8.27.2021

Figurația la nivel înalt a președintelui Klaus Iohannis

 


Dacă și G4Media, pluton jurnalistic filoamerican și constant de dreapta, a ajuns să afirme în materialul principal criticile de mai jos înseamnă că președintele României are o problemă.

”Indolența președintelui Iohannis nu este vreo noutate, lipsa de implicare în mari probleme de stat a devenit deja proverbială la nivelul statului român. Manifestă interes scăzut când apar pe agendă chestiuni arzătoare, are oroare de marile dosare, de crize majore și de rezolvarea lor. În schimb, adoră pozele și în general orice acțiune de reprezentare în care implicarea se reduce la simpla sa prezență fotogenică” (Dan Tăpălagă)

Asta înseamnă că președintele României se golește progresiv de sens. Prestația sa se reduce la o simplă figurație. S-a prefăcut că este preocupat de situația din Afganistan și de retragerea forțelor românești și a cetățenilor de sprijin? A convocat un Consiliu Suprem de Apărare a Tării după ce majoritatea era evacuată. A întîrziat puțin în vacanță, s-a trezit tîrziu și a luat bicicleta ca să ajungă în Dealul Cotrocenilor. Adică a lălăit-o, zicîndu-și că oricum cei mari rezolvă situația. La ce să-și scurteze el vacanța sau să-și tulbure contemplațiile?

De ce nu a fost Iohannis în Ucraina?

O zi mai tîrziu, Klaus Iohannis a convocat și o discuție pe seama începerii școlii.

După discursul ce pare scris de secretară sau de șoferul său rezultă că întîlnirea de la Cotroceni pe seama începerii școlii nu a adus nimic nou. Nici măcar schimbarea datei. Este de bănuit că s-a desfășurat în genul:

–Bună ziua! Luați loc! Spuneți ce probleme sunt?

Și s-a încheiat cu un:

–No bine! Vă rog să vă mobilizați. Și mulțumesc! La revedere!

CSAT pentru anul viitor

Iată textul citit, altă probă de figurație prezidențială. A salutat miniștrii, a aflat, a ascultat, a zis la presă și „la revedere”. Situația dramatică a școlii românești și a educației a rămas mai în groapă și mai proastă decît înaintea anunțării falnicului program „România educată”, conceput de profesorul suplinitor de la Agnita. Este un alt fîs care trădează figurația la nivel înalt a președintelui Klaus Iohannis.

Citiți mai jos capodopera de gîndire a figurantului de la Cotroceni, urmată de acțiunea fermă a lecturii în fața camerelor de luat vederi:

”Am convocat astăzi o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății și cu ministrul Educației pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pe fondul unei noi creșteri a infectărilor cu coronavirus. Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19 și am ținut să discut cu cei doi miniștri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar, pe de altă parte, despre începerea noului an școlar.

Un lucru este cert: amploarea efectelor acestui val pandemic depinde direct de gradul de vaccinare a populației României. Chiar zilele trecute, experții din sănătate au făcut publice o serie de analize din care rezultă că persoanele nevaccinate constituie majoritatea covârșitoare a cazurilor de infectări cu SARS-CoV2 și de decese din cauza COVID înregistrate în ultima vreme în România.

Nu există niciun dubiu că vaccinarea este principala măsură de protecție împotriva îmbolnăvirii și agravării bolii.

România este într-o situație bună în ceea ce privește capacitatea de a asigura vaccinarea pentru toți cei care își doresc să se vaccineze. Experiența vaccinării este la fel în țara noastră ca în orice țară civilizată, și acest fapt reprezintă un exemplu de normalitate.

Virusul cu care ne confruntăm este departe de a fi ținut sub control, cu atât mai mult cu cât răspândirea lui este la nivel global și foarte multe țări sunt în imposibilitatea de a-și putea vaccina cetățenii. Aceste condiții explică și apariția noilor tulpini și doar vaccinarea reduce semnificativ riscul îmbolnăvirilor grave și al deceselor.

În ceea ce privește sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătății mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face față valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiți și cu multă experiență.

Este evidentă nevoia de eficientizare a Direcțiilor de Sănătate Publică și aștept mai multă implicare din partea tuturor pentru creșterea capacității de testare, precum și pentru pregătirea sistemului medical de a prelua și pacienți non-COVID. Acești bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie și să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului patru.

Din păcate, și școala va începe pentru al doilea an consecutiv sub spectrul pandemiei. Experiența anului trecut ne-a arătat că este deosebit de important ca procesul educațional să se desfășoare cât mai mult cu prezență fizică, desigur, în condiții de siguranță sanitară sporită, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Accesul limitat la educație are efecte negative semnificative în primul rând pentru generațiile tinere, private de o dezvoltare normală atât în planul formării de competențe, cât și în cel al interacțiunii umane. Se poate ajunge chiar să aibă consecințe dramatice pe termen mediu și lung pentru viitorul nostru, al tuturor.

Din experiența primului an de pandemie a reieșit fără echivoc că învățământul online nu poate suplini integral forma clasică de învățământ, cu prezență fizică. Cel mult, poate funcționa ca soluție temporară, provizorie, atunci când situația epidemiologică este deosebit de gravă.

Rămâne, așadar, o prioritate zero obiectivul de a asigura o educație de calitate pentru cât mai mulți dintre elevi, deși criza sanitară nu s-a încheiat încă.

Este motivul pentru care școlile se vor deschide pe 13 septembrie și vor funcționa cu prezența fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor, bineînțeles cu respectarea strictă a normelor de protecție – mască, distanțare, aerisirea sălilor de curs. Câtă vreme incidența din ultimele 14 zile a cazurilor din localitate rămâne sub pragul de 6 infectări la mia de locuitori, vom avea toți copiii în sălile de clasă. Dacă se depășește acest prag, școlile trec în online în respectiva localitate.

Față de anul trecut, avem însă la dispoziție un instrument esențial, care ne poate oferi garanția că grădinițele, școlile și universitățile vor funcționa normal.

Vaccinarea anti-COVID este singura soluție eficientă pentru a crește siguranța elevilor, studenților și a cadrelor didactice, pentru a ne asigura că revin în sălile de clasă într-un număr cât mai mare și pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Fac un apel către părinți, către personalul din învățământ, să arătăm că ne pasă cu adevărat de școală și de viitorul copiilor și să ne vaccinăm! În acest fel ne protejăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici, care nu au încă vârsta necesară pentru a se putea imuniza”.

A zis că vor face ceva? A zis că au discutat. Asta a zis, asta au făcut, cu asta ne alegem. Plus un apel către părinți, către profesori și către bunicii lui Mihai Viteazul!

Strategie secretă între frați?!

Și ca să ne dăm seama de marea figurație pe care o face președintele Iohannis, el a confirmat participarea la evenimentul din capitala Republicii Moldova. S-a anunțat la Chișinău ca să intre în poză, alături de alți trei președinți, adică să apară la aniversarea a 30 de ani de la declararea independenței. Față de care republica românească tot figurație face de cînd a venit la putere. Și, ca să ne fie clar că nu-i pasă, că figurația sa îi este suficientă, președintele a și întîrziat cîteva ore.

I s-a stricat avionul, nu s-a trezit, n-a găsit o bicicletă sau l-a ținut doamna prea mult la telefon!

Reuniunile de la Cotroceni sunt mici spectacole de figurație. Probabil că președintele se umflă în pene că stă singur pe scaunul cel mai înalt și această gîdilare de orgoliu îi este suficientă. Îi reconfirmă puterea și un superior ”La revedere”.

CORNEL NISTORESCU

https://www.cotidianul.ro/figuratie-la-nivel-inalt/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu