Cântăreaţa a strâns o avere uriașă: 2 milioane de euro, multe case în România și America, terenuri și bjuterii de peste 100.000 de euro.
Maria Ciobanu a fost prezentă pe scenă, în fața publicului timp de 60 de ani. Cu toate acestea, după o carieră impresionantă și piese celebre cântate acum de generațiile tinere de artiști, Maria Ciobanu încasează de la statul român o pensie foarte mică.
Maria Ciobanu este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară din România și are peste 600 de piese înregistrate pe discuri, la Radio și TV, dar statul nu o apreciază aproape deloc pentru ceea ce ea a adus acestei țări.
Deși a primit numeroase distincții și a reprezentat țara noastră în diverse colțuri ale lumii, ieșită la pensie, vedeta primește o sumă despre care spune că nu i-ar ajunge să se întrețină: 1.200 lei.
Norocul artistei vine de peste hotare. Stabilită de mai mulți ani în Statele Unite, unde a reușit să obțină și cetățenia americană, ea mai primește de la țara adoptivă lunar suma de 1.000 de dolari.
„Cu sănătatea sunt ca la 83 de ani. Mă mai dor mâinile, genunchii, dar anii își spun cuvântul. Suntem sănătoși, așa în general. Dar abia aștept să vin în țară, pentru că acolo e mai bine. Mă rog să ne țină Dumnezeu sănătoși și să începem munca, pentru că eu am cântat aici doar de două ori și pe gratis. Mă rog zi și noapte la Dumnezeu să ajung acasă cât mai repede”, a spus Maria Ciobanu într-un interviu recent la Antena Stars.
„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu”, declara Maria Ciobanu acum ceva timp.
Maria Ciobanu nu vrea ca, după trecerea ei în neființă, cei trei copii să se certe pe avere. Așa că și-a făcut testamentul și a stabilit ce le va reveni lui Ionuț Dolănescu, Leontinei și Cameliei.
Un apropiat al artistei a declarat că „dânsa a văzut multe la viața ei și știe că principalul motiv de ceartă între neamuri sunt banii. Chiar și între frați. Tocmai de aceea, ea a vrut ca totul să fie clar încă de pe acum. A stabilit cu fiecare dintre ei ce va primi.”
Prin urmare, sursa spune că „Ionut va rămâne cu vila din America, printre altele.” De asemenea, „bijuteriile vor rămâne surorilor, Leontina și Camelia. Doamna Maria a pus condiție ca fetele să nu le vândă. Ținutele populare, la fel.”
„Apartamentele le-a împărțit între nepoți. Drepturile pentru melodii se vor împărți în mod egal. Așa, toată lumea este mulțumită, iar dânsa are certitudinea că frații nu vor avea de la ce să se certe”, a mai spus apropiatul artistei.
Marile iubiri ale Mariei Ciobanu
„Ciocârlia muzicii populare” s-a căsătorit de două ori, dar a mai avut și alte relații, neoficializate. Cu Mircea Câmpeanu, fostul soț al regretatei Ileana Sărăroiu, este căsătorită de 39 ani. Acesta a fost baschetbalist de performanţă, cu care a întemeiat o familie, la doi ani de la moartea prietenei ei. Bărbatul are acum peste 80 de ani şi se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Suferă cu inima şi are și un diabet care-i dă de furcă de mai mulţi ani.
Despre mariajul ei cu Mircea Câmpeanu, cârcotaşii au spus vrute şi nevrute. Când s-au luat au fost criticaţi chiar şi de rude. „Se spunea că aş fi avut o relaţie cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana. Nimic n-a fost adevărat. Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om. Îl luam la nunţi, pentru că avea staţie şi maşină, ca să-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu tuturor femeilor bărbat ca al meu!» şi avea dreptate, fiindcă este un sufletist. Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aş fi avut atâtea necazuri. Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, a declarat la un moment dat Maria Ciobanu, potrivit Jurnalul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu