4.09.2021

Catalizatoarele auto, vânate de hoţii din întreaga lume. O piesă costă până la 3000 de dolari. În pandemie, creştere cu 400 la sută a furturilor

 


Hoţii din întreaga lume au început să fure catalizatoare auto de la maşinile parcate. Jafurile au loc pe timpul nopţii, iar proprietarii observă, de cele mai multe ori, că piesa le lipseşte abia când pornesc maşina. Astfel de jafuri au loc şi în România. 

Pe 22 martie, spre exemplu, doi tineri de 20 şi 24 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Capitală, bănuiţi fiind că ar fi furat astfel de catalizatoare de la maşinile parcate în Sectorul 5. Paguba a fost estimată la 8000 de lei. 

"La data menționată, în jurul orei 04.00, polițiștii Secției 19 au fost sesizați de către un bărbat, prin intermediul 112, cu privire la faptul că doi tineri au sustras un catalizator de la un autoturism parcat în fața unui bloc din Sectorul 5.

Ulterior aceștia au fugit de la locul faptei cu un autovehicul. Întrucât șoferul se deplasa cu viteză și nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, unul dintre agenți a folosit armamentul din dotare, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

Cei doi au fost imobilizați și conduși pentru audieri la sediul secției de poliție iar în urma controlului autovehiculului cu care se deplasau, în compartimentul motorului autoturismului, au fost identificate un fierăstrău electric, trei catalizatoare și un cric hidraulic.

Din probatoriul administrat s-a stabilit că la data menționată, cei doi, ar fi tăiat și sustras, cu ajutorul unui fierăstrău electric, catalizatorul de la un autoturism parcat pe o stradă din sectorul 5. Din investigații a rezultat că anterior ar fi comis alte două fapte similare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cu cei în cauză în stare de reținere, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", a transmis atunci Poliţia Capitalei, conform promotor.ro. 

În Marea Britanie, hoţi de catalizatoare prinşi în fapt de proprietarul maşinii. "Vă reparam roata"

Doi hoți de catalizatoare din Marea Britanie au fost surprinși în timp ce acționau. Martor la furt a fost chiar proprietara autoturismului la care ”lucrau” hoții. Femeia a bătut în geam când a văzut că cei doi bărbaţi umblă la maşină şi i-a întrebat ceva. 

Unul dintre hoți a găsit imediat o explicație: „Îți repar roata!”

„Nu avem nevoie ca roata să fie reparată. Pleacă, pleacă!”, a spus femeia.

sursa:https://www.dcnews.ro/catalizatoarele-auto-vanate-de-hotii-din-intreaga-lume-o-piesa-costa-pana-la-3000-de-dolari-in-pandemie-crestere-cu-400-la-suta-a-furturilor_813273.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu