Vreme din ce în ce mai caldă în următorul interval de timp, cu precipitaţii doar izolate. Canicula va pune stăpânire pe cea mai mare parte a ţării începând de marţi, iar miercuri şi joi vom avea chiar şi 38 de grade Celsius.
Luni, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor şi va fi cãlduroasã în regiunile vestice şi sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, local averse şi descãrcãri electrice, cu probabilitate mai mare în estul ţãrii, iar dupã-amiaza şi în zonele de deal şi de munte. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat se vor acumula cantitãţi de apã însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, local în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.
Şi la Bucureşti, luni, vremea va deveni cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza, când probabilitatea pentru ploi de scurtã duratã va fi în creştere. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 30…31 de grade, iar cea minimã de 17…19 grade.
Marţi, în jumãtatea de sud-vest a ţãrii, vremea va fi cãlduroasã, izolat canicularã, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, local averse şi descãrcãri electrice, mai ales în regiunile estice, iar dupã-amiaza şi seara şi în zonele de deal şi de munte. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp şi pe arii restrânse se vor acumula cantitãţi de apã însemnate. Vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri la munte, precum şi în regiunile sud-estice şi estice, dar de scurtã duratã asociat şi ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade.
La Bucureşti, marţi, vremea se va menţine cãlduroasã, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorãri dupã-amiaza şi noaptea, când vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în creştere uşoarã faţã de ziua anterioarã, va avea valoarea maximã în jurul a 32 de grade, iar minima va fi de 18…20 de grade.
Miercuri, valul de cãldurã va persista şi se va intensifica în vest şi în sud-vest, unde local va fi caniculã şi maximele termice se vor încadra între 33 şi 38 de grade. Valorile de temperaturã vor creşte şi în restul ţãrii şi se vor situa în marea lor majoritate între 26 şi 32 de grade. Disconfortul termic va fi în accentuare în special în Câmpia de Vest şi în Câmpia Românã. În regiunile estice şi sud-estice probabilitatea pentru perioade cu manifestãri de instabilitate atmosfericã (local averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi izolat grindinã) se va menţine ridicatã. În restul ţãrii, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua în sud-est, iar noaptea în extremitatea sud-vesticã, dar rafale de scurtã duratã se pot asocia şi averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 22…23 de grade în Dealurile de Vest.
Şi la Bucureşti, miercuri, vremea va fi în continuare cãlduroasã, cu disconfort termic în accentuare. Cerul va fi variabil, dar în orele dupã-amiezii vor fi perioade în care se pot semnala fenomene de instabilitate atmosfericã -averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimã va fi de 18…20 de grade.
Joi, vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, în regiunile vestice şi sud-vestice se va menţine local canicularã, iar disconfortul termic va fi ridicat în vest, în sud şi parţial în centru. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe alocuri averse, cu probabilitate mai mare în regiunile extracarpatice şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificãri în Dobrogea, în sudul Banatului şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în Câmpia de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.
La Bucureşti, joi, vremea va rãmâne tot cãlduroasã, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorãri şi condiţii pentru ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimã va fi de 18…19 grade, după cum transnite ANM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu