1.29.2021

Ceața războaielor lui Trump se ridică, calea de scăparea de Covid-19 se deschide în fața noastră

 


Ceața războaielor lui Trump se ridică, calea de scăparea de Covid-19 se deschide în fața noastră și apar și tendințele sistemului american în secolul 21. Ca și decăderea din ”Fiesta” lui Hemingway, schimbarea vine ”treptat și apoi brusc”. Epoca republicii democrate se încheie, începe epoca oligarhiei americane.

Oligarhia și avatarele ei chinez, rus, european

”Oligarhia este puterea celor puțini: concentatrea bogăției și a puterii în mâinile unei elite. Sună învechit, clasic chiar, ca și cum nu ni s-ar putea întâmpla. Însă aceste lucruri s-au mai întâmplat. Augustus, care s-a proclamat împarat în anul 27 î.Hr., ar observa simptomele schimbării americane. Cultul părinților fondatori și cultul divertismentului, pâine și circ. Elitele scindate politic și unite de venalitate. Decăderea virtuților republicane. Inegalitățile economice tot mai mari și ascensiunea ”populares”, membrii clasei conducătoare care se revoltă în numele unor valori deja abandonate. Și, apoi, când totul pare pierdut, apare oligarhia imperială care propune revenirea la lege și ordine, însă instituie o nouă lege și o nouă ordine”, scrie Dominic Green într-o interesantă paralelă publicată de The Spectator.

”Oligarhia a apărut în America pentru că oligarhia apare peste tot. Este o realitate recurentă, este precursoarea democrației gloatelor din „Republica” lui Platon; este alternativa la democrația liberală în China, Rusia, UE; oligarhia este prezentul din statele arabe și africane. Oligarhia chineză este ”leninism de piață” sub conducerea prințișorilor partidului, dintre care Xi Jinping a ajuns un cvasiîmpărat. Oligarhia rusă este o parodie postcomunista, sub-țaristă a democrației; câștigătorii sunt jefuitorii sectorului energetic și foștii spioni; ei sunt cei care au readus în circulație termenul ”oligarh”, în anii 1990. Statele europene au creat propria lor oligarhie tot în acei ani, într-o tehnocrație imperială care nu poate fi trasă la răspundere care este UE. Anii 1990 nu au fost deceniul triumfului democrației liberale. Au fost deceniul în care oligarhia, liberală, iliberală sau semi-liberală, a cucerit globul.

Oligarhia americană

Prima oligarhie americană, oligarhia industrială a ”perioadei de aur”, era ridiculizată de universități și de elita socială, respinsă de populiștii rurali și adusă la picior de Washington, unde progresiștii preferau corporatismul, nu piața liberă.

Acum, oligarhia americană este respinsă pe mai departe de populiștii provinciali. Progresiștii din orașele mari sunt încă corporatiști: uitați-vă la fuziunea dintre sănătate, industria farmaceutică și asiguratori în perioada Obama și uitați-vă la cum administrația Biden-Harris susține un Green New Deal.

Oligarhii americani sunt chiar elita socială. Universitățile vând diplome pentru intrarea într-un sistem în care cei mai bogați 20% sunt de o parte, iar majoritatea disperată stă de cealaltă parte. Democrații, moștenitorii progresiștilor care râdeau de oligarhia de odinioară, sunt de aceeași parte cu Silicon Valley. Presa noastră corporatistă, cu excepția Fox și Wall Street Journal, îi susține pe democrați. Rețelele sociale, care au înlocuit piața publică și ziarele, sunt atât de sigure de principiile lor progresiste, încât l-au redus la tăcere pe fostul președinte al SUA.

Un partid unic și lacom al politicienilor, donatorilor și biriocraților

Partidele politice americane au fuzionat cu America birocratică și corporatistă și au creat un partid unic condus de donatori și de lăcomie. Densitatea uriașă de bani și putere a dus la revoltele bazei ambelor partide, însă conducerea Democraților a înfrânt aceste revolte. L-au învins pe Bernie Sanders, în 2016. Apoi l-au învins pe Sanders la revenire, în 2020. Acum au înfrânt și revolta republicanilor, furând din electoratul suburban al republicanilor care a votat cu Trump în 2016. Acest electorat era tradițional republican, însă ei știu cât de ușor ajungi la faliment. Ei știu unde se află acum puterea financiară și politică și nu vor să falimenteze.

Urmăriți banii: în 2020, Biden a primit cele mai multe donații de la cei cu venituri de cel puțin 100.000 de dolari pe an, de la cei cu studii universitare; Trump a depășit donațiile pentru Biden la cei din categoria cu venituri de 70.000 de dolari și fără studii superioare. Sunt două națiuni scindate din cauza modului în care înțeleg ce este oligarhia, cum funcționează și pentru cine funcționează.

Oligarhia americană este încă americană. Imaginea libertății în Roma imperială a lui Augustus ”era menținută cu mare respect”, iar Senatul roman părea că încă are autoritate suverană. Imaginea societății liberale supraviețuiește și în America secolului 21, de asemenea. Proprietatea privată și forțele pieței sunt încă respectate, în teorie, iar individualismul nu a fost niciodată mai respectat. Însă egalitatea democratică, baza pactului social american, s-a prăbușit. Prăpastia dintre bogați și restul lumii este mai mult decât una economică. Este una civilizațională, este o lipsă reciproca de înțelegere și o sfidare, o falie precum cea dintre nobilii medievali și țărani.

Capitalismul cu caracteristici americane

Oligarhia americană este capitalismul cu caracteristici americane, un set de aranjamente economice și juridice. Oligarhia americana este fuziunea dintre industria corporatistă, sectorul financiar, birocrația permanentă, presa veche și cea noua, elitele universitare și reprezentanții poporului. Clasa politico-birocratică reglementează economia oferind oportunități de mobilitate socială, cultivând relații clientelare cu sectoarele cheie din industrie și cu publicul care votează. Peste toate acestea, ei modifică legea astfel încât ea să fie în avantajul bogaților.

Societatea americană este formata acum din trei clase: oligarhia, clasa de mijloc și săracii. Oligarhia este formată și ea din trei clase. Le vom numi plutocrați, aristocrați și meritocrați. Împreună, ei sunt cel mult 20% dintre americani, însă dețin peste 85% din bogăția națională.

Plutocrații

Plutocrații sunt acei notorii 0,1% pe care toată lumea îi invidiază și-i înjură. Pot zbura oriunde vor, au o mulțime de reședințe, cochetează cu poligamia și bănuim că știu adevărul despre Jeffrey Epstein.

Felia tortului care le aparținea plutocraților s-a redus mult după criza din anii 1930. În anii 1960, cei 0,1% aveau doar 10% din bogăția Americii. În 1978, aveau doar 7%. Însă, începând de atunci, au tras tare și banii au lucrat și mai tare. Covid-19 a fost un dezastru pentru micile afaceri, însă a adus profituri uriașe pentru cei care dețineau acțiuni. Acum, ei dețin circa 25% din bogăția Americii, similar cu procentul din 1929. Anii 1920, Anii de Aur, revin pentru plutocrați.

Dintre cei mai bogați zece americani, puțini au moștenit averea – urmașii fondatorului Walmart. Averea lor luată la un loc este cât cea a lui Jeff Bezos, patronul Amazon. Patru dintre primii cinci cei mai bogați americani au început afacerile în garaje și în camere de cămin: Jeff Bezos, Bill Gates, Marc Zuckerberg, Larry Ellison. Doi din primii zece sunt imigranți: Elon Musk și Serghei Brin. Singurul din top cinci care să fi avut un avantaj social este Warren Buffett, fiul de afacerist și congresman.

Deci nu ar trebui să credem că plutocrații sunt o aristocrație ereditara. Cei mai bogați dintre ei sunt cei care au învins acum defuncta clasă de mijloc și meritocrația.

Aristocrația dolarului

Există însa și o aristocrație ereditara. Cea mai mare parte a bogăției Americii este deținută restul din cei mai bogați 10%. Acești 9,9%, dacă este să scădem plutocrația, sunt „noua aristocrație”. Ei sunt experții: programatorii, oamenii de știință, cercetătorii și avocații care creează și apără ideile noi, managerii de fonduri și investitiorii de pe Wall Street, consultanții politici care mențin regulile la Washington, politicienii, medicii și dentiștii care au grijă ca bogații să arate bine, profesorii de elită care le oferă diplome oligarhilor de mâine, managerii corporațiilor și eșalonul superior al birocrației de stat.

Acești aristocrați dețin între 55% și 60% din bogăția țării și acest procent a rămas relativ stabil începând din anii 1930. Ei au acumulat active, nu datorii. Au devenit experți în doua arte specifice aristocrației: mariaje profitabile și transferul bogăției la generațiile următoare. Copiii acestor aristiocrați, la fel ca și în cazul aristocraților din epocile trecute, sunt mai înalți, mai supli, mai sănătoși, mai bine educați decât restul de 90% din populație. Dacă insiști să-i întrebi, vor spune că sunt clasa de mijloc. Ei îi disprețuiesc pe jumătate dintre concetățenii lor. În schimb, ei sunt extrem de preocupați de soarta urșilor polari.

Meritocrația, protestele BLM și anti-Trump

Asa cum plutocrația nu poate funcționa fără aristiocrație, nici aceasta din urmă nu poate funcționa fără următorii 10% – meritocrații. Plutocrații și aristocrații sunt clasa de sus, orice ar spune. Meritocrații sunt adevărata clasă de mijloc americană, cei care trăiesc pentru muncă și pentru piață și mor din cauza muncii și a fluctuațiilor pieței. Învingătorii își permit luxul transmiterii bogăției următoarei generații; perdanții se scufundă în precariatul clasei de mijloc.

Karl Marx spunea că adevărații reacționari sunt cei care ar face orice pentru a nu cădea în categoria proletariatului. Astăzi, un părinte ar face orice pentru a-și salva copilul să devină șofer Uber sau barman. Radicalii care au protestat împotriva lui Trump pe străzile Americii în vara trecuta sunt copiii meriticraților care nu au reușit. Sunt cei împovărați de datoriile pentru studiile universitare, care au niște diplome inutile în profesii liberale și care au sentiment nebulos de vinovăție rasiala. Ei sunt cei care cer să fie ascultați, înainte de a-și pierde privilegiile de clasă. Costul tot mai mare al studiilor, supraproducția de licențiați, costul tot mai mare al menținerii în clasa socială în care te-ai născut și costul și mai mare al ascensiunii sociale vor face ca această categorie de protestatari să se înmulțească.

Supraviețuitorii meritocrației sunt paznicii oligarhiei. Ei sunt cei care își apără privilegiile, zonele rezidențiale, școlile private, locurile rezervate în universitățile mari (acest sistem a fost instituit inițial pentru a-i ține pe evrei departe de cele mai bune universități) și propun legi care să împiedice ascensiunea altora până în clasa lor socială.

Există o serie de simboluri după care ne putem da seama dacă o familie are un loc sigur în aristocrație (o Tesla), dacă se luptă să supraviețuiască în meritocrație (o Toyota Prius) sau deja a pierdut bătălia (un Subaru Forester). Limba pe care o învață copiii oligarhilor este chineza, urmată de franceză pentru cei mai puțin avuți. Spaniola este limba bonelor și a grădinarilor.

Logica internă și justificarea externă și arbitrarul a oligarhiei

Orice oligarhie are doua ideologii: o logică internă și o justificare externă. Oligarhia americană merge pe logica liberalismului tehnocrat, însă redistribuie resursele apelând la o ilogică „diversitate”. Cum durerea americanilor ține de rasă, nu de clasă, aleșii vor fi precum alegătorii. Astfel, administrația Biden este formată din veterani ai „mlaștinii” și lobby-iști, însă aleși pentru a reflecta diversitatea rasială și sexuală a populației.

America se poate mândri că are cel mai divers guvern din punct de vedere rasial din istorie, după Imperiul Roman târziu. Însă clasa conducătoare este încă dominată de bărbații albi, iar puterea lor politică și economica este mai mare decât oricând în ultimul secol. Trebuia făcut ceva pentru a reduce din furia perdanților. Prin urmare, în loc de oportunități egale pe piață, statul oligarhic oferă „echitate” – o resursă, paradoxal, finita. Echitatea nu se asigură prin muncă. Ea este distribuită de o birocrație nealeasă în funcție nu de nevoile individuale, ci de cele colective și potrivit unor criterii arbitare. Așa se face că vaccinurile împotriva covid sunt făcute nu celor în vârstă, ci celor de culoare, în colectivitățile cărora mortalitatea este mai mare. Această abordare va duce la o mortalitate și mai mare în categoria celor în vârstă, indiferent de culoarea pielii. Însă asta nu contează: justificarea este una non-medicală. Științific, mortalitatea mai mare în rândul negrilor este pusa pe seama comorbidităților – diabet, boli cardiovasculare, obezitate. Însă birocrații pun mortalitatea pe seama „rasismului sistemic”.

Falia dintre schema morală a birocrației și realitatea socială reflectă falia dintre oligarhie și supușii ei. Trăiesc în lumi total diferite și după valori diferite. O democrație a clasei de mijloc ar avea o convergență mai mare între guvern și guvernați. Însă clasa de mijloc a Americii a fost distrusă vreme de decenii.

Sfârșitul republicii: renunțarea la libertate pentru securitate

În vreamea lui Augustus, Roma a încheiat trecerea de la republica reprezentativă la oligarhia imperială. Declinul a durat aproape un secol. În anul 49 î.Hr., Iulius Caesar a trecut Rubiconul cu trupele sale. Cum războiul civil se înăsprea, romanii au acceptat propunerea autoritară a lui Augustus. Parcă ar fi vrut să arate că Benjamin Franklin nu avea dreptate când spunea cât de periculos este să renunți la libertate în favoarea securității. Romanii și-au asigurat o securitate care a durat câteva secole. A fost, cum ar spune britanicii, un ”declin controlat”.

Pandemia Covid-19 a adâncit și mai mult falia dintre clasele sociale. Au murit circa 400.000 de americani. Au falimentat peste 160.000 de afaceri. Milioane de oameni au rămas fără loc de muncă, în cea mai dură criză de la Marea Depresiune. Guvernul a eșuat la toate nivelurile. Însă oligarhia se simte minunat, Dow Jones a ajuns pentru prima dată la cotația 30.000. Nasdaq urcă și mai repede. Cei 614 miliardari americani au acum o avere cu 1,1 trilioane de dolari mai mare decât în martie 2020.

În august 2019, Apple, Amazon, Aphabet, Microsoft si Facebook (cele mai mari cinci companii americane) aveau 20% din totalul pieței bursiere, o concentrare cum nu se mai văzuse de 70 de ani. Valoarea pe bursă a acțiunilor Apple s-a dublat în două luni și a ajuns la 2.000 de miliarde de dolari. În august 2020, Walmart și Amazon aveau împreună 15% din totalul vânzărilor în domeniul retail. Spre comparație, Sears și A&P aveau 3% din vânzările cu amănuntul în 1929, iar asta a îngrijorat Congresul și, în 1936, au fost adoptate legi antitrust. America de acum arată că este gata să treacă Rubiconul.

Înfrângerea lui Donald Trump face improbabilă adoptarea unor legi antitrust până în 2024. Refuzul lui Trump de a accepta înfrângerea în fața lui Joe Biden și incitarea protestului de la Capitoliu au redus șansele republicanilor de a duce mai departe trumpismul, de a deveni un partid al clasei de mijloc, al legii și ordinii și al micilor afaceriști.

În octombrie, Departamentul Justiției a dat în judecata compania Alphabet în baza legislației antitrust. Trump a promis mai multe măsuri antitrust împotriva acestor companii Big Tech. Însă democrații au acceptat și mai mulți bani de la companiile din Silicon Valley decât în 2016, iar Biden sugerează acum că Big Tech își pot stabili singure regulile. E puțin probabil ca administrația Biden să vină cu legi antitrust împotriva companiilor tech. În schimb, este probabil ca administrația să coopereze cu aceste companii pentru a demoniza opoziția și este și mai probabil ca administrația să folosească criza covid pentru a grăbi instituirea unui corporatism ecologist. Rezultatul va fi ceea ce Tocqueville numea ”stat static”, un stat care crește încet și intră la fel de încet în declin.

Într-un stat static, învingătorii vor deveni și mai bogați, iar clasa de mijloc se va prăbuși mai repede. Perdanții vor fi mai mulți, iar protestele lor împotriva politicilor diversității se vor intensifica. Oligarhia va recurge atunci la o și mai mare demonizare a opozanților. Democrații au deja pe agendă o lege a terorismului intern și se pare că vor avea nevoie de ea. Instabilitatea politică și violența vor duce la renunțarea la și mai multa libertate în schimbul securității.

Platon spunea că o republică se prăbușește dinăuntru, nu din cauza unei invazii. Am construit o Atenă americană, iar acum vedem că avem o Romă americană. Este rezultatul pe care părinții fondatori ai Statelor Unite au vrut să-l amâne cât mai mult. Au reușit până când nu au mai reușit. Republica romană a durat trei secole, însă ultima parte a fost dificilă. Declinul și căderea Americii s-ar putea întâmpla mult mai repede – și mai crâncen.”

sursa:https://www.cotidianul.ro/criza-care-vine-i-oligarhia-si-sfarsitul-republicii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu