12.04.2020

Peisaj cu arc de triumf și balegă prezidențială solemnă

 


despre patologia grotescă a unui presupus far germanoid de tarla mentală

Dacă odiosul Ion Iliescu, părintele fondator al ” PSD, ciuma roșie ! ” , făcea doar un sfert dintre mizeriile prezidențiale, propagandistice, partinice și ne-constituționale comise de Klaus Joianis, probabil că era linșat, cel puțin simbolic. Doar că fostul înalt activist comunist, cu toate bubele lui ,nici nu s-ar fi gîndit că ar putea face o asemenea propagandă porcească pentru partidul lui, permanentă și agresivă, cum face plăvanul pseudo-neamț pentru PNL.

Dar se pare că toată această prestație sovietoidă/latrino-americană a dulapului constipat KWI nu era de-ajuns. Așa că Scrîșnilă-Vodă a oferit țării, de ziua ei națională, un mega-simptom incredibil, ca o balegă tricoloră de elefant pitic & gonflabil : discursul său solemn, pe tarlaua goală de sub streașina Arcului de Triumf.

Da, ca să se asorteze cu ultra-jenantul gest iohănez, Arcul de Triumf ar fi trebuit ornat cu un acoperiș de tablă zincată ( ” în două ape ” ), iar jos, alăturea de semi-imbecilul nr 1,  s-ar fi potrivit niște bălării, cîteva oi behăind, un bou care rage, simultan cu omologul său prezidențial, plus cîteva găini liberale, cotcodăcind aprobator, încîntate de ideea magistrală a lu’ șefu’.

În ciuda alienării endemice, în Romînia mai sînt încă oameni care știu ce e Arcul de Triumf și la ce folosește stația aia de avion. Nici degeneratul rege dictator Carol secundul, nici dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu, nici lăbărțatul psihic Traian Băsescu, în desele lui momente de derapaj pe bază de distilate, n-au îndrăznit să facă gestul pe care și l-a permis acest nimeni în drum de la Cotroceni : să cotcodăcească la monumentul celor care au făcut România, cea cu ” â ” din ” a „. Cea care acum e în agonie mentală, vîrfuită și călărită de negi iohanici și de restul haitei lor.

Dar cine să-i fi spus tălîmbului profesorache sibian , dintre apropiații lui, că un asemenea gest e ca și cum ai face chef cu lăutari la mormîntul bunicilor ? Unde mai poți găsi azi, în degeneratul stat romînez, un om cu coloană vertebrală, care să-i spună șefului că nu e deloc în regulă să se ușureze pe masa din sala de consiliu ? Mai ales cînd șefu’ ăl mare e pe cai mari, gata să pună mîna pe toate butoanele stînii cu oi mioritice.

Băi, Klause, la anu’ cre’că n-ar strica să pui și un grătar de mici sub poarta aia, pînă termini de vorbit îs gata. Doar n-o să stai flămînd după aia și să te uiți la ” sclupturi ” ca boul la poartă nouă. Iar la urmă poți și să te ușurezi pe un stîlp al porții ăleia. Zi că așa e obiceiul teuton, ca să se facă recolta de vaccinuri și voturi, și oile mioritice or să te creadă.

Doar ești baciul sibian, ce poarta de triumf a mă-sii !

Lucian Postu

sursa:https://www.cotidianul.ro/peisaj-cu-arc-de-triumf-si-balega-prezidentiala-solemna/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu