alunge spiritele rele, romanii folosesc usturoiul pretutindeni, fie la grajdurile alimalelor, fie la cruciulitele facute pe mainile copiilor.



Aceasta este o asa-zisa noapte magica, cand pentru a se tine in cumpana raul, se recurge la diferite gesturi care au menirea de a proteja oamenii. Unul dintre acestea este faptul ca se unge cu usturoi pragul casei, usile, geamurile si toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra in casa. Pana si la grajduri se punea usturoi, astfel incat vrajitoarele sau raul sa intre in animale.

De asemenea, oamenii cred ca in ajun apar si strigoii, fiinte cu suflete pedepsite deoarece au dus o viata nepotrivita sau luata prin violenta, care bantuie strazile. Pentru a se apara, oamenii se foloseau de usturoi, in timp ce copiilor li se facea cruciulita cu usturoi pe manute, mancare cu usturoi.

Fetele care doresc sa se marite obisnuiesc sa ascunda sub perna un fir de busuioc pentru a-si visa iubitul.

In miezul noptii fetele obisnuiesc sa intoarca un ulcior de lut cu gura in jos si pun pe fundul vasului 3 carbuni incinsi. Mai apoi rostesc o incantatie pentru a cuceri inima iubitului cu care ajung sa se marite.

Iar fetele care doresc sa isi vada ursitul obisnuiesc sa stea goale intre doua oglinzi la miezul noptii, tinand in maini doua lumanari aprinse. In oglinda din spate se vad de obicei scene din viitorul acestora, dar si chipul celui sortit.

O alta modalitate de a afla cum arata iubitul este urmatoarea: fata tine in mana doua lumanari aprinse si priveste intr-un pahar cu apa in care a fost pusa o verigheta sfintita pentru cununie.

Iar cei care vor sa afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecutul lor trebuie sa ia parte la un ritual bizar in cimitir. Intr-un vas cu apa descantata acestia vor vedea tot ce s-a petrecut.

Din popor a mai aparut si superstitia conform careia spiritele rele nu vor putea intra in casa daca gospodinele intorc de cu seara toate canile sau vasele cu gura in jos. Tot pentru alungarea spiritelor se agata si usturoi la intrare, iar animalelor li se pune busuoic in mancare si in apa cateva picaturi de agheasma.

Gospodarii obisnuiesc ca de Sfantul Andrei sa puna grau la incoltit pentru a afla cum va fi recolta de anul viitor, dar si cat de prospera va fi casa si familia lui in anul ce vine.

Nu in ultimul rand, vremea din noaptea de Sfantul Andrei ne va spune cum va iarna care urmeaza. Daca oamenii au parte de un cer senin in aceasta noapte, iarna care vine va fi una blanda.

sursa:https://calendarulortodox.ro/datini-obiceiuri-traditii/sfantul-andrei-traditii-si-superstitii/