12.09.2020

AUR i-a pus gând rău lui Klaus Iohannis. ”Dacă nu inițiază PSD-ul, o vom iniția noi.”

 


Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea nou intrată în Parlament, a declarat că va iniția partidul său suspendarea președintelui Klaus Iohannis, dacă PSD nu va face acest demers.

George Simion, copreședinte AUR, se declară revoltat de intenția lui Klaus Iohannis de a-și numi propriul guvern, după ce a pierdut alegerile.

„Mă uit către PSD și nu înțeleg de ce nu inițiază suspendarea președintelui. Dacă nu inițiază PSD-ul, o vom iniția noi.

Un președinte trebuie să fie un mediator, nu trebuie să fie un competitor electoral. Dacă am fi fost prima sau a doua forță politică în România, cu siguranță am fi cerut suspendarea acestui președinte care nu este iubit de poporul român, după cum s-a văzut la vot. Poporul român i-a acordat președintelui Iohannis 25%”, a declarat George Simion, pentru Antena 3.

sursa: https://www.cotidianul.ro/aur-i-a-pus-gand-rau-lui-klaus-iohannis-vom-initia-noi/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu