Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că renunţă la decizia privind impunerea unor restricţii mai severe pe perioada sărbătorilor de Paşte, recunoscând că ideea a fost o greşeală pe care şi-o asumă, transmit Reuters şi AFP.
'Ideea unor restricţii severe de Paşte a fost creată cu cele mai bune intenţii', a spus cancelarul, adăugând însă că planul a fost pripit şi nu ar putea fi pus în aplicare într-un timp atât de scurt.
Această greşeală îmi aparţine doar mie', a mai declarat Merkel. Guvernul său prevăzuse pentru perioada sărbătorilor pascale închiderea tuturor magazinelor şi desfăşurarea slujbelor religioase exclusiv online, au indicat miercuri surse guvernamentale.
Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri, care au decis luni aceste măsuri după mai bine de 12 ore de discuţii, se reunesc miercuri, de la ora 11:00 GMT, pentru o nouă şedinţă de negocieri, convocată în ultimul moment de cancelar, scrie Agerpres.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu