2.24.2021

Societatea civilă, dată afară din şedinţa secţiei de judecători a CSM

 


Un eveniment fără precedent s-a petrecut marţi în cadrul secţiei de judecători a Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pentru prima oară în istoria instituţiei, celor doi reprezentanţi ai societăţii civile, Victor Alistar şi Romeu Chelariu, li s-a interzis să particpe la lucrările Comisiei nr. 1 legislaţie şi cooperare instituţională! În afară de judecătoarele Gabriela Baltag şi Evelina Oprina, care au fost de acord cu prezenţa colegilor care reprezintă socitatea civilă în CSM, toţi ceilalţi judecătorii ai secţiei au votat împotriva prezenţei celor doi la şedinţă.

Într-un Comunicat, Victor Alistar şi Romeu Chelariu au precizat că şi-au exprimat interesul de a participa la şedinţele Comisiilor pregătitoare, în conformitate cu hotărîrea 217/2021 şi la toate comisiile pe tematicile privind Comisia 1 şi 2, adăugate la condiţiile statutare de art. 531 din Legea 317/2004 referitoare la CSM.

De asemenea, cei doi reprezentanți ai societății civile din CSM sînt revoltați că le este interzisă participarea și la Comisiile pregătitoare pentru Secția de procurori. Prin urmare, o astfel de decizie este revoltătoare atîta vreme cît o practică neconformă în acest sens nu poate să fie un argument pentru magistraţi de a nesocoti atît litera cît și spiritul legii, precizează Victor Alistar și Romeu Chelariu.

Rolul celor doi reprezentanți ai societății civile este acela de a asigura input pentru deciziile de administrare a justiției, de a fi factor de transparență și pentru a fi observatori ai faptului că nu se iau decizii arbitrare.

Iată mai jos Comunicatul de presă prin care cei doi reprezentanți ai societății civile și-au expus nemulţumirele în legătură cu cenzurarea lor de a participa la dezbaterile aflate pe ordinea de zi a CSM:



sursa:https://www.cotidianul.ro/societatea-civila-data-afara-din-sedinta-sectiei-de-judecatori-a-csm/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu