„Discuțiile despre buget de la Cotroceni dau naștere la un conflict de interese evident, deoarece, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Administrația Prezidențială nu are calitatea de initiator al proiectului de buget de stat ci de beneficiar”, atrage atenția economistul Adrian Câciu, după ce a apărut informația că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi seara cu liderii coaliţiei de guvernare pentru discuții pe buget.
„De fiecare dată, Ministerul Finanțelor Publice a stabilit bugetul Administrației Prezidențiale pe baza fundamentărilor primite de la această instituție și în concordanță cu rigorile bugetare si posibilitățile financiare(de multe ori bugetul a fost tăiat de MFP).
Rolul de elaborator al bugetului este al MFP si este clar stabilit în lege, tot în lege stabilindu-se și competențele de subordonare a ordonatorilor de credite.
Nu poate nimeni de la Cotroceni, nici chiar Presedintele României sa dicteze cum va arăta bugetul, neavând competente în acest sens, dincolo de posibilitatea apariției unor parti-pris-uri referitoare la propriul buget.
Trăim vremuri în care regulile fiscal – bugetare și legale au devenit voluntare dar si discreționare.
Asta nu e bine!”, conchide economistul pe pagina sa de Facebook.
sursa:https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-in-conflict-de-interese/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu