11.08.2020

Urmează un val de procese intentate Guvernului

 


După noile restricții impuse de Guvernul Orban, urmează un val de amenințări, atât proteste în stradă, cât și procese. Deja Tribunalul Bacău a pronunțat o decizie prin care a hotărât anularea, la cererea unor firme din HORECA, restricțiilor impuse acestui domeniu.

Un proces similar va fi intentat acum și de mai mulți reprezentanți ai domeniului HORECA din București. 

De asemenea, trei familii ale unor victime COVID vor să facă plângeri și să dea statul în judecată. Avocatul Adrian Cuculis a spus, sâmbătă, în exclusivitate, în emisiunea "Descoperiți", moderată de Andreea Sava, care sunt acuzațiile pe care le fac acestea:

"Ați prezentat cazul doamnei doctor de la Urgențe din Fetești, dar mai sunt și alte persoane care și-au pierdut viața în spitalele din România, combinat cu infecțiile nosocomiale, combinat cu faptul că procedura concretă pentru tratarea COVID  a fost mult amânată", a spus Adrian Cuculis.

Avocatul a venit cu precizări suplimentare și în legătură cu procesele intentate statului de cei din domeniul HORECA.

"Nu se anunță procese doar în Bacău. Ele se vor extinde în toată țara, pentru că această industrie a așteptat. A încercat să aibă un dialog public cu Guvernul, iar acesta vedem ce a făcut. În urma dialogului public, s-au hotărât ca cel mai bine ar fi ca după ora 23.00 să nu mai ieșim din casă, la ora 21.00 închide absolut tot și cât mai multe controale.

Ei bine, de data aceasta nu se va mai ataca doar hotărârea luată de Comitetul pentru situații de urgență, se va ataca - pentru că trebuie să le spune tuturor, hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă . A fost și ea modificată cu aceste noi prevederi.

Se va merge chiar la fondul problemei, respectiv la invocarea necostituționalității acestor măsuri", a adăugat Cuculis.

Reacția consilierului lui Ludovic Orban, Virgil Guran

"Referitor la procesele intentate, noi suntem liberali și respectăm dreptul fiecărui om de a contesta ceva, de a ajunge în instanță. Dar, credeți-mă, dacă însumați un pic numai ce ați spus dvs. și mai puneți vreo câteva cauze pe care le invocă unii oameni, înseamnă că în România vom ajunge în urma unor procese să nu mai respectăm nicio regulă, pentru că nu mai e utilă nicio regulă", a spus Virgil Guran.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/guvernul-pnl-amenintat-procese-585872.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu