11.05.2020

Rafila are soluția pentru bătrânii singuri

 


Alexandru Rafila are soluția pentru bătrânii singuri. Este vorba despre 800 de centre comunitare unde românii singuri, care au vârsta de pe 70 de ani să aibă acces la servicii. „Peste 1,7 milioane de români care au mai mult de 70 de ani trăiesc singuri în mediul rural sau în orașe mici, unde nu au acces rapid la asistență medicală“, spune Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Alexandru Rafila a spus, în cadrul Conferinței PES Activist România cu tematica „Viitorul Europei și atragerea fondurilor europene”, că trebuie să se poată aduce serviciile sanitare aproape de oameni.

„Oamenii au nevoie de servicii de sănătate 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Din păcate, în acest moment, singurul loc în care ar putea să se ducă sunt spitalele, camerele de primiri urgențe, camerele de gardă ale spitalelor, care, de obicei, sunt foarte departe de cetățeni, mai ales de cei din zonele rurale sau de cei din orașele mici. (…) Am propus un model care se regăsește în multe țări: să dezvoltăm o rețea națională de centre medicale comunitare, care să ofere nu numai servicii de medicină de familie, de asistență medicală primară, care să poată să ofere și alte tipuri de servicii”, 

„Vă dați seama că aceștia sunt oameni care au nevoie de servicii și medicale și cu o componentă socială foarte puternică și astfel de centre comunitare pe care noi ne gândim să le dezvoltăm ar putea fi foarte bine să răspundă nevoilor lor. Nu e vorba doar de construcție a fizică a centrelor (…). Avem nevoie de personalul care se poate deservi aceste centre și aici ar trebui îmbinate aceste centre comunitare cu o dezvoltare a resursei umane și de încurajare a medicilor de familie, a asistenților medicali, asistenților comunitari să lucreze în astfel de centre”, a mai spus Rafila.

Având în vedere prăbușirea demografică din foarte multe țări din Uniunea Europeană, reprezentantul României la OMS crede că o problemă de interes este și încurajarea natalității și asistența medicală acordată femeii gravide, mamei și copiilor în astfel de centre comunitare.

„Astfel de centre comunitare pot să ajute foarte mult, mai ales că avem o mulțime de persoane care au calificarea de moașe, de exemplu, și care în momentul de față nu au unde să își găsească un loc de muncă suficient de atrăgător și cred că din cauza asta o imigrat foarte multe lucrează în Italia, Marea Britanie. Cred că am putea să beneficiem de prezența lor în România. Acesta este primul nivel care ar putea să acorde asistență medicală”, a mai spus Rafila.

Acesta crede că în proiectul care ar putea fi finanțat de UE ar putea fi incluse 800 de centre comunitare care ar deservi un număr de 6 până la 8 milioane de locuitori, mai ales din mediul rural sau din orașe mici.

sursa:https://www.cotidianul.ro/rafila-are-solutia-pentru-batranii-singuri/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu