4.26.2021

Represalii contra unui om politic independent, care a avut curajul de a se pune contra grupărilor de interese și a partidelor

 


Senatoarea Diana Șoșoacă a deranjat enorm partidele de la putere care au trecut la represalii.

Astfel, în urma solicitării Alinei Gorghiu și a PNL, Comisia Juridică de Disciplină și Imunități a decis sancționarea senatoarei independente cu cea mai gravă sancțiune – ”Avertisment scris”.

Pentru a intra în vigoare, decizia de sancționare trebuie să fie votată de plenul Senatului.

Senatoarea este acuzată că a încălcat  statutul parlamentarului și de alte abateri disciplinare.

În urma acestei sancțiuni, senatoarea nu va mai avea, printre altele, dreptul de a reprezenta Senatul pe plan intern și internațional.

Desigur, este o sancțiune fără efecte asupra activității senatoarei – dar mai ales e o dovadă a felului în care se aplică dubla măsură. Senatul NU a sancționat acțiunile USR din mandatul trecut – diferite proteste în discordanță cu Regulamentul, provocări, scandaluri etc.

Pe de altă parte, Biroul permanent a respins sesizarea Dianei Șoșoacă împotriva Iulie Scântei și a Alinei Gorghiu.

Concluzia e clară: represalii contra unui om politic independent, care a avut curajul de a se pune contra grupărilor de interese și a partidelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu