8.17.2021

Florin Cîţu, umilit şi apoi concediat de o bancă românească

 

Premierul Florin Cîţu a fost concediat de o bancă importantă din România, iar acesta a cerut la vremea respectivă daune de un milion de euro, acuzând faptul că a fost umilit de conducerea companiei.

La vremea respectivă, în 2011, Cîţu era considerat un adevărat superstar al lumii bancare, cu zeci de declarații în presă în calitate de economist-șef. Cîțu avea însă și un salariu pe măsură, și se pare că acest lucru a fost unul dintre argumentele pentru care șefii au decis să renunțe la serviciile lui.

”Am fost înştiinţat ieri că sunt concediat. Nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu episodul celebru din 2008, dar nu cred că acesta este motivul. Am decis să acţionez banca în judecată şi sper să câştig”, spunea Florin Cîțu în 2011.
Episodul celebru din 2008 la care se referea actualul premier era, în fapt, un atac speculativ asupra monedei naționale în urma căruia au crescut mult dobânzile la creditele în lei, iar rezerva națională a BNR a scăzut cu un miliard de euro într-o singură lună. A fost suspectată o înțelegere între trezorieri ai mai multor bănci în privința dobânzilor, lucru interzis prin lege. Consiliul Concurenței nu a găsit însă suficiente dovezi și a închis cazul în 2013.

Deși Florin Cîțu a declarat că a fost concediat abuziv, Mișu Negrițoiu, șeful de atunci al băncii, a explicat că în cazul lui a fost vorba de o restructurare a postului.
„Este o problemă internă a băncii a restructurat poziţia pe care o deţinea Florin Cîţu. Avem trei departamente în Trezorerie care, în prezent, sunt conduse de şefa de Commercial Banking, Mihaela Bîtu”, a spus Mișu Negrițoiu în 2011.

Florin Cîțu s-a ținut de cuvânt și a dat banca în judecată, fiind asistat de Ion Dragne, prodecanul Baroului București. În proces, cele două părți au pus cărțile pe masă iar informațiile din dosar au fost obţinute şi publicate de Wowbizz.
Florin Cîțu a spus judecătorilor că decizia de concediere ar avea legătură cu salariul lui prea mare și că s-a încercat cu orice preț demiterea lui. Actualul premier a mărturisit că s-a simțit umilit de conducerea băncii, prin mutarea biroului său într-un loc izolat, în apropierea toaletei.

În replică, reprezentanții băncii au susținut că Florin Cîțu a refuzat orice negociere cu aceștia, pentru că își dorea o ”a treia poziție” în companie, pentru care însă nu avea calificarea necesară.

”Intimata, prin avocat, solicită respingerea acțiunii, iar în susținere arată că desființarea contractului de muncă a fost determinată de refuzul contestatorului de a accepta posturile oferite, neavând în vedere calitățile sale profesionale, care, dimpotrivă, au fost apreciate de intimata, care a încercat menținerea acestuia în structura băncii și prin acele invitații la conciliere. Prin măsura dispusă, intimata a avut în vedere evitarea greșelilor din trecut, precum și eficientizarea și optimizarea activității băncii, care este obligată să performeze. Mai arată că funcțiile oferite îi lăsau posibilitatea contestatorului să evolueze în carieră, însă acesta nu a acceptat pentru că aspira la ocuparea celui de-al treilea post, pentru care însă nu îndeplinea condițiile cerute”, a arătat avocatul băncii.
În final, judecătorii au dat dreptate băncii, considerând că acuzațiile lui Florin Cîțu nu sunt întemeiate.

Interesant este că Florin Cîțu nu și-a mai găsit de lucru în bancă, după episodul din 2011. El a rămas analist economic și consultant pentru diverse companii private, inclusiv din domeniul bancar. În 2016, când a ajuns senator, Cîțu și-a trecut în declarația de avere pentru anul anterior doar un contract pe 4.500 de euro și în rest venituri din chirii, în valoare de 100.000 de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu