4.28.2021

Kalus Iohannis : Ce se întâmplă cu pașaportul de vaccinare în România

 


Președintele susține că se consideră reticient față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare, considerând că nu se poate face discriminare pe baza unui vaccin. Mai mult decât atât, acesta a precizat că cetățenii nu pot fi împărțiți în două categorii.

„Trebuie să clarific. Nu am fost reticent față e ideea unui certificat, am fost reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare. Nu cred că putem să facem o discriminare pe baza vaccinării, nu putem să împărțim cetățenii europeni în două categorii: unii să meargă în concediu și alții să nu meargă. Sunt drepturi care sunt statuate și care sunt garantate pentru toată lumea”, a explicat președintele Iohannis.

Conform președintelui, certificatul de vaccinare european va putea fi folosit în scopuri medicale, pentru a demonstra că ne-am imunizat, că am trecut prin boală sau că avem un test Covid-19 negativ, astfel încât să nu fim nevoiți să stăm în carantină în țările europene unde acest lucru este impus persoanelor nevaccinate.

Ce se întâmplă cu pașaportul de vaccinare în România!

„Acest certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale. De exemplu, dacă vreți să mergeți într-o țară în concediu și aveți certificatul că v-ați vaccinat, ați făcut testul și nu sunteți pozitiv sau că ați avut boala, probabil că puteți să intrați acolo fără alte formalități și fără să trebuiască să stați în carantină, este un lucru destul de important”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a ținut să asigure românii care au ales să nu se vaccineze că pot circula în state europene, chiar și fără certificatul de vaccinare, cu condiția să respecte regulile acelui stat.

„Nu putem folosi astfel de certificate pentru a îngrădi, de exemplu, libertatea de mișcare. Dacă o persoană nu are un astfel de certificat nu i se poate spune că nu are voie să călătorească în Europa. Are voie, dar va trebui să respecte restricțiile care sunt în vigoare pentru persoanele din statul respectiv. Nu existența certificatului este problematică, ci felul în care îl folosim. Să îl folosim pentru motive medicale, dar să nu facem din acest instrument, un instrument al discriminării”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu