7.31.2021

Comoară îngropată pe vremea lui Burebista, descoperită de un oltean în timp ce săpa în grădină. Ce recompensă a prmit

 

Peste 100 de monede romane şi bijuterii de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, au fost descoperite de un bărbat din Dolj în timp ce făcea săpături pentru amenajarea unei piscine. După ce a predat comoara, acesta a primit recompensă 45% din valoarea pieselor.
Tezaurul a  intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova, iar bărbatul şi-a primit recompensa conform legii.
„Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane şi podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare şi conservare. Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pieleşti, în luna mai a anului trecut.

Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunţat autorităţile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Dolj.

A urmat un proces îndelungat de datare şi stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepţională. Consiliul Judeţean Dolj şi-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea judeţului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare.

Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor. Monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni”, a scris Cosmin Vasile, preşedinte al CJ Dolj, pe pagina de Facebook.
Monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei în următoarele luni.

„Totul a fost o întâmplare, una fericită pentru noi. Bărbatul din Pieleşti a vrut să sape pentru a construi o piscină în curtea casei. Era pandemie şi lumea stătea mai mult acasă. A vrut să folosească un utilaj, dar fiul său, sportiv de performanţă, i-a zis că mai bine sapă el, pentru că vrea să facă mişcare. Nu a folosit niciun fel de detector de metale, pur şi simplu a săpat până a dat de acest tezaur. Dacă ar fi folosit excavatorul, l-ar fi distrus.

Omul a respectat apoi ad literam procedura, adică a anunţat primăria, care, la rândul ei, a anunţat Direcția Județeană pentru Cultură Dolj. Tezaurul a rămas apoi la Direcţie până când i-a fost stabilită valoarea. Dacă noi nu puteam să plătim recompensa, erau anunţate toate muzeele din ţară şi cine plătea intra în posesia descoperiri. Era însă păcat ca un tezaur atât de valoros pentru regiunea noastră să fie expus în altă parte decât la Muzeul Olteniei“, a spus Florin Ridiche, potrivit gândul.ro.

Cod galben şi portocaliu de furtuni şi caniculă în mai multe judeţe din ţară

 

Meteo, sâmbătă, 31 iulie. Meteorologii au emis Cod galben de caniculă valabil sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce în opt judeţe din sudul ţării şi în Bucureşti va fi Cod portocaliu, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi temperaturile se vor situa între 37 şi 40 de grade.
Începând cu ora 13.00, va fi Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei şi în zona montană, iar în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi va fi Cod portocaliu de furtuni puternice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru sâmbătă, când valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, este Cod portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat – în mai multe judeţe din sudul ţării şi în Capitală.

„Pe parcursul zilei de sâmbătă (31 iulie), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul  Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade„, arată ANM.
Meteorologii au emis o altă avertizare Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, valabilă sâmbătă, între orele 13.00 şi 23.00.

„În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…40 l/mp„, transmite sursa citată.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, averse torenţiale în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi.

„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…50 l/mp„, atenţionează meteorologii, potrivit News.ro.

Zeci de români sunt blocaţi pe aeroportul din Barcelona. Wizz Air a vândut mai multe bilete decât locurile disponibile

 

Pasagerii aveau bilete pentru cursa vineri seara, de la ora 20.40 spre Bucureşti, însă compania le-a refuzat îmbarcarea.
Zeci de români, blocaţi pe aeroportul din Barcelona. Aproximativ 40 de români care aveau bilete de avion pentru ruta Barcelona-Bucureşti, vineri seară, nu s-au putut îmbarca în cursa operată de WizzAir.
Unul dintre pasageri informează că niciun reprezentant al companiei nu a venit vineri pe aeroportul spaniol pentru a le oferi detalii suplimentare celor afectaţi.
„Le-am predat şi mi-au anulat check-in-ul făcut online. Ne-au refuzat îmbarcarea, nouă şi altor aproximativ 40 de oameni pe motiv că nu sunt suficiente locuri în avion. Nu se cunosc motivele, niciun reprezentant de la Wizz nu a fost prezent. O bătaie de joc”, a declarat Petru Slupa, un pasager, pentru Europa Liberă.
Oamenii au aflat din discuţiile cu personalul de la aeroport că o situaţie similară a fost şi în urmă cu o seară.

Un coordonator al secţiei consulare de la Ambasada României la Madrid a declarat, pentru sursa menţionată mai sus, că va mobiliza consulatul pentru a vedea care sunt soluţiile pentru românii blocaţi în aeroportul din Barcelona.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și principal operator pe piața din România, a transmis un mesaj îngrijorător pasagerilor, pe care îi sfătuiește să treacă și pe la ghișeul din aeroport pentru a face check-in fizic altfel e posbil să nu mai poată urca în avion.

Motivul pentru care procedura de check-in online nu mai îndeajuns, îl constituie modificarea reglementărilor internaționale de călătorie, care au devenit mai stricte și impun călătorilor să ajungă la aeroport mai devreme pentru ca toate documentele să poate fi verificate fizic.
„Wizz Air încurajează pasagerii să realizeze check-in-ul la aeroport cu cel puțin două ore înaintea plecării și să viziteze ghișeul pentru check-in, chiar dacă au realizat deja check-in-ul online.

În urma sosirii la aeroport, pasagerii ar trebui să se îndrepte direct către ghișeul de check-in al Wizz Air, unde personalul de handling al companiei aeriene va verifica dacă pasagerul are certificatul/ele, permisul/ele și rezultatul negativ al testului COVID, precum și formularul de înregistrare online aferent, solicitat de țara de destinație.

Dacă aceste documente sunt valide, Wizz Air va emite un nou permis de îmbarcare, care le va permite pasagerilor să se îmbarce.
Dacă pasagerul nu poate prezenta toate documentele solicitate, compania aeriană este obligată să refuze transportul, întrucât pasagerul riscă să nu fie acceptat în țara gazdă.

Nerespectarea acestor reglementări va rezulta în penalități atât pentru pasager, cât și pentru compania aeriană”, este declarația oficială a companiei Wizz Air, conform Profit.ro.

7.30.2021

Fenomene meteo extreme în România. O tornadă a fost surprinsă în Timiş

 

O tornadă a fost surprinsă pe un câmp din apropierea Timişoarei. Judeţul Timiş se află sub cod galben de caniculă până pe 1 august.
Un şofer a surpins, vineri după-amiază, o tornadă pe un câmp din apropierea localităţii Remetea Mare.
În imaginile suprinse se observă cum vartejul inalt de aproximativ 10 metri se misca ametitor pe marginea Drumului National 6 Timisoara – Lugoj, deşi vântul abia dacă adia.

Bărbatul pune fenomenul pe seama faptului ca in apropiere este un pasaj rutier, care ar putea amplifica felul in care se manifesta curentii de aer in zona, dar si prezenta unui depozit de materiale de constructie.

De asemenea, mai multi şoferi aflaţi în zonă au încetinit pentru a urmări fenomenul meteo extrem.
Potrivit meteorologilor, judeţul Timiş se află sub atenţionare cod galben de caniculă până la 1 august. Temperaturile se situeaza intre 32 si 38 de grade Celsius.
În timp ce judeţul Timiş este sub cod galben de caniculă, furtunile şi inundaţiile au făcut ravagii în judeţul Braşov. Zeci de case și gospodării au fost distruse de puhoaie, mai multe străzi au fost inundate, iar un stâlp de electricitate a luat foc din cauza trăsnetului.

Veşti proaste pentru românii care vor fi obligaţi să intre în CARANTINĂ la revenirea în ţară după concediu. Modificarea intră în vigoare de la 1 august

Românii nevaccinaţi care la revenirea în ţară din concediu sunt obligaţi să intre în carantină pentru 14 zile vor beneficia doar de 5 zile de indemnizație din FNUASS de la 1 august 2021, a anunţat CNAS
Lovitură pentru românii care vor fi obligaţi să intre în CARANTINĂ la revenirea în ţară după concediu. Indemnizația pentru concediul de carantină se modifică de la 1 august.
„Persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deși aceste condiții erau cunoscute la momentul inițierii deplasării și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizație suportată din FNUASS doar pentru o perioadă de 5 zile”, se arată într-un comunicat al CNAS.
Certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de către medicul curant, respectiv medicul de familie.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi, 29 iulie, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Hotărârea va intra în vigoarede la 1 august 2021.

Conform documentului, Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite au fost introduse pe lista ţărilor din zona roşie.
În zona galbenă intră de la 1 august Franța, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba și Sint Marteen.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prcizează că persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate.
De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptați automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 și 16 ani sunt exceptați dacă prezintă la intrarea în țară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie de la Colciu, propuşi spre canonizare

 

Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei originari din judeţul Botoşani, vor fi propuşi spre canonizare, a declarat mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, la ceremonia de comemorare a 14 ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Teoctist Arăpaşu. Teofan a mai spus, cu prilejul unei vizite la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani, aflată în proces de reabilitare, că toţi cei trei ar urma să fie canonizaţi în anul 2025. 

„Nădăjduim, nu în cel mai scurt timp, că nu ardem etapele, să avem încă trei case memoriale legate de părintele Paisie Olaru, de părintele Ilie Cleopa şi de părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei pornind din această zonă, trei părinţi care sunt deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025, peste patru ani, când se împlinesc 100 de ani de la obţinerea rangului de patriarhie şi cred că 140 de ani de la obţinerea autocefaliei. Şi se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care cei trei pe care i-am amintit şi care s-au născut în această zonă„, a afirmat mitropolitul Teofan.
Înaltul ierarh şi-a mai manifestat speranţa că, până la momentul canonizării, toate cele trei case memoriale vor fi finalizate, pentru a se alătura astfel caselor memoriale dedicate fostului Patriarh Teoctist, de la Tocileni, şi Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Crăiniceni-Horodiştea.

ÎPS Teofan a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 14 ani de la moartea patriarhului Teoctist Arăpașu, din Tocileni. El a vorbit despre importanța acestei zile pentru creștinătate și mai ales pentru locuitorii Botoșaniului, pentru că Teoctist Arăpașu s-a născut în județul Botoşani

„Să nu fie botoșănean care, cel puțin o dată în viață, să nu meargă la mormântul său  de la București, să nu meargă la mormântul părinților săi de aici, din Botoșani, să nu meargă la casa memorială, pe care o vedem ca un lanț de case memoriale aici, în județul Botoșani : Casa Memorială a patriarhului Teoctist, a Sf. Ioan Iacob de la Hlipiceni și nădăjduim să avem încă trei case memoriale legate de părintele Paisie Olaru, părintele Cleopa Ilie și părintele Dionisie cel orb, toți trei pornind din această zonă, trei părinți care sunt propuși să fie canonizați”, a spus ÎPS Teofan, potrivit botosaninews.ro

Vremea face ravagii în ţară : tornade, drumuri blocate, străzi înghiţite de ape, copaci smulşi din rădăcini. Peisaj de iarnă pe platoul Bucegi

 


Vremea face ravagii în ţară. În judeţul Braşov mai multe drumuri au fost blocate din cauza aluviunilor căzute de pe versanţi şi a copacilor smulşi de vântul puternic. De asemenea, probleme au fost şi în Iaşi. În Bucegi, platoul a fost acoperit de grindină. Acelaşi lucru s-a întâmplat și pe străzile din Sinaia,

Vremea face ravagii în ţară. Mai multe drumuri din judeţul Braşov sunt blocate din cauza aluviunilor căzute de pe versanţi şi din cauza copacilor care au căzut pe şosele.

Pe DN73F – localitatea Moieciu de Sus (jud. Brașov), traficul este blocat din cauza a aluviunilor de pe versant, ajunse pe partea carosabilă. De asemenea, probleme sunt şi pe DN73, la km 103 – Fundata (jud. Brașov). Şi aici circulaţia este blocată după ce mai mulţi copaci au căzut pe şosea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, autorităţile intervin pentru remedierea situaţiei.

„Circulația este grav afectată în acest moment pe DN73 în zona localității Fundata, județul Brașov, din cauza unei ploi torențiale care a rupt mai mulți copaci și a adus aluviuni pe partea carosabilă. Echipele DRDP Brașov intervin pentru remedierea situației dar până atunci vă rugăm să circulați cu prudență în această zona”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.

În Bucegi, platoul a fost acoperit de grindină, Același lucru s-a întâmplat și pe străzile din Sinaia, iar în Brașov, din cauza fulgerelor, un stâlp de electricitate a fost cuprins de flăcări.

Momente de panica au fost şi la Vatra Dornei! O tornadă a fost surprinsă de mai mulți localnici.

Vântul puternic a făcut ravagii şi în Iaşi. Mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcină de vântul puternic, blocând traficul.

Potrivit meteorologilor, vremea se menţine caniculară în următoarele zile, dar nu scăpăm nici de ploi şi vijelii, în special spre seară şi la noapte. Vineri se anunţă temperaturi în jur de 40 de grade în mai multe zone.

SAMBATA: Vremea se va menţine canicularã, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai ales dupã-amiaza în zonele montane şi în regiunile nordice, centrale şi nord-estice, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Izolat vor fi condiţii de grindinã.

BUCURESTI. Vremea se va menţine canicularã, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi seara, când vor fi condiţii sã aparã fenomene asociate instabilitãţii atmosferice. Temperatura maximã se va situa în jurul a 37 de grade, iar cea minimã va fi de 20…22 de grade.

DUMINICA: În cea mai mare parte a ţãrii, vremea canicularã va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-sud-vest a teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar dupã-amiaza şi noaptea, la munte, în regiunile nord-vestice şi pe arii mai restrânse în cele nordice şi centrale vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi izolat cãderi de grindinã.

BUCURESTI. Vremea se va menţine canicularã, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimã va fi de 21…23 de grade.

Schengen în Balcani. Mai multe state opresc controalele la graniţe

 


Liderii din Serbia, Macedonia de Nord şi Albania au ajuns joi la Skopje la un acord ca din 2023 controalele la graniţele dintre cele trei ţări să fie complet eliminate, informează dpa şi HINA. Premierul albanez Edi Rama a subliniat, la întâlnirea cu omologul său nord-macedonean Zoran Zaev şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic, că acordul va ajuta cele trei state să-şi realizeze obiectivul suprem de aderare la Uniunea Europeană.

"Nu avem niciun motiv să ne întoarcem spatele în interiorul propriilor noastre graniţe. Astăzi, începem să facem în regiunea noastră ceea ce vom face mâine în UE", a declarat Rama. "Dacă depăşim deficienţele administrative, din 1 ianuarie 2023 între ţările noastre nu vor mai exista frontiere. Nimeni nu ne va opri de la Belgrad la Tirana", a spus la rândul său preşedinte sârb.

Cei trei lideri sperau ca acordul să fie semnat şi de Kosovo şi Bosnia-Herţegovina, dar acestea au refuzat să participe. Premierul kosovar Albin Kurti, care anul trecut şi-a exprimat preocuparea că Belgradul intenţionează crearea unei "a patra Iugoslavii", a reiterat joi că ţara sa nu doreşte să ia parte la acord.

Reuniunea de la Skopje a reprezentat pasul următor al aşa-zisei iniţiative "Mini-Schengen", lansată în octombrie 2019 la Novi Sad. Iniţiativa a fost redenumită joi "Balcanii deschişi".

La reuniune au luat parte şi sute de antreprenori, evenimentul fiind organizat în comun de camerele de comerţ ale celor trei ţări.

Politicienii şi-au semnalat de asemenea intenţia de a-şi deschide reciproc pieţele muncii, de a facilita comerţul trilateral şi de a coopera în ce priveşte managementul dezastrelor, scrie Agerpres. 

România şi Bulgaria, cerute în Schengen 

Ylva Johnson, comisarul european pentru afaceri interne, vrea ca România, Bulgaria şi Croaţia să fie membri ai spaţiului Schengen. 

Virusul este un pericol real, dar controalele la frontierele interne nu au oprit şi nu vor opri virusul. Doar o acţiune coordonată ne va ajuta să depăşim această criză, a declarat Johansson în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Haideţi ca începutul verii, vara lui 2021, această vară a libertăţii, să ne inspire pentru a restabili deplin libertatea de mişcare şi a face Schengen pregătit pentru viitor astfel încât copiii noştri să poată de asemenea lucra, studia şi călători în întreaga Europă, oricând şi oriunde doresc. Şi să completăm spaţiul Schengen; este timpul ca Bulgaria, România şi Croaţia să-şi ocupe locul, a spus Ylva Johansson în cadrul unei dezbateri asupra raportului anual privind Schengen, elaborat de eurodeputata slovenă Tanja Fajon (S&D), conform Agerpres.

Prețul cafelei a EXPLODAT. 200.000 de hectare, DISTRUSE - EFECTELE BENEFICE ale CAFELEI

 


Prețul cafelei a explodat. Detaliul care trebuie să ne dea serios de gândit.

Prețul cafelei a ajuns la un nivel record în ultimii șase ani. S-a înregistrat o creștere de peste 30% din cauza valului de frig. Peste 200 de mii de hectare de pe teritoriul celui mai mare producător de cafea din lume au fost distruse.

Potrivit Digi24, un român consumă în medie 2,3 kilograme de cafea pe an. Ne situăm undeva în josul topului european în ceea ce privește consumul de cafea. Cu toate acestea, scumpirea de la nivel global ne va afecta și pe noi.

Asta din cauza lanțului de scumpiri ce au avut loc în ultimul an la cele mai importante produse de consum: uleiuri vegetale, carne, zahăr. Cafeaua nu a fost ocolită, asta pentru că cel mai mare producător de cafea, Brazilia, care produce peste 3,1 milioane de tone de cafea anual a fost lovită de un val de frig fără precedent, mai exact peste 200.000 de hectare de cultură de cafea.

Vorbim de un lanț de aprovizionare ce suferă deja din cauza calamităților ce s-au produs și pe continentul european, pentru că acea cafea din Brazilia ajunge în portul din Rotterdam și de aici pe Rin ajunge în restul Europei.

Ar trebui să ne dea de gândit. Culturile de cafea nu se vor reface nici în următorii 2-3 ani

Asta ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce privește starea în care a ajuns clima la nivel mondial, pentru că, spun cercetătorii, culturile de cafea nu se vor reface nici în următorii 2-3 ani.

Indicele cel mai recent dat publicității de către Organizația Mondială pentru Alimente și Agricultură spune că creșteri s-au înregistrat la mai multe produse. Cafeaua este doar unul dintre ele.

Se mai înregistrează creșteri de 39,7% la toată gama de produse la nivel internațional. Carnea și zahărul sunt cele care se vor scumpi în continuare pe parcursul anului 2021, pentru că lanțul de aprovizionare a fost perturbat din cauza întreruperii căii pe care sunt aduse în Europa produsele de pe întreg mapamondul.

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a spulberat mitul despre cafea.

"Cafeaua, un remediu pentru insolație și dureri de cap.

Mult timp a circulat mitul conform căruia cafeina deshidratează, deci trebuie evitată când afară este cald. Apoi s-a demonstrat că apa cu care este preparată cafeaua compensează din plin creșterea diurezei provocată de respectiva cafea. Mai nou au fost confirmate și alte efecte benefice ale cafelei:

- face vasoconstricție la nivelul circulației cerebrale, se opune dilatării vaselor de sînge care generează migrene

- are efect relaxant la nivelul musculaturii netede din pielea scalpului, înlătură tensiunea din ceafă

- menține presiunea arterială și evită hipotensiunea datorată caniculei și deshidratării", a scris Mihaela Bilic pe pagina de Instagram. 

Câte cești de cafea poți consuma zilnic

"Putem consuma liniștiți 3 cești de cafea zilnic, mai ales că ajută digestia și previne constipația. Iar dacă beți cafeaua cu 30 min înainte de mișcare, veți fi bucuroși să aflați că intensifică arderea grăsimilor de rezervă și crește capacitatea de efort.

Inutil să confirm ceea ce știați deja : cafeina este un puternic antioxidant, stimulează atenția și memoria, menține funcția cognitivă și previne degradarea sistemului nervos odată cu vârsta. Rece sau caldă, simplă sau cu lapte, după masă sau în loc de masă, în cafea aveți un prieten pentru orice situație.

Și da, merge perfect cu o cupă de înghețată", a completat ea.

7.29.2021

Hală din Galați cuprinsă de flăcări. Norii negri de fum au pus stăpânire pe toată zona

 


O hală de materiale plastice, din Galați, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții, iar autoritățile au intervenit de urgență cu echipaje speciale, utilaje de stingere cu apă și spumă.

Au fost afectate materialele plastice, care sunt depozitate în cuvele unor excavatoare. Pompierii se străduiesc să stingă flăcările. Norii grei de fum pot fi văzuți în întregul oraș.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Intervenția este în desfășurare.

Tromboza, reacţia adversă care apare după vaccinarea cu AstraZeneca

 


”În urma raportărilor privind reacţia adversă rară - sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie (STT) - după vaccinare cu Vaxzevria (AstraZeneca), compania producătoare a continuat colectarea şi analizarea datelor din sistemele de farmacovigilenţă, conform cerinţelor organismelor de reglementare. În baza de date deţinută de compania AstraZeneca (global safety database) au fost raportate la nivel global, până la 30.04.2021, 13 cazuri de sindrom de tromboză asociat cu trombocitopenie, apărute până în 14 zile de la administrarea cele de a doua doze, la persoane cu vârsta cuprinsă între 45-85 ani”, a transmis, joi, CNCAV.

Simptomele pot varia, însă tromboza se manifestă de cele mai multe ori prin dificultăţi de respiraţie; durere în piept; umflarea picioarelor; durere abdominală puternică şi persistentă; dureri de cap persistente; vedere înceţoşată; pete mici de sânge sub piele, la distanţă de locul administrării vaccinului.

Prognoza meteo pentru la noapte (29 iulie) și în următoarele zile

 


Temperaturi caniculare şi ploi şi vijelii puternice în următoarele ore

Vremea se menţine caniculară în următoarele zile, dar nu scăpăm nici de ploi şi vijelii, în special spre seară şi la noapte. Pentru vineri, meteorologii anunţă temperaturi în jur de 40 de grade în mai multe zone.

Prognoza meteo 30 iulie. La noapte, cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu unele înnorãri la începutul nopţii la munte şi în estul teritoriului, unde vor mai fi condiţii pentru descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi averse. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 13 şi 23 de grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

BUCURESTI. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 19…21 de grade.

Prognoza meteo 30 iulie – VINERI

Vremea canicularã va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 25 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate îndeosebi dupã-amiaza în zonele montane şi submontane, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindinã şi vijelii.

BUCURESTI. Vremea se va menţine canicularã, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecãtor cu uşoare intensificãri (30…35 km/h) în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul a 37 de grade, iar cea minimã va fi de 20…22 de grade.

Prognoza meteo SAMBATA

Vremea se va menţine canicularã, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai ales dupã-amiaza în zonele montane şi în regiunile nordice, centrale şi nord-estice, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Izolat vor fi condiţii de grindinã.

BUCURESTI. Vremea se va menţine canicularã, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi seara, când vor fi condiţii sã aparã fenomene asociate instabilitãţii atmosferice. Temperatura maximã se va situa în jurul a 37 de grade, iar cea minimã va fi de 20…22 de grade.

Prognoza meteo DUMINICA

În cea mai mare parte a ţãrii, vremea canicularã va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-sud-vest a teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar dupã-amiaza şi noaptea, la munte, în regiunile nord-vestice şi pe arii mai restrânse în cele nordice şi centrale vor fi perioade cu înnorãri temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi izolat cãderi de grindinã.

BUCURESTI. Vremea se va menţine canicularã, iar disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimã va fi de 21…23 de grade.

Prognoza meteo LUNI

În regiunile sudice şi sud-estice, canicula şi disconfortul termic deosebit de accentuat se vor menţine, dar în restul teritoriului valorile termice vor marca o scãdere semnificativã faţã de intervalul precedent. În nordul, centrul şi în nord-estul ţãrii, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã şi se va manifesta prin perioade cu intensificãri temporare ale vântului, vijelii, frecvente descãrcãri electrice, averse cu caracter torenţial şi pe alocuri cãderi de grindinã. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în rest, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra de la 26…28 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei, pânã în jurul a 40 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 24 de grade.

BUCURESTI. În continuare vremea se va menţine canicularã şi cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 38…39 de grade, iar cea minimã de 21…23 de grade.

Răzvan, băiatul care făcea ore online sub un stâlp, a intrat la unul dintre cele mai bune licee din Iași

 


Răzvan Murgu, băiatul care stă la câțiva kilometri de Prut, în satul Hermeziu, avea puține speranțe că va merge la liceu în Iași, deși este printre cei mai buni elevi din clasa lui, fiindcă părinții lui nu-și permit cheltuielile. După ce povestea sa a devenit publică, băiatul a primit sprijin din partea unor organizații neguvernamentale și a unei firme IT, precum și meditații gratuite din partea a doi profesori de la Colegiul Național "Grigore Moisil" din Iași.

Răzvan, băiatul care făcea ore online sub un stâlp, a intrat la unul dintre cele mai bune licee din Iași. Răzvan Murgu putea să fie încă unul dintre copiii din statistica care reflectă neputințele școlii românești în mediul rural. Băiatul însă a reușit să ia peste nota 9 la ambele probe de la Evaluarea Națională: 9.35 la Matematică și 9.40 la Română. Iar însumat cu media din anii V-VIII, media sa de admitere a fost de 9,49, suficient cât să-și asigure un loc la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Iași, unul dintre cele mai bune licee din oraș, scrie Scoala9.

Liliana Lazăr, directoarea școlii, organizează împreună cu ceilalți profesori, în fiecare an, ore remediale cu elevii care au nevoie de o pregătire suplimentară. Până anul acesta, când Ministerul Educației a adoptat programul de ore remediale, profesorii de la Școala „Iacob Negruzzi” din comuna Trifești au făcut aceste meditații cu copiii fără să fie plătiți. La scurt timp după publicarea poveștii băiatului de 15 ani, Dan Zaharia, președinte Rotary Club din Iași (organizație caritabilă) a postat pe un grup de Facebook al Colegiului „Grigore Moisil”, unde acesta își dorea să intre, în care a întrebat dacă sunt profesori care ar putea să-l ajute gratuit pentru Evaluarea Națională. Au răspuns apelului său doi profesori: Gabriel Mârșanu, profesor de matematică, și Ana Maria Ghiban, profesor de matematică. Ambii au făcut pregătire aproape zilnic cu Răzvan timp de aproape o lună. În același timp, Dan Zaharia a contactat o companie telefonică pentru a-i instala o antenă pe acoperișul locuinței cu care să poată prinde un semnal mai bun la internet și o companie IT care i-a donat un laptop și alte rechizite.

„Răzvan este un diamant neșlefuit. Este talentat la Matematică și la calcule în general. Sunt convins că se va ține de treabă și va ajunge cel mai probabil și la facultate”, a spus Dan Zaharia,  președinte Rotary Club din Iași.

În ajutorul băiatului a sărit și Asociația Pro Ruralis din Iași, care oferă sprijin copiilor din mediul rural cu rezultate bune la școală. Asociația va plăti lunar maximum 600 de lei, pentru cazarea la căminul colegiului și pentru cantină până când băiatul va termina clasa a XII-a. Astfel, Răzvan nu va trebui să plătească pentru transportul către casă și înapoi în Iași decât în week-end.

Vaccinare obligatorie pentru angajaţii Facebook şi Google care lucrează de la birou

 


Cele două companii au anunţat însă că oferă un anumit nivel de flexibilitate privind libertatea angajaţilor de a lucra de la distanţă. În schimb, cei care vor sau sunt nevoiţi să lucreze de la birourile companiilor vor trebui să se vaccineze în mod obligatoriu.

Atât Google, cât şi Facebook au anunţat, la câteva ore distanţă, că vaccinarea anti-COVID va fi obligatorie pentru propriii angajaţi care trebuie să lucreze de la birou şi care vor avea mai multe contacte directe cu colegi şi parteneri, potrivit News.ro.

Explicaţiile celor două companii pentru decizia controversată

De altfel, Sundar Pichai, şeful Google, a declarat că vaccinarea celor peste 135.000 de angajaţi, pe care compania îi are în 50 de ţări, le va oferi acestora mai multă linişte cu privire la virusul SARS-COV-2.

În schimb, Google a decis să amâne revenirea la birou a angajaţilor săi pentru jumătatea lunii octombrie, pe fondul creşterii numărului de infectări cu varianta delta a COVID-19.

Facebook, reţeaua de socializare controlată de Mark Zuckerberg, va cere tuturor angajaţilor din Statele Unite care vin la birou să se vaccineze. Pentru angajaţii din alte ţări, o decizie va fi luată la o dată ulterioară şi va diferi, probabil, de la ţară la ţară.

Vaccinarea obligatorie pentru proprii angajaţi este o politică adoptată de un număr de din ce în ce mai mare de companii de tehnologie şi entertainment. Netflix, de exemplu, le va cere tuturor celor care intră în contact cu actorii să se vaccineze.

PANDEMUȚA PARANOICĂ VREA VACCIN ! VACCINUL din VORBIRE este LA FEL cu al CLIENȚILOR pe care îi BLOCHEAZĂ NON-STOP cele DOUĂ COMPANII ? 

Argint pentru Cozmiuc și Tudosă, la dublu rame

 


O nouă medalie pentru România la canotaj. Echipajul format din Marius Cozmiuc, 28 de ani și Ciprian Tudosă, 24 ani, a câștigat medalia de argint în finala de dublu rame de la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020.

Marius Cozmiuc nu e singurul membru al familiei care luptă pentru o medalie la JO. Soția sa, Ionela Lehaci (Cozmiuc) a concurat la scurt timp în finala la dublu vâsle feminin – categorie ușoară, alături de Gianina Beleagă.

În momentul acesta, delegaţia României la JO Tokyo 2020 are o medalie de aur şi trei de argint.  Ana Maria Brânză Popescu a luat locul 2 la spadă, iar toate celelalte medalii sunt aduse de canotaj.

Ultima oară când canotajul român a adus cel puțin 3 medalii la Jocurile Olimpice a fost în 2004, la Atena. Atunci, trei bărci de la feminin, printre care cea de 8+1, au luat aurul.

7.28.2021

Rusia construiește noile avioane ale ”Apocalipsei” : particularitățile generației a treia

 


Ministerul rus al Apărării va primi în curând un punct aerian de comandă de generația a treia, în baza Il-96-400M. Asamblarea a două noi aeronave ale “Apocalipsei” a început la uzina din Voronej, în cadrul proiectului „Zveno-S”.

Punctul aerian de comandă (PAC) va permite Comandantului Suprem și Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei să dirijeze eficient toate tipurile de trupe, forțele strategice nucleare în cazul unui conflict armat global (război nuclear), chiar dacă inamicul va distruge toate punctele de comandă terestre. Doar două țări își pot permite un complex aerian de asemenea nivel tehnologic – Rusia și SUA.

Noul punct aerian rusesc de comandă se deosebește de analogul american prin faptul că este conceput pentru mai multe “Apocalipse” și asigură inevitabilitatea unui răspuns oricărui agresor.

Detectarea și distrugerea noului PAC rusesc va fi dificilă. Nivelul înalt de autonomie, mijloacele moderne de luptă radioelectronică, tehnologiile invizibilității pentru sateliții și radarele inamicului, protecția de radiația nucleară, viteza, zborul pe distanțe lungi și plafonul practic îi oferă PAC avantaje semnificative în raport cu punctele de comandă terestre, subterane și submarine.

Aeronava se poate afla în aer, cu realimentare, zile întregi. Probabil, doborârea unui PAC ar fi o idee periculoasă: într-o astfel de situație ipotetică, în cele 2-3 minute de prăbușire, grupul operativ al Statului Major va reuși să șteargă de pe fața pământului câteva zeci de state inamice.

Război modern nu este un film de acțiune, un schimb simetric de lovituri, părțile în conflict pot schimba în mod flexibil scenariile în toate mediile de luptă. O semnificație majoră o au starea generală a Forțelor Armate rusești, sistemul de planificare și comunicare, algoritmii de aplicare a armelor nucleare, voința politică a șefului statului și a Comandantului Suprem. Realizarea unui PAC de generația a treia demonstrează seriozitatea amenințărilor militare externe.

Avionul rusesc al “Apocalipsei” prin simpla sa existență poate potoli mințile înfierbântate de la Pentagon și NATO, amânând pentru o perioadă nedeterminat de lungă un conflict armat global.

Punct de comandă pentru al treilea război mondial

Trupele rusești sunt dotate cu sisteme automatizate de control tot mai avansate, arme cu elemente de inteligență artificială. Sunt înnoite activ forțele strategice nucleare. Se dezvoltă mijloacele de comunicare și recunoaștere spațiale. PAC trebuie să corespundă cerințelor vremii.

Sistemul de comunicare radio la bordul avionului “Apocalipsei” permite transmiterea comenzilor și ordinelor de luptă trupelor, inclusiv echipajelor de aviație strategică, submarinelor purtătoare de arme strategice nucleare, unităților lansatoarelor de rachetă mobile și în siloz în rază de 6000 de kilometri.

PAC de generația a treia se deosebește prin caracteristici unice, funcționalitate înaltă, perioadă lungă de exploatare și consum econom de energie. La bord sunt condiții confortabile pentru o activitate îndelungată a comandamentului superior al Forțelor Armate rusești, a grupului operativ al ofițerilor Statului Major și specialiștilor grupului tehnic. În situația unui conflict global, principalul punct de comandă al Rusiei va putea zbura timp de câteva zile cu realimentare.

Avionul Il-96-400 reprezintă o versiune modificată a Il-96-300, cunoscut prin forța și siguranța înaltă. Materialele moderne au permis diminuarea masei avionului, asigurarea unei marje înalte de siguranță și eficiență. Modificațiile speciale ale Il-96-300 sunt utilizate în calitate de ”bord nr.1” ale președintelui Federației Ruse și sunt adaptate pentru îndeplinirea funcțiilor de Comandant Suprem al Forțelor Armate.

Aeronava Il-96-400 cu motorul PS-90A1 și o sarcină utilă înaltă, reprezintă o bază sigură pentru un complex de bord capabil să lucreze cu toate sistemele automatizate existente de control al luptei și cu cele din viitor. Versiunea civilă a Il-96-400M este conceput pentru transportarea a până la 370 de pasageri. Dintre toate navele industriei aeronautice rusești, Il-96 poate străbate cele mai lungi distanțe, având nevoie cu toate acestea de aerodromuri de rezervă în punctele îndepărtate ale Rusiei și obiecte de infrastructură aferente.

În timp ce specialiștii Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei simulează scenarii strategice (computerizate) ale unui conflict militar de proporții, câteva avioane ale “Apocalipsei” își așteaptă în liniște momentul la aerodromul de bază. Actualul punct aerian de control a fost creat în baza avionului Il-86 și se numește Il-80. În total au fost construite patru unități ale unor astfel de sisteme de generația a doua. Decizia construcției unui PAC de generația a treia a coincis cu modernizarea generației a doua în 2019.

Versiunile similare americane

Forțele aeriene ale SUA dispun de patru puncte moderne pentru conducere supremă a SUA, construite în baza avionului de cursă lungă de pasageri Boeing 747-200. Aeronavele urmează să fie utilizate conform destinației lor în cazul distrugerii sistemelor de control terestre în urma unui război nuclear.

În versiunea civilă, Boeing 747-200 are o masă de decolare de 374,8 tone, o viteză de până la 895 kilometri pe oră, o altitudine maximă de 13759 de metri, o distanță de zbor de până la 10670 de kilometri. Numărul de locuri pentru pasageri – 490. În compartimentul de încărcături a Boeing 747-200F pot fi transportate până la 113 tone de încărcături.

Capacitățile tehnologice ale sistemelor americane pot fi apreciate în baza a câteva exemple.

Punctul aerian de control strategic al SUA în baza Boeing C-32 este destinat realizării unei game largi de sarcini în cadrul desfășurării operative a trupelor în condițiile lipsei unei infrastructuri terestre sau după distrugerea de către inamic a punctelor de control terestre, nodurilor și liniilor de comunicație. Precum și în calitate de punct mobil de control al Agenției Federale de gestionare a situațiilor de urgență FEMA.

С-32А este dotat cu cele mai noi echipamente, sisteme de navigare și mijloace de comunicație. Compartimentul pentru pasageri este împărțit în câteva secții: un cabinet de lucru al conducerii militare, camere pentru ședințe, spațiu pentru grupul operativ, un nod de comunicații și o cameră de odihnă (probabil, PAC are o structură similară a secțiilor).

Primul avion a fost construit la uzina Boeing din Seattle pe 19 iunie 1998. În total, au fost fabricate patru aeronave, fiecare dintre care poate îndeplini funcțiile de punct de comandă aerian al Comandamentului Operativ Strategic și punct de control al lansării rachetei balistice intercontinentale “Minuteman”.

Avionul E-6B Mercury a fost construit în baza avionului Boeing 707-320 cu patru motoare turboreactive F108-CF-100, produse de General Electric. Masa maximă la decolare este de 155 de tone. Viteza de zbor – până la 972 de kilometri pe oră, la o altitudine de 12 000 metri. Altitudinea maximă este de 12810. În timpul îndeplinirii misiunilor, distanța de zbor fără realimentare în aer constituie 12400 de kilometri. Perioada maximă de zbor cu realimentare este de 72 de ore. Echipajul de zbor este alcătuit din 14 persoane, grupul operativ al Comandamentului Operativ Strategic la bord este de opt specialiști.

Primele puncte de comandă aeriene au apărut în SUA în anul 1965, fiind dotate cu mijloace speciale ale avioanelor de realimentare KC-135A. Acestea îndeplineau funcția de aeronave ale comandamentului suprem al Forțelor Armate ale SUA și acționau din baza aeriană Andrews (Maryland), fiind înlocuite ulterior cu trei avioane Boeing E-4A. Au existat și versiuni aparte pentru teatrele de acțiuni militare europene și pacifice.

Cursa strategică a tehnologiilor avansate între Rusia și SUA continuă.

Un tânăr a fost mușcat de un șobolan în centrul Capitalei. Șobolanii au ros cablurile de la un semafor din Capitală

 


„Am simțit ceva pe picior, o mușcătură foarte, foarte dură ! Șobolanul nu a fugit, nu a avut nicio reacție să fugă. Am sunat imediat la 112. Mi s-a zis să nu mai aștept ambulanța, având în vedere că sângerez, și să iau un Uber. S-au organizat imediat când au văzut exact despre ce este vorba. M-au întrebat dacă am fost mușcat la țară, le-am zis că în centrul Bucureștiului s-a întâmplat tot”, a spus tânărul mușcat de șobolan.

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 până în 2020 și actual deputat din partea PSD, a scris despre tânărul mușcat de șobolan:

„Tandemul Clotilde Armand - Nicușor Dan dăunează grav sănătății.

Aseară, șobolănimea aciuată în centrul Bucureștiului a făcut deja prima victimă: un tânăr a fost mușcat de picior, în fața reședinței sale din zona Piața Romană, și a fost nevoit să meargă la spitalul de boli infecțioase Colentina. Medicii au început deja tratamentul cu antirabic.

Nu e de mirare, având în vedere ritmul în care se înmulțesc, în condițiile în care Nicușor Dan îi ocrotește (serviciul de deratizare al PMB este pe butuci), iar Madam Armand îi hrănește de luni bune cu gunoi de calitate în Sectorul 1.“

Șobolanii au ros cablurile de la un semafor din Capitală

Antena 3 transmite că șobolanii au ros cablurile aferente semaforizării de la intersecția Bulevardului Unirii cu Strada Nerva Traian din Sectorul 3.

Corespondentul Andrei Grigore a informat, citând Compania Municipală a Managementului Traficului din București, că 'situația s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.'

Atunci, la intersecția Bulevardului Unirii cu Strada Nerva Traian 's-a constatat că defecțiunea s-a produs din cauza rozătoarelor care au adus pagube cablajului aferent semaforizării.'

'După acțiunea echipei, undeva în jurul orei 15:30, problema s-a rezolvat. A fost igienizată zona, iar cablurile au fost refăcute', a mai transmis Compania Municipală a Managementului Traficului din București, potrivit corespondentului Antena 3 

„Cei care ar trebui să controleze sunt cei care autorizează otrăvirea oamenilor”

 


O lagună din sudul Argentinei și-a schimbat culoarea din cauza unui fenomen alarmant.

O lagună din Patagonia, în sudul Argentinei, a căpătat culoarea roz intens din cauza unui fenomen alarmant, experții și activiștii afirmând că de vină este poluarea cu o substanță chimică folosită pentru conservarea creveților pentru export.

Apa a devenit de culoare roz din cauza sulfitului de sodiu (E 221), un conservant alimentar antibacterian utilizat în fabricile de pește. Activiștii afirmă că deșeuri cu sulfit de sodiu au contaminat râul Chubut care alimentează laguna Corfo și alte surse de apă din regiune.

Locuitorii s-au plâns de mirosurile urâte și alte probleme de mediu care au apărut în jurul râului și al lagunei.

„Cei care ar trebui să controleze sunt cei care autorizează otrăvirea oamenilor”, a declarat activistul de mediu Pablo Lada.

Laguna a devenit roz săptămâna trecută și a avut timp de câteva zile culoarea anormală, a spus Lada, care locuiește în orașul Trelew, nu departe de lagună și la aproximativ 1.400 de kilometri sud de Buenos Aires.

Federico Restrepo, inginer de mediu și virolog, a afirmat că apa a devenit roz din cauza sulfitului de sodiu din deșeurile de pește, care, prin lege, ar trebui tratate înainte de a fi aruncate.

În lagună, care nu este folosită pentru recreere, sunt deversate scurgeri din parcul industrial Trelew și a mai fost colorată în fuchsia și în trecut.

Locuitorii din zonă sunt însă sătui din cauza poluărilor repetate. În ultimele săptămâni, locuitorii din Rawson, în vecinătatea Trelew, au blocat drumurile pe care circulă camioanele care transportă deșeuri de pește către stațiile de epurare de la periferia orașului.

„Primim zilnic zeci de camioane, locuitorii sunt sătui”, a spus Lada.

Din cauza protestului, autoritățile provinciale au acordat autorizația ca fabricile să își arunce deșeurile în laguna Corfo.

„Culoarea roșiatică nu provoacă daune și va dispărea în câteva zile”, a declarat șeful gărzii de mediu din provincia Chubut, Juan Micheloud, potrivit Science Alert.

Afirmațiile lui au fost contrazise de Sebastian de la Vallina, secretar de planificare pentru orașul Trelew: „Nu este posibil să minimizăm ceva atât de grav”.

Fabricile care procesează pește pentru export, în principal creveți și merluciu, generează mii de locuri de muncă pentru provincia Chubut, unde locuiesc aproximativ 600.000 de oameni.

Zeci de companii de pescuit străine operează în zonă în apele aflate sub jurisdicția Argentinei.

„Procesarea peștelui generează locuri de muncă … este adevărat. Dar acestea sunt companii cu profituri de milioane de dolari care nu doresc să plătească transportul de marfă pentru a duce deșeurile la o stație de tratare care există deja în Puerto Madryn, la 56 de kilometri distanță, sau pentru a construi o fabrică mai apropiată”, a mai spus Lada, potrivit Descopera.

Un ȘOIM flămând a atacat o DRONĂ aflată la 700 de metri altitudine

 


Un șoim atacă o dronă şi o aduce în gheare la nivelul solului. După ce a analizat-o, pasărea și-a luat zborul. Imaginile atacului au fost captate de camera de luat vederi de pe dronă, potrivit Digi 24.

S-a întâmplat în peninsula Kamchatka din estul Rusiei, în septembrie 2020. Proprietarul dronei, Ilia B, a postat imaginile pe rețelele sociale.

Această specie de șoim trăiește în zonele deșertice și forestiere din estul Europei și Asia Centrală. Păsările de pradă au între 45 și 57 cm lungime și o anvergură a aripilor de până la 126 cm.





Simona Radiș și Ancuța Bodnar, AUR în proba de dublu vâsle la JO 2020. Record olimpic !

 


Simona Radiș (22 de ani) și Ancuța Bodnar (23 de ani) au câștigat, miercuri dimineaţă, medaliile de aur în proba de dublu vâsle de la JO 2020! Româncele s-au impus clar în cursa de 2.000 de metri, stabilind un nou record olimpic !

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, vicecampioane mondiale și campioane europene, au dominat auroritar proba de dublu vâsle. Pe culoarul 4, al favoritelor, româncele au adus primul aur pentru România la Tokyo 2020.

Radiș și Bodnar au fost la un nivel uriaș, au avut un ritm perfect și au condus cursa încă de la început, distanțându-se constant de rivale pe durata celor 2.000 de metri! Noua Zeelandă a terminat pe locul 2, la peste 3 secunde de România, în timp ce Olanda a luat medalia de bronz. Favoritele probei,  Radiș și Bodnar au terminat cursa cu un timp de 6:41.03, stabilind un nou record olimpic!

Aceasta este a 90-a medalie de aur pe care România o câștigă în istoria Jocurilor Olimpice! Primul aur a fost obținut la JO 1952, ținute la Helsinki, de tiristul Iosif Sîrbu, care a câștigat medalia supremă în proba de armă liberă, calibru redus, 40 de focuri, poziție culcat.

307 medalii au cucerit sportivii români până acum în participările la Jocurile Olimpice de vară

90 de titluri olimpice are România în toată istoria, 95 de distincții de argint și 122 de bronz

România, pe locul 3 în finala B la 4 rame feminin

În finala B a probei de patru rame feminin (W4-), Mădălina Hegheș, Roxana Anghel, Elena Logofătu și Cristina Popescu au terminat pe locul 3. Astfel, la general, româncele au încheiat proba pe locul 9. Barca României a început bine cursa, luptând pentru prima poziție cu Statele Unite. După 1500 de metri, „tricolorele” erau pe 2, însă au pierdut ritmul pe final și au fost depășite de daneze.

România, pe locul 3 în finala B la dublu vâsle masculin

În finala B a probei de dublu vâsle masculin, Ionuț Prundeanu și Marian Enache au terminat pe locul 3. Astfel, aceștia se clasează la general pe locul 9. Cei doi români au avut un start slab, dar au terminat în forță și au ocupat locul 3, la doar trei sutimi de secundă față de Irlanda, care a venit pe 4. Rusia a câștigat finala, iar Noua Zeelandă a terminat pe 2. Sportivi români au o zi plină la Jocurile Olimpice. „Tricolorii” intră în competiție la canotaj, box, înot, fotbal și tir cu arcul.

7.27.2021

Dan Chitic : ”Mita lui Iohannis nu și-a produs efectele !” BOR a respins propunerea tupeistă a lui Iohannis și a lui Cîțu

 


Avocatul Dan Chitic punctează refuzul de care s-a lovit Guvernul lui Iohannis, în ciuda unor tentative ale președintelui

Disperarea guvernului Cîțu în condițiile unei evidente lipse de credibilitate a făcut coaliția să apeleze la sprijinul BOR pentru campania de vaccinare.

Solicitarea este de-a dreptul penibilă, în condițiile în care din zona USR, dar și de la PNL au venit atacuri la adresa BOR.

Pe de altă parte, președintele Iohannis a încercat o apropiere de BOR, mai ales de Patriarhul Daniel, cu care a avut dialoguri și pe care l-a decorat recent, pe 22 iulie, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, cu cea mai înaltă decorație a statului – Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Colan.

Cu acel prilej, Iohannis i-a mulțumit Patriarhului pentru ”contribuția importantă la afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societății noastre democratice - o societate a libertății de conștiință, deschisă dialogului și îmbrățișând valorile comune ale solidarității, carității și iubirii aproapelui”.

Desigur, prin aceste cuvinte Iohannis a șarjat într-o direcție cu totul diferită de a BOR pentru că, se știe, gruparea de la putere, susținută de președinte, este promotoarea politicilor UE privind ”libertățile extinse”, adică zona LGBT sau educația sexuală în școli. Adică exact la ceea ce se opune BOR.

Imediat după decorare s-au făcut de altfel speculații și chiar acuzații privind ”mituirea” Patriarhului de către președinte.

Acum însă BOR a dovedit că nu acceptă asemenea „înțelegeri” și a respins, politicos dar ferm, propunerea (tupeistă!) a Coaliției guvernamentale.

Într-un comunicat, BOR a refuzat ”implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă”.

De asemenea, Patriarhul a anunțat, prin purtătorul de cuvânt, dr. Vasile Bănescu, că ”a reflectat la caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptul că acesta este un drept, nu o obligație” și ca rezultat Preafericitul Daniel nu s-a imunizat anti-COVID deocamdată.

Avocatul Dan Chitic traduce acest dialog la distanță BOR – Guvern: ”Biserica refuză să se implice în propaganda pentru campania de vaccinare și sa devină astfel complice guwernerului Cîțu”

”Mita lui Iohannis nu și-a produs efectele, Patriarhul nu a cedat în fața ispitelor”, scrie Dan Chitic, conchizând că ”Biserica, asemenea lui Hristos, a ales calea sacrificiului”.

Pe de altă parte, avocatul consideră că IPS Teodosie ne explică poziția Bisericii ”cum nu se putea mai bine”:

”Biserica Ortodoxă Română nu vrea sa împartă oamenii între vaccinați și nevaccinați”, spuen ÎPS Teodosie, punctând – ”Dacă medicii NU au o părere unanimă asupra vaccinului, cum să fim noi deasupra științei medicale?”.

Arhiepiscopul a subliniat că ”noi îi ținem pe enoriași cu vaccinul Liturghiei, nu ne implicăm în propaganda de vaccinare care este controversată - și nu se spune național câte prejudicii au avut cei vaccinați”.

”Hristos este doctorul suprem, adevărul suprem! Noi nu umblam cu adevăruri relative. Noi avem menirea să prezentam creștinilor Adevărul revelat și nu să vorbim despre vaccinare unde nu ne este locul”, a declarat ÎPS Teodosie Tomitanul.

Noua HOTĂRÂRE privind măsuri de relaxare de la 1 august – TEXT INTEGRAL

 


Guvernul, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență a adoptat HOTĂRÂREA nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19

O nouă Hotărâre a fost emisă de CNSU în urma propunerilor formulate în cadrul ședinței de lucru de la nivelul Președinției României precum și din analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Principalele modificări vizează:

- Desfășurarea activităților culturale, artistice și de divertisment

- Organizarea de evenimente private

- Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise

- Desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber

- Organizarea de mitinguri şi demonstrații

- Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri

- Organizarea de conferințe în spații închise

- Desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri

HOTĂRÂRE:

Art.1 - (1) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.2 - (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

(2) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 200 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. (3) Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. (4) Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Art.3 - (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) și (2) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.4 - Începând cu data de 01.08.2021, se propune desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Art.5 - Începând cu data de 01.08.2021, se propune organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația; c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

Art.6 - (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile prevăzute la alin. (1) să se poată desfășura cu participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior și 300 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Art.7 - (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de conferințe în spații închise, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile prevăzute la alin. (1) să se poată desfășura cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Art.8 - (1) Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și până la capacitatea maximă dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. (2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.9 - Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Art.10 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.