8.17.2021

„Poporul afgan își reia viața normală de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Civilii se amestecă cu talibanii fără nicio teamă”

 

În încercarea de a opri exodul de afgani care încearcă să părăsească în ultimul moment țara prin intermediul evacuărilor aeriene organizate la aeroportul din Kabul, talibanii dau asigurări că viața „revine la normalitate” și distribuie imagini cu luptătorii islamiști dându-se în maşinuţele dintr-un parc de distracţii.

„Poporul afgan merge în parcuri de distracții și își reia viața normală de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Observați cum civilii se amestecă cu talibanii fără nicio teamă. Se pare că oamenii își petrec viața într-un mod foarte normal”, notează o postare distribuită de rețeaua islamistă Muslim Times în care apare o înregistrare video cu talibanii în mașinuțe electrice.

Însă jurnalista CNN Clarissa Ward, aflată în capitala afgană, relatează că străzile din Kabul sunt pline de talibani, în timp ce majoritatea cetățenilor afgani stau ascunși în case. Cei care se încumetă pe străzi sunt  bărbați și copii curioși, mai notează Ward, citată de Hotnews. Femeile sunt mult mai puține și poartă burka.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni crearea, prin negocieri, a unui nou guvern în Afganistan, care să fie ”unit, incluziv şi reprezentativ”, inclusiv prin participarea deplină, în condiţii de egalitate şi reprezentativitate, a femeilor”, transmite Reuters. Între timp, haosul continuă la Kabul.

Un avion aparținând trupelor americane, de tip C-17 Globemaster III , a evacuat în siguranță aproximativ 640 de afgani din Kabul, potrivit oficialilor apărării americani. Imaginea obţinută de site-ul american de apărare şi securitate Defense One arată aproximativ 640 de oameni înghesuiţi într-un C-17 Globemaster III. Zborul ar putea fi un record – cel mai mare număr de persoane transportate vreodată într-un astfel de avion.

Oficialii americani au declarat că pasagerii, printre ei şi femei şi copii, au fost evacuaţi în siguranţă din Kabul în Qatar.

Zborul nu intenţionase să ia o încărcătură atât de mare, dar mai mulţi afgani panicaţi s-au îndreptat spre rampa semi-deschisă a C-17, a raportat Defense One.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu