10.16.2020

Iohannis, bun de plată

 


Un moment dificil, creat de impunerea unui candidat care era clar că NU va fi validat – acum se refac alegerile, cu costuri mari și cu risc de îmbolnăvire crescut. Candidatul a fost impus, evident, datorită lui Iohannis, în disprețul Justiției!

O decizie a instanței confirmă un fapt logic: o persoană declarată incompatibilă de ANI nu poate candida la o funcție în același domeniu în perioada de interdicție.

Este vorba de cea lăsată în locul său la primăria Sibiu, Astrid Fodor. Conform unei decizii a ANI din 2015, confirmată definitiv de Curtea Supremă în 2019, Astrid Fodor nu mai poate fi aleasă timp de trei ani de la încetarea mandatului 2016 – 2020!


Cu toate astea, în total dispreț față de decizia justiției și a ANI - instituție creată de Monica Macovei! – Astrid Fodor a candidat, dar mandatul NU a fost validat!


În ciuda tuturor evidențelor, prin intermediu Biroului Electoral Municipal Sibiu a fost cerută în instanță validarea mandatului! 


Dar, ce să vezi, Judecătoria Sibiu a respins astăzi cererea BEM Sibiu de validare a primarului Astrid Cora Fodor!

”A fost respinsă ca neîntemeiată cerere de intervenție formulată de Astrid Fodor. Hotărârea urmează să fie comunicată prefectului județului Sibiu și secretarului general al municipiului Sibiu, în vederea afișării la sediul unității administrativ teritoriale în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Sibiu.

Chiar dacă decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel, este greu de crezut că se va se va schimba hotărârea de la fond.

Pe de altă parte, se dovedește inconștiența celor care au pus un candidat care nu avea șanse să treacă de decizia de incompatibilitate, știind clar că asta va duce la vacantarea fotoliului de primar. Și, de asemenea, așa cum arătam, este vorba de dispreț față decizia instanței supreme!


Întrebare – în condițiile în care se vor reface alegerile pentru primar, CINE va plăti costurile alegerilor din Sibiu?


Dar CINE va plăti pentru cei care se vor infecta participând la alegeri, inclusiv la noua campanie electorală?


Cumva Iohannis – care, evident, și-a impus voința în cazul primăriei Sibiu. Sau poate crede altcineva altceva?...

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201016/32056473/Iohannis-bun-de-plata-pentru-decizia-de-AZI-de-la-Sibiu.html

Daniel Zamfir dă legea care îl trimite în pușcărie pe Cîțu

 


O lege propusă de Daniel Zamfir îl poate trimite în pușcărie pe Florin Cîțu sau pe oricare alt ministru care se comportă în același fel.

”Cum vi se pare inițiativa  mea?”, întreabă senatorul Daniel Zamfir, postând propunerea sa conform căreia ”refuzul repetat al unui membru al Guvernului de a se prezenta la lucrările comisiei parlamentare la care este invitat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.


Este o propunere legislativă prin care se modifică Legea 115/1999, a răspunderii ministeriale. Iată un pasaj din expunerea de motive:

”Ca urmare a unor situaţii repetate în care membri ai Guvernului au refuzat sistematic şi nejustificat să participe la lucrările comisiilor permanente sau comisiilor de anchetă(…) pentru a stopa perpetuarea acestui comportament, care conduce la o lipsă totală de transparenţă prin evitarea controlului parlamentar, se impune completarea actualei legislaţii astfel încât prezenţa membrilor Guvernului la lucrările Camerei Deputaţilor/Senatului sau ale comisiilor permanente speciale şi de anchetă să fie garantat”.

Propunerea completează cu lit. c, alineatul al doilea al Art. 8:

Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului:

- c) refuzul repetat de a se prezenta la lucrările comisiei permanente la care este invitat, în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

”Credeți ca trebuie sancționați miniștrii care nu vor cu niciun chip să dea socoteală în fața Parlamentului?”, întreabă Daniel Zamfir pe Facebook.

Senatorul atrage atenția că ministrul Cîțu ”cel care a intrat în fibrilații că vrea să-l bage cineva la pușcărie” - a fost invitat de cinci ori să explice în fața Parlamentului ”ce a făcut cu banii împrumutați”.

Motivul? ”Refuză să vină pentru că eu sunt inginer”, spune Daniel Zamfir.  

De precizat că Senatul este prima Cameră sesizată cu această propunere legislativă.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20201016/32050267/Daniel-Zamfir-da-legea-care-l-trimite-n-puscrie-pe-Citu.html

„Încetați să vă mai țineți de liste ca mâța de burlan”

 


Marcel Ciolacu le-a cerut social-democraților care au pierdut localele cu o diferență mare față de câștigători să înceteze să revendice primul loc pe listele pentru parlamentare.

„PSD s-a schimbat. Suntem cel mai mare partid din Romania și oamenii așteaptă altceva de la noi. Credibilitatea noastra depinde de modul în care vom face aceste liste. Noul PSD înseamna profesioniști. Încetați să vă mai țineți de liste ca mâța de burlan. V-am spus că vreau oameni competenți. Vreau specialiști: medici, profesori, antreprenori. Lăsați-i pe cei de la PNL să se umple de interlopi, de traseiști și de toți papițoii care își falsifică diplomele”, le-a spus Marcel Ciolacu liderilor din teritoriu, potrivit unor surse din conducerea PSD.

El a avut, potrivit surselor citate, un mesaj direct către liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan: „Vom câștiga Vrancea și fără tine”.

„Este o abordare greșită ca cei care au pierdut la diferențe foarte mari să fie primii pe listă. Sănătatea e acum principala problemă. Asta este pe agenda cetățenilor. Și e și pe a noastră. Trebuie să aducem în Parlament o echipă puternică cu care să putem implementa ideile din programul de guvernare. Am muncit la el, știți bine câte întâlniri am avut. O să mai avem. Este planul nostru și trebuie să avem oamenii potriviți care să știe să lupte pentru realizarea lui”, mai afirmă liderul social-democraților.

La sediul PSD are loc o ședință informală în care se discută despre listele de candidați la alegerile parlamentare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-incetati-sa-va-mai-tineti-de-liste-ca-mata-de-burlan/

CĂTĂLINA CURCEANU - Un fizician român la vârful cercetării în Italia

 


Cătălina Curceanu este prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare (Laboratori Nazionali di Frascati, Institul Național de Fizică nucleară Italia), decorată de președintele Iohannis cu Ordinul şi medalia „Meritul Cultural”, a colaborat cu Roger Penrose, câștigătorul premiul Nobel pentru Fizica alături de Reinhard Genzel și Andrea Ghez, trei pionieri în studiile privind găurile negre.

S-a născut la Brașov, s-a mutat apoi la Sfântul Gheorghe, a urmat Liceul de mate-fizică de la Măgurele, a făcut Facultatea de Fizică de la Măgurele, iar după Revoluție a ajuns în Italia, la Frascati, cu o bursă de studii și nu a mai plecat. Acum, are grupul ei de cercetare de 20 de persoane la Frascati unde lucrează în domeniul fizicii experimentale, atât fizică nucleară cât și fizică cuantică.

Fizicianul ne vorbește despre prietenia cu omul Penrose, despre studiul găurilor negre, cum este văzută cercetarea românească din Occident, despre ELI-NP. Fiind o pasionată de SF, literatură și filme, i-am lansat o provocare și am discutat despre temele mari din cele mai celebre producții SF.



Roger Penrose (premiul Nobel) si Catalina Curceanu



Cătălina CurceanuCum a ajuns un fizician român la vârful cercetării în Italia. Despre colaborarea și prietenia cu Roger Penrose, câstigătorul premiului Nobel.

Rep: De ce a ales Cătălina Curceanu mecanica cuantică? Glumind, cred ca vă vine foarte greu să dați explicații atunci cand sunteți la o petrecere între prieteni.

Cătălina Curceanu: Este adevărat că este greu de vorbit despre fizică cuantică, mai ales cu cei care cred că știu deja fizica cuantică și încep cu creierul cuantic, conștiința, cu tot felul de bazaconii, care mai de care mai incredibile. Este greu de explicat că fizica cuantică nu este neapărat în lumea abstractă ci o teorie concretă, cu rezultate concrete care mai este încă studiată. Chiar m-ați prins la Gran Sasso unde avem un experiment la laboratorul subteran și studiem mecanica cuantică, această minunată teorie din lumea particulelor, atomică, are legi cu totul și cu totul deosebite pe care nu le vedem în lumea noastră macroscopică. Printre aceste comportamente sunt unele care încă stârnesc dezbatere și chiar certuri în lumea științifică. Cei care ne urmăresc acum cu siguranță că au auzit de Pisica lui Schrodinger, care este doar una din problemele mecanicii cuantice și asupra căreia încercăm să lucrăm chiar aici la Gran Sasso.

Rep: Ce interpretare a mecanicii cuantice preferați?

Cătălina Curceanu: Nu pot să spun că prefer, dar fiind un fizician experimentator, lucrez în cadrul acelei mecanice cuantice care are prevederi din punct de vedere experimental diferite față de mecanica cuantică standard. Evident, dacă modifici mecanica cuantică te aștepți ca să măsori ceva în plus. Este exact ceea ce facem noi la Gran Sasso. Nu este o interpretare, ci este o nouă teorie care ar arăta drumul spre o teorie fundamentală care ar aștepta să fie descoperită.

Rep: Nu doar că ați colaborat cu roger Penrose, o personalitate fascinantă, dar sunteți și buni prieteni. Cum este omul Penrose?


Teoria Universului care renaște continuu: ”Penrose este o persoană cu adevărat incredibilă, minunată. O minte extrem de limpede și de o curiozitate incredibilă de care îți dai seama când îi vezi ochii. Ochii lui sunt fără vârstă, ar putea avea 20 de ani sau 1 milion de ani. La ora actuală, lucrează la noi teorii. El are o teorie că Universul s-ar naște și ar muri continuu, în care nu există un Big Bang ci Universul se reproduce în perioade de timp extrem de îndelungate. Mai mult, propune metode de verificare experimentală pentru aceasta teorie...”

Articolul care a intrat în istorie: ”A lucrat în toate domeniile Fizicii fundamentale. Premiul Nobel l-a obținut nu atât pentru mecanica cuantică, cea în cadrul căreia am avut ocazia să colaborăm și să ne confruntăm ideile, ci l-a avut pentru cealaltă parte a studiilor pe care le face legate de relativitate generală și pentru faptul că în 1965 a scris acest articol care a rămas în istoria Fizicii în care demonstrează fără urmă de dubiu că prezența și existența găurilor negre este direct legată de teoria relativității generale a lui Einstein, lucru care înainte nu era confirmat. El demonstrează că, generalizat, găurile negre există în anumite condiții, iar, în plus, în interiorul găurilor negre există acea singularitate gravitațională unde legile fizicii actuale, ca timp și spațiu, nu mai sunt valabile”.





Cătălina Curceanu, despre găurile negre: noi descoperiri si noi posibilități

Rep: de ce ne fascinează găurile negre atât de mult? Ce așteptăm de la ele?

Cătălina Curceanu: Primii care sunt fascinați de găurile negre suntem chiar noi, cercetătorii. Suntem fascinați fiindcă știm sigur că tot ceea ce cunoaștem noi despre Univers nu mai este valabil. Nu știm care este fizica ce ar putea fi valabilă în interiorul găurilor negre, dar bănuim că ar avea legătură cu o nouă teorie a spațiului, timpului și a materii și încercăm de zor să găsim această teorie. Dacă publicul este fascinat de această teorie, aș îndrăzni să spun indirect, că este datorită faptului că aceste concepte au fost în cărți, în filme, în care acest mister al găurilor negre a fost transmis ulterior publicului, lăsând o deschidere care are de-a face cu science-fiction, mai degrabă decât cu fizică. Să știți că cele două sunt foarte legate una cu alta, iar găurile negre sunt, aș îndrăzni să spun, acel domeniu în care legătură este extrem de puternică, poate cea mai puternică în absolut.

Rep: Ce sunt Găurile negre supermasive și de ce continuă să rămână o enigmă a astrofizicii?

Cătălina Curceanu: Sunt enigme din cel puțin două puncte de vedere. Unul, faptul că noi avem aceste găuri negre masive, precum cea pentru care a fost dat premiul Nobel, cea din interiorul galaxiei noastre care are o masă de 4 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, însă știm cu siguranță că în Univers există găuri negre, cu masă de miliarde, sau chiar zeci de miliarde de ori față de cea a Soarelui. Ei bine, unul dintre mistere este cum s-au format aceste găuri negre, încă nu avem o explicație coerentă și consistentă despre cum au luat naștere.

Al doilea este efectiv legat de faptul că, dacă am avea posibilitatea să călătorim în interior lor, densitatea lor este cea medie a aerului, deci nu am fi striviți. Însă, o dată intrați, nu știm ce se întâmplă în interiorul lor. Și atunci putem să ne imaginăm că am călători în timp, în alte universuri, ceea ce din punct de vedere al fizicii actuale rămâne permis.

Al treilea mister, aparține fizicii pe care o cunoaștem, radiația lui Hawking. Găurile negre mici ar trebui să nu trăiască pentru totdeauna. Deci găurile negre nu au o viață infinită, ci se evaporă. Nu a fost nici o gaură neagră găsită, tocmai pentru că ar trebui să fie una microscopică, să se evapore în fața noastră.
  • Ce este singularitatea gravitațională (Penrose și Hawking), teoria Universului ca hologramă, este posibil ca o gaură neagră să aibă un mecanism intrinsec de păstrare a informației? Ce și-ar dori fizicianul să descopere sau să dovedească. Despre misterul quarcilor, doar în materialul video

Cătălina Curceanu, despre Educația și Cercetarea din România și cum sunt percepute din Occident


Rep: Ce măsuri urgente creți că sunt necesare pentru reformă în cercetarea românească?

Cătălina Curceanu: În primul rând eu aș porni de la sistemul de Educație pentru că cei care ajung să facă cercetare sunt produsul sistemului de Învățământ. Din acest punct de vedere, văd că lucrurile s-au înrăutățit pentru că importanța studiului științei a scăzut. Și aș pleca de la salariile profesorilor, încurajarea lor ca să vină în sistemul de Învățământ. Aceste măsuri merg mână în mână cu respectul. Azi, e mai important să ai o mașină, un telefon de ultimă generație, iar profesorul este cel care nu a ajuns de multe ori să aibă aceste lucruri. Este un sistem de valori greșit. Aș zice că sistemul ar trebui mai degrabă regândit decât modificat...
Rep: Laserul de la Măgurele - ELI-NP este o mândrie națională. Avem puls produs de 10 PW și spunem: uau!! suntem cei mai tari din lume!. Cum se vede ELI-NP din Occident?

Cătălina Curceanu: Știu că cercetarea de la București are probleme, în special cele legate de ELI-NP. Sper ca lucrurile să se îndrepte. Această oportunitate pe care România o avea- și sper că o mai are- nu trebuie pierdută. Nu trebuie însă să pariem totul pe acel subiect ci trebuie avute în vedere mai multe lucruri, mai multe idei care trebuie să meargă în paralel... Să nu uităm că acel NP (Fizică Nucleară) făcea diferența față de celelalte două din Ungaria și Cehia. Laserul era doar unu dintre componente. Faptul că la ora actuală acel sistem nu este complet înseamnă că nu avem ELI-NP... A avea un laser nu înseamnă avea posibilitatea de a face aceeași fizică pe care ar fi trebuit să o ofere complexul ELI-NP. Faptul că a fost decuplat de la o eventuală finanțare europeană îmi face să plângă inima deoarece ar fi avut o posibilitate de a face experimente de fizică nucleară cu fotoni, energii mari și a stârnit un interes chiar și în Italia. Am avut colegi italieni care vroiau să vină de la Roma la Măgurele și să facă un experiment cu acest fascicol.

Rep: Care este modelul italian de finanțare a cercetării, directă în genul CNRS-ului francez sau mai degrabă prin competiții de proiecte?

Cătălina Curceanu: Este un model dual. Institutul meu este unul național și are filiale în toate orașele mari din Italia, inclusiv patru mari laboratoare naționale și are o finanțare unică. Finanțarea este distribuită pe baza experimentelor și cererilor de finanțare a diferitelor grupuri. Banii nu îți sunt dați doar că-i ceri, tu îi ceri și apoi ai un grup de analiză care te bagă într-un vârtej de întrebări, iar banii vin alocați de la Institut care îi primește de la guvernul italian. Există și posibilitatea de a aplica la proiecte regionale sau europene. Eu am avut de exemplu proiecte finanțate din America, de fundații americane, dar si de fundații europene.

Cătălina Curceanu, despre temele mari din filmele SF (Star Trek, Interstellar): călătoria în timp, teleportare, motorul warp, găuri negre, soare muribund...


Rep: Călătoria în timp, cea mai utilizată temă în filmele de SF. Călătoria în timp este posibilă pe baza legilor fizicii, conform noilor calcule ale cercetătorilor de la Universitatea din Queensland. Dar călătorii în timp nu ar putea modifica trecutul într-un mod măsurabil. „Viitorul va rămâne același”, spun aceștia

Cătălina Curceanu: 
Este într-adevăr unul dintre subiectele cele mai fascinante care se pot imagina, nu atât călătoria în viitor, care este posibilă și la ora actuală, cel puțin din punct de vedere teoretic. Din punct de vedere tehnic, îți trebuie o rachetă care călătorește prin univers cu accelerație sau câmpuri gravitaționale extreme, precum exact în filmul „Interstellar”, deci acest lucru îl știm, este posibil, este verificat teoretic. Călătoria spre viitor, cu viteze diferite, este posibilă, călătoria în trecut rămâne însă, un mister. Din când în când, apar aceste articole, despre care chiar pomeneați acum, care demonstrează, într-un mod sau altul, făcând anumite ipoteze, cum că inclusiv teoria în trecut ar fi posibilă, și încearcă să salveze, să spunem, actualul prezent, faptul că am modifica lucrurile, astfel încât să nu mai avem acest prezent, cum de fapt se întâmplă în „Back to the Future”, făcând anumite invenții teoretice, care sunt compatibile cu fizica actuală, ceea ce nu neapărat înseamnă că teoria respectivă este valabilă.

Rep: Star Trek și motorul warp. Poate exista viteză mai mare decât viteaza luminii?

Cătălina Curceanu: 
Din punct de vedere al fizicii actuale este un postulat al teoriei relativității, pe care se bazează practic întreagă noastră teorie actuală. Faptul că noi am putea folosi anumite subterfugii, precum aceste motoare warp, deci scurtături spațio-temporale generate de motoare care, eventual, ar reuși să modifice geometria spațiului și a timpului, astfel încât să călătorim cu viteze aparent mai mari ca cea a luminii, rămâne o posibilitate, nu contrazice nimic din fizica actuală, înseamnă doar că avem un motor care generează o curbă a spațiului și a timpului atât de mare, încât să genereze aceste scurtături, care fac să pară că noi călătorim cu viteze mai mari decât cea a luminii.

Rep: Star Trek și teleportarea. Aici am trecut puțin pe tărâmul realizărilor chiar...

Cătălina Curceanu: Da, teleportarea a fost realizată, chiar unul dintre primele laboratoare care au reușit teleportarea se găsește la Roma, la Universitatea La Sapienza. Ce înseamnă teleportarea? Nu este aceea pe care o vedem în “Star Trek” - eu mă dematerializez aici, și apar pe o planetă în galaxia Andromeda. La ora actuală, înseamnă că eu reușesc să reconstruiesc, într-un alt laborator, un obiect identic cu cel de plecare. Deci aceasta ar fi teleportarea, la ora actuală. Nu a fost teleportata o pisica sau un om, ci un sistem de câțiva fotoni, deci vorbim de un număr extrem de mic de particule, în sistemul de plecare.

Rep: Interstellar-Se poate comunica dintr-o gaură neagră?

Cătălina Curceanu: 
La ora actuală, comunicarea dintr-o gaură neagră este imposibilă. Odată intrat în gaură neagră, nimic nu mai poate ieși, nici măcar lumina, precum o piatră dacă o arunc în sus îmi va cădea în cap. La fel, lumina, semnalul electromagnetic, în gravitația extrem de intensă a găurii negre, ar cădea înapoi în gaură neagră. Deci, a comunica din interiorul găurii negre, în fizică actuală, nu este posibil. Ceea ce nu înseamnă că, așa cum s-a întâmplat în filmul “Interstellar”, eventuala teorie pe care încă nu o cunoaștem, nu ar permite eventuale subterfugii. Ar fi eventual comunicări nestandard. Nu e ca și cum trimit un sms din gaura neagră, ci, eventual, comunicări prin dimensiuni în plus, un univers care are mai multe dimensiuni, și eu folosesc aceste extra dimensiuni pentru a trimite mesaje în exteriorul găurii negre, cum se întâmplă în film.

Rep: Sunshine -Soarele nostru moare, iar o echipa se îndreaptă spre astru ca să-l repornească cu o bomba nucleară uriașă. E o tema pe care o tot regăsim. Cât de departe de realitate e ideea?

Cătălina Curceanu: 
Depinde cât de puternică este această bombă nucleară. Teoretic, pare cu adevărat imposibil, pentru că noi, de pe o planetă infimă, avem o energie infimă față de cea a Soarelui. Pare un lucru cu totul și cu totul nerealist. Depinde care ar fi sursa de energie pe care am putea să o folosim, însă aș îndrăzni să spun că, la ora actuală, pare mai mult un fiction, decât un science-fiction. Există imposibilitatea practică de a menține Soarele în funcțiune, care este un sistem enorm, și mult mai mare decât ne putem noi imagina.

Rep: Star Trek, Războiul Stelelor, dar și Donald Trump cu flota lui stelară :) Raza tractoare sau super laserul care doboară nave din înaltul cerului.

Cătălina Curceanu: 
Da, așa ceva ar fi posibil. Lasere de mare putere, eventual nu un singur laser, ci mai multe care ar trimite fascicolul convergent spre un singur punct, nu este un science fiction, ci o realitate. Dacă cineva are intenția să realizeze un astfel de sistem, rămâne la nivelul politicii. Din punct de vedere teoretic, și aș îndrăzni să zic chiar și practic, dacă ai o baterie de lasere de mare putere, care-și trimit fascicolul concentrat, spre un anumit obiectiv, este posibil acest lucru. (n.r. vezi mai multe răspunsuri în materialul video)

Sir Roger Penrose (n. 8 august 1931 Colchester, Regatul Unit) este un matematician și fizician englez, profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford. A fost distins cu Ordinul de Merit al Regatului Unit și este membru al Societății Regale. Este renumit pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii matematice, relativității generale și cosmologiei. Pe lângă acestea, își dedică timpul și matematicii recreative și filozofiei. Este fiul omului de știință Lionel S. Penrose și al lui Margaret Leathes, frate al matematicianului Oliver Penrose și al șahistului Jonathan Penrose.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-stiinte_fundamentale-24340208-interviu-fizicianul-roman-care-lucrat-castigatorul-premiului-nobel-catalina-curceanu-roger-penrose-are-teorie-universul-naste-muri-continuu-spune-despre-laserul-magurele.htm

Un medicament de la ”Antibiotice” tratează infecțiile asociate COVID din toată Europa

 


Comisia Europeană a finalizat recent licitația prin care asigură țărilor membre stocurile necesare, pentru cel de-al doilea val al pandemiei, cu antibiotice betalactamice (amoxicilină cu acid clavulanic și piperaciclină cu tazobactam).

Antibiotice Iași, companie dețintuă de Ministerul Sănătății, a câștigat această licitație pentru produsul AmoxiPlus® (amoxicilină/acid clavulanic – pulbere sterilă injectabilă) și va livra, la solicitarea țărilor europene, 2.750.000 flacoane, într-un interval de 12 luni. “Cred că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce știe mai bine. Antibiotice pune la dispoziția Europei un produs strategic de maximă importanță pentru tratamentul infecțiilor asociate COVID-19. Am adjudecat licitația cu un preț de bun simț, de 1.19 euro/flacon, oferind țărilor europene accesul la acest produs. Amoxicilina cu clavulanat este unul dintre cele mai valoroase medicamente pentru combaterea infecțiilor bacteriene și nu numai. Noi, la Antibiotice, avem experiență și know- how de 65 de ani în producerea pulberilor sterile injectabile. Însă, dincolo de asigurarea necesarului cu AmoxiPlus® a piețelor europene, livrările se vor efectua având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecțioase pentru pacienții din România. Ne respectăm contractele, asigurând continuitatea livrărilor către partenerii noștri naționali” a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Amoxicilina cu acid clavulanic, alături de piperaciclina cu tazobactam, reprezintă principalele produse recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în tratamentul antiinfecțios. Câștigarea licitației a presupus obținerea unui punctaj maxim prin îndeplinirea cumulativă a patru condiții esențiale: calitate, termen valabilitate, preț, rapiditate/promtitudine în livrare. Antibiotice este singura companie farmaceutică din România care deține un flux de producție pentru pulberi sterile injectabile, primul produs fiind fabricat în 1955. Standardele de calitate implementate pe acest flux de producție au fost recunoscute și avizate FDA SUA (Food and Drug Administration)

Produs de peste 30 de ani, acest antibiotic de generație superioară este vândut de Antibiotice Iași în spitalele din România, Marea Britanie, Vietnam, Ungaria, Lituania, Irak, Yemen.

sursa:https://www.cotidianul.ro/un-medicament-de-la-antibiotice-trateaza-infectiile-asociate-covid-din-toata-europa/

Marea Britanie se pregăteşte de Brexitul fără acord

 


Marea Britanie trebuie să înceapă pregătirile pentru lipsa unui acord cu Uniunea Europeană după expirarea tranziţiei post-Brexit, susţine premierul Boris Johnson, în contextul în care nu acceptă prelungirea tranziţiei şi nici concesii pentru a menţine standardele comunitare.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să ne pregătim pentru data de 1 ianuarie 2021 cu aranjamente care se apropie mai mult de cele ale Australiei, bazate pe principii simple ale comerţului liber global”, a declarat Boris Johnson, potrivit agenţiei Reuters.

„Dacă nu va exista o schimbare fundamentală de abordare, intenţionăm să mergem pe soluţia Australiei. Şi trebuie să facem acest lucru cu multă încredere. Devine clar că Uniunea Europeană nu acceptă acordul de tipul celui al Canadei, pe care noi l-am cerut iniţial. Nu pare curios că după ce am fost stat membru UE 45 de ani nu ne vor oferi condiţiile acordate Canadei”, a spus Boris Johnson.

Australia are aranjamente comerciale cu Uniunea Europeană, dar nu are încă un acord comercial complet. Negocierile pentru un acord comercial au fost iniţiate în 2018.

sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-britanie-se-pregateste-de-brexitul-fara-acord/

Parlamentul cu 300 de locuri

 


Eugen Tomac îi cere lui Marcel Ciolacu să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților proiectul privind reducerea numărului de parlamentari la 300.

„În ultima perioadă, vorbiţi foarte des şi apăsat despre nevoia respectării legilor, a deciziilor CCR şi a voinţei cetăţenilor, dar şi despre ruptura de trecut a PSD şi nevoia de reformă a partidului. În virtutea acestor principii exprimate public, Partidul Mişcarea Populară vă solicită punerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor a proiectului legislativ 462/2018 care are ca obiect reducerea numărului de parlamentari la 300 în conformitate cu voinţa cetăţenilor României exprimată prin referendumul din 22 noiembrie 2009. Adoptarea şi promulgarea în timp util (înainte de alegerile parlamentare) a actului normativ adoptat deja de Senat, dar blocat în sertarele Camerei Deputaţilor (instituţie pe care o conduceţi de mai bine de un an), poate produce efecte în ceea ce priveşte arhitectura viitorului Legislativ”, îi transmite într-o scrisoare deschisă Eugen Tomac lui Marcel Ciolacu.

El spune că cele 7.765.573 de voturi (88,84% din sufragiile valabil exprimate) favorabile reducerii numărului de parlamentari la 300 reprezintă mai mult decât scorul electoral obţinut de orice formaţiune politică sau candidat de când România a devenit o democraţie consolidată în epoca post-decembristă.

Eugen Tomac invocă și decizia Curţii Constituţionale din România cu numărul 682/2012, potrivit căreia „Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate, să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului (…) ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare – această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral”.

„Prin evitarea proiectului legislativ al PMP pe care nu doriţi să-l puneţi pe ordinea de zi, sfidaţi deopotrivă voinţa românilor şi decizia Curţii Constituţionale. De asemenea, PMP vă informează că, în Italia, referendumul de reducere a numărului de parlamentari susţinut în 20 – 21 septembrie, a fost aprobat la rândul său cu o largă majoritate (69,96% din voturile vabil exprimate) şi acesta urmează să fie transpus în legislaţia italiană în următorii doi ani. Este o ruşine pentru Parlamentul României că, în 11 ani, n-a reuşit să pună în aplicarea dorinţa covârşitoare a românilor. Corect ar fi ca, săptămâna viitoare, să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci, domnule Ciolacu, veţi avea dreptul să vorbiţi despre respectarea Constituţiei şi a voinţei cetăţenilor. Şi abia după aceea oamenii vor începe să vă creadă că doriţi o reformă reală a PSD”, conchide liderul PMP.

sursa:https://www.cotidianul.ro/parlamentul-cu-300-de-locuri-repus-pe-tapet/

Adrian Streinu Cercel, va candida la Senat pe lista PSD București

 


Directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel, va candida la Senat pe lista PSD București.

„Doctorul Adrian Streinu Cercel va fi pe locul doi al listei noastre pentru Senat, în Capitală”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.

Pe primul loc va candida Gabriela Firea.

Un alt medic, Alexandru Rafila, va candida din partea PSD, pe un loc eligibil, la Camera Deputaților.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a prezentat, joi, pe Rafila drept candidat într-o conferință de presă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/firea-si-streinu-cercel-fac-din-nou-echipa/

Japonia va deversa apă contaminată de la Fukushima în mare

 


La aproape un deceniu după dezastrul nuclear de la Fukushima, guvernul Japoniei a decis să deverseze o tonă de apa contaminată din uzina distrusă în mare, a anunțat vineri mass-media locală, un anunț oficial fiind așteptat mai târziu în această lună, anunță Reuters și The Guardian.


Decizia va stârni nemulțumirea țărilor vecine, cum ar fi Coreea de Sud, care a intensificat deja testele de radiații pentru produsele alimentare din Japonia, dar și să afecteze grav industria pescuitului din Fukushima, care s-a împotrivit ani de zile împotriva unei astfel de decizii.

Deversarea apei contaminate de la uzina nucleară Fukushima Daiichi a reprezentat o problemă pentru Japonia, care continuă un proiect de dezafectare a instalațiilor. Peste un milion de tone de apă contaminată sunt depozitate în prezent în rezervoare uriașe.

Centrala, condusă de Tokyo Electric Power Company Holdings Inc, a suferit un grav accident nuclear după un cutremur și un tsunami în 2011.

Vineri, ministrul japonez al industriei, Hiroshi Kajiyama, a declarat că nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la eliminarea apei, însă guvernul își propune să ia rapid o hotărâre. El nu a dat alte detalii, inclusiv un interval de timp.

Ziarul Asahi a raportat că orice proces de deversare ar trebui să fie pregătit aproximativ doi ani, pentru că apa trebuie să treacă mai întâi printr-un proces de filtrare, înainte de a fi diluată cu apă de mare și în cele din urmă eliberată în ocean.

În 2018, Tokyo Electric și-a cerut scuze după ce a admis că sistemele sale de filtrare nu au îndepărtat toate materialele periculoase din apă, colectate din conductele de răcire folosite pentru a împiedica topirea miezului reactoarelor. Compania a declarat că intenționează să îndepărteze toate particulele radioactive din apă, cu excepția tritiului, un izotop de hidrogen greu de separat și care este considerat a fi relativ inofensiv.

Săptămâna trecută, reprezentanții industriei japoneze a pescuitului au cerut guvernului să nu permită eliberarea apei contaminate din uzina Fukushima în mare.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24356432-japonia-deversa-apa-contaminata-fukushima-mare.htm

CNAS, măsuri pentru pacienţii cu CANCER

 


Adela Cojan, președinte CNAS, a vorbit despre măsurile pentru pacienții cu cancer, în exclusivitate pentru DC NEWS, în cadrul evenimentului "Inovația medicală: acces, impact, schimbări".

"Nu că vom avea în vedere, ci am avut în vedere ca în aceste perioade, stări de urgență și de alertă, măsurile financiare pe care le-am luat au fost acelea de creștere a accesibilității pacienților, în special la serviciile de depistare precoce a cancerelor, astfel încât, am reglementat posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu Casele de Asigurări de Sănătate, pentru investigații paraclinice și imagistică medicale, efectuate în regim ambulatoriu", a spus Adela Cojan, în cadrul evenimentului "Inovația medicală: acces, impact, schimbări", organizat de DC MEDIA GROUP. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cnas-masuri-pentru-pacientii-cu-cancer_778083.html

A dat norocul peste salariați

 


Social-democrații propun impozit pe venit zero la salariul minim, prin creșterea deducerilor personale, precizând că impactul bugetar va fi de 0,2% din PIB. Pesediștii fac referire și la ce ar urma să se întâmple cu contribuțiile sociale.

„PSD propune #impozit pe venit ZERO la salariul minim, prin creșterea deducerilor personale, plafonul maxim fiind salariul de 6.000 lei.

Astfel, 80-85% dintre salariații țării vor fi cuprinși în această măsură și vor avea câștiguri nete semnificativ mai mari! Este vorba în special de cei între salariul minim și pragul salarial de 4.000 lei.

Contribuțiile sociale rămân, deci nu e afectat bugetul de pensii sau de sănătate și nici dreptul la pensie al salariaților! O #soluție ușor de aplicat fiscal, cu un impact bugetar de doar 0,2% din PIB. Se aplică pe un singur contract de muncă, astfel încât să se prevină divizarea artificială a salariilor pe mai multe contracte.
❗Este o măsură de justiție socială, care ajută marea masă a salariaților – în special pe cei din economia privată, cum ar fi angajații din HORECA umiliți de guvernarea liberală, dar și pe sutele de mii de români ținuți de patroni în zona salariului minim.”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PSD.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-dat-norocul-peste-salariati-80-85-vor-fi-cuprinsi/

Coldea nu dispare, Coldea se transformă !

 


Fostul prim-adjunct al SRI, controversatul Florian Coldea, este din acest an universitar profesor la SNSPA, scrie site-ul inpolitcs.ro

Potrivit dezvăluirilor jurnalistului Ionuț Cristache din emisiunea România 9 a TVR, aducerea lui Coldea la SNSPA a provocat deja tensiuni interne în interiorul universității, corpul profesoral nevăzînd-o cu ochi buni. Fostul șef operativ al SRI l-a înlocuit la catedră pe profesorul universitar doctor Mihai Ionescu, general și istoric, la Departamentul de studii europene din subordinea SNSPA. Acum doi ani, Coldea a devenit profesor și la Universitatea Babeș-Bolyai, unde preda „Intelligence şi decizie politică”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/coldea-nu-dispare-coldea-se-transforma-profesor-la-snspa/

„Suferinţa este „discriminată” în Parlament, tocmai la propunerea reprezentatului Comunităţii Evreieşti”

 


Vinovaţi pentru păcatele părinţilor – scoşi din morminte, unii deţinuţi politici sînt condamnați, din nou, prim copiii lor; urmașii de legionari nu primesc indeminizații”, scrie istoricul Marius Oprea pe mediafax.ro.

„Suferinţa este „discriminată” în Parlament, tocmai la propunerea reprezentatului Comunităţii Evreieşti: deşi copiii nu pot purta vina părinţilor, urmaşii deţinuţilor politici nu primesc drepturi, dacă părinţii lor condamnaţi au fost legionari, deşi aceştia din urmă au fost beneficiari ai Decretului-Lege 118, care a acordat compensaţii tuturor foştilor deţinuţi politici. ”

Depututatul Comunintăţii Evreieşti a făcut o propunere care hrăneşte antisemitismul

Aparent, nu ar fi vreo noutate: s-a votat iarăşi o lege strîmbă în Parlamentul României. Adică, modificările care s-au adus Decretului-Lege 118/1990, prin care se acordă drepturi băneşti urmaşilor de gradul I ai foştilor deţinuţi politici a trecut cu un amendament prin care sînt excluşi de la primirea unor indemnizaţii urmaşii legionarilor şi al celor condamnaţi pentru ”crime de război” – situaţie în care aceştia din urmă s-au aflat şi în cazul Decretului amintit. Amendamentul a fost introdus de Silviu Vexler, deputat din partea minorităţii evreieşti şi preşedinte al Federaţiei
Comunităţilor Evreieşti din România şi a fost votat cu o largă unanimitate.

Prevederea nedreptăţeşte o largă categorie de urmaşi ai deţinuţilor politici, întrucît practica Securităţii era aceea de a vedea ”legionari” peste tot, pentru a-şi justifica multe din crimele şi abuzurile sale. E un fapt pe care vi-l poate confirma orice cercetător al arhivelor acesteia. Dealtfel, cunoscînd această realitate, nici măcar regimul Iliescu nu a operat o asemenea discriminare, care n-a fost cuprinsă în Decretul-Lege 118/1990, care se referă la ”acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945”.
Această discriminare apare abia acum, la trei decenii de la căderea comunismului şi nu-i mai priveşte nici măcar pe foştii deţinuţi politici, ci pe copiii lor…

Sîntem într-o situaţie care depăşeşte cu mult o dezbatere de idei, o dispută istorică şi un război ”instituţional”, ca acela purtat de Institutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, pentru schimbarea numelor unor străzi, şcoli care poartă numele unor personalităţi care în opinia acestuia au fost legionari sau au fost condamnate pentru ”crime de război”, ori pentru demolarea unor statui precum cele ale lui Mircea Vulcănescu sau Petre Ţuţea, care poartă această vină. De astă dată, acest război, care orice am spune e oricum inegal şi inechitabil, pentru că s-a purtat împotriva unor oameni care nu se mai pot apăra, dintre care mulţi au plătit scump, chiar cu viaţa, greşelile făcute (asocierea cu fascismul şi mişcarea legionară), acum a ajuns ”pînă-n pînzele albe” şi vinovaţi sînt şi copiii lor. Cei care au fost odată condamnaţi pentru trecutul sau faptele lor, şi-au ispăşit pedeapsa şi mulţi au murit în condiţii inumane în lagăre şi închisori, se văd acum ”dezgropaţi” cu tot cu trecutul lor, ca să justifice o nouă discriminare, prin care copiii lor, privaţi în timpul comunismului de drepturi, marginalizaţi şi ostracizaţi din cauza condamnării politice a părinţilor, să aibă acum de suferit o nouă discriminare.

Scoşi din morminte, deţinuţii politici din vremea comunismului sînt acum condamnaţi a doua oară: de astă dată suferă copiii lor, cărora după ce li s-a răpit copilăria şi le-a fost îngrădit viitorul din cauza greşelilor părinţilor, acum sînt lipsiţi de compnesaţii din partea statului, pentru aceleaşi păcate ale părinţilor. Nu numai că amendamentul acesta cuprinde o prevedere profund neconstituţională, încălcînd orice principiu de drept – în afara celor naziste, care judecau după ”originea etnică” – dar ea este, sub aparenţa unei ”corectitudini politice”, profund lipsită de
fundamente etice. E cinică, imorală şi profund nedreaptă şi, deşi se vrea a fi reparatorie, loveşte în oameni a căror vină e că s-au născut în chiar acele familii.

În plus, amendamentul domnului Vexler afirmă principiul abuziv conform căruia copiii sînt făcuţi vinovaţi pentru păcatele părinţilor. Dincolo de toate, în mod paradoxal, această propunere vine tocmai de la deputatul Comunităţii Evreieşti, o comunitate care ştie mai bine decît oricare cît de crud şi nedrept este stigmatul extins de la părinţi asupra copiilor. Este, în orice caz, o propunere care astfel asociată, nu are decît să activeze un sentiment antisemit în rîndurile unora dintre români, pînă acum într-o largă majoritate absolut străini de asemenea manifestări.

Amendamentul Vexler contravine unei legi în vigoare

În genere, statul român este nesimţitor faţă de victimele abuzurilor sale. Acum, încă o dată. Ceea ce se întîmplă nu este o noutate. La fel s-a întîmplat cu ”Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, la care am lucrat împreună cu regretatul senator Constantin Ticu Dumitrescu. Legea 221, pe care am scris-o în mare parte a fost însuşită de către Monica Macovei, pe atunci ministru al justiţiei, care a început în 2006 procedurile de avizare în interiorul guvernului Tăriceanu şi în anul următor a transmis-o la Senat, unde a fost adoptată pe 12 mai 2008 cu o largă majoritate. Proiectul a fost trimis apoi pe 17 iunie 2008 la Camera Deputaţilor (decizională), care a adoptat-o un an mai tîrziu, fiind promulgată de Traian Băsescu în 30 iunie 2009. Eram în culmea fericirii, pentru că mulţi dintre deţinuţi, majoritatea lor fiind condamnaţi cu confiscarea averii, se puteau în sfîrşit adresa în instanţă, pentru despăgubiri.

A început tot atunci şi un şir întreg de aberaţii, unele instanţe acordînd despăgubiri disproporţionate, unele nesimţit de mari, altele prea mici. Culmea a atins-o pretenţia lui Victor Ciorbea, care a cerut cîte un milion de euro pentru fiecare an de detenţie politică, suferită de clientul său Ion Diaconescu, ceea ce a alimentat nemulţumirile, pînă la un punct justificate, pe care le manifesta Ministerul Finanţelor faţă de unele pretenţii nesăbuite, dar şi de modul în care acestea erau cauţionate de instanţele de judecată în acordarea daunelor, pe care, avînd (greşit!) încredere în luciditatea şi bunul simţ al justiţiei, nu le-am putut prevedea.

În cele din urmă, s-a ajuns la abrogarea articolului 5, alineatul 1 cel care statua posibilitatea obţinerii de despăgubiri, din Legea nr. 221/2009, prin declararea lui ca neconstituţional, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/din 21 octombrie 2010. Dacă începînd cu data publicării în Monitorul Oficial a legii, în 2 iunie 2009, foştii persecutaţi politic se puteau adresa instanţelor de judecată pentru a cere despăgubiri, de la această dată toate acţiunile în instanţă au fost suspendate şi nu s-au mai putut înainta altele. Nici la CEDO nu mai putea avea nimeni speranţa legitimă a unui cîştig de cauză, deşi au fost avocaţi care au încercat să speculeze deznădejdia foştilor deţinuţi politici, pentru că dispoziţiile legii n-au fost desfiinţate ad-hoc, printr-un mecanism extraordinar, ci pe un traseu ordinar, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate.

Dar a rămas încă valid şi legal, ceea ce Legea 221 prevedea la articolul 1 al ei, şi anume caracterul ilegal şi abuziv al condamnărilor politice, precum şi anularea şi casarea tuturor sentinţelor din procesele politice, toate fiind enumerate în textul legii, în conformitate cu prevederile penale, speciale sau cu caracter secret în baza cărora opozanţii regimului comunist au fost trimişi în lagăre şi închisori. Toate aceste condamnări au fost anulate prin Legea 221, iar această prevedere nu a fost niciodată declarată neconstituţională, ceea ce duce la argumentul de nelegalitate al amendamentului deputatului Silviu Vexler. Lăsînd la o parte că el e profund neconstituţional. De astă dată, rămîne de văzut dacă Curtea Constituţională va acţiona la fel de prompt ca în cazul Legii 221/2009, în a constata că e profund ilegitim să-i nedreptăţeşti pe copii, pentru condamnările suferite de părinţi.

Întoarcerea la stalinism

În urma intervenţiei deputatului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, domnul Vexler, textul legii prin care se acordă drepturi şi urmaşilor direcţi ai foştilor deţinuţi politici sună astfel:
“Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora.” (subl. n.). Cine va rămîne însă să producă această ”dovadă”? Răspunsul este simplu. Abilitat cu asemenea atribuţii este Insitutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, care şi-a făcut datoria în acest sens, pînă acum, cu asupra de măsură, prin acţiuni uneori împinse la absurd. Ca o glumă a istoriei, prin Hotărîrea 902 din 2005 prin care lua fiinţă, acesta primea ca sediu o clădire în municipiul Bucureşti, pe Str. Vigilenţei nr. 3.

Îmi vine în minte un caz controversat, în care  autorităţilor din Slovacia, care au vrut să dea numele eroului român antifascist Ion Şiugariu unui pod pe care acesta l-a apărat cu preţul vieţii, Ambasada României la Bratislava le-a cerut să nu facă acest lucru, întrucît poetul-soldat Ion Şiugariu ”a fost legionar”, potrivit avizului cerut şi transmis Ambasadei de ”cei în drept”. Numai scandalul internaţional care se profila, cît şi intervenţia energică a fiicelor eroului au făcut ca Ambasada României să dea înapoi, umplînd însă de ruşine imaginea ţării.

Activitatea Institutului ”Elie Wiesel” în materie de ”vînătoare de criminali de război” şi legionari e cunoscută deja. A ajuns notoriu cazul lui Mircea Vulcănescu, socotit ”criminal de război”, caz în care Institutul a cerut demontarea plăcilor comemorative, demolarea bustului său, schimbarea denominaţiei străzii şi a liceului care-i poartă numele. În mod paradoxal, statul român a acţionat altfel în acelaşi caz, printr-o instanţă de judecată. Doamna Măriuca Vulcănescu s-a adresat justiţiei în 2018, pentru a constata caracterul politic al condamnării tatălui său. "Este vorba de o persoană care a fost condamnată, umilită, care a suferit şi a fost omorîtă pe nedrept, ba mai mult, imaginea şi memoria îi sînt pătate şi post-mortem, prin existenţa şi menţinerea efectelor hotărîrilor de condamnare, iar aceste efecte se răsfrîng şi asupra mea, scria fata cea mica a lui Mircea Vulcanescu, în cererea de chemare în judecată. A pierdut, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, în vara anului trecut. Acum, în vîrstă de 88 de ani, nu mai poate spera la vreo indemnizaţie, cu toate că şi ea, ca fiică a tatălui său, a fost întemniţată de comunişti.

Prin forma nouă a Decretului Lege 118, Insitutul ”Elie Wiesel” devine o adevărată instanţă de judecată, iar deciziile sale, cu antetul Guvernului României, care vor fi solicitate şi transmise
Caselor de Pensii, pentru a stabili cine a fost şi cine nu ”fascist-legionar” (o echivalenţă pe care Tribunalul de la Nuremberg nu a făcut-o) sau ”criminal de război” au autoritate de lucru
judecat. De la instanţă morală şi poliţie culturală, acum această instituţie primeşte pîinea şi cuţitul, judecînd asupra atîtor desine sfărîmate – vorbim de copiii unor deţinuţi politici socotiţi
de Securitate drept legionari. Aici, au fost incluşi, de pildă, în cursul anchetelor la care au fost supuşi inclusiv mari oameni ai Bisericii, precum Bartolomeu Anania sau Dumitru Stăniloaie.
Eticheta de ”legionar” era aplicată, de fapt, în cursul anchetelor Securităţii cu o foarte mare largheţe şi de foarte multe ori fără nicio bază reală. Acum, ”tezele” Securităţii, potrivit cărora
cei care se împotriveau comunismului nu puteau fi decît legionar, au devenit literă de lege în Parlamentul României.

În noaptea de Rusalii a anului 1951, au fost deportaţi în Bărăgan peste 40.000 de oameni, în primul rind familiile legionarilor arestaţi în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948. Acelaşi
Parlament al României, în urmă cu doi ani şi jumătate, însă de astă dată în ”tăcerea asurzitoare” a deputatului Vexler, a votat o lege (şi preşedintele Iohannis a promulgat-o) prin care 14 mai,
data la care au fost arestaţi toţi comandanţii legionari în 1948, a devenit ”zi naţională de comemorare a martirilor morţi în temniţele comuniste”. Ce să mai înţelegem din asta?

Nimic bun, atîta cîtă vreme acest Parlament a hotărît, la cererea deputatului Silviu Vexler: copiii a zeci de mii de nefericiţi, mulţi morţi în temniţă sau care au supravieţuit, copii care în
timpul comunismului au fost mai întîi deportaţi alături de ai lor în Bărăgan, precum cei din fotografia de mai sus, fără să ştie care le e vina, apoi au fost trataţi ca nişte proscrişi,
exmatriculaţi din şcoli, excluşi din facultăţi şi socotiţi toată viaţa nişte paria, pentru vina părinţilor lor, sînt şi ei condamnaţi acum aidoma părinţilor lor, de un stat care se autoproclamă
democratic, dar care de fapt se întoarce încet la stalinism.

Articolul este scris de istoricul Marius Oprea și este preluat integral de pe mediafax.ro.

sursa:https://www.cotidianul.ro/vinovati-pentru-pacatele-parintilor/