În ajunul Crăciunului, când nici nu se uscaseră bine semnăturile noilor parlamentari pe hârtia cu jurământul, Iohannis a și trimis spre reexaminare noului Parlament o lege care bloca vânzarea activelor marilor companii de stat.
Legea respectivă este de respingere a unei OUG dată de Guvernul Orban pentru modificarea Legii nr. 173/2020. Povestea este următoarea:
Prin Legea 173/2020., promovată de PSD, se interzice înstrăinarea pentru o perioadă de 2 ani a participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută. Pe aceeași perioadă de timp se suspendă și operațiunile de înstrăinare a participațiilor statului începute anterior intrării în vigoare a legii respective.
Văzând că este blocat în intenția de a vinde tot ce vroia să vândă ca să facă bani, Guvernul Orban a atacat legea respectivă la Curtea Constituțională. CCR a considerat, însă, că legea este constituțională. Cu același prilej, CCR a mai stabilit că, prin sintagma „participațiile statului”, se înțelege atât acțiunile și părțile sociale, cât și activele, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți.
În aceste condiții, Guvernul Orban, care avea nevoie presantă de bani, a emis Ordonanța de urgență nr. 166/2020 prin care modifica legea amintită, în sensul că a înlocuit sintagma „participațiile statului” cu expresia „acțiunile deținute de stat”. Prin această manevră, rămânea interzisă doar vânzarea acțiunilor deținute de stat și, pe cale de consecință, se dădea liber la înstrăinarea activelor.
Pesediștii s-au prins de manevră și au votat în Parlament legea de respingere a acestei Ordonanțe, „încăpățânându-se” să păstreze forma inițială a legii, respectiv să se interzică la vânzare și activele pe care le vâna Guvernul Orban.
Acum, Iohannis cere noului Parlament să reanalizeze legea de respingere a OUG, argumentând că această ordonanță, care permite vânzarea activelor importante ale companiilor de stat, a fost adoptată, culmea!, tocmai pentru… „protejarea interesului statului” în companiile la care este acționar și „dezvoltarea acestor operatori economici în condiții de eficiență și profitabilitate”. Cu alte cuvinte, dacă marile companii naționale pot să-și vândă activele din patrimoniu (ex. baraje, avioane, grupuri de transformare, sedii etc), acest lucru este în interesul protejării avuției statului!
În opinia lui Iohannis, interzicerea vânzării de active „poate echivala cu o limitare a capacității operatorilor economici de a acționa în vederea redresării și creșterii rezilienței (!), deosebit de importantă îndeosebi în contextul actual”, ceea ce ar contraveni „protejării intereselor naționale în activitatea economică”.
Prima mare campanie de vânzare a activelor statului s-a desfășurat în perioada 1997-2000, sub guvernarea CDR. Împuternicit special cu întocmirea listei pentru „privatizarea forțată și accelerată a economiei naționale” a fost Traian Băsescu, ministru în coaliția de atunci și mai mult decât atât.
sursa:https://www.cotidianul.ro/incepe-morisca-cdr-2-0/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu