12.30.2020

”O mișcare de protest care să schimbe ceva, trebuie să fie susținută la nivel național, puternic”

 


Majorarea salariului minim ar urma să fie amânată, neavând avizele necesare. Măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvernul Cîțu produc deja revolte și mâine oamenii vor ieși în stradă. 
Vasile Marica, președintele Sed Lex, a spus, la Antena 3, că astăzi, la ora 16:00, s-a convocat Comisia de Dialog Social, la Ministerul Finanțelor: ”Bănuiesc că nu a putut fi întrunită și nu are avizele în situația asta. Bănuiesc că CES nu s-a întrunit și nu are avizul CES-ului, chiar dacă este consultativ. Eu am avertizat că vom avea probleme”. 

În contextul în care există nemulțumiri cu privire la măsurile fiscal bugetare anunțate de Guvernul Cîțu, în special cu privire la salarii, mâine se anunță proteste. 

Liderul de sindicat Vasile Marica a explicat de ce nu participă și nu susține mișcările de protest din aceste zile: ”Orice e făcut pe picior ca mișcare de protest eu nu-mi asum, ca lider de sindicat. Ca să faci o mișcare de protest care să schimbe ceva, trebuie să fie susținută la nivel național, puternic, fără d-astea... doar că am punctat. Tipul ăsta de a puncta, pe data de 31, că faci o mișcare de protest e făcut superficial. Ori o organizezi și-i anunți pe oamenii ăștia că trebuie să schimbe legea că faci o acțiune de protest, și o faci, dar cu sprijin din partea tuturor, ori așa, ca să punctăm, să vorbim la televizor despre treaba asta și-mi ia și mie din capacitatea de a mă mai organiza, pentru că mulți dintre colegii mei vor zice: ai văzut, mă, că nu s-a întâmplat nimic? Dacă ieși așa dezorganizat într-un haos din ăsta, oricât de bun aș fi eu, ca lider de sindicat, îi dezamorsează pe toți, au impresia că nu se poate face nimic și din clipa aia nu mai poți face o acțiune de protest sănătoasă.” 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu